Din botox, plastic, poze din Playboy, făcut-a PSD inspectori noi

11:22 am, 26 septembrie 2017 • de Comentariile sunt închise pentru Din botox, plastic, poze din Playboy, făcut-a PSD inspectori noi

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Dacă ar exista o deviză pe care să o putem lipi, ca pe o etichetă, de actuala guvernare, aceasta n-ar fi, cu siguranță, ”Noi vrem pământ”, fiindcă pământ guvernanții deja au – majoritatea sub unghii, și nici ”După noi, Potopul”, deoarece, după ce a trecut ciclonul ”Gabriela”, nu se mai teme nimeni, nici măcar de Potop. În schimb, o etichetă precum ”Laudă-mă gură, că-ți dau sinecură”, ar fi ideală, dacă ne gândim la invazia de sinecuriști și, mai ales, de sinecuriste, care au umplut toate domeniile administrației în ultima jumătate de an, înmulțindu-se precum ciupercile după ploaie – și nu mă refer, neapărat, la ciupercile comestibile, dacă-nțelegeți ce vreau să spun.

Din fericire, pe lângă atâția frecători și frecătoare de pix, mai există și persoane de calitate, ajunse în vârful ierarhiei după ce au muncit pe brânci, după ce și-au tocit coatele (unii zic că și genunchii, dar faptul nu e confirmat) învățând din greu, strângând din dinți în fața asperităților mai dure ca Durexu cu care le-a încercat viața și punând burta pe carte și nu numai. Și, culmea, tocmai pe aceste persoane distinse și muncitoare se găsește gura lumii să le critice – pentru că, se știe, în România cum scoate unul capul din mulțime, cum se reped mediocrii să i-l doboare. Uite, de pildă domnișoara inspectoare din Arad, Violeta Varga. Ce-aveți, fraților, cu ea? Ce v-a făcut femeia asta? Sunteți invidioși pe ea, că arată într-un mare fel? Sau sunteți ca vulpea, care n-ajunge la struguri sau, în cazul de față, la pepeni, și spune că sunt acri? Nu mai băgați în seamă zvonurile mincinoase, cum că ar fi iubita fratelui prefectului PSD de Arad și că de-aia a fost numită inspectoare școlară! Nu-i adevărat! Suntem o țară liberă, femeia poate fi iubita cui vrea ea, dar în mod cert a ajuns acolo unde a ajuns doar prin vocea și talentul său, ca să zic așa, și n-a recomandat-o familia, ca pe fata lui Daea, care cerșește bani colegilor din minister ca să plece în Vamă! Ce dacă domnișoara Violeta n-are pregătire școlară de specialitate, deci nu e profă de mate, română, franceză, învățătoare și nici măcar educatoare? E ea logopedă la bază? E! Ei, și logopedia nu se ocupă cu limba română? Ba se ocupă! Deci, e ca și cum distinsa domnișoară ar fi profesoară de română, clar! De altfel, sunt convins că domnia sa și-a injectat, probabil, botox în buze nu pentru că e la modă, ci, pur și simplu, din dragoste pentru meserie – căci, se știe, niște buze mai proeminente te ajută să pronunți mai bine cuvintele. La fel, și sprâncenele și le-a tatuat fiindcă a vrut să fie mai expresivă, când le explica micuților cum stă treaba cu pronunția. Cum poți să ponegrești o asemenea dulceață de femeie, dedicată trup și suflet profesiunii sale?

Și nu, nu aveți dreptate când spuneți că n-are experiență în domeniul educativ. Dimpotrivă, are destulă și pun pariu că poate să-i dea oricând lecții până și ministrului ei, Pop, pentru că sigur  știe ce înseamnă ”anticipat”, în vreme ce agramatul ăla habar nu are. E drept, înainte de a deveni Inspector Școlar pentru Management instituțional și Educație permanentă, domnișoara Violeta a fost doar director adjunct la Centrul Școlar de Educație Incluzivă, post înființat cu puțin timp înainte, dar, vorba marelui Corneille, ”valoarea nu așteaptă ca vârsta s-o măsoare”. Ce, Napoleon n-a ajuns general la 25 de ani? La fel, și domnișoara din Arad a ajuns inspectoare la o etate atât de fragedă pentru că e f.f. valoroasă. Păi n-ați învățat, până la ora asta, că în poșeta fiecărei pesediste adevărate există nu doar bastonul de mareșal, ci și pixul de inspector școlar?

Pe de altă parte, sunt convins că în asentimentul meu sunt și zecile de mii de educatori, învățători și profesori din România, care au votat PSD ca să le mărească salariile, dar, fiindcă salariile nu s-au putut mări, căci erau parlamentarii și pensionarii de lux la rând, se mulțumesc acum și cu inspectori de genul domnișoarei din Arad. La drept vorbind, cine n-ar dori să primească inspecția unei asemenea frumuseți ravisante? Cine n-ar vrea să se adape din vastele ei cunoștințe în materie de educație permanentă și incluzivă? Că degeaba ai tu, profesor, 40 de ani bătuți pe muchie în învățământ, răstimp în care ți-ai bătut capul cu toate loazele, dacă nu vine o inspectoare sublimă, ca domnișoara Violeta, să te gireze. Ce ”Dăscălița”? Ce domnul Trandafir? Iată noul model de specialist în Educație, propus de PSD: bine pregătit, competent, dotat și, mai ales, durabil – voi aveți idee în cât timp se degradează botoxul? Asta ați vrut, domnilor profesori, asta aveți. Mai țineți minte sloganul cu care PSD a câștigat alegerile – ”Îndrăznește să crezi”? Ei bine, domnișoara inspectoare a îndrăznit și a reușit, bravo ei! Dar voi mai îndrăzniți să credeți în ceva?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (12 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top