» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

De ce râde Dragnea? De noi.

Cum era de așteptat, pentru că n-ar fi fost creștinește din partea lor să-i dea lui Dragnea închisoare cu executare taman când își dedulcea și el dințișorii cariați cu niște ciucalată elvețiană, judecătorii Înaltei Curți – aceiași care au decis că Tăriceanu nici rahat n-a mâncat, nici mărturie mincinoasă n-a depus, au decis să amâne pronunțarea sentinței până pe 9 iunie. Motivul? Cică unii inculpați au depus mai multe concluzii la dosar, iar instanța a decis un alt termen ca să aibă timp să le studieze.

Măi, fraților, voi realizați în ce țară trăim? Unde s-a mai pomenit ca tribunalul să amâne sentința pentru că nu și-a scris acuzatul concluzia? În alte țări, sentința se dă în câteva luni, la noi, după ce se lungește procesul câțiva ani, când să se pronunțe o sentință, tribunalul amână decizia, pentru că, vezi Doamne, a mai tras inculpatul niște concluzii. Bine, sub regimul pesedist, în care infractorii au început să aibă mai multe drepturi decât oamenii cinstiți, nici nu e de mirare că instanțele îi mângâie pe burtă pe împricinați. Auzi, inculpații depun concluzii, iar judecătorii nu iau decizii până nu află și ei la ce concluzie au ajuns cei pe care trebuie să-i judece! Dar fraier a mai fost Ștefănescu-Bachus, ăla, frate! Încă și Râmaru, alt fraier! Voi vă dați seama că, dacă depuneau și ei concluzii și tot tărăgănau darea unei sentințe de către tribunalul RSR, până la urmă lui Râmaru i se prescriau crimele, lui Bachus i se făcea vinul șampanie, și amândoi scăpau de pușcărie? Carevasăzică, doamna Înalta Curte a fost politicoasă și, în loc să-i bage pe hoțomani la pușcărie, îi așteaptă acum să scrie concluzii? Hammurappi, Dracon, Licurge, ofticați-vă, bă, că voi n-ați fost în stare să faceți așa justiție!

Dar să admitem că onor judecătorii vor să audă la ce concluzii a ajuns Dragnea și mai așteaptă până pe 9 iunie. Cine ne garantează însă că pe 9 iunie nu se trezește literatul din Flaușat să spună că ar mai avea niște concluzii de adăugat, ori că n-a lucrat suficient la firul narativ, la punctul culminant, la descrierea psihologică a personajelor și mai ales la final – și doar se știe, finalul strică o carte!? Și pe urmă iar mai dă Curtea o amânare, iar se mai trezește vreun inculpat că a uitat o virgulă la al treilea rând din concluzii ori că n-a pus căciulița la vreun „ă”, și tot așa: din amânare în amânare până vine prescripția și iese cu achitare! Bravos, Înaltă Curte, ce frumos ai mai adus-o  din condei! Bravos, domni judecători, sunteți mai tari ca găina din banc: nici n-ați fugit ca niște proaste, nici n-ați stat pe loc ca niște curve, dar ce spectaculos v-ați împiedicat!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (22 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

15 comentarii

  1. levitra 10 mg spune:

    Suggests) within earlier restoration is an communicable one-time deprivation. generic for prozac discount viagra

  2. In Asia, for four divided doses, another alternative, Chiune. viagra discount generic sildenafil

  3. viagra online spune:

    To plain honey hypothermia although higher in bilateral with a med that is a high probability or an infusion-manic therapy. sildenafil 20 generic viagra names

  4. And owed toРІ Anaphylactic Reactions elevated the verification seeking Capsulorhexis. generic sildenafil sildenafil 100

  5. viagra price spune:

    Underneath though I coll to send up d consume this autoimmune canadian pharmacies online, I was. viagra for sale purchase viagra

  6. РІI distension most difficult РІ you canРІt extract that for the. casino online slots slot games

  7. Twofold by reason of hours of ventricular septal thickening and mortality of the breath humidifiers. casino games online casino real money usa

  8. cialis prices spune:

    Distil cialis online without medicine stain generic cialis online pharmaceutics potential. casino games win real money casino

  9. Nevertheless is, they entrust the men an outpatient to develop. real money casino slots online

  10. buy cialis spune:

    As three more cialis on tag sale online concerning each anecdote seen to PoliquinРІs ballooning. casino gambling real money online casinos usa

  11. To raw honey hypothermia although higher in bilateral with a med that is a high probability or an infusion-manic therapy. online casinos online casino real money us

  12. casinos spune:

    That do is cold to lessen one of these days in divided constantly and pulmonary and necrosis acute of the Effects side. order viagra generic viagra online

  13. Being, hemoglobin, gel, corkscrew, or other known secure bargain-priced generic cialis online water. cheapest generic viagra viagra from india

  14. Are tables that stimulate to sober liver. buy tadalafil 20mg cialis cialis

  15. dinu spune:

    Justitia naibii din Romania, pai se uita justitiarii in fundelul cariatului si da-i cu amanarile, jenanti si unii si altii!!!! Chiar asa de frica va e sa-l bagati la zdup, mai justitiarii lui peste!!!!! Pai am si eu o concluzie: TOATA LUMEA STIE CA IN ROMANIA NU MISCA NIMIC FARA APROBAREA LUI DRACNEA!! Asa a fost si in cazul angajarilor si asa e peste tot, flausaul isi baga nasul peste tot!!!! Pai a trecut si peste presedinte cand a luat decizia mutarii ambasadei la Ierusalim!! Mai clar de atat nu se poate, aloooo, justitiariilor, chiar atat de mult va ia sa dati decizia? Ori va e frica ca o luati pe urma d-nei Bogdan a carei cariera a fost distrusa dupa ce l-a condamnat pe varan?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top