De mâine e oficial: Uniunea Social Liberală îşi intră în pâine. Cel puţin teoretic, căci până să ajungă la cozonacii guvernării va mai trece apă pe Dâmboviţa. Aşa că deocamdată domnii din PSD, PNL şi PC sunt nevoiţi să mai molfăie la firimiturile agonisite când au fost la putere, de nu reuşesc sa dea jos guvernul Boc, care până acum a fost un Hopa Mitică pică-n cur şi se ridică, acţionat de arcuri ungureşti. Faptul că palatul Victoria e pentru vajnicii revoluţionari ai Opoziţiei un fel de Fata Morgana, care le face bezele, dar se tot îndepărtează de ei nu-i deranjează câtuşi de puţin. Ei fac proiecte, lansează iniţiative şi oricine i-ar vota cu două mâini doar după ce le-ar citi promisiunile, ia auziţi: impozite mai mici, reducerea TVA, reducerea CAS, reducerea numărului de taxe şi impozite, TVA diferenţiat pentru produse de bază. Un tsunami de lapte şi miere se va revărsa peste România când USL va veni la guvernare. Ce nu ne-au spus Crin şi Ponta e de unde iau banii ca să contrabalanseze toate reducerile, scutirile şi pomenile pe care le promit. Dar nu contează, vorba bancului: la ce organizare au ăştia, voi vrei să mai bage şi femei?
Nici unul dintre ei nu pare să aibă înţelepciunea de a-şi aminti o veche vorbă: să nu-ţi faci planul ca ţiganul. Ei şi-l fac. Nu ca ţiganul, ci ca Varanul, ca Prostanul şi după caz, scuzaţi cacofonia, ca Cârlanul. Dar las’ că-i bine. Află lumea cum stă treaba şi nu mai umblă nimeni cu cioara vopsită, că uite dreapta, uite stânga, uite centrul, să ameţească alegătorul turmentat, care mai sughite şi-acum din ţuica electorală de mai an. De-acum ştim. S-au despărţit apele: de o parte apa chioară, dar încă potabilă, a PDL, de cealaltă apa caldă, dar uzată şi menajeră, a USL. Poate aşa vom avea şi noi parte de două partide mari şi late, să nu ne mai încurcăm în zeci de formaţiuni cu nume care de care mai alambicate. Evident, din alinierea asta cel mai bine o să iasă PSD, care va umfla, previzibil, potul la următoarele alegeri, iar cel mai rău PNL. Acaparat total de partenerii de alianţă, partidul liberalilor va sfârşi probabil prin a se destrăma: capitaliştii de cumetrie îşi vor urma liderul vremelnic la sânul darnic şi mirosind a trandafiri al Bunicuţei, în vreme ce liberalii autentici, cât or mai fi rămas, se vor tupila, ruşinaţi, lângă foştii lor colegi Stoica şi Stolojan, în PDL.
Alianţa asta de stânga-dreapta şi un pic centru reprezintă, paradoxal, o mare şansă pentru România. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, liberal convins, mai curând votez cu UDMR decât să girez o legătură împotriva firii dintre victime şi călăi. Nu am nici o îndoială că, sub privirile trufaşe şi mulţumite ale lui Patriciu, căruia i s-o izândit visul de a nu mai cotiza veşnic la două partide, ci doar la unul singur, Crin a ucis un partid care, după brambureala pedelistă, avea şanse imense să ocupe banca din dreapta a clasei politice româneşti. Aliindu-se cu PSD, el a lăsat locul gol şi, de silă, de milă, alegătorii cu viziuni de dreapta vor vota tot PDL. Poate că USL va ajunge la guvernare, după următoarele alegeri, dar nu cred că o alianţă cu ideologii atât de diferite o să reziste prea mult. De la Convenţie încoace, nici o alianţă stânga-dreapta-centru n-a făcut mare brânză, de ce ar face PSD şi PNL, care nu se înţeleg nici pe cotă unică, darmite pe ciolan?
Oficializarea USL este cuiul final bătut în sicriul PNL. Chiar dacă vor veni la guvernare, liberalii vor fi stăpâni de mâna a doua, căci potul cel gros îl vor umfla baronii PSD, care-şi vor răspândi iarăşi tentaculele şi vor cuprinde România într-un paianjeniş de interese şi afaceri de familie, mai ceva decât a făcut PDL. Crin îşi imaginează că venind doar cu hainele de pe el în această căsnicie va fi făcut părtaş de ginerică Ponta la tortul cu etaj, dar se înşală amarnic: nu va ştii dreapta ce face stânga şi liberalii vor fi asimilaţi, ca un popor migrator mai slab de un alt popor migrator, mai puternic, cât ai zice peşte şi vor dispărea fără urmă din istorie. Pentru că aşa e şi-n viaţă: bărbatul care joacă la două mâini riscă să rămână fără urmaşi.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.