» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

stamp EDITORIALO parte a presei pare acum că descoperă cu surprindere fenomenul „postacilor”. Ca niște fete mari, unii ziariști comentează de zor, de ieri, de când „postacii” au fost „oficializați” de procurorii DNA în sesiunea Q&A dintre Elena Udrea și denunțătorii săi dată publicității.

Cei mai haioși sunt cei de la Antena 3, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase, părând a nu avea habar că propriul lor patron, Dan Voiculescu, a pus pe picioare una din cele mai productive fabrici de „postaci” din România.

Pentru ambii, Elena Udrea și Dan Voiculescu, laudele plătite n-au avut nici un efect, după cum lesne se observă: prima e în arest, al doilea în pușcărie și amândoi stau foarte prost în toate sondajele la capitolul imagine publică. Așadar, bani aruncați pe fereastră! Dar despre asta un pic mai încolo…

udrea voiculescu postaci

Să vedem mai întâi ce-i cu postacii Elenei Udrea pe care DNA i-a descoperit ieri. Aceștia erau controlați de un domn Cristi Călugăru, iar suma lunară alocată pentru plata lor era de 10.000 euro. La rândul său, pentru activitatea prestată, Călugăru ridica și el lunar circa 3.000 de euro. Din referatul procurorilor DNA:

Procuror: Ştiaţi că Breazu Tudor, Cristi Călugăru, postacii şi materialele promoţionale erau plătite de către doamna Maria Topoliceanu?

Elena Udrea: Pe Breazu Tudor îl plăteam eu. Dacă au fost situaţii în care l-a plătit Ana Maria Topoliceanu, în mod cert ulterior banii aceia au fost recuperaţi de Topoliceanu. Cristi Călugăru ştiu că primea bani de la partid şi separat, în afara contractului. În total probabil că era această sumă de 3.000 de euro. Suma din afara contractului era plătită de Topoliceanu, din ce ştiu eu, din bani de la partid, de unde se făceau toate plăţile. Erau situaţii în care partidul deţinea fonduri care nu erau înregistrate în contabilitate şi care proveneau, de exemplu, din contribuţiile de la sectoare, din donaţiile membrilor şi au fost şi cazuri în care candidaţii au contribuit cu sume de bani. Au fost situaţii în care aceşti bani nu se înregistrau. Deşi nu se ţinea o evidenţă a acestor sume, conducătorul fiecărui sector ştia cu cât a contribuit, astfel încât nu era dificil de ţinut socoteala. Este posibil ca o evidenţă a sumelor neînregistrate în contabilitate să fi fost ţinută şi de contabila. Nu ştiu cu cât erau plătiţi postacii. Ştiu doar că au funcţionat câteva luni în perioadă de campanie electorală, erau studenţi din partid care iniţial au lucrat gratis, dar era ineficient şi apoi s-a luat decizia să fie plătiţi şi nu aş şti să vă spun la cât ajungeau sumele, probabil la cât a spus Ana Maria Topoliceanu. Presupun că postacii erau plătiţi din aceeaşi bani care se foloseau la partid.

Procuror: Primeaţi de la Cristi Călugăru o situaţie detaliată lunar cu numărul de comentarii ale postacilor şi cu sumele plătite acestora?

Elena Udrea: Posibil da, dar nu stăteam să le citesc având în vedere că erau mii de comentarii.

(NOTĂ: sublinierile îmi aparțin)

Între 30 și 50 bani de postare…

cristi calugaruAseară, într-o intervenție în direct la B1 TV, Cristi Călugăru (foto), identificat acum de presă drept „șeful postacilor Elenei Udrea”, a explicat cum erau plătiți răspândacii de comentarii pe internet: „între 30 de bani și 50 de bani pe postare”. Postacii erau monitorizați și plătiți la bucată, iar rapoartele despre activitatea lor era înaintată de Călugăru Elenei Udrea, după cum chiar aceasta recunoaște în fața procurorilor DNA.

Ei primeau un număr de mesaje standard pe care trebuia să le răspândească pe siteurile și blogurile de mare audiență, în general atacuri la adresa autorilor sau a comentatorilor nefavorabili Elenei Udrea sau, invers, laude la adresa celor care scriau pozitiv despre aceasta.

Cristi Călugăru, lăudătorul plătit al Elenei Udrea

Cunoscut opiniei publice din apariții la B1 TV, Realitatea TV sau România TV, dar și din editoriale publicate în „Evenimentul zilei”, Călugăru era, de fapt, consilier plătit al Elenei Udrea.

editorial EVZ Cristi CalugaruÎn aparițiile televizate el se recomanda drept „analist politic” sau „consultant politic”. Jurnalistul Cătălin Tolontan scrie despre el că „potrivit relatărilor a numeroase surse”, Călugăru ar fi acum „coordonatorul entității care se prezintă drept ”Echipa de comunicare a Elenei Udrea” și prin care aceasta își transmite mesajele din arest”.

Iată în captura alăturată unul dintre editorialele lui Călugăru din „Evenimentul zilei” destinate preamăririi personalității Elenei Udrea, publicat în 31 ianuarie 2014 și intitulat „Cu Udrea, mărul Mișcării Populare începe să prindă rădăcini”.

În același editorial din EVZ, Călugăru scria:

(…) o Elena Udrea blondă, cu breton şi mărgele, tonică şi toată un zâmbet, având un măr uriaş albastru şi verde deasupra capului…”.

Sau:

(…) o Elena Udrea care se hrăneşte cu atenţia presei, ca o adevărată vedetă căreia îi place să acorde autografe şi să flirteze cu aparatele fotografice ale paparazzilor ce-o urmăresc”

Sau:

(…) este, cu siguranţă liderul de care era nevoie: singura capabilă să lupte până în ultima clipă şi dispusă la un compromis care să genereze unitatea dreptei şi un candidat comun victorios la alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie”.

Și tot așa… Tot Cristi Călugăru este cel care i-a făcut prima vizită în arest Elenei Udrea, pe 13 februarie 2015, alături de mama acesteia. Călugăru s-a dus atunci încărcat cu plase cu baxuri cu apă, mâncare și haine. Dar nu Cristi Călugăru este personajul central al textului meu, ci postacii.

Interviu cu un postac al lui Dan Voiculescu

Postacii nu sunt un fenomen nou pe piața românească de media. Au apărut în urmă cu câțiva ani, de când Internetul a luat amploare, iar activitatea lor crește exponențial în perioadele electorale. Toți lucrează cu asemenea echipe: PSD, PNL, PMP, PDL. Dar postacii nu sunt numai ai partidelor. Există personalități publice – din lumea politică, de business și artistică – care le folosesc serviciile de „influențare” a opiniei publice pe siteuri și pe bloguri.

Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu și Sorin Alexandrescu, șeful Antena Group (în planul doi)

Bunăoară, Dan Voiculescu este unul din exemplele cele mai relevante. Din experiență proprie vă spun că două personaje publice au ridicat în ultimii ani fenomenul postacilor la rang de industrie: Elena Udrea și Dan Voiculescu.

Despre postacii lui Dan Voiculescu am scris pe ReporterVirtual.ro încă din 2012 într-o analiză exclusivă intitulată Mogulul Dan Voiculescu are „haită” de postaci care atacă siteurile de știri:

„Guerilla digitală” este deja o tactică obișnuită a partidelor politice, care au descoperit, în urmă cu câțiva ani, terenul liber al Internetului pentru propagandă politică. Echipe special pregătite de „postaci” atacă siteurile ziarelor, ale televiziunilor și cele de știri postând în grup comentarii pro sau contra, în funcție de conținutul articolului cu pricina. Această activitate sporește în perioada campaniilor electorale, dar nu încetează nici între rundele de alegeri. De obicei, partidele politice lucrează cu oameni de la organizațiile de tineret sau, dacă sunt la Putere, cu studenți de la SNSPA, cărora li se promit note mai bune. Unii „postaci” sunt plătiți, alții o fac pentru că primesc „sarcină de partid”.

Identificam atunci mai mulți „postaci voiculescieni” pe diverse siteuri. Le-am urmărit „nick”-urile, IP-urile și am făcut un interviu cu unul dintre postacii evadați din curtea lui Dan Voiculescu:

Apple iPad Arrives In StoresNu l-am cunoscut niciodată pe Dan Voiculescu. Noi eram prea mici ca să ne bage în seamă (…) Mesajele sunt, de obicei, standard, avem câteva mesaje pe care trebuie să le aruncăm pe diferite siteuri schimbând din când în când cuvintele. Dacă e câte unul mai deștept i se lasă libertatea să „creeze”, dar rareori se întâmplă asta (…)

Postăm ori de acasă, ori de la diverse sedii și trebuie să avem grijă să nu postăm de prea multe ori de pe acelați IP, așa că folosim dispozitive fixe, mobile, net furnizat de operatorii de telefonie mobilă și servere proxy free din străinătate (…) Eu câștigam cam 7 milioane pe lună. Colegii, de obicei, între 5 și 10 milioane, dar poți să ajungi și la 12 – 15 de exemplu în campania electorală când activitatea este intensă (…)

De ce suntem puși să facem asta? Păi, obiectivele sunt clare: 1. Echilibrarea imaginii negative a lui Dan Voiculescu și avem sarcină să avem grijă ca, dacă sunt patru mesaje negative la un articol, noi să postăm patru pozitive, adică să se ajungă la un 50 – 50% măcar și 2. Influențarea opiniei publice în favoarea clientului, adică a lui Dan Voiculescu (…) Țintele sunt siteurile mari, dar nu numai. Trebuie să avem activitate permanentă. Stăm tot timpul cu Google folosind opțiunea „ultimele 24 de ore” sau „ultima oră”, ca să avem tot timpul articolele proaspete în fața ochilor (…)

Și băncile folosesc postaci…

Alte exemplu. În septembrie 2014, colegii mei de la PaginadeBanci.ro scriau despre metodele de „gherilă digitală” la care recurg până și… băncile:

Dacă în cazul partidelor există chiar departamente speciale care se ocupă cu aşa ceva, se pare că la bănci se recurge deocamdată doar la persoane din interiorul băncii.

(…) De interes sunt articolele de la publicaţiile mari care tratează subiecte ce atrag clienţii nemulţumiţi. Postacii bancari intră în joc şi încearcă să contracareze opiniile defavorabile anti-bănci.

Fenomenul este descris din nou chiar în februarie 2015 când postacii bancari au fost îndreptați împotriva datornicilor în monedă elvețiană:

Franc-elvetian-300x123De când a început criza francului elveţian şi debitorii în CHF au început să se revolte cerând intervenţii din partea BNR şi a Executivului, un curent anti-debitori CHF şi-a făcut apariţia în mass-media, pe Facebook şi la comentariile articolelor importante.

Acest curent se legitimează ca fiind compus din  partizanii şi consumatorii creditelor în euro. Aceştia îi acuză pe cei care au luat credite în franci elveţieni cerându-le imperios să accepte situaţia aşa cum este invocând diverse argumente.

Oamenii nu pot fi prostiți cu mesaje ticluite la comandă

Postacii sunt deja o prezență permanentă și pe siteurile noastre, în special pe ReporterVirtual.ro (cei mai mulți) și pe PaginadePolitica.ro (care, de exemplu, a fost luată cu asalt de postacii PNL în perioada finală de campanie din 2014). Îi știm, îi vede toată lumea, dar sunt, practic, inofensivi. De fapt, mai corect spus, ineficienți.

colaj-udrea-voiculescu-600x452Asta nu au înțeles nici Elena Udrea, nici Dan Voiculescu, nici partidele sau persoanele care apelează la astfel de tactici. Oameni buni, aruncați banii pe fereastră. Și, mai grav, în multe cazuri este vorba despre bani publici, despre bani furați din contribuțiile noastre ale tuturor. Astfel de postări plătite nu vor reuși niciodată să canalizeze opinia publică, să creeze curente de opinie. Degeaba vă uitați pe liste, pe monitorizări, degeaba aveți satisfacția unor anonimi care vă laudă pe bani și care-i înjură pe cei care vă critică, tot pe bani.

Proba, una dintre ele, este cea despre care am scris la începutul articolului. Cu zeci și zeci de mii de postări favorabile de-a lungul anilor, cu alte zeci și zeci de mii care-i atacau în haită pe critici, atât Elena Udrea cât și Dan Voiculescu au ajuns unde sunt acum…

Partidele create de ei, PMP și PC, se zbat undeva în subsolul politicii românești. Procentele de încredere de care se bucură ambele personaje sunt mult prea puține în raport cu eforturile depuse și investițiile băgate în „gherila digitală”. Timpul a arătat-o: oamenii nu pot fi prostiți cu mesaje ticluite la comandă. Însăși aplecarea bolnăvicioasă spre această metodă nu arată nimic altceva decât disprețul față de electorat…


CITEȘTE ÎN ARHIVĂ:

Mogulul Dan Voiculescu are „haită” de postaci care atacă siteurile de știri

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (20 voturi, media: 4,30 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

11 comentarii

  1. jean valjean din salajean spune:

    Eu l-am vazut aseara putin in plin scandal cu Stancu pe maimutoiu de Calugaru. Daca asta lua 3000 de euro la cum s-a prezentat nu-i de mirare ca imaginea Elenei Udrea e praf tandari. Nici nu era nevoie de A3 ca prestatia mazetei la costum facea tot. Pai e posibil sa te duci la A3 intr-o emisiune aiurea? Nepregatit, cu informatii false (si despre cine, despre Oana Stancu), fara dovezi fara argumente fara exemple concrete fara nimic? Incerci sa-i prostesti p-astia care de 10 ani stiu cifre pe dinafara contracte firme offshore-uri cheltuieli adrese intalniri, deci tot tot tot ce misca langa Udrea si Basescu? Si cu cine, cu Oana Stancu si Adina Georgescu sau cum o cheama care viseaza contractele si stenogramele si tot ce e despre Basescu-Udrea? Si mai iei si 3000 de euro ca sa nimic? Astia sunt noii profesionisti? Tinerii de maine care ar trebui sa ne creasca PIB-ul si sa schimbe clasa politica veche comunista si securista? Pai e jale! Vedeti? De-aia A3 are graficele puterea si influenta imensa pe care o are pentru ca adversarii sunt praf tandari nu ca ei ar fi buni. Desi au calitatile lor. Dar sunt singuri pe teren.Ori Udrea n-a stiut sa-si aleaga oamenii ori chiar n-avem si atunci s-a multumit cu ce-a gasit. Deci frati romani, care se duce in A3 ori e pregatit beton si psihic si profesional cu cifre cu date concrete cu poze cu video cu de toate, ori lasati-o asea ca va faceti de cofetarie si voi si p-aia pe care-i reprezentati. Nu intrati in malaxoru A3 nepregatiti. Astia inca nu stiu despre ce e vorba cu Gadea Badea si ailalti. Ei au impresia ca se duc la emisiuni tv de talk-show la Saturday Night Live sau Daily Show.
    Asa. Deci mi-am scos cei 50 de bani pentru azi 😀 Ma duc sa-mi iau o saorma cu de toate 😀

  2. FRANK ZAPA[KING] spune:

    ,De unde a inceput totul-DE LA ARMAGHEDONUL LUI CIUVICA SI IANE LA POSTACII DE ASTAZI’

    Iata au trecut 13 ani de cind MUGUR CIUVICA a fost umflat de ADRIAN NASTASE CU VOLGA NEAGRA DE PE STRADA SI BAGAT LA TUBULATURA PT CA……….

    Multi au uitat de unde a inceput totul,cum probabil multi au uitat cum au PROCEDAT POLITISTII SI PROCURORII IN 2007 CARE CE SA VEZI AU DAT N.U.P. in cazul Ciuvica versus procurori…..

    Stiti cine era procurorul sef al ROMANIEI????????? IN 2007…………Ei hai ca o sa ghiciti si o sa si rideti unii,iar altii o sa ma injure,,de ex. SORINA MATEI…….

    Sigur,poate nu intimplator PRIMUL POSTAC mai acatarii,CUMPARAT DE SISTEMUL TICALOSIT A FOST MUGUR CIUVICA,CARE SI ASTAZI INCASEAZA BANI GREI DE LA DAN VOICULESCU.

    Asadar povestea asta cu postacii,procurorii si…………….E VECHE,AS SPUNE CA E O CIORBA REINCALZITA…………………

  3. facebook-ul l-a facut presedinte pe Johannis spune:

    D-le Halpert , dar postacii lui Johannis? L-au scapat si de incompatibilitate si l-au facut si presedinte…..Mai lasati-o pe Udrea ca-i femeie…… Scrieti de Ponta, de guvern, de calatoriile lui Johannis , ca slava domnului sint subiecte !

  4. nadia nitov spune:

    toti stiu cati postaci platiti erau gramada pe ziarele la care se puteau posta comentarii. si erau usor de reperat. aveau un limbaj de lemn, repetitiv si lipsit de esenta. de la o posta se simtea ca isi fac constiincios datoria dar ca sunt la origine niste oameni fara cultura, fara profunzime. si se repetau de cateva ori aceleasi mesaje. cat de prost sa fii sa nu te prinzi ca erau platiti la numar? 🙂

  5. o nedumerire…inteleg interesele postacilor pro-PDL/PNL/Voiculescu/bancile comerciale….cine o fi in spatele postacilor anti-Rusia/Putin si pro-Nato?…Pe ei cine i-o plati? reporter virtual ar putea sa dea mai multe detalii, avand in vedere ca Pagina de Rusia e unul dintre locurile lor de intalnire….

    • alex spune:

      CIA,FBI,amabasada SUA,SRI,SIE si multi altii sunt posibili platitiori ai postacilor anti-Rusia si pro-Nato.Unul dintre principalele motive sesizate de mine pentru aceste lucruri este adoptarea cat mai rapida a legilor Big Brother.Nu numai la noi,dar si in alte tari UE se creeaza astfel de legi care sa ingradeasca dreptul la viata privata.Justificarile sunt aceleasi mereu;ISIS,Rusia care vor sa ne atace si sa ne invadeze sau lupta cu infractorii,coruptia si evaziunea fiscala.In realitate UE devine o colonie americana din pacate.

  6. PROCURORUL DE SERVICIU spune:

    Sorina Matei: „Eu am fost la convenția PDL cum au fost toți ziariștii”

    Cristian Călugăru „Nu, nu, nu, dumneavoastră erați în cameră cu Elena Udrea și ne spuneați ce să reacționăm pe Internet, doamna Sorina Matei”

    Sorina Matei: „Eu spuneam? Domnu’ Călugăru'”

    Cristian Călugăru „Dar mai erau mulți oameni acolo, poate-și aduc aminte”

    Sorina Matei: „Dom’ne, dar am filmat, eram cu camera după mine”

    Cristian Călugăru „Nu, nu, nu, doamna Sorina Matei, erați dumneavoastră în cameră, nu erați cu cameraman”

    Sorina Matei: „Păi, sunt ziaristă, am vorbit cu candidații”

    Cristian Călugăru: „Nu, ne învățați ce să scriem”

    Sorina Matei: „Eu vă învățam? Sunt și o prietenă a doamnei Udrea”

    Cristian Călugăru: „După postarea dl Lăzăroiu. Vă prefaceți că nu știți cum funcționează mecanismul. Erați în tabăra opusă doamnei Monica Macovei”

    Sorina Matei: „Aveți o problemă cu ziariștii”

    Cristian Călugăru: „Am o problemă cu ipocrizia. Atunci ne învățați ce să postăm pe Internet și acum cu postacii nu mai e bine”

    Sorina Matei: „Ce treabă are cu dl Lăzăroiu? Eu nu înțeleg ce-i cu Lăzăroiu. Nu vreți să-mi spuneți de postaci?”

    Cristian Călugăru: „Asta vă spun. La momentul respectiv, postacii ăștia, pe care-i și cunoașteți, vă lăudau și vă apărau când ați intrat în conflict direct cu Sebastian Ghiță”

    Sorina Matei: „Pentru că eu nu-i știu, aș vrea să știu cum îi selectați”

    Cristian Călugăru: „E așa, o mare doză de ipocrizie”

    Sorina Matei: „În afara de mizeriile pe care le spuneți și pentru care aș putea să vă dau în judecată…

    Cristian Călugăru: „Dați-mă în judecată”

  7. Dan Spiru spune:

    Toate partidele au. PDL slabut, eu nu i-am prea vazut, ori daca erau nu injurau. Aveau probabil mesaje civilizate, de asta n-au sarit in ochi. In schimb PNL.PSD si Voiculescu acaparau netul, nu aveai loc de ei. Injurau la Basescu si Udrea de mama focului. Asta cu postacii PDL si ca-i platea Udrea e o gluma si stiti de ce? Udrea n-a candidat la locale, m-am dumirit dupa ce a facut lamuriri la ea pe fb si ca nu ea da dar nu lunar cei aprox 10 mii de euro, ci PDL deoarece explica acolo numarul de candidati pe care-i aveau la sectoare, consilieri, primari, Primaria Generala- candidat Prigoana. Toate organizatiile PDL aveau insarcina sa isi prom oveze candidatii, cum si la celelalte partide era la fel. Vad ca exagerati sau jucati rolul nestiutorului.
    Alta-i buba, DNA n-a gasit nimic ca sa o incrimineze pe Udrea si, au incercat si prostia asta, de parca nu stim cum a castigat sasul pe FB cu sute de mii de conturi false care, il promovau pe Iohannis ca pe un zeu. A avut probabil si PDL niste tineri studenti cum zice Udrea in postarea sa, dar nu s-au prea vazut, cred ca n-au facut fata haitelor lui Voiculescu, PNL si PSD.

  8. Joe spune:

    Sa dat liber la vanat postaci. 😆 O sa gasim postaci crucificati si cu tabletele si smartphone-urile agatate la gat, ca si pe pe Via Appia, unii inca in viata si cerand indurare. In curand are sa se faca un serial nou. Spartacus: Gods of the Net
    A inceput marea prigonire a postacilor, scapa cine poate ! Asteptam serialul !
    Misericordias Domini</b 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top