Nu mă-njurați, că n-am înnebunit! Am zis că merg la referendum, n-am zis că și votez! Și asta îi îndemn să facă pe toți românii cărora le pasă cu adevărat de viitorul copiilor lor. Pentru că, până să vină homosexualii și să-i fure, îi fură, pe ei și pe părinții lor, famelistul de Dragnea, divorțat și cu țiitoare tinerică, tradițională, pă sistem. Cu toții, credincioși, atei, agnostici ori închinători la Jedi, trebuie să înțelegem că referendumul nu are nicio legătură cu familia, ci cu famiglia. Un vot la referendum înseamnă, de fapt, un cec în alb pentru clanul mafiot instalat în fruntea țării în 2017, pentru toți vâlcovii, tăricenii și ciordacii, pentru toate vioricile, olguțele și cruduțele cu trei neuroni în total.
Eu am să merg la referendum pentru că e musai să merg. Și o să vă spun cam cum trebuie procedat cu borfașii ăștia: trebuie să fiți, pentru cinci minute, mai borfași decât ei, altfel nu-i vom putea învinge. Deci, ce-i de făcut? Pentru început, trebuie să fiți de acord cu mine că duminică după-amiază ori mai pe seară nu strică nimănui o plimbărică până la secția de votare. Așa că îmbrăcați-vă frumos, luați-vă, după caz, la brațetă soția tradițională sau amanta netradițională, luați-vă și buletinul, ca să vă poată identifica domnii din comisie și purcedeți la drum. Intrați în secție, dați frumos „Bună ziua” sau „Bună seara” la domni și ”Sărut mânușițele” la doamne, apoi cereți să vi se arate numele și adresa voastră, pe fișele cu votanții. Dacă în dreptul numelui vostru nu e nicio semnătură, vă imaginați că v-a lovit, brusc, revelația, ca pe Saul din Tars lumina divină și declarați, sus și tare, că v-ați răzgândit în ultima clipă, ca-n filmele imperialiste: nu mai vreți să votați la referendum. Dacă însă în dreptul numelui vostru apare o semnătură sau cel puțin un „deșt” pus cu cerneală pe foaie, atunci lucrurile devin interesante: faceți cel mai mare tămbălău cu putință, chemați televiziunile (nu poliția și nici jandarmii, ăștia sunt cel mult complici la asemenea măgări), strigați tare „Hoții!”, ”Dragnea, băăă!”, să vă audă tot cartierul.
Și dacă ăsta vi se pare un scenariu absurd, înseamnă că nu știți metodele lor și nu realizați de ce referendumul a fost pus pe două zile: pentru că pe Dragnea și ciracii săi nu îi interesează ce se votează ziua, ci ce se bagă în urnă noaptea. Ei ziua nu pot fura, sunt prea mulți ochi ațintiți asupra lor. În schimb noaptea, când oamenii cinstiți și observatorii dorm, pesediștii pot fura ca-n codru. E simplu ca bună ziua, pentru un penal condamnat pentru fraudarea altui referendum, să bage în urne, cot la cot cu miile lui de complici din partidul hoților, alte mii de buletine de vot gata ștampilate. Nici măcar nu e nevoie să fie ștampilate cu „Da”, e suficient să fie băgate în urnă, ca să se facă cvorumul. O să fie un fel de „noaptea ca hoții”-bis, doar că fără hoți adevărați. Fiindcă hoții adevărați stau cu frică, noaptea, că vor fi prinși, pe când hoții pesediști o să fure lejer, știind că sunt păziți de Danjarmeria lui Carmengaz. Prin urmare, dragii mei, boicotați referendumul, ca niște oameni responsabili, care știu că-i doar o perdea de fum, dar prezentați-vă la referendum, ca să nu se fi prezentat alții în locul vostru!
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.