» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Irina Cordoneanu, una dintre vedetele cu state vechi la Antena Stars, nu se va regăsi în grila de toamnă pregătită de acest post. Prezentatoarea a fost deja înlocuită de mai tânăra ei colegă, Ameri Nasrin, fosta asistentă a lui Cristi Brancu, anunță Libertatea.

irina-cordoneanuTrebuia să merg la mare în a doua jumătate a lunii august. Însă, după ce am văzut ce ar trebui să fac în emisiunea difuzată pe vară, nu a mai fost cazul să plec. Nu mă vedeam aruncându- mă dezbrăcată în spuma mării. Eu sunt un om echilibrat şi recunosc cu tristeţe că nu mă regăsesc în acest tip de jurnalism care se practică în perioada actuală. Mi s-a cerut să fiu mai dinamică, mai altfel, aşa că am preferat să mă retrag în condiţii amiabile. Contractul a fost reziliat, deşi era valabil până în decembrie 2015. Am avut o întâlnire cu Cristi Ionescu, şeful staţiei, şi, din păcate, nu ne-am pus de acord cu viziunea actuală a jurnalismului. Eu văd altfel lucrurile, în felul meu, iar ceea ce se vrea acum nu mai este jurnalism. Acum sunt în negocieri cu un alt post de televizune pentru o nouă emisiune, iar când se va semna contractul veţi şti”, a spus Irina Cordoneanu, gazda talkshow-ului “Star Magazin”, ce era difuzat în weekend, pentru Libertatea.

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 4,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

3 comentarii

  1. ciumatu spune:

    cum plm crezi fa ca esti jurnalita?!?! fantastic!!!

  2. catalina porumbel spune:

    doamna asta este o tzaranca aroganta, inculta si plina de ea. se crede frumoasa si nu este, are impresia ca e smekera si asta o transforme intr-o tupeista nesimtita si nu se intelege bine nici cu gramatica…. nu mai are emisiune la Antena Stars ca nu a mai „prestat” unde presta cand s-a lansat in tv… Asta as fi de inteles, deoarece, la un moment dat, oricine renunta la metehnele care l-au consacrat pentru o familie, mai ales atunci cand toata viata ai mancat pui cu fulgi cu tot, ca sa apari la televizor, fie si la un post care promoveaza barfa, mizeriile si tiganii…

  3. toma necredinciosul spune:

    pe doamna asta eu am auzit-o si vazut-o cu urechile si ochii mei spunand in mai multe emisiuni la antenastar ca ii multumeste conducerii ca ii ofera posibilitatea sa fie ore multe pe post! era in extaz, acum i s-a luat? dar, e drept, nu-i neam prost si e cu bun simt. nu-i de calibrul uneia ca bahmutenaca, aia are bordel in emisiune, nu invitati si asistente!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top