Dai, nu dai, ajungi în Rai

10:55 am, 9 martie 2011 • de 4 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Ori că eşti un creştin mărinimos ori un ateu chitros, tot în Rai ajungi. Dar numai dacă trăieşti în România. Pentru că fie că dai de pomană, fie că nu dai un sfanţ, are grijă statul să dea pentru tine. Normal, tot din banii tăi, că doar el o instituţie abstractă şi n-are nici măcar leafă de bugetar. Printr-o lege adoptată ieri, de la bugetul de stat, adică din banii strânşi de pe spinarea contribuabillilor, se vor deconta 80% din costurile programelor sociale ale Bisericii, restul de 20% urmând a fi asigurat din donaţiile miliardarilor hoţomani, dar cu frica lui Dumnezeu şi din sponsorizări. După ce ne-a arătat Iadul, prin măsurile pompieristice de tăiat salarii, pensii, indemnizaţii la grămadă, fără nici o noimă şi fără nici o socoteală înţeleaptă, guvernul Boc vrea acum să ne arate şi Raiul, chit că unii nu cred de fel în existenţa veşnicelor plaiuri ale vânătorii, ci preferă să împuşte mistreţi la Balc.

Merită totuşi remarcat prieteşugul dintre Biserică şi Stat. După ce sute de ani clericii şi împăraţii Pământului s-au bătut ca chiorii pentru dominaţia asupra turmelor de credincioşi, la noi preacucernicii politicieni şi preafericitul patriarh Dănuţ S.R.L. au căzut la pace imediat. Pactul este simplu, dar cu bătaie lungă: puterea temporală dă Bisericii banul gros, de la buget, iar puterea spirituală călăuzeşte oiţele rătăcite sau abţiguite, să pună ştampila de vot pe cine trebuie. Popii ăia cu lefuri mici, pe care-i căinau unii pe aici, vor rămâne cu şpăgile şi pomenile neatinse. Această măsură prin care statul parcă şi-ar cumpăra indulgenţe medievale, să-i mai fie iertat păcatul preacurviei cu biata ţărişoară, a fost adoptată, ca de obicei, peste capetele stresate ale cetăţenilor taxaţi şi impozitaţi. Ea va fi mană curată pentru partidele aflate la putere. Având pâinea şi cuţitul, guvernanţii vor avea grijă să împartă fondurile destinate Bisericii după cum vrea să scrie pixul lor, ca să-l citez pe un clasic în viaţă. Clericii care, de la înălţimea amvonului, vor predica enoriaşilor învăţăturile cuvenite, vor primi mulţi arginţi. Cei care însă nu vor lăuda minunatele realizări ale partidelor aflate la putere se vor trezi subit cu cutia milei goale, pentru că guvernul nu crede în lacrimi şi n-are milă. Ca şi primarii, acum şi preoţii, episcopii, arhiepiscopii şi megafericiţii vor deveni agenţi electorali cu normă întreagă. Aduc voturi pentru partid, primesc gologani, nu aduc sau dimpotrivă, fac pe ereticii şi-i laudă pe revoluţionarii din Opoziţie, s-au lins pe bot de fonduri de la stat şi n-au decât să meargă să cerşească din poartă-n poartă, precum dervişii pelerini.

Ciudat e faptul că legea a fost propusă de deputaţi ai PDL, ca “soluţie de asistenţă socială de dreapta, derivând din doctrina creştină a partidului”. Asta-i tare! Adică, în caz că nu aţi priceput, partidul care se lăuda că a scos ţara din criză după ce a redus drastic, între altele, şi banii alocaţi asistaţilor social, căci nu mai avea statul de unde plăti, varsă acum în gurile veşnic flămânde ale acestora fonduri tot de la buget. Doar că o face, creştineşte, pe rută ocolitoare, prin intermediul Bisericii şi împuşcă astfel doi iepuri: pe de o parte îşi asigură obedienţa popilor, pe de alta obţine voturile amărăştenilor şi fără să mai fie nevoit să arunce-n ei cu pomeni electorale, iahnie şi găleţi portocalii. Din nefericire pentru PDL viitorul se anunţă sumbru, orice ar face. Zice domnul Lăzăroiu că racheta partidului e prea grea şi dacă n-azvârle nişte burtoşi corupţi peste bord riscă să se prăbuşească, dar eu cred că lucrurile stau de fapt taman pe dos: PDL e pe cale să se ridice prematur, dar definitiv la ceruri! Căci tare mi-e teamă că, deşi vor primi pomană din mâna acestui partid, alegătorii, săraci sau nu, tot împotriva lui vor vota, fără să uite însă să spună, cum se cuvine la mort: “Să-i fie primit!”

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

4 comentarii

  1. victor spune:

    In conditiile in care Biserica are un sistem de asistenta sociala mult mai bine pus la punct decat cel al statului, initiativa mi se pare chiar ok.

  2. Cristian spune:

    Asta e ultimul articol al tau pe care-l citesc.Continua sa ponegresti Biserica,ca-ti sta bine…

  3. Devean spune:

    Se intimpla si in alte partide.
    La Deva, Oancea, candidat PNL la primarie in locul lui Muntean (actual primar) tot PNL (sic), promite terminarea catedralei din centru, si construirea unei biserici ortodoxe intr-un cartier, DIN BANI PUBLICI.
    Toate astea intr-o brosura galben albastra cu sigla PNL ,introdusa in cutiile postale din oras si asta fara sa fim in campanie electorala.

  4. banutz spune:

    Lasa-i , Spartacus , sa-ti fie „iertat pacatul preacurviei” si restul…si poate-poate ! Sa fie primit !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top