Cum i-am exterminat eu pe unguri

9:22 am, 20 martie 2011 • de Comentariile sunt închise pentru Cum i-am exterminat eu pe unguri

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Că sunt un justiţiar înrăit nu trebuie să vă mai spun, ştiţi deja. De asemenea, ştiţi, probabil, cât sunt de naţionalist şi de patriot veritabil şi cum îmi saltă inima în piept în ritm de “El Meneaito” atunci când se cântă imnul. De aceea nu veţi fi prea miraţi să aflaţi că, acţionând în slujba ţărişoarei mele, am respins un atac mârşav venit din partea vecinilor de la Apus, care voiau să ne cotropească şi să aibă şi ei măcar deschidere la mare, că primar ca Mazăre oricum n-o să aibă vreodată. Să vă explic cum a fost. Locatarii din apartamentul de lângă mine sunt nişte persoane cam certate cu curăţenia. Când întâmplător li se deschide uşa – că trebuie să se mai aerisească şi ei din când în când, altfel s-ar împuţi de tot între pereţii mucegăiţi şi nezugrăviţi de la ultima glaciaţiune – pe holul blocului se revarsă o miasmă de poţi să juri că tocmai a parcat un şofer de la REBU maşina de gunoi în casa scărilor. Multă vreme am considerat că vecinii ăştia sunt doar îngălaţi şi atât de tare certaţi cu curăţenia că nici Raluca Moianu, cu toate florile din lume, nu i-ar putea împăca vreodată. Până acum câteva zile, când am descoperit că adevărul e altul. Unul şocant: vecinii, aparent nişte mitici oarecare, cum sunt vreo două milioane în Bucureşti, acţionează, de fapt, în slujba iredentismului maghiar. Sunt, cu alte cuvinte, o coloană a cincea, strecurată ca o scamă de maiou chinezesc din Europa în buricul târgului.

Cum mi-am dat seama? Alaltăieri, intrând în miez de noapte în bucătărie, să beau nişte apă, am rămas înlemnit: un comando de gândaci se strecurase pe ţevi, de la vecini, şi pătrunsese pe furiş în casa mea din blocul meu, din oraşul meu, din patria mea, România. Am zis, iniţial, că-s nişte gândaci ca toţi gândacii, dar, după ce i-am studiat câteva clipe, am înţeles gravitatea situaţiei: gândacii ăştia nu erau negri, ci băteau spre verde şi aveau priviri rele, de honvezi furioşi. Ştiţi că sunt un adept al reincarnării şi niciodată nu uit să-i zic „La mulţi ani!” doamnei Karma, de ziua ei. Fin cunoscător în domeniul metempsihozei, nici nu mi-a fost greu să fac conexiunile: gândacii ăia strecuraţi de la vecini nu era nişte gândaci oarecare, ci reincarnările unor personaje celebre din istoria Ungariei. Cee? A spus cineva că m-am ţicnit? Că nu crede o asemenea bazaconie? Păi de ce să nu creadă? Adică bine, mă, cititori fideli ce vă lăudaţi că-mi sunteţi, când a zis un cretin că un păpuşoi îmbrăcat în trening de firmă e Avram Iancu şi l-a mai şi spânzurat, a sărit de cur în sus o ţară întreagă, şi când vă zice un înţelept ca mine că s-au reincarnat în gândaci toate căpeteniile maghiarimii nu-l credeţi? Ba să mă credeţi, fraţilor, să mă credeţi, că le-am văzut cum mă vedeţi şi cum vă văd!

Erau toţi, în păr, cum îi ştiam eu din cartea de istorie. Era şi Attila, burtos şi cu toate şase picioarele crăcănate, probabil de atâta călărit în viaţa anterioară, şi regele Árpád, şi Carol Robert de Anjou, arogant, cu elitrele lustruite, şi Mateiaş-Crai, la fel de îngâmfat şi cu o cicatrice pe fund, rămasă tot din viaţa anterioară, când l-au încins moldovenii cu săgeţi la Baia, ba l-am recunoscut şi pe Horthy, după mustăţile răsucite. Mai la urma comandoului veneau zevzecul de Béla Kun şi Kossúth, cu un pas ţanţos de gândac pus pe fapte mari. Ce să mai vorbim, toată maghiarimea se reincarnase în bucătăria mea şi ameninţa să ne cotropească ţara. Dar să nu credeţi că am tremurat. Că m-am temut. Că mi-a trecut măcar o clipă prin minte să fug sau să sun la deratizare. Puteam şi singur să mă lupt cu această hoardă fioroasă care alesese un mod perfid de a ne ataca, nu la lumina zilei, ci în toiul nopţii, nu pe câmp deschis, ci într-o bucătărie. Am luat un plici şi m-am avântat în luptă. Lui Attila i-am retezat picioarele crăcănate, lui Árpád i-am zburat căpăţâna, pe Kossúth l-am zdrobit dintr-o lovitură, iar din Horthy n-au mai rămas, după o pălitură crâncenă, decât mustăţile, mişcând încă şi după ce gândacul în care se reincarnase fostul amiral fără flotă plecase iarăşi în astral. În câteva minute, i-am exterminat pe toţi ungurii cotropitori şi, după ce m-am spălat cu săpun de sângele lor impur, m-am dus iarăşi la culcare. Am dormit ca un prunc.

Acum sunt gata să suport consecinţele. Ştiu, vor veni după mine, mă vor cânta ăştia prin ziare, mă vor judeca, mă vor condamna. Probabil se va proceda în oglindă: dacă pe zărghitul ăla care l-a spânzurat pe Avram Iancu l-au trimis la reeducare în Ţara Moţilor, pe mine, sigur, mă vor extrăda în Ungaria şi mă vor închide câteva săptămâni într-o staţiune de cinci stele de pe malul Balatonului, chinuindu-mă cu sticle de Tokay şi lăsându-mă în seama a batalioane întregi de unguroaice focoase, care mă vor tortura fără milă toată noaptea, până la epuizare. Dar ce moarte mai frumoasă şi-ar putea dori un patriot ca mine?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top