Cum am devenit fanul Antenei 3, de Ziua Națională

12:24 am, 3 decembrie 2012 • de Comentariile sunt închise pentru Cum am devenit fanul Antenei 3, de Ziua Națională

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Dacă e să nu-mi placă ceva, de 1 Decembrie, nu este nici parada militară de care se plânge CTP, nici fasolea și cârnații îndesați pe gâtul poporului cu marketing TV, nici ciondănelile politicienilor. Mă irită o frază pe care ne-o propun, și nu neapărat din rea-intenție, cei care îndeamnă la calm și frăție: ”Nu vă mai certați, măcar azi, de Ziua Națională”.

Ați înțeles sensul ascuns. Adică, a ne certa în restul anului ține cumva de o normalitate a locului. Totul e să luăm o pauză de Ziua Națională. Într-un astfel de moment, ”nu se cade” să te iei la harță, indiferent de subiect. De fapt, nu e doar cazul lui 1 Decembrie. Armistițiul poate fi extins asupra tuturor sărbătorilor în care suntem invitați la pioșenie și bună-cuviință, fie că vorbim de Sfântul Ion, de Crăciun, de Paște sau de Sfânta Maria. În general, când calendarul ne oferă prilej de evadare din spațiul cotidianului nostru vulcanic, auzim astfel de propuneri pacifiste.

Fraza de mai sus definește în fapt comportamentul nostru public parcă dintotdeauna. Ne-am obișnuit atât de mult să ne hărțuim în societate – pe stradă sau la televizor, nu contează locul – încât ne furăm singuri căciula încercând să ne mințim frumos cu îndemnuri gen ”Măcar azi nu vă mai certați”.

Din această perspectivă, ideea Antenei 3 de a pune capac scandalului politic de Ziua Națională mi-ar fi putut lăsa același gust amar pe care mi l-ar fi provocat orice propunere similară. Însă, atunci când televiziunea familiei Voiculescu face un astfel de gest e bine să te gândești de două ori înainte de a-l arunca în derizoriu sau a-l pune pe seama unor interese oculte ale dirijorilor din culise. Sigur, poți să pleci de la ideea – iar aici suntem experți mondiali în materie – că orice gest surprinzător de normalitate are în spate un scop malefic. Da, însă atunci niciun ajutor nu mai are valoare umană.

E ca și cum ai spune că fundația lui Dinu Patriciu, ca să nu ne îndepărtăm foarte mult de profilul personajului, acorda burse elevilor săraci dar cu minte sclipitoare pentru a spăla imaginea de mogul parvenit a finanțatorului acestui proiect caritabil. Atenție, nu-i exclus ca proiectul să fi servit unui astfel de scop. Însă ce rămâne nu este doar izvorul perfid al acțiunii, ci tratamentul social acordat acelor copii deștepți și necăjiți, care altfel n-ar fi visat vreodată la o șansă. Iar exemple de genul ăsta pot fi nenumărate.

Antena 3, ne place sau nu, este o forță. Mediatică, dar și politică. Nu vorbim de onestitate, vorbim de forță. Victor Ponta și Crin Antonescu îi datorează enorm pentru procentele USL. E de-ajuns să urmărești ce declară omul de pe stradă, atunci când reporterul îl abordează cu un vox popp uzual, ca să descoperi implantul pe care i l-a plasat în creier televiziunea. Am văzut de pildă declarația luată unuia care îl fluierase pe Băsescu la mitingul de la Arcul de Triumf. ”Da, l-am huiduit, să plece, poporul l-a demis”. Erau, de fapt, vorbele adversarilor lui Traian Băsescu însușite, via televizor, de omul simplu. În cuvintele sale stă de fapt forța lui Dan Voiculescu.

Căci, le place sau nu liberalilor și pesediștilor, în ecuația de azi ei nu există decât ca simple instrumente. Șeful de facto, puternicul-puternicilor zilei, este el, Dan Voiculescu. Nu credeți, domnilor Ponta și Antonescu? Atunci vă invit să vă imaginați cum ar fi gândit huiduitorii de la Ziua Națională dacă ”regimul Băsescu” ar fi trăit azi o relație normală cu Antenele. Dacă Boc n-ar fi fost transformat în dușmanul națiunii, dacă Elena Udrea ar fi fost sedusă și nu abuzată de camerele TV, dacă Traian Băsescu era tratat de Mihai Gâdea, așa cum o face, de pildă, Robert Turcescu. Ei, cum mai arăta România de azi? Dar scorul USL? Desigur, n-o să-mi dați dreptate, o să spuneți că Felix nu contează, că PC este o măsea stricată pe care-o veți arunca în stradă la momentul oportun.  Dar cine vă crede?

Tocmai de aceea, pauza autoimpusă de măcel antibăsist și lansarea pe ecran a normalității de Ziua Națională a României nu merită să fie tratată doar ca o simplă chestiune de strategie de luptă pentru putere, menită să sporească zestrea de simpatie a postului din Băneasa. Când Antena 3  ține, fie și câteva ore, post de politică, dar mai ales de politică la baionetă, ăsta nu e fapt divers. Sau măcar  nu e ceva ce trebuie blamat. Nu degeaba Traian Băsescu a preluat din zbor mesajul Antenelor prin care oamenii erau invitați să-și pună drapel în geam sau pe mașină.

Privit din tabăra pro-Băsescu,  un astfel de gest de a saluta Antenele atunci când se comportă corect i-ar putea irita pe cei care văd în ele răul absolut. În logica războiului fatal pe viață și pe moarte, așa e. Însă unde oare putem ajunge cu adversitatea asta dusă la extrem? La uciderea unuia dintre adversari și victoria întru stăpânire absolută a celuilalt? Nu se va întâmpla. Nimeni nu va muri definitiv, nimeni nu va câștiga pe veci. Câți ani trebuie să mai treacă pentru ca unul sau altul dintre combatanți să întindă mâna și să spună: ”Gata, frate, că am pârjolit totul în jurul nostru și tot n-a câștigat nimeni războiul. Hai să ne gândim cum salvăm împreună ce-a mai rămas de salvat”?

Știu, în România de azi în care cuvântul ”reconciliere” ar trebui șters din DEX, pare exclusă orice variantă de pace. De ”coabitare pașnică”, așa cum o numesc teoreticienii politicii. Războiul a ajuns atât de departe încât nu mai știe nimeni de unde a început și cine-a ridicat primul piatra. Taberele sunt bine montate în jurul căpitanului de front, iar batista albă s-a pierdut de mult în negura istoriei postdecembriste. Practic, STOP nu există.

Nu-mi fac iluzii că o astfel de ipoteză ”nu ne iubim, dar ne putem tolera” are vreun suport minimal în rândul celor care se hrănesc cu energizantul toxic  ”și dăi, și luptă”. Nu știu nici dacă poate fi într-adevăr o soluție pentru ieșirea din criza morală de azi. Știu doar că dacă vom continua așa ne vom autodistruge dând vina unii pe alții. Să fie oare atât de greu să iertăm? Să uităm? Să o luăm de la capăt? Sună prea romantic pentru o lume mult prea pragmatică în a mânui arma conflictului? Probabil.

Am ales totuși să fiu fanul Antenelor de Ziua Națională. Să le felicit, și nu să le acuz de manipulare, pentru că s-au purtat decent cu România de 1 Decembrie. Să le întind mâna lui Voiculescu, Gâdea, Badea, Ciutacu & comp., în locul lui Traian Băsescu și al tuturor soldaților credincioși care-l slujesc dintr-o convingere admirabilă, rugându-mă ca 1 Decembrie să nu fi fost o simplă întâmplare în viața televiziunii de gherilă. Să mai pot vedea astfel de momente de echilibru, de bun-simț, de respect și de înțelegere.

Am intrat în pielea naivului de serviciu, care visează la o Românie normală. Care s-a săturat de total combat.  N-am prea multe motive să fiu îngăduitor cu televiziunea care conduce România de azi. Am fost eu însumi beștelit, la Antena 3. N-am răspuns în aceeași manieră, și nici n-o voi face, pentru că nu va duce la nimic bun. Pot să-i privesc pe oamenii-cheie care lucrează acolo ca pe niște mercenari în slujba lui Dan Voiculescu,  așa cum îi consideră destui dintre ”băsiști”-termen la modă în Șoseaua Băneasa,  sau, dimpotrivă, să-i văd ca pe jurnaliști care încearcă să-și facă meseria, într-un fel mult prea excesiv și partizan pentru gustul meu,  dar care este, până la urmă, felul lor de a fi. De 1 Decembrie, am ales a doua variantă.

De azi, România intră în febra alegerilor. Vin vremuri agitate. Înainte, dar și după 9 decembrie. Sunt convins că atât Antenele, cât și Traian Băsescu se vor întoarce pe pozițiile obișnuite de luptă. Ca și când 1 Decembrie și ”rătăcirile” sale pacifiste n-ar fi existat vreodată. Caftul a reînceput deja, l-ați și văzut dacă ați deschis televizoarele aseară. Totuși, mă voi încăpățâna să nu uit prea ușor această scurtă perioadă de pace. A fost momentul în care Traian Băsescu și Antena 3 și-au dat practic mâna, într-o punte întinsă peste o prăpastie enormă, cerându-le oamenilor să-și la la piept drapelul. Probabil că fiecare a făcut-o pentru a-și lipi eticheta de patriot absolut, fără a ține cont de celălalt. Sau chiar, mai mult, pentru a-și eclipsa  adversarul. Dar nu contează. Depinde ce alegi. Aș vrea să văd partea plină a paharului. Altfel, mă voi îngrozi la gândul că viitorul este o Românie în tranșee, fără cale de mijloc. Un petic de lume zbuciumat, în care nu vor fi învingători, ci doar învinși.

Laurentiu Ciocazanu

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top