Deși nu seamănă deloc cu ”Dăscălița” lui Goga, Cristina Tunegaru e la fel de devotată meseriei de profesor ca și aceasta. Mai mult decât atât, spre deosebire de personajul din poezie, ea are la îndemână o armă numită Facebook și nu se teme să o folosească, făcându-și cunoscute aici inițiativele de transformare a stilului de educație din România. Cum vede doamna profesoară situația învățământului mioritic în anul de grație – ptiu, era să scriu ”de gratie”, dar ce-am, măi, nene?” – vă spune chiar ea, în rândurile următoare.

Toată vara ai făcut meditații gratuite cu elevii corigenți, în vreme ce alți profesori făceau meditații pe bani cu elevii eminenți. Unii vor spune că ești o martiră, alții că ești inconștientă. Tu cum te consideri?

Am făcut un apel public prin care m-am oferit să pregătesc gratuit elevii corigenți la limba română. Pentru că repetenția zdrobește destine; n-am întâlnit până acum niciun copil care să fi devenit mai bun, mai interesat de școală după ce a rămas repetent. Repetenția e, înainte de toate, un mesaj negativ din partea școlii către psihicul fragil al unui copil, „nu ești destul de bun, nu poți continua alături de colegii tăi”. Pe de-o parte, nu cred că e niciun sacrificiu să îți dedici câteva weekend-uri pe an unor copii care sunt abandonați de sistemul de educație și pe care propriile familii nu-i pot ajuta. Nu judec în niciun fel profesorii care fac meditații, salariile sunt mizere și e o muncă cinstită. Doar că existența și amploarea pieței meditațiilor e o dovadă a eșecului sistemului de învățământ – eșec care afectează, în primul rând, pe cei care nu-și permit meditații. Atunci când un elev se meditează privat pentru o școală de elită sau pentru un examen greu, face o alegere individuală legitimă în orice țară din lume; când întregi generații consideră că meditațiile sunt obligatorii pentru rezultate bune la clasă sau la examene, înseamnă că e vorba de o mare problemă de sistem.

În România, educația e, teoretic, gratuită, dar, dacă tragem linie și facem socoteala, observăm că părinții trebuie să scoată din buzunar mii de lei, în fiecare an școlar. Cine e de vină?

Fiecare părinte vrea tot ce se poate mai bun pentru copilul său și e firesc să fie dispus să plătească și ultimul ban din buzunar pentru acest țel. Părintele e într-o situație vulnerabilă atunci când i se cer bani pentru copilul lui. Dacă „se cere” un auxiliar, o culegere, un „fond al clasei”, părintele nu are prea multă libertate să examineze în ce măsură sunt solicitări legitime, în ce măsură materialele sunt necesare și eficiente. Dacă copilul meu va fi marginalizat, dacă va fi exclus pentru că nu are culegerea din care rezolvă toți colegii lui probleme – chiar dacă e o culegere foarte slabă? Dacă fac scandal la director sau la inspectorat, ce efect va avea asupra viitorului copilului meu? De aici și până la un sistem care să exploateze această sensibilitate, mai e doar un pas.

Elevii de gimnaziu au un singur manual pentru 15 materii,  în schimb au un manual unic la Sport. E chiar așa importantă materia asta sau guvernanții vor să îi învețe pe copii de mici cu fuga în multiplele ei forme – fuga de răspundere, fuga din țară etc?

E, desigur, o întâmplare că singura licitație care s-a finalizat cu succes înainte de începerea anului școlar a fost aceea la sport. Manualele sunt o afacere importantă, an de an, și acolo unde se învârt mulți bani, sunt presiuni, contestații. Dar nu cred că soluția e întoarcerea la manualul unic, din comunism – cu atât mai puțin în versiunea „Compendiu” ce ne aduce aminte de ceaslovul lui Creangă. Libertatea de alegere și competiția sunt bune, stimulează creativitatea și adaptarea, aduc în oferta editurilor lucrări specializate, pentru anumite nișe, adaptate copiilor din diverse medii și nivele de pregătire.

Nici sub comuniști salariile cadrelor didactice nu erau grozave, dar se făcea școală. De ce nu se mai face și acum? Lehamitea pornește de la bani sau are și alte cauze?

În comunism „se făcea școală”, pentru că logica sistemului social era una totalitară: cine nu reușea la examenele de admitere foarte competitive era obligat să muncească în fabrică. Să fii profesor sau medic era un privilegiu pentru elite, iar motivația elevilor era profund diferită față de acum. Modelul educațional comunist menit să construiască „omul de tip nou” ne bântuie și acum. În România de azi, aceste posturi în sectorul bugetar nu mai sunt deloc văzute ca unele de elită, dimpotrivă, înseamnă salarii mici și respect redus. Toată lumea știe că ne pleacă medicii, că nu se pot ocupa poziții din sistemul sanitar. Pentru că în sistemul sanitar inadecvarea unui om nepregătit e evidentă, prezintă riscuri imediate, nu poți lăsa viața unui om pe mâna unui nepriceput. Ce vreau eu să vă spun e că exact același fenomen are loc la profesori, ei „ne pleacă” de ani de zile spre alte domenii sau spre alte țări. Nimeni nu se plânge că pleacă profesorii, pentru că posturile se ocupă până la urmă, cu absolvenți de 5 care caută un salariu mic și sigur, cu pensionari la plata cu ora, cu necalificați care predau 3-4 materii simultan. Și pentru că efectele catastrofale nu se văd decât peste decenii, ne-am prefăcut că nu vedem exodul ăsta din educație și deprofesionalizarea resursei umane.

Să presupunem că salariile din Educație ar crește. Am avea și elevi mai bine pregătiți sau doar profesori mai bine plătiți și atât?

Pe termen scurt, am avea doar profesori mai bine plătiți și atât. Pentru a obține rezultate în educație sunt necesare două condiții simultan: profesorii trebuie să fie capabili și să fie motivați. Un profesor slab pregătit și care refuză să se pregătească nu poate obține rezultate bune indiferent de salariu. Iar un profesor foarte bun, dar care nu-și dă interesul, din nou, nu va muta munții. Deci cele două abordări merg împreună: trebuie salarii mai mari care să atragă absolvenți valoroși, dar și o asumare mai bună a rezultatelor de către profesori. În educație nu există niciun fel de măsurare a performanțelor; din perspectiva inspectoratelor, activitatea la clasă e o nebuloasă, se inspectează câteva ore atent pregătite la grade și, în rest, hârtii, teancuri de hârtii fără legătură cu elevii.

Ai realizat un manual de limba română pe care vrei să îl pui la dispoziție gratuit tuturor elevilor de a V – a. Unde îl pot găsi?

Am început să lucrez la un manual pe care l-am publicat în formă de manuscris pentru toți cei care cred că le este util și vor să contribuie. Ca orice manuscris, are încă greșeli și nu are o formă grafică elaborată, dar respectă programa și pune accent pe ideea de joc la clasă, pe creativitate, propune activități interactive și stimulante – așa cum cred eu că trebuie să fie toate orele. Poate fi descărcat din această locație, unde va fi actualizat pe măsură ce se vor face modificări: https://goo.gl/Ds9avK Am creat, de asemenea, un grup Facebook și i-am invitat pe cei care vor să contribuie. Sper să ajungem la o versiune îmbunătățită sub o licență deschisă, ce poate fi tipărită și utilizată liber de orice editură sau profesor, fără să plătească drepturi de autor.

De ce n-ar trebui să mai învețe copiii Baltagul? Eu zic că nu Baltagul, ci Miorița e motivul pentru care suntem atât de fataliști, ca nație. Ce ar trebui să învețe în schimb?

Nu am cerut niciodată cenzurarea unei opere literare sau a unui autor. Copiii pot să citească „Baltagul”, „Miorița” sau orice altceva, în măsura în care îi interesează. La gimnaziu nu se studiază anumite texte, profesorul are, prin programă, libertatea să aleagă textele potrivite pentru elevii săi, scopul fiind dezvoltarea unor competențe – să știi să faci. Prin urmare, profesorul are obligația să aleagă acele texte care facilitează aceste obiective educaționale. Iar literatura mare, arta – complexă prin definiție – se adresează adulților, are nuanțe și subtilități, e dificilă pentru copiii de 11-12 ani care o resping instinctiv, pentru că nu au nici maturitatea necesară, nici experiența de viață și lectură. În încercarea de a impune copiilor marile valori literare trădăm tocmai interesul lor pe termen lung, lipsindu-i de acele lecturi elementare, amuzante, stimulante, care fac cititul și exprimarea propriilor opinii activități plăcute. Iar odată ce a trecut vârsta la care se așază această fundație intelectuală, adolescentul și adultul o vor recupera cu greu, vor avea probleme de înțelegere a textului și de exprimare, așa numiții analfabeți funcționali.

Crezi că există o politică deliberată de idiotizare a noilor generații, prin asigurarea unei educații precare, pe considerentul că un popor needucat e un popor ușor de dus de nas?

Educația este o activitate cu efecte pe termen lung și foarte lung. E nevoie de 20-30 de ani pentru ca un om să-și atingă potențialul prin educație sau dimpotrivă, ca ratarea lui să afecteze societatea. Ce am semănat în anii ‘90 culegem acum și ce facem acum va afecta tinerii și adulții de mâine. Nu cred că există o conspirație prin care cineva sabotează deliberat educația; dimpotrivă, tocmai pentru că efectele sunt atât de îndepărtate, decidenții politici le trec mereu pe plan secund, pentru că nu răspund pentru ele, căci problemele se vor manifesta mai târziu, după ce ei au ieșit din funcții. De aceea, aproape orice discuție despre „problemele educației” se va învârti în chestiuni curente – salarii, metodologii, examene, manuale etc. Efectul pe termen lung al politicilor din educație, calitatea absolvenților și competitivitatea globală a educației românești sunt evidente în reportaje triumfaliste despre rezultatele – excelente, dar complet nereprezentative – ale olimpicilor și în știri fataliste că ne clasăm printre ultimele locuri la testarea PISA și primele locuri la abandon școlar – totdeauna fără vinovați, „asta e situația, atât s-a putut”. Doar că scadența ignorării educației nu poate fi amânată la infinit, e devastatoare pentru orice țară. Și mi-e teamă că se apropie.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

BaltagulCristina TunegarueducatieInterviuinvatamantliteraturapop

Votează: (2 voturi, media: 5,00 din 5)

Încarc...

About the Author: Spartakus

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.