» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Invitați în emisiunea moderată de Cătălin Striblea, la România TV, jurnaliștii Corina Drăgotescu și Bogdan Chirieac au avut un schimb de replici neașteptat.

Tema de la care a pornit controversa celor doi a fost invitația lansată de Victor Ponta UDMR-ului pentru a intra în viitorul guvern USL. Chirieac s-a lansat într-o pledoarie anti-UDMR: ”Ceea ce sigur n-a știut poporul muncitor, printre care mă număr și eu (!) este că  UDMR va face parte din majoritatea guvernamentală”.

”Stați puțin, domnule Chirieac, așa cum PC, fost PUR, a ajuns în Parlament fără să candideze o singură dată pe propriile picioare, tot așa UDMR se agață de căruța puterii…”, a intervenit Corina Drăgotescu, moment în care Chirieac a întrerupt-o: ”Dacă nu era Partidul Conservator și un trust de presă (Antena 3 – n.r.), domnul Băsescu ar fi tăiat și spânzurat demult în țara asta. Viața a arătat că fără acest partid și președintele său fondator (Voiculescu – n.r.), România ar fi avut mari probleme de democrație”.

A venit prompt si reacția Corinei Drăgotescu: ”Deci recunoașteți că acel partid nu valorează mai mult decât trustul de presă?”. ”Acel trust de presă valorează democrația românească, doamna Drăgotescu”, a replicat și Bogdan Chirieac, moment în care în discuția din platou au intervenit și alți invitați.

Foști colegi la ”Adevărul”

Corina Drăgotescu și Bogdan Chirieac au făcut parte din conducerea ziarului ”Adevărul”, în vremea în care director era Dumitru Tinu, iar redactor-șef, Cristian Tudor Popescu. Dumitru Tinu a murit pe 1 ianuarie 2003, în urma unui accident de mașină asupra căruia planează încă semne de întrebare.

În 2005, Cristian Tudor Popescu și echipa sa demisionează de la ”Adevărul”, sugerând imixtiunea lui Viorel Hrebenciuc în activitatea ziarului, și înființează ziarul ”Gândul”, printre ai cărui fondatori se numără și Bogdan Chireac. Corina Drăgotescu rămâne la conducerea ”Adevărului”, după plecarea grupului condus de Cristian Tudor Popescu. Ulterior, în noiembrie 2007, Bogdan Chirieac își dă demisia de la ”Gândul”, în urma dezvăluirilor privind contracte de zeci de milioane de euro pe care una din firmele la care era acționar le-a obținut cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

”Deși într-un editorial publicat în Gândul în 2005, Chirieac critica o companie concurentă firmei sale, el susține că afacerile nu au interferat niciodată cu articolele pe care le-a semnat”, scria atunci ”Evenimentul zilei”. În demisia înaintată conducerii ziarului ”Gândul”, Bogdan Chirieac vorbea despre ”o gravă confuzie a valorilor economiei de piață, dublată de o campanie furibundă de decredibilizare a presei”.

În ultimii ani, Corina Drăgotescu și Bogdan Chirieac au apărut în nenumărate emisiuni televizate la Realitatea TV, respectiv Antena 3, și, mai nou, la România TV, după apariția acestui post de televiziune pe piața media.

 

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

15 comentarii

  1. mariana spune:

    acest B.CHI. este imbecilul presei aceasta p–a a gasit imediat de supt la chita ca vintu este in puscarie, bai imbecil ce esti de cind securistii apara tara/ de ce sa o apere/ nu cumva sa nu fure nimeni mai mult ca tine si varanul felix/ esti cel mai gretos si scirbos idiot care apare la tv.Dispari imbecilule, santajistule si sugator de p–e.

  2. […] din romania – sau poate le place mai mult b1?”, comentariu postat pe 11 decembrie la articolul „Conflict în direct între Corina Drăgotescu și Bogdan Chireac pe tema trustului lui Voiculesc… de pe Reporter […]

  3. Mos Ene spune:

    Securistul de serviciu il gasim la palatul Cotroceni.

  4. […] Citatul inspiraţional al zilei – Bogdan Chirieac Posted by andyn on 11 decembrie 2012 No comments ”Dacă nu era Partidul Conservator și un trust de presă, domnul Băsescu ar fi tăiat și spânzurat de mult în țara asta. Viața a arătat că fără acest partid și președintele său fondator, România ar fi avut mari probleme de democrație”. (sursa) […]

  5. profesor spune:

    Cred ca acestui libidinos de Chirieac i se potriveste provrbul „gura pacatosului … adevar graieste”.

  6. cronicas spune:

    mda, securistul a ajuns paznicul democratiei

  7. Grand Prix spune:

    Trebuie sa-i dau dreptate lui Chireac. Fara Trustul Intact, fara PC si fara Voiculescu, Basecu ar fi fost un stapan pe o plantatie in care noi am fi fost sclavii.

  8. Theo spune:

    cam are dreptate Chirieac la ce slabe sunt campaniile USL.

  9. doberman spune:

    Totusi, daca nu era antena 3, chiar ca o lua razna Basescu

  10. franz spune:

    „antena 3 e aici?”

    antena a devenit un brand lucru recunoscut si de basescu. cat priveste pudibonzii care critica a3 ar trebui sa vada care este nivelul presei din romania – sau poate le place mai mult b1?

  11. […] său fondator (Voiculescu – n.r.), România ar fi avut mari probleme de democrație”. Reporter Virtual – stiri exclusive The world ain't all sunshine and rainbows. It is a very mean and nasty place. It will beat you […]

  12. thor spune:

    Deci golanasul asta mic de Chiriac a mai gasit un p… de supt.

  13. prapastiosu spune:

    „Corb la corb nu-si scoate ochiul” parca asa era zicala. Amandoi niste jegosi de haznalisti, pupincuristi si avizi dupa inavutire. Au facut bani frumosi santajand si defaimand pe cine trebuie, oricand si pe oriunde s-au perindat. Atat Ghita, cat si Voiculescu pompeaza in ei bani frumosi ca sa spele pe creier tembelizatii!
    Mai tineti minte anul trecut, cand Laura Chiriac era in telefon, in direct, cu „pielea ****” si jegosul a tras apa la WC. Marile lui speculatii le facea din toaleta! Parca era si Ionita gura de peste invitat (inca era Realitatea TV atunci in Casa Presei). Credeti ca-i pasa ca era in direct si emana niste tampenii de nu putea si el sa se usureze in liniste? Sictir!!!

  14. […] Citatul inspiraţional al zilei – Bogdan Chirieac ”Dacă nu era Partidul Conservator și un trust de presă, domnul Băsescu ar fi tăiat și spânzurat de mult în țara asta. Viața a arătat că fără acest partid și președintele său fondator, România ar fi avut mari probleme de democrație”. (sursa) […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top