Congresul SUA forțează impunerea de vize europenilor care au fost în Siria și Irak

7:45 am, 17 decembrie 2015 • de Comentariile sunt închise pentru Congresul SUA forțează impunerea de vize europenilor care au fost în Siria și Irak

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Congresul american va amenda în perioada imediat următoare actualul program ce permite de scutirea de viză pentru cetățenii câtorva zeci de state, dintre care aproape 25 din Europa, notează presa internațională.
Sunt vizați cu precădere cetățenii europeni care începând cu 2011 au călătorit în Irak, Iran, Siria sau Sudan. Una dintre justificările viitoarei măsuri este aceea că autorii atentatelor din 13 noiembrie de la Paris ar fi putut lua, teoretic, avionul spre New York fără a fi reperați, dat fiind că opt dintre aceștia s-au dovedit a fi cetățeni francezi.
Susținătorii modificării legislative estimează că obligativitatea obținerii unei vize turistice sau profesionale printr-o procedură ce include un interviu cu un agent consular și amprentarea solicitantului este de natură să scadă șansele unei

MAI MULT, aici » PaginadePolitica.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top