Purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist Chinez a cerut demnitarilor şi înalţilor responsabili ai acestei formaţiuni să se implice mai mult în dialogurile virtuale şi să discute deschis cu bloggerii şi utilizatorii de internet, ca o formă de a recunoaşte importanţa crescândă a reţelelor de socializare în China. Declaraţia sa, publicată în cotidianul oficial al PCC, vine după ce milioane de internauţi chinezi au criticat, pe Facebook şi Twitter, secretomania guvernului în privinţa accidentului feroviar din 23 iulie. Principiul fundamental al discuţiilor de pe weibo (micro-bloguri) este că nu trebuie folosite clişee şi nu trebuie spuse minciuni. Weibo îi pune pe oamenii simpli pe acelaşi nivel cu Shakespeare şi îi obligă pe unii oficiali să reînveţe cum să vorbească. Doar printr-un răspuns clar şi obiectiv faţă de preocupările şi îngrijorările utilizatorilor de internet veţi putea să atingeţi obiectivele weibo – a-i cunoaşte pe oameni şi a le înţelege dorinţele, îi îndeamnă pe comuniştii chinezi articolul difuzat, de asemenea, şi de agenţia oficială chineză, Xinhua. În China, numărul celor care accesează cu regularitate reţeaua weibo a depăşit, anul acesta, 195 de milioane, în vreme ce totalul chinezilor cu acces la internet este de 485 de milioane.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.