Sisteme moderne de preluare, evaluare și informare privind tezele de doctorat și de gestionare a titlurilor universitare în cadrul Ministerului Educaţiei Naționale
Ministerul Educației Naționale anunță lansarea proiectului „Sisteme moderne de preluare, evaluare și informare privind tezele de doctorat și de gestionare a titlurilor universitare în cadrul Ministerului Educaţiei Naționale”
Proiectul este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, codul SMIS al proiectului 38699
Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 19.604.602,00 lei, din care:
- 16.663.911,70 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European;
- 2.940.690,30 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului;
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea eficacității organizaționale a Ministerului Educației Naționale, prin implementarea unui sistem modern de preluare, evaluare și informare privind tezele de doctorat și de gestionare a titlurilor universitare.
Scopul proiectului este acela de îmbunătăţire a sistemului de preluare, evaluare și informare privind tezele de doctorat și de gestionare a titlurilor universitare, concomitent cu creșterea gradului de transparență și control asupra proceselor.
Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de 150 funcționari publici.
Principalele activităţi ale proiectului sunt:
A1. Managementul proiectului;
A2. Asigurarea măsurilor de informare și publicitate privind derularea proiectului;
B1. Realizarea unui raport de analiză cu privire la sistemul de preluare, evaluare și informare privind tezele de doctorat și de gestionare a titlurilor universitare în cadrul Ministerului Educației Naționale;
B2. Asigurarea infrastructurii necesare pentru implementarea proiectului;
B3. Dezvoltarea și implementarea unor instrumente moderne de sprijinire a activităților de preluare, evaluare și informare privind tezele de doctorat și de gestionare a titlurilor universitare în cadrul Ministerului Educației Naționale;
B4. Testarea proceselor de lucru și a sistemului suport;
B5. Analiza rezultatelor, pe bază activităților desfășurate în fază pilot;
B6. Realizarea unui raport cu recomandări de îmbunătățire la nivel funcțional și tehnic;
B7. Instruirea grupului țintă pentru utilizarea corespunzătoare a instrumentelor implementate prin proiect;
B8. Sprijinirea adopției sistemului și managementul schimbării;
Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 24 luni. Locul de desfăşurare al proiectului: București
Prin implementarea proiectului se vor obţine următoarele rezultate:
- un set de instrumente moderne de sprijinire a activităților de preluare, evaluare și informare privind tezele de doctorat și de gestionare a titlurilor universitare;
- un raport de analiză a rezultatelor obținute în faza pilot de implementare a proiectului;
- un raport care va cuprinde recomandările de îmbunătățire la nivel funcțional și tehnic;
- nivel de competenţe imbunătățit pentru membrii grupului ţintă vizat de proiect, prin susţinerea unor sesiuni de instruire de specialitate;
Persoana de contact: Gabriel Leahu – Manager de proiect, Secretar General, telefon + 40 (21) 315 50 99, fax +40 (21) 405 63 00, email gabriel.leahu@medu.edu.ro, http://www.edu.ro
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.