» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Sursele Reporter Virtual susțin că-n spatele patronului de la Hiparion se află Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vîntu, care l-au împrumutat pe Dan Vasile în momentul în care a preluat Hiparion de la grupul finlandez Sanoma, nu a cumpărat societatea – așa cum a apărut informația. Mai exact, fostul angajat al companiei străine a preluat o firmă cu datorii evaluate între cinci și opt milioane de euro, iar el a trebuit să găsească pe cineva pentru a acoperit aceste găuri. Un alt specialist în domeniu a dezvăluit, pentru Reporter Virtual, pas cu pas, cum are de gând Hiparion să devină o companie care să monopolizeze piața de distribuție. Primii pași au fost făcuți prin cooptarea trusturilor Ringier și Adevărul Holding. În continuare, specialistul în distribuție ne dezvăluie combinația lui Dan Vasile, patronul din fața Hiparion Distribution.

Update: Patru distribuitori au refuzat să mai ridice marfa din depozitul din Transilvania și au trimis notificare oficială. Conform contractului, distribuitorii au dreptul să acționeze în instanță Ringier pentru cesionarea contractului către Hiparion fără acordul lor. Show-ul continuă.

“Monopolul difuzării de presă sau narcotizarea editurilor

Ultimele două mari edituri din presă, Adevărul Holding și Ringier, vor ceda, etapizat, distribuția presei unui colos cu picioare de lut, Hiparion.

Cine este Hiparion?

O firmă al cărei lider afișat este Dan Vasile. Unul dintre oamenii care au ajutat la “aranjarea” Rodipetului, de la care și acum editurile ar mai avea de recuperat sume gigantice.

O firmă care a avut, până de curând, exclusivitatea distribuirii produselor Deagostini, produse pentru care toți difuzorii de presă s-au văzut nevoiți să colaboreze cu Hiparion, chiar dacă erau constant furați de acesta prin nescăderea integrală a returului pe orice produs livrat (și nu numai Deagostini).

Nescăderea corectă a returului practicată îndelung de către Hiparion a făcut ca toți difuzorii de presă să acumuleze datorii false, imense, pe care Hiparion, pentru a-și proba bonitatea, le-a prezentat editurilor ca fiind bani pe care îi are de recuperat din piață.  Este un fapt cunoscut că firmele de difuzare au, fără excepție, dosare întregi cu facturi nereglate, adunate de-a lungul anilor.

În ultimul an, Dan Vasile a făcut mișcări strategice, înființând, separat, alte două firme cu care intenționează să sifoneze în viitor Hiparionul. Trebuie subliniat că, deși el apare acum ca fiind patronul Hiparion, aceasta este doar fațada, urmând ca, după ce reușește să aducă toate marile edituri în curtea companiei Hiparion, să se dea la o parte și să se ocupe de cele două firme nou-înființate: cea de transport și cea de chioșcuri. Chioşcuri care – coincidență – sunt preluate de la lichidatorul judiciar al Rodipetului.

Negocierile cu cele două mari edituri se poartă de foarte mult timp. Argumentele pe care Hiparion le flutură prin fața ochilor editurilor pentru a obține spre distribuire produsele în exclusivitate sunt costuri mai mici de transport (prin firma personală a lui Dan Vasile), nemaiexistând decât o singură firmă care să transporte marfa tuturor editurilor. O scădere a cheltuielilor cu personalul (pentru că fiecare editură are propriul departament de distribuție, propriul depozit) și, poate cel mai important, eliminarea posibilității ca difuzorii să nu mai vrea să plătească la timp.

Acestea sunt argumente perfect valabile și extrem de tentante pentru orice editură

De fapt, tactica celor de la Hiparion este aceea de a obține exclusivitate pentru toate produsele editurilor mari, obținând astfel monopol, cu toate avantajele care decurg din această poziție:

– va putea să ceară fără nicio frică să-i fie achitate sumele așa-zise datorate, acele solduri artificiale create abil cu ajutorul celebrei mașini de numărat retururile

– va putea ca, după o perioadă de jocuri simple de genul ”îți livrez doar atât din ce este vandabil, pentru că doar atât pot să-ți dau”, să determine orice difuzor să semneze un nou contract, direct cu Hiparion. În noul contract, Hiparion va oferi difuzorului un alt comision și nu pe cel existent, pe care Hiparion acum îl ”moștenește obligat”.

Următorii pași logici vor fi să omoare și apoi să ”cumpere” rețele întregi de difuzare care nu vor mai putea să țină pasul cu plățile impuse de Hiparion și achitarea falselor “datorii istorice”. Cumpărarea acestor rețele nu se va face pe firma Hiparion, ci pe firma-satelit care, în cazul în care colosul Hiparion se va prăbuși ”datorită” sifonării banilor, lui Dan Vasile îi va asigura o foarte puternică rețea de difuzare cu care va rămâne. Difuzorii care vor supraviețui vor fi înrobiți prin amenințarea tăierii mărfii în orice secundă și prin impunerea unei forme de lucru pe care Hiparion a implementat-o deja cu unii difuzori. Sistemul Hiparion se bazează pe livrarea direct la chioșcul de ziare și preluarea returului direct de la chioșc, totul fiind monitorizat cu ajutorul unui soft. Aceasta se traduce în faptul că difuzorii nu vor mai avea propriii șoferi, cu care eventual să poată deservi o marfă venită din afara Hiparionului de la eventualele edituri mai mici care vor dori să-și păstreze independența. În acest fel și micile edituri rebele vor trebui să se “alinieze”.

Urmând pașii aceștia, piața se va ordona, atât difuzorii, cât și editurile vor lucra doar prin Hiparion, fiind total dependenți de această firmă.

În viitorul nu foarte îndepărtat însă, după ce editurile, cât și difuzorii nu vor mai avea propriile mijloace cu care să-și facă distribuția, Hiparion va putea plusa. Precum pe vremuri, când Rodipet avea peste 25% din piață, ca rețea de difuzare, Hiparion va putea veni nonșalant la fiecare editură în parte și va putea pretinde zâmbitor… de mâine vreau 50% comision, altfel, produsele tale nu vor mai ajunge la niciun punct de difuzare a presei. Oare se poate întâmpla așa ceva în viitor? Poate doar dacă Hiparion ar fi ”condus” de oameni reputați din defunctul Rodipet…

Și întorcându-ne la miezul problemei. Ca întotdeauna, banii. Oare este mai rentabil, ca editură, să-i dai un comision cu cel puțin 10% mai mult lui Hiparion față de cel mai bine cotat difuzor și să crezi că vei primi mai mulți bani decât înainte? Oare, ca editură, îți poți permite să ai, brusc, amnezie și să nu-ți amintești că, până foarte de curând, cel mai mare datornic către toate editurile era chiar Hiparion? Oare chiar să nu știi ce se întâmplă acum pe piață? Cum Hiparion, prin amenințări sau rugăminți umile, cer difuzorilor să le dea “un pic mai mulți bani acum în perioada asta” numai pentru a reuși să plătească celor două mari edituri de mai sus soldul curent. Totul ca să lase impresia, pentru o perioadă, că sunt cei mai corecți cu plățile, pentru a nu exista nici cel mai mic motiv de suspiciune din cauza cărora editurile să dea înapoi. Asta, deși gaura în buzunarul Hiparion este astronomică și nu va putea fi acoperită decât dacă marile edituri vor cădea în capcană.  Ciudat este că, în ciuda reputației de oameni care nu pot fi duși de nas, nici Patriciu și nici conducerea elvețiană nu-şi dau seama că, de fapt, toată mișcarea asta este gândită de mult timp de niște oameni inteligenți din interiorul editurilor, care au fost deja “tocmiți” să pună lucrurile în mișcare. Transportul să-i fie cedat, treptat, lui Hiparion, deși ajunge și la ora 9:00 la destinație. Vânzările să arate rău, deși se alocă preferențial marfa (chiar dacă returul la Hiparion este colosal). Că nu pot recupera banii sau să se controleze difuzorii rău-platnici, deși sunt tolerați oameni cunoscuți care au schimbat zece denumiri de firmă de difuzare dând țeapă după țeapă. De la distribuțiile celor două edituri nimic nu a “transpirat” din culise până acum. Însă vor veni și vremuri fierbinți când vor transpira editurile pe de-a-ntregul”.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

342 comentarii

  1. buy paroxetine online
    brand cialis canada
    where to buy legal viagra in uk sIb Roulk

  2. Larueqtmp spune:

    what over the counter pill works as good as viagra
    cheap cialis
    viagra prescription price

  3. Catrinacqun spune:

    what happens when you take viagra with nitroglycerin
    buy cialis
    how to boost the effect of viagra

  4. Frankspick spune:

    low cost cialis cialis what is cialis
    cialis for daily use cialmen.com

  5. Silasrltj spune:

    I always used to study post in news papers but now as I am a user of web thus from now I am using net for articles, thanks to web.

  6. Frankspick spune:

    legitimate cialis by mail buy cialis cialis for peyronie
    cialis 20 image cialmen.com

  7. cialirpl.com spune:

    generic cialis at walmart http://cialirpl.com/ Iuycuw bpggve

  8. Jeneydwv spune:

    how long viagra last
    http://due.im/short/2jrR# – viagra generic
    where can i try sample of viagra

  9. Maritahdzt spune:

    what happens when you take viagra without ed
    donde puedo comprar viagra sin receta en estados unidos
    what is the best site to buy viagra online

  10. Tameikaufky spune:

    viagra canada
    safe to combine thc and viagra
    viagra overnight delivery

  11. canadian pharmacy cialis canadaxpha.com Efabiz pbhkpe

  12. Berneicetrbr spune:

    what percent of men over 60 don’t work viagra
    viagra online
    viagra like drugs

  13. Meaganejsw spune:

    viagra began being prescriptions when?
    https://1borsa.com/3dlgz# – cheap viagra
    who is viagra obsolete model on xhamster

  14. kamagra spune:

    Thank you. Helpful information., kamagra india https://kamagrahome.com kamagra gel

  15. Demetriusahdw spune:

    Hey there just wanted to give you a quick heads up. The text in your article seem to be running off the screen in Opera. I’m not sure if this is a format issue or something to do with browser compatibility but I figured I’d post to let you know. The style and design look great though! Hope you get the issue fixed soon. Kudos

  16. Jacksonwrwm spune:

    do pornstars use viagra
    cheap cialis
    what is wearable viagra

  17. generic viagra kamagra

    viagra price in canada

  18. Rachaelnjdg spune:

    It is the best time to make a few plans for the long run and it is time to be happy. I have read this put up and if I may just I wish to suggest you some interesting things or tips. Perhaps you could write subsequent articles referring to this article. I wish to read more issues about it!

  19. Colbyazkf spune:

    viagra models
    https://shorturl.ac/6uffm# – sildenafil
    risks of taking viagra

  20. Danitanpwu spune:

    viagra schedule
    viagra online
    where to buy viagra with prescription

  21. Sharlapknv spune:

    ordering viagra online no prescription
    how ong does it take viagra to work
    what class of drug is viagra

  22. BrenoLet spune:

    Really quite a lot of wonderful material.
    perfect college essays homeworks help statement writer

  23. DwayneGelry spune:

    Great information, Kudos! international pharmacy aarp approved canadian online pharmacies canada drugs pharmacy online

  24. Ejxby spune:

    Are dislodged and it’s minimal to minimize when I try to indoor something. cephalosporins antibiotics Kjehjo mtsfhs

  25. Chastitybxha spune:

    who to make viagra naturaly site:youtube.com
    online cialis http://freeurlredirect.com/3ks8c viagra coupons
    what vitamin supplement can substitute viagra

  26. BryaneLet spune:

    Thank you, I enjoy this!
    writing college application essay dissertation research photo essay website

  27. DurekSleds spune:

    Wonderful info. Thanks a lot. the best college essay ever research paper professional dissertation writing service

  28. northwest pharmacy https://canadiantrypharmacy.com – canadian mail in pharmacy

  29. Breanaypab spune:

    how long does viagra 100mg last
    generic viagra 50 blue diamond
    how much is viagra over the counter

  30. DirekSleds spune:

    You mentioned this effectively. how to write an essay in english write my essays phd dissertation writing

  31. BrenoLet spune:

    Good stuff. With thanks!
    college application essay introduction essay writings custom writing service reviews

  32. MichaelAutok spune:

    viagra sans ordonnance en belgique viagra achat en france viagra

  33. Marieladrsg spune:

    viagra football commercial girl
    fastest way to get a viagra prescription
    i have afib.can i take viagra with pradaxa?

  34. Lessielpbs spune:

    viagra vs. cialis orgasms
    tadalafil
    viagra for heart failure

  35. With thanks, Plenty of tips!

  36. MelviTig spune:

    Superb forum posts. Thanks a lot!
    canadian king pharmacy canadian pharmacies shipping to usa apollo pharmacy online

  37. DwayneGelry spune:

    You mentioned that superbly. 24 hour pharmacy my canadian pharmacy approved canadian online pharmacies

  38. Luciewqiz spune:

    where to buy viagra reddit us
    viagra generic https://gmy.su/:6Msub viagra generic
    10mg viagra

  39. Matthewbit spune:

    viagra sans ordonnance sildenafil 50 mg sans ordonnance viagra sans ordonnance

  40. Hughghdj spune:

    viagra ad asian woman
    where does viagra spam come from
    does herbal viagra work

  41. Elliscag spune:

    Truly tons of good advice. online prescription drugs canada drugs canadian pharmaceuticals online safe

  42. DurekSleds spune:

    With thanks! A lot of tips!
    essay writing games essays writers dissertation or thesis

  43. MeliTig spune:

    Good postings, Many thanks!
    canadian pharmacy viagra brand drugs online

  44. Ronniemnoe spune:

    how does lady viagra work
    sildenafil https://trusttnstore.com/ buy viagra online
    viagra off brand

  45. Frankiesooke spune:

    ed pills that really work https://canadianpharmacystorm.com cheap erectile dysfunction

  46. viagra cheap

    viagra pills

  47. Willowkmkb spune:

    guy on viagra
    cialis https://trusttnstore.com/ cialis online
    free viagra samples from pfizer

  48. MelviTig spune:

    Cheers! An abundance of postings!
    medicine online shopping canadian pharmaceuticals online reviews compare rx prices

  49. Ronnychdn spune:

    Wow! This blog looks exactly like my old one! It’s on a completely different topic but it has pretty much the same page layout and design. Wonderful choice of colors!

  50. Kourtneydjta spune:

    mom helps son with viagra
    viagra generic https://trusttnstore.com/ buy viagra online
    does viagra oral jelly work?

  51. viagra spune:

    gsynsyrique viagra canada
    buying viagra online
    viagra coupon cvs sIb Roulk

  52. Thank you. I like this!

  53. BrenoLet spune:

    With thanks! Lots of facts.
    how to write argumentative essay custom writings article rewriting services

  54. DirekSleds spune:

    Thank you, An abundance of info.
    cover page for college essay homework doctoral dissertation help

  55. DwayneGelry spune:

    Very good forum posts, Thanks a lot! canada pharmacy online reviews mail order pharmacies online pharmacy usa

  56. MeliTig spune:

    Regards. Fantastic information.
    international pharmacy canadian mail order pharmacies

  57. Trxbqs spune:

    A could agency a pathologic cycle. cialis 100mg Wzjyxz kvzrpy

  58. BryaneLet spune:

    Cheers! A lot of postings.
    custom essay custom writing essay paper writing service

  59. We yourself met with the neurosurgeon of the Center. Rudnev, who underwent an internship at http://canadian1pharmacy.com canadian pharmacy on a ventriculoscope and has since dreamed of such an apparatus. Using it, you can not solely pinch children with IVH – you can treat meningitis, encephalitis, ventriculitis, government a capacity biopsy, and all this with minimal surgical intervention: a lilliputian cut of 3 cm. One of the clinics of the verge on about conducts 33 types of operations using a ventriculoscopy.

  60. Isiahnouri spune:

    is there a generic viagra: generic viagra mail order viagra
    what are ed drugs

  61. Pollyhmqd spune:

    viagra sex video
    how to get rid of red face from viagra
    chew viagra faster

  62. health risks associated with drinking alcohol viagra without a doctor prescription medical insurance for individuals

  63. Splodge Р С—cialis online fungus on the deliver and opinion it on representing at least 20 to 30 years preceding the time when issue from it off. viagra for women Lsdhix sfxgpx

  64. Nxecgp spune:

    Age of patients because they can j anal compare with formerly. cheap viagra online Hljqvc hetinw

  65. Williamdew spune:

    what is cialis when is the best time to take cialis – cheapest cialis

  66. order viagra online

    viagra without prescription

  67. Mckinleykzxy spune:

    what was viagra originally intended for
    viagra empty stomach
    whats better viagra or cialis

  68. DurekSleds spune:

    Truly all kinds of very good info. how to write a thesis essay essay writer dissertation work

  69. So set the world on fire, we are keeping it long-lasting, but every time something creative comes completely, as Mikhailik’s inoculation buy viagra is harshly weakened. Lilliputian before crumb we are preparing after school, towards the next year in the initial grade.

  70. viagra spune:

    UPD 2.10.2020: cure of ed viagra

  71. Greggwxpb spune:

    Hello there! I could have sworn I’ve visited this site before but after browsing through many of the posts I realized it’s new to me. Anyhow, I’m definitely happy I discovered it and I’ll be bookmarking it and checking back regularly!

  72. Dulciegdrc spune:

    Howdy! Someone in my Myspace group shared this website with us so I came to give it a look. I’m definitely loving the information. I’m book-marking and will be tweeting this to my followers! Excellent blog and terrific design.

  73. Hedwigqjyr spune:

    how much does viagra cost on roman.com
    generic viagra 100mg
    how difficult is it to get viagra?

  74. Galenlelo spune:

    what is good about viagra
    viagra generic viaonlinebuy.us viagra prices
    how can i buy viagra over the counter

  75. DurekSleds spune:

    Cheers. Plenty of forum posts.
    services essay argumentative essay english dissertations

  76. BryanoLet spune:

    You actually mentioned that effectively!
    how to write a good argument essay help writing paper best web content writing services

  77. Trinhdiso spune:

    why does viagra and nitrates lower blood pressure
    buy viagra online https://viaonlinebuy.us/ cheap viagra
    small dose of viagra

  78. I know this if off topic but I’m looking into starting my own blog
    and was wondering what all is required to get set up?

    I’m assuming having a blog like yours would cost a pretty
    penny? I’m not very web savvy so I’m not 100% certain.
    Any recommendations or advice would be greatly appreciated.
    Kudos http://grassfed.us/

  79. DurekSleds spune:

    Thanks! I value this. best essay writers review homeworks help uk dissertation

  80. Jaymerkam spune:

    safe viagra substitutes over the counter
    viagra without doctor prescription https://viaonlinebuy.us/ buy viagra
    what would happen if a woman took a viagra pill

  81. Wesleyquiek spune:

    hydroxychloroquine coupon: hydroxychloroquine 100mg – drug cost for plaquenil

  82. which health insurance covers viagra
    buy viagra online https://viaonlinebuy.us buy generic viagra
    what does viagra do to men

  83. cialisaaap spune:

    viagra canadian custom
    buy generic cialis online
    is generic viagra illegal sIb Roulk

  84. Sidneyson spune:

    viagra doses 200 mg: generic viagra pills best over the counter viagra

  85. viagra pills spune:

    You suggested it perfectly., find a doctor near me viagra for sale

  86. how long does viagra stay active in the body
    buy cialis online
    sildenafil cheap sIb Roulk

  87. Guillermoqqnb spune:

    what is the cost of 25mg viagra
    www viagra
    who is the viagra girl

  88. online cialis generic

    generic cialis australia

  89. Deonnahqwr spune:

    can i buy viagra at walgreens
    viagra sale
    what is the cost of viagra cialis levitra

  90. Jamesglign spune:

    viagra price – cheap sildenafil viagra cost per pill

  91. Marivelpqgs spune:

    viagra founder
    viagra generic https://viaonlinebuy.us viagra cheap
    kaiser and viagra

  92. McCarthy: Democrats attacking Barrett’s faith are ‘just frightened’ of her ‘brilliant mind’
    cialis generic

  93. Darwinhckv spune:

    what csn u eat when taking viagra
    whats a 3 months supply of viagra
    buy generic viagra online no rx

  94. Until now is, they give the men an outpatient to develop. Discount viagra no rx Ulcoqv fpgrnj

  95. But substituted on a unambiguous of all the virtues, we can make the. generic viagra india Yztxna mxfmxm

  96. Jamesglign spune:

    otc viagra – how to get viagra without a doctor when will viagra be generic

  97. cialis spune:

    buy levitra from a certified pharmacy
    cialis professional
    pay for viagra with discover sIb Roulk

  98. Doviesjci spune:

    efectos del viagra
    what is the difference in the viagra pills from the pharmacy than the on line order pills
    is viagra available over the counter in usa

  99. Krystatulx spune:

    where to buy viagra in nyc
    generic viagra cost https://www.v1agrabuy.com purchase viagra online
    is it dangerous to take 150 mg of viagra

  100. Victoripgb spune:

    when does viagra copyright end
    buy viagra online cheap https://www.v1agrabuy.com/ viagra pill
    viagra working

  101. Felicidadlpbr spune:

    viagra pic
    how much is viagra at walmart without insurance
    how to treat prolonged erection from viagra

  102. safe canadian pharmacy online http://canadianpharmaus.com canadian pharmacy

  103. LamarSlire spune:

    legal to buy prescription drugs from canada cheap ed pills

  104. Zinazwbd spune:

    where can i get viagra in washington without a doctor
    https://www.v1agrabuy.com/# – buying generic viagra online
    what happens when girls take viagra

  105. Frankiesemt spune:

    I simply couldn’t depart your web site prior to suggesting that I extremely loved the usual info a person supply in your guests? Is gonna be again steadily in order to check up on new posts

  106. The РІvibrationРІ buying cialis online safely that only one is occupied into the drug. http://edspcial.com Oebvcm btlfhk

  107. These agents are adjusted when evaluating ever changing in cure (8 to 28). http://ciedprx.com Dnortj ukiiqn

  108. Olliezobh spune:

    viagra pulmonary hypertension
    buy viagra uk http://www.v1agrabuy.com how to buy viagra online
    viagra obsolete

  109. can you buy viagra for women over the counter

    WALCOME

  110. Regards. Ample write ups.
    https://withoutxep.com viagra without a doctors prescription

  111. cialis spune:

    Our doctor consideration that Dad was perhaps even superiority than Mom in this situation. Stricter, more insistent, bequeath not regret on a former occasion again when you have need of to select inconsolable generic viagra. Spring, I wanted to hand out my helpmate a break.
    I dog-tired a little in excess of a month in the all-out take care of unit and two and a half months in the bone marrow remove unit. There I became a donor for my son. I’m overjoyed I was competent to stop him. I was the only humankind in both departments, but my parents were already there. That is, a gentleman’s gentleman in the repulse with a young gentleman is no longer a rarity.

  112. Claytonwiyp spune:

    presidential candidate was the first spokesman for viagra
    order viagra http://www.v1agrabuy.com canadian viagra
    where do i buy viagra

  113. Orvillelxfn spune:

    who is the black viagra model
    buy viagra uk
    what happens after viagra patents is expired

  114. Tequilarhpl spune:

    where to buy generic viagra in my areea
    buy viagra on line https://www.v1agrabuy.com otc viagra
    how do you get viagra

  115. peapMilt spune:

    how to take levitra 10 mg

    cialis tadalafil
    online pharmacies cialis sIb Roulk

  116. where to buy viagra in mumbai

    WALCOME

  117. Phyllistzft spune:

    I love what you guys are up too. This kind of clever work and coverage! Keep up the great works guys I’ve incorporated you guys to blogroll.

  118. Rozellayoza spune:

    viagra vs generic
    when to take viagra https://www.v1agrabuy.com/ buy viagra on line
    where can u buy viagra

  119. Anemic ED Degrees: Venous insufficiency capability not unlimited ED conductance as. cialis savings card Lcrpby csghcu

  120. cialis dosage spune:

    Offline allow containers most of the time sufficient the incidence online adaptation medications are. cialis 20 mg Koggsa gqioml

  121. Pattychoq spune:

    does viagra require a prezcription
    generic for viagra https://www.v1agrabuy.com generic viagra
    what will viagra do

  122. viagra price spune:

    and that precludes me to you. sildenafil 20 mg Numcfj ugnbcc

  123. But existence to column up so assorted laboratories. buy generic sildenafil Xfjfcw brxhjs

  124. viagra 100mg spune:

    Another as is also described). buy cheap sildenafil Ovecvm tuqizl

  125. viagra buy spune:

    Specimens will expose a liver of group therapy from a person of the only includes: SouthernРІs D. http://sildnestoit.com Quhqpf xznfsa

  126. cheap individual health insurance
    https://rxlara.com viagra without prescription.

  127. Burtontgxc spune:

    what happens if a woman takes a viagra pill
    buy generic viagra online
    order viagra online review

  128. Lashaundahjus spune:

    why use viagra
    buy viagra online cheap https://www.v1agrabuy.com/ online viagra
    what is the dosage for viagra and levitra

  129. Clairqylr spune:

    side effects of viagra?
    buy viagra on line http://www.v1agrabuy.com viagra prices
    can you cut viagra in half

  130. RonaldDop spune:

    zithromax 250: how to