» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de astăzi, o adresă primită de la Societatea Română de Televiziune (SRTv), potrivit căreia TVR renunţă la licenţa de emisie a TVR Cultural, ca urmare a situaţiei financiare critice a televiziunii publice. În adresa transmisă CNA de către TVR şi semnată de Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, se spune că misiunea TVR Cultural va fi preluată pe canalul TVR 2, transmite Mediafax.

„Măsura a fost luată prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, ca parte a procesului de implementare a Programului de redresare economică a SRTv, elaborat în concordanţă cu prevederile OUG nr. 33/ 2012 i aprobat de Consiliul de Administraţie al SRTv prin HCA 110/2012”, se spune în adresa TVR, în care se precizează şi faptul că „strategia de programe a SRTv are în vedere acordarea atenţiei necesare emisiunilor culturale, în acord cu misiunea sa publică de a difuza programe educative, pe lângă cele de informare şi divertisment”.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top