Ciutaciada

11:11 pm, 28 octombrie 2010 • de 46 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

spartakusPe principiul “unde-a mers mia (de sindicalişti) merge şi suta (pe frunte)”, doi iluştri revoluţionari prin vocaţie vor acum să declanşeze o mişcare de protest împotriva CNA, văzut ca organ represiv şi pulan audiovizual al tiraniei. Sunt tineri, vinul nu-i ştie pe de rost, fiindcă ei funcţionează mai mult pe bază de sucuri de fructe, dar asta nu înseamnă că le lipseşte curajul. Dimpotrivă, au un curaj extraordinar şi o precizie rar întâlnită: seară de seară, din Băneasa, trag cu flegme taman până-n zidurile Cotroceniului. Lătrăi prin vocaţie, deşi bipezi prin născare, tari în corzile vocale şi mai energici decât un întreg salon de agitaţi atunci când li se suflă în ureche cuvântul magic “Băse”, cei doi juni, în care cunoscătorii de istorie şi doamna Carmen Harra vor recunoaşte desigur adevăratele reîncarnări ale lui Brutus şi Cassius promit că vor reuşi acolo unde reîncarnările lui Mao şi Che au dat greş. Într-un fel, entuziasmul lor e de înţeles, ca al oamenilor mari care cred la bătrâneţe în Moş Crăciun pentru că în copilărie au crescut la orfelinat. Cei doi n-au participat şi ei la o revoluţie adevărată şi grozav ar mai încinge una: în decembrie 1989, unul tremura sub plapumă cu bunica, iar celălalt fugea din Bucureştiul în clocot, spre mămica  aflată într-un orăşel unde nu circulau gloanţe: Sinaia.

Mai înflăcărat decât anticul Bar Kokhba, cel de la a cărui naţie mândră se revendică, unul dintre capii răzmeriţei, pre numele lui de mirean Victor Gabriel Ciutacu, a anunţat deja pe blogul personal dorinţa de a organiza un protest în faţa CNA. O veritabilă Ciutaciadă menită să-l arunce în ridicol pe Miron Cozma, cu toate mineriadele lui. Firesc, ţucălarii care vin zilnic pe blog să-l împrumute cu bale pe Ciutacu şi-au declarat profundul ataşament pentru cauză, promiţând că vor fi şi ei acolo când acest arhanghel cu dioptrii se va pogorî din Rahova de domiciliu, spre a-şi răcni indignarea. Şi cum Gudurel fără Vuvuzel ar fi ca Stan fără Bran, nunta fără lăutari şi adolescentul fără coşuri, sunt convins că la chemarea la luptă va răspunde şi băiatul cu chibriturile, pentru că el are deja o vastă experienţă ca om-sandviş şi protestatar. Indignarea personajelor pe faptul că CNA îi are aproape săptămânal de muşterii şi le arde amenzi usturătoare este similară supărării văcarului pe sat. La urma urmei, nu CNA e de vină că domnii Gudurel şi Vuvuzel vorbesc urât la teve, îşi bat joc de cine li se ordonă, spun vorbe nu grele, ci mai curând tari, pentru ca apoi să se dea tot ei damsels in distress. Ceea ce fac ei azi a făcut, cu ani în urmă, Vadim. Ca şi ei, şi tribunul era indignat că e târât prin tribunale şi obligat să plătească bani grei din simplul motiv că înjura ca la uşa cortului nişte „trădători de neam”. E o crimă să bălăcăreşti pe cine ţi se năzare, în ziare, la televizor şi pe bloguri? Păi ori suntem jurnalişti ori nu mai suntem!

Deocamdată, aceşti revoluţionari de duminică sunt pe cai mari. Dezamăgită de prestaţia lamentabilă a politicienilor şi a celorlalţi amatori de amor prin batistă, o mulţime câtă frunză şi iarbă e gata să li se alăture. Cel puţin aşa promite pe bloguri, pentru că pe curajoşii ăştia pe desktop îi cunosc prea bine: în ziua sorocită fiecare îşi va găsi o altă preocupare şi-i va lăsa pe Gudurel şi Vuvuzel singuri cu pancartele. Revoluţia lor va fi, ca şi a lui Ponta de ieri, doar o fâsâială – poate ceva mai mare decât ar fi reuşit vreodată patronul Felix să realizeze, în direct şi la oră de vârf, în studiourile Antenei. Şi că veni vorba de Felix, eu le-aş recomanda junilor eterişti (de la eter sau Eterie, voi decideţi) să nu se mai joace aşa liber cu vorbele. Există riscul ca într-o zi amenzile la CNA să fie mai mari decât profitul adus domnului Voiculescu de emisiunile lor. Şi s-ar putea că în acea zi să îi vedem pe ambii revoluţionari mutaţi în stradă cu tot cu măsuţă – doar că pe măsuţă nu se vor mai afla ziare, ci lozuri sau cel mult, ca o ultima dovadă de recunoştinţă mogulă pentru limbile prestate cu sârg de-a lungul anilor, cartoane la Superbingo.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

46 comentarii

  1. dan spune:

    orice vizita la antena 3 echivaleaza cu un drum la gradina zoologica. e frumos acolo. animalutele alea canta cand li se da de mancare. dau din codite si recita. un miracol dresajul, miraculosi dresorii. cat despre revolutia domnului Ponta.. nu pot sa nu ma gandesc la „ferma animalelor” (ca tot se integreaza in context). acolo porcii rules. ca sa zic asa. nu orice fel de porci. porcii socialisti mind you. si revolutionari!
    a propos de meeting… hai sa fim seriosi. baieti, nu va inchide nimeni. ar trebui sa fie nebuni. pentru ca efectul pe care il obtineti este exact invers. adica.. sunteti imaginea decrepita si retard-imbecila a opozitiei. si o prezentati cu perseverenta. cantand frumos. si cu intonatie. for the sugar. and the honey

  2. Sly spune:

    De ce citesc tocmai acum postarea asta? Foaaaarte delicata :))

    Dar lui Mirci de ce ii este frica sa se semneze ? Sau nu-si poate asocia injuraturile, numelui?
    Este atat de rau cand ti se termina vocabularul drept in sant!
    De-asta nu merge tara asta nicaieri. Pentru ca exista specimene de folosinta indelungata, precum sclavii mai sus mentionati.
    Pacat de tara asta, ca era frumoasa…

  3. Spartakus spune:

    @jean din ferentari: jeane, savuros comentariul tau. Desi ii era adresat lui Mirci, e bine ca l-ai postat aici – la el n-ar fi fost publicat niciodata – pentru ca Vuvuzel o sa-l citeasca sigur aici. Nu pierde nici un post al meu! Si uneori mai si comenteaza, dupa cum ai cazut, cu diverse nickuri, dintre care cel mai mult mi-a placut „o sa mori” 😆
    @Luca: trebuie sa intelegi ca blogul asta are niste reguli: fara injuraturi si fara aluzii licentioase, mai ales cand e vorba despre doamne. Poti sa-ti exprimi parerile si fara sa recurgi la imagini incarcate hormonal si fii convins ca eu le voi intelege. Inca o data iti spun, am inteles parerea ta, ti-o respect, dar asta nu inseamna ca trebuie sa dai frau liber imaginatiei intr-un mod foarte decoltat. Avem si noi CNA -ul nostru. Imi pare rau, dar astea sunt regulile.

  4. Luca spune:

    @Spartakus: Nu-i corect ce faci. Inlocuind restul comentariului meu cu xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx iti da posibilitatea de a ma acuza de obscenitate , ceea ce e complet fals. De cate ori am scris ceva pe blogul asta , am facut-o in limitele decentei si nici acum nu le-am depasit.

  5. jean din ferentari spune:

    Observ ca spre deosebire de blogurile celor 2 macaci razboinici si care se simt prizonieri in ale libertatii de exprimare si unde n-ai voie sa zici nimic contra, pe blogurile adverse autistii sustinatori nu sunt banati. Asta e prima deosebire intre 2 mentalitati diferite si care tine si de inteligenta. Toti lingaii agramati c-o clasa mai mult ca trenu isi vad comentariile bine mersi pe alte bloguri. Acesti Lolek si Bolek din antene alaturi de apologetii lor de santier nu inteleg ca nu e nimic inteligent in a face misto de un decolteu al unei ministre oricare ar fi ea (daca era Mungiu Pippidi se mai hlizea asa Badea la decolteu? Sau Norica Nicolai?) 10 min intr-o emisiune de tv fara pic de umor. Sa stai sa razi ca un retardat fugit de la balamuc si sa ai impresia ca CNA considera asta un pumn in gura presei. Pai bine ma maestre asa te-a invatat pe tine la scoala de shotokan? Ca in afara ca ne arati cum esti tu tare si faci spagatu in saritura ca in Lacu Lebedelor si ca umbli cu pistol la tine sau alte arme albe, o fraza inteligenta n-ai scos in 6 ani de emisiune. Mergeti dara maimutele sustinatoare sa demonstrati la CNA pentru dreptu de a arunca cu cacat in oricine nu gandeste ca voi, cele mai inteligente amibe din Carpati. 😀

  6. Spartakus spune:

    @Luca: deja dai discutiei un curs obscen. De gustibus non disputandum. Am impresia ca divaghezi prea mult de la subiect si aici nu e blog de moda. Am inteles ideea ta, e suficient, hai sa nu ne mai aberam cu daca si cu parca, da?

  7. Luca spune:

    @Spartakus: „ca dovada ca nici blogul asta nu suporta aprecieri de genul “mooama ce buna e”

    Desi n-aveam de gand sa continuam dialogul , trebuie sa revin cu precizarea ca eu n-am facut o asemenea apreciere. Am fost destul de clar: doamna in discutie , apeland la decolteuri ample , fuste scurte si ciorapi roz , spune “mooama ce buna sunt”. Parerea mea e cu totul alta… :mrgreen: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

  8. Spartakus spune:

    @Luca: primul tau comentariu aterizase in spam – poate ca dovada ca nici blogul asta nu suporta aprecieri de genul „mooama ce buna e”. L-am gasit acolo si l-am recuperat, poftim. Pentru ceea ce consideri tu niste comentarii inofensive , ba chiar magulitoare in alte tari risti sa faci puscarie pentru hartuire sexuala, chiar daca nu le spui la televizor. La televizor, ca mijloc de informare in masa, se impune o anumita decenta, nu trebuie sa vina orice frustrat si sa-si reverse hormonii cu exclamatii de acest gen. Si inca un lucru: amenda a fost data de aceiasi membri ai CNA care s-au opus ridicatii licentei Realitatea, deci chestia cu complotul impotriva libertatii presei, de care se vorbea mai sus, nu se sustine. Pur si simplu pana si oamenii pusi acolo de PSD si PNL si-au dat seama ca Vuvuzel si Gudurel au intrecut orice masura.
    @Don: amice, da-mi voie sa scriu ce vreau si ce simt. La Revolutie nu am fost curajos, pentru ca eram prea tanar sa-mi dau seama ce inseamna de fapt curajul, ci mai degraba curios. Puteam sa mor, ca altii, si muream degeaba. Si pentru ca tot vorbesti de libertate si libera exprimare, sa-ti spun un lucru: daca vine unul ca Nastase la putere nu doar ca risc sa ma amendeze, dar risc si sa ma bage dupa gratii, daca indraznesc sa scriu vreun Armagheddon despre el, pe internet. Ma gaseste si-n gaura de sarpe, cum l-a gasit pe Ciuvica. Faptul ca voi sunteti liberi sa-l injurati cum va vine la gura pe Basescu e o dovada ca traim in cea mai liberala dictatura pe care niste dizidenti inchipuiti si-ar putea-o imagina.
    @curaj: ai dreptate, sunt las. Dar tu esti plin de curaj si de aceea cu siguranta nu o sa refuzi sa-mi dai numele tau adevarat si adresa unde putem sta de vorba. Promit ca te voi cauta sa-ti satisfac curiozitatea de a afla cine sunt. 😉 Te invoiesti, domnule Curaj?

  9. curaj spune:

    normal, pentru ca esti las.

  10. Don spune:

    )))))) Foarte tare..incepi sa o incasezi chiar pe blogul tau(sau a cui o fi )
    De ce nu te rezumi sa scrii articole bune ca ,,drama….manole,,??
    zici ca ai fost un curajos la Revolutie ??? ai uitat de ce au iesit oamenii in strada?? …libertate..pare cunosct??
    Daca esti deacord sau nu cu ce zic MBsau C nici nu conteza …aaaaa defapt indiferent cine va fi la putere pe tine nu au cum sa te amendeze ..esti un biet nick ..viteaz ce e drept si cu aspiratii nobile 😆 😆 😆

  11. Luca spune:

    @Spartakus : „Sa fii sanatos, cata vreme nu ma injuri de mama, iti aprob comentariile.”
    „furat probabil de metaforele mele n-ai mai reusit sa citesti si printre randuri.”

    Presupun ca , fiind un bun cititor printre randuri , ai dibuit ceva injuraturi de mama si de-aia nu mi-ai aprobat comentariul de la ora 12:56. :mrgreen:

  12. Spartakus spune:

    @snapshot: s-ar putea sa fie, s-ar putea sa nu fie. Cui ii pasa? Eu n-as vrea sa cunosc specimenul, cum n-as vrea sa cunosc o anumita maimuta. Pur si simplu nu as avea ce invata de la ea. 😉
    @fanel: perfect de acord. Dar daca cineva face buba la cap in timpul protestelor cine trebuie sa plateasca oalele sparte?
    @unu: n-ar fi o idee prea buna: contrariile se atrag si s-ar putea sa iasa cu sange pe pereti. :mrgreen:
    @curaj: stimate domn, ca sa ma exprim ca un clasic in viata, atunci cand am fost la revolutie nu mi-am etalat cu mandrie numele, inainte sa ies in strada si sa risc sa incasez un glonte in capatana. Spartakus este un nick care ma reprezinta, este tot ceea ce poate fi nobil la o fiinta umana, este idealul la care tind si de aceea il prefer oricand unui biet nume din buletin.

  13. curaj spune:

    cum isi permite sa vorbeasca despre revolutie si curaj unu’ ca tine care se teme sa isi asume o identitate la douazeci de ani de la revolutie?!?!?!?!?

  14. Luca spune:

    „am lasat intentionat comentariul acestei creaturi, presupun bipede si semialfabetizate pentru a dovedi ce spuneam mai sus domnului Luca”

    😀 Asta imi aduce aminte de un banc: Ion si Gheorghe stau la masa langa o sticla de vin. La un moment dat , Ion slobozeste pe sest un vant rau mirositor. Gheorghe ,privindu-l banuitor pe Ion, il intreaba:
    – Mai Ioane , tu ori ai otravit aeru’ aici ?
    – Nu , Gheorghe , cum se poate ?! Poate cainele…
    – Care caine , ca nu-i nici unu’ pe aici !
    – Nu-i , da’ poate vine…

    „acesti domni si-au facut un obicei din limbajul trivial si aceasta a fost picatura care a umplut paharul. Ca atare, sanctiunea a fost pe deplin justificata si inca prea mica pentru dimensiunea faptelor si mai ales pentru consecintele lor”

    Orice institutie menita sa vegheze la respectarea legii trebuie sa sanctioneze fapte distincte , nu persoane sau obiceiurile lor. Nu trebuie sa astepte , atenta cand „se umple paharul” , pentru a sanctiona o succesiune de incalcari ale legii. Cat despre consecintele faptelor , chiar nu ti se pare periculos ca un organism puternic politizat sa decida daca prestatia mediatica a cuiva este generatoare de ura , indiferent in ce directie ? Este CNA-ul depozitarul tezaurului national de discernamant din Romania ? Oamenii sunt plini de ura , nu pentru ca sunt instigati de cineva , ci pentru ca asta simt cand vad ca traiul lor se inrautateste dramatic , ca li se spune ca nu vor sa munceasca , ca legea nu li se aplica celor de la putere.

    „ai spune la televizor despre o doamna, ministru sau nu, ca e “cam buna” si ca “putea fi pupata si in alte locuri, mai ofertante”? ”

    Raman la convingerea ca au fost niste comentarii inofensive , ba chiar magulitoare . Doamna „ministru sau nu” , prin vestimentatie , machiaj si atitudine , striga prin toti porii: „Priviti cat sunt de buna !”. Cat despre locul unde ar fi putut fi pupata , eu inteleg ca a fost o aluzie la postura pupincurista a primarului din Vaslui .

  15. unu spune:

    Eu as face in aceeasi zi un miting antiprostie. Si as trece pe langa mitingul lor 🙂

  16. fanel spune:

    Protestul face parte dintre armele democratiei, numai regimurile totalitare nu il accepta.

  17. snapshot spune:

    la o cautare pe google am dat de mai multi alexandru costin @alexandru costin de aici pare a fi asta. se apropie cel mai mult modelului al carui fan este … http://www.jmp.ro/promotii/foto/detail.php?Id=266
    sa ma contrazica cu alta „poza” daca gresesc. vreau sa cunosc specimenul.

  18. Miauuuu. spune:

    @mirce, badea si ciutac. Eu cred ca amenda este foarte mica pentru cat rahat mancati si vomitati in emisiunile voastre.
    Sunteti niste jeguri penibile care nu au nici o urma de moralitate. Sincer, mi-e mila de voi. Cat credeti ca va mai dura starea asta din societatea romanaesca, care este nevoita sa va accepte incultura si mitocaniile. Totul va avea un sfarsit si pentru voi. Prostitutia asta mediatica trebuie si ea pedepsita intr-un fel.

  19. Spartakus spune:

    @Lucian: perfect de acord, dar vezi ca e Gudurel, nu Gargarel. Gargarel e altul, tot Victor, ce-i drept. 😉
    @alexandru costin : am lasat intentionat comentariul acestei creaturi, presupun bipede si semialfabetizate pentru a dovedi ce spuneam mai sus domnului Luca: acesta este nivelul de intelegere al fanilor Mircea Badea si Victor Ciutacu. Asemenea creaturi sunt in totalitate creatile acestor domni. De aceea zic ca mitingul pe care vor sa-l organizeze s-ar putea sa fie pentru ei o eroare fatala. Deschid o cutie a Pandorei din care vor iesi numai astfel de lobotomizati si trasi la raspundere vor fi chiar ei, pentru ca astia dusi cu capul nu raspund penal. De aceea inclin sa cred ca mitingul promis e doar o fasaiala si cei doi, Vuvu si Gudu, isi vor da seama in ce rahat se baga si vor pune batista pe tambal. Totusi, eu astept cu interes acest miting si mai astept ca Vuvuzel sa-si inchida emisiunea, asa cum a promis, daca nu vor sparge lobotomizatii geamurile CNA cu scandarile lor.

  20. alexandru costin spune:

    @spartakus:bine atunci, sa nu mori in chinuri, sa mori cu zambetul pe buze….si apoi sa pot veni sa ma pis pe crucea ta de basist imputit ce esti. Si bai copile, sa-mi sugi xxxx cu experienta ta de viata. E plina lumea de avortoni ca tine, facuti din xxx… Mars in xxxx mea!!!!!Sictir!

  21. lucian spune:

    Pentru toti pupinCiutacii si pupinBadistii de pe aici: luati aminte un fapt…spatakus sau lovin nu a interzis nici un comentariu pe aici atata timp cat nu a fost vulgar sau cu atac la persoana. Incercati acelasi lucru la Vuvuzel sau Gargarel (cu argumente) si veti constata ca sunteti banat. Vuvuzel a avut la un moment dat un articol referitor la audientele radio. I-am atras atentia ca a gresit (si am facut-o la modul civilizat). Ce credeti ca a facut Vuvuzel? Bineinteles ca am fost jignit si interzis pe blogul Mariei Sale. Acelasi lucru s-a intamplat si pe blogul lui Gargarel. Cam asta e jurnalismul practicat de cei 2. Se comporta exact CA COmunistii (Cine nu e cu noi e impotriva noastra)

  22. Spartakus spune:

    @alexandru costin: copile, tu nu intelegi mai multe lucruri din viata asta. Sa injuri si sa ma blestemi pe mine nu inseamna totul. Ba as spune ca e chiar contraproductiv. La urarea cu muritul in chinuri eu as fi mai rezervat, am vazut multe la viata mea. Tu, nu. 😉
    @snapshot: actiunea va fi evident foarte popularizata. Dar o observatie: cine se joaca cu chibriturile risca sa se mai si arda. Sa scoti lumea in strada e usor, mai ales cand ai o trompeta ca Vuvuzel si Gudurel. Mai nasol e sa o stapanesti, pentru ca evident acolo vor fi si procatori ordinari. :mrgreen: Si ghici in capul cui se vor sparge toate oalele?
    @ligia: cum sa-i prostim pe prosti a functionat mai bine decat te-ai putea astepta.
    @Luca: furat probabil de metaforele mele n-ai mai reusit sa citesti si printre randuri. Ideea textului era ca acesti domni si-au facut un obicei din limbajul trivial si aceasta a fost picatura care a umplut paharul. Ca atare, sanctiunea a fost pe deplin justificata si inca prea mica pentru dimensiunea faptelor si mai ales pentru consecintele lor. Acesti doi vuvuzei au indus in randul telespectatorilor o ura fara margini impotriva tuturor celor ce nu gandesc ca ei. Urmareste, daca ai rabdare, comentariile adeptilor lor, de aici si de pe alte site-uri si ai sa vezi limbajul lui Vuvuzel si Gudurel repetat cu sfintenie – daca se poate vorbi de sfintenie in cazul unor injuraturi si blesteme. Acesti indivizi au mesmerizat mintea a milioane de oameni, transformandu-i in masini de ura. Sunt niste mici propagandisti ai haosului care vor tacea insa de indata ce patronul lor va schimba directia. Si apropo de bun simt si de comentarii benigne: dumneata ai spune la televizor despre o doamna, ministru sau nu, ca e „cam buna” si ca „putea fi pupata si in alte locuri, mai ofertante”? In caz ca n-ai citit ce spune Articolul 42 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual te-as ruga sa-l citesti si pe urma mai discutam.
    @daddy: gresit, tati! Si pe Vadim l-au lasat sa vorbeasca si ai vazut unde era s-ajunga: la Cotroceni. Hitlericii trebuie plesniti peste bot de mici. 😉

  23. dady spune:

    Daca pe viitor ii vor lasa sa vorbeasca, fara a-i baga in seama, ar fi mai bine …..
    Motivatie:
    1) – nebagat in seama animalul s-ar zvircolii si intr-un final s-ar ineca in propriile fecale!!!! Privitorii sau cititorii nu sunt prosti, oricit de „mamaligari” i-ar considera unii!
    2) – nu ar mai avea a doua zi despre ce sa mai vorbeasca, sa comenteze … comentarii facute , pro/contra, la comentariile din seara precedenta …. ma si incurc in atitea coooooooomentariiiiiiiiii !!!
    3) – ei au devenit VDT datorita faptului ca au fost bagati in seama, ei si expresiile folosite de ei.
    As mai putea gasi citeva motive, dar cred ca le stiti si voi, asa ca nu va mai plictisesc!!!!
    Va pupa tata!

  24. Luca spune:

    Esti incredibil , omule ! Atata vorbarie , fara sa pomenesti nimic concret despre motivul sanctiunii. Cum iti spuneam si acum cateva saptamani , bagi la greu metafore si comparatii , mingicareala de vorbe , dar fara sa atingi problema in sine. Doar stil , nici un dram de substanta. Pare ca nici nu te mai intereseaza sa fii si convingator , ci doar sa culegi laudele extaziate ale doritorilor de orgasme zilnice (stilistice , ca altfel de unde…).
    Poti sa afirmi , cu mana pe inima , ca sanctiunea asta a fost justificata ?! CNA-ul a avut o groaza de alte prilejuri (pe unele le-a si folosit) de a-i sanctiona pe Badea si Ciutacu si , totusi , a reactionat prompt la sesizarea primarului din Vaslui 😀 pentru un reportaj ironic (facut de o televiziune locala , nu de Antena3) si niste comentarii benigne.

  25. ligia spune:

    Cum sa-i prostim pe prosti a functionat. Atat de bine , incat chiar am crezut.

  26. snapshot spune:

    cred ca la numita „rivolutie” a celor doi ar trebui sa vina felix si gadea dotati cu pungulita de plastic livrata gratuit posesorilor de caini. e bine sa aduni mizeria animalelor de companie de pe strazi si sa lasi curat. in rest, despre ei … niste (k)catzei !

  27. vasile_00 spune:

    @Auggie: sa puta la propriu ca la figurat put tare si de demult!!!

  28. alexandru costin spune:

    pur si simplu nu inteleg de unde atata zel xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
    sper sa muriti in chinuri, amndoi. Asa sa va ajute Dumnezeu!!!!

  29. Auggie spune:

    Dara…. fac astia doi miting sau meeting sa stiu si eu ca sa ma duc sa arunc cu oua clocite in ei sa puta, atat la propiu cit si la figurat.

  30. Spartakus spune:

    @haereike, @robert tatarescu: ati scris dupa dictare, puisorilor? Pic de imaginatie n-aveti, ca sa nu mai zic ca nu vedeti nici prea bine, de ma confundati cu Lovin. Sunteti mai talambi decat prevede legea audiovizualului. 😉

  31. Spartakus spune:

    @scartz: poate ca da, dar poate ca nu: in spatele acestor doi fanfaroni se va aduna o masa de manevra pe langa care galeria Steaua ar putea parea Armata Salvarii. I-am vazut la concert: sunt fanatici. Si totusi, in ziua mitingului lor, voi fi acolo. 😉
    @Crassus: pai domnul de care vorbesti de cine a fost facut vedeta, nu tot de ei? Pai ori sunt jurnalisti ori nu mai sunt? 😆
    @baselumylove: tot ce se poate. Dar faptul ca eu n-am intrat sa citesc ce-ai scris tu, ci tu ai intrat sa citesti ce am scris eu spune multe. Vino mai des pe aici, s-ar putea sa-ti imbogatesti cultura generala si sa te incadrezi printre fanii aia intelectuali ai lui Vuvuzel.
    @mirce, badea si oreste: trei, Doamne, si toti chiori. Unde vezi tu ca scrie aici Lovin? Nu e blogul meu si nu e treaba ta de ce nu semnez cu numele meu. Deceniul de care vorbesti nu era „obsesiv”, ci „obsedant”. Vezi daca tii cartea invers, telectualule? Cu placere. :mrgreen:

  32. robert tatarescu spune:

    Frustrari de blogaras somerizat din presa 🙂 Deosebirea dintre aia doi si tine lovine e ca tu incasezi pe blat de la PD pe filiere care deja se stiu bine si aia doi incaseaza pe fata de la mogulul lor. Cum sa-ti explic ca sa nu te superi : cand un catelus anonim ( asa crede el ) „spartakus” latra , ii tragi un picior in fund sau il scuipi. Nu vezi ca nu te baga in seama nici macar B1TV si ca esti folosit ca hazna ?

  33. haereike spune:

    Frustrari de blogaras somerizat din presa 🙂 Deosebirea dintre aia doi si tine lovine e ca tu incasezi pe blat de la PD pe filiere care deja se stiu bine si aia doi incaseaza pe fata de la mogulul lor. Cum sa-ti explic ca sa nu te superi : cand un catelus anonim ( asa crede el ) „spartakus” latra , ii tragi un picior in fund sau il scuipi.

  34. mirce, badea si oreste spune:

    slab lovine, slab. In nota ta. Mai straduieste-te, ca de aia te platesc baietii. Sau tu esti independent, faci bani din siteul asta. esti baiat. Poate prea baiat. Ba n-auzi, nici macar nu ai tupeu sa semnezi cu numele tau un material de pe blogul tau. Tu si alti basisti ingusti v-ati nascutt in epoca gresita. voi faceati cariera in Obsesivul Deceniu. Cu dispret.

  35. baselumylove spune:

    spartakus daca taceai tot prost ramaneai

  36. Americanul spune:

    @lupul albastru: corect era „nici un regim nu tine o vesnicie” sau „nici un regim nu dureaza o vesnicie”. expresia ta (nici un regim nu duce o vesnicie) cam zgarie la ureche. ce anume nu duce? tava la masa? sacosa la piata?
    dar trebuie sa-ti recunosc o „calitate”: le ai cu injuraturile.
    numai bine si spor la facut spume. 😆

  37. Crassus spune:

    Cand se duce la CNA? Ii spun si lu’ Perversu’ de la Targu Ocna sa vina.

  38. Spartakus spune:

    @io: ca sa-ti invingi dusmanii trebuie sa le inveti limba. Ei au o limba mai lata, dar trebuie sa o invat! 😆

    @lupul albastru: a, ce onoare, domnul Mirci Badea in persoana, cu tot cu ip-ul dansului si cu minunatul sau vocabular, ne viziteaza blogul! Mai Vuvu, exclamatia asta cu regimul ar trebui sa te puna mai curand pe tine pe ganduri, pentru ca daca maine-poimaine Voiculescu devine iar solutia imorala mi-e teama ca tu o sa devii mai pupincurist decat toti primarii pedelisti din tara. Las la o parte faptul ca deja, pe langa pupincureala la mogul ti-ai mai luat un part-time si la amicul Obae – il stii, cel despre care ziceai acum vreo trei ani ca e atat de prost ca ii curge scuipatul din gura si caruia ii faci acum zilnic reclama, ca un Vuvuzel cumsecade ce esti. De parca mi-ar pasa mie sau lui Lovin ca tu ii aduci lui mii de unici pe zi. Mai baietel necrescut, cititorii nostri or fi ei mai putini, dar sunt mai destepti ca ai vostri: vin singuri aici, netrimisi de nimeni, si citesc ce scriem, nu se uita pe poze. A la proxima revolucion, infantile!

  39. scartz spune:

    astia nici nu mai trebe bagati in seama 😆 au ajuns sa li se acorde o importanta mult prea mare 😛 astia sunt tratati cu mult mai mult respect decat merita:!:

  40. lupul albastru spune:

    Pariu c-o iei la Cioc prietene? Mai bine sa ne xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx. Vierme pupincurist, nici un regim nu duce o vesnicie ! 😎

  41. io spune:

    Ma intrebam deunazi cine pisici se mai uita la Badea si Ciutacu.
    M-am lamurit! Tu! :mrgreen:

  42. Spartakus spune:

    @Angela, @ciprian: Va multumesc!
    @freepress: singura remarca pe care as face-o e ca domnului Ciutacu i-au cam crescut cornitele si s-ar putea ca insusi patronul lui sa i le reteze. Ai vazut cum se face politica editoriala la moguli, in stenogramele lui Vantu: „daca poruncesc eu, azi il injurati pe Basescu, maine ii pupati mana. Nu vreti, zburati!” 😉
    @Nimeni: vad ca deja stii si ce am de gand sa spun, si ce gandesc, si ce fac. Stii inclusiv ca am sa te scuip. Eu nu fac nimic din toate astea. Pur si simplu iau act si iti spun ca am scris acest post pentru ca revolutionarii de duminica imi provoaca dezgust. Mie mi-au vajait pe la ureche gloante adevarate, nu din acelea la care visa ieri Ponta. Si sincer, daca mi-ar scadea diriginta nota la purtare fiindca scuip si injur, as avea macar bunul simt sa nu zbier in fata Cancelariei ca de fapt sunt olimpic la mate. Sa fii sanatos, cata vreme nu ma injuri de mama, iti aprob comentariile.

  43. Nimeni spune:

    aceasta manie proletara impotriva unor oameni, pe care sincer nu-i prea agreez, cel putin ciutacu nu e pe gustul meu, dar mania asta il face cumva simpatic. Omule, cred ca trebuie sa te tratezi, altfel ajungi la sanatoriu de atita stres si ura. Practic esti EXACT un fel de ciutacu, doar ca Base al tau e chiar ciutacu! Ceea ce, trebuie sa recunosti, e demn de mila cu adevarat. Cheer up! Daca ei doi sunt atit de varza, tu cum esti? Ca despre mine, desi n-ai nici cea mai vaga idee cine si cum sunt, m-ai catalogat deja pentru simplul motiv ca-mi placea emisiunea lui badea! Si uite asa semeni leit si cu tribunul vadim.

    Data viitoare ia pastile inainte sa te apuci de scris si mai schimba subiectul.

    Sluga lui Badea. Am semnat eu inainte sa ma scuipi tu. Asta daca aprobi comentariul

  44. freepress spune:

    Conform DEXONLINE.ro, „Ciutac” inseamna urmatoarele chestii interesante:
    CIUTÁC ~că (~ci, ~ce) și substantival rar (despre animale) Care are coarne foarte scurte; aproape ciut. /ciut + suf. ~ac
    ciutác adj. m. și s.m. (reg.) 1. (adj.) prost, stângaci, nerod, nătăfleață.
    ciutác s. m. – 2. Țărănoi, necioplit, netot. – Var. citac. Tc. çitak (DAR).

  45. ciprian spune:

    🙂 Tare!!!

  46. Angela spune:

    Cel mai bun post ever! Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top