Cinci jurnaliști de top de la The Sun au fost arestați

4:47 pm, 12 februarie 2012 • de Comentariile sunt închise pentru Cinci jurnaliști de top de la The Sun au fost arestați

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Scandalul interceptărilor ilegale face noi victime, de această dată la tabloidul The Sun. Cinci dintre cei mai vechi jurnalişti ai săi, cu funcţii înalte, au fost arestaţi ieri sub acuzaţii de corupţie şi dare de mită. Aceștia sunt: Geoff Webster, editor adjunct, John Edwards, editor foto, John Kay, reporter-senior, Nick Parker, corespondent-senior pe externe, şi John Sturgis, editor adjunct al departamentului de ştiri. „Sunt la fel de şocat ca oricine altcineva de arestările de astăzi (ieri – n. n.), însă sunt determinat să conduc The Sun prin aceste vremuri dificile. Am o echipă genială şi avem o datorie faţă de cititori, pe care vom continua să o onorăm. Prioritatea noastră este să ne asigurăm că ziarul va ieşi luni”, a declarat editorul cotidianului, Dominic Mohan, citat de The Guardian. Sky News a anunțat că Rupert Murdoch, proprietarul The Sun, va veni în Marea Britanie pentru a gestiona acest nou scandal. Murdoch ar fi dat deja asigurări că nu va închide ziarul, în ciuda controverselor. Într-un e-mail către redacţia The Sun, Tom Mockridge, CEO al News International (cel care a înlocuit-o pe Rebekah Brooks în urma scandalului), susţine că „a primit asigurări personal de la Rupert Murdoch în ceea ce priveşte intenţia sa totală de a continua să deţină şi să publice cotidianul”.

Foto: guardian.co.uk

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top