» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Fraților, vă spun sincer, eu cred că Iohannis e Superman. Băi, nu glumesc, e chiar Superman, doar că e supererou numai când își ia geaca roșie. N-ați observat? Câtă vreme a stat geaca roșie pe el, a ieșit în stradă cu noi, ne-a zis că rupe-n două penalii, ce să mai vorbim, avea superputeri. Ei, dar cum a dat geaca roșie jos, parcă s-a înmuiat cu totul, ca un ficus udat cu apă fiartă la rădăcină. Nu știu ce s-o fi întâmplat cu geaca lui. Ori e la spălat, ori a dat-o doamna Carmen de pomană la vreo chivuță, ca-n Caragiale, cert este că, fără geacă, Iohannis e de nerecunoscut. Fără geacă, Iohannis însuși a devenit o flanea moale în mâinile penalilor, o flanea care execută tot ce dictează alde Dragnea: a demis-o pe Codruța, a început să promulge legile justiției, ba azi dimineață, de viteaz ce este, l-a numit și pe no name-ul lui Tudorel șef la DIICOT. Nu de alta, dar să stea și Veorica liniștită vara asta la plajă și să fie convinsă că n-o s-o mai ancheteze nimeni în dosarul ambasadei. E, păi n-am vrut noi România lucrului bine făcut (praf)? He-he!

În toată această mare de dezamăgiri, cauzate de Supermanul de la Cotroceni, pe care PSDragnea mai are puțin și-l lasă și doar în chiloți, și fără superputeri, ne mai amuzăm și noi că vedem peste tot deviza Mxxe PSD: pe numere de înmatriculare, în lanuri de grâu, în parcări de supermarket, nu m-ar mira să-i scrie careva inscripția cu pricina și pe acoperișul palatului lui Dragnea, că Slavă Domnului, are spațiu berechet! Dar asta nu rezolvă nimic, fraților. Până una alta, noi urăm PSD-ului din gură, dar PSD-ul ne întoarce urarea din fapte. Pentru că, deocamdată, cei care se află de partea greșită a sexului oral în filmul ăsta suntem noi, cetățenii care nici n-am furat, nici n-am tâlhărit, nici n-am făcut evaziune fiscală. Degeaba ureaază românii de dulce bandiților de la guvernare dacă peste un an sau doi, când vor fi alegeri, o să stea acasă sau o să plecăe la schi, la grătare, la mare, la soare, dând din umeri că n-au pe cine vota, fiindcă Iisus Hristos iarăși nu candidează, iar ei, cetățeni cu pretenții, nu se coboară să voteaze oameni ca Barna, Cioloș sau Vlad Voiculescu, ei votează doar de la zei în sus.

Dragii mei, câtă vreme mai bine de jumătate din românii cu drept de vot nu vor vota, poate să strige și un întreg popor „Mxxe PSD”, la toate festivalurile, concertele și chermezele, că tot zadarnic este. Cea mai strașnică și mai palpabilă urare de acest gen nu se strigă pe stadion și nu se scrie pe câmp, fraților, se scrie cu ștampila, pe buletinul de vot, alegând orice altceva decât PSD. Doar atunci partidul ăsta nociv va dispărea, cu toți hoții care-l compun, din viețile noastre. Altfel, suntem condamnați să-i mai suportăm pe Dragnea, Tăriceanu, ciordacii, slugăreii și veoricile lor zeci de ani de acum încolo. Iar de la „salvatorul Iohannis”, luați-vă gândul, fiindcă el deja nu ne mai poate ajuta: cred că i-a intrat de mult geaca roșie de supererou la apă.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (20 voturi, media: 4,85 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top