» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

a3
Marea finală a New York Festivals s-a încheiat după gala ţinută într-o sală a Las Vegas Hotel. Desantul Antena 3 a strâns în tolba premiilor mai puţin decât anul trecut. Gâdea&Co au devenit vicecampioni mondiali la categoaria Best News Documentary/Special cu documentarul Generaţia pierdută, creaţie a departamentul de ştiri al televiziunii.

Antena 3 a mai avut alte trei nominalizări în marea finală, două dintre ele obţinute de echipa În premieră, emisiune realizată de Carmen Avram, probabil cel mai bun produs media al Antenei 3.

De remarcat însă că faţă de gala din 2014, performanţa ar putea fi considerată mai slabă, având în vedere că anul trecut Antena 3 a luat 3 medalii de aur şi două de argint!

A fost gala din 2015 mai puternică decât cea din 2014, sau materialele Antenei 3 au avut o calitate mai scăzută faţă de cele din anul trecut?

Presa a relatat că New York Festivals este mai degrabă un concurs în care televiziunile îşi fac marketing, plătind pentru a-şi înscrie materialele în marea finală şi a lua premii.

Mai degrabă, Antena 3 a vrut să evite discuţiile de anul trecut când puzderia de medalii a stârnit suspiciuni în ţară, mai ales la un festival “la care participă ESPN, HBO”.

Mai ales că înaintea finalei, un blogger din SUA, Marian Petruţă, a criticat modul în care Antena 3 îşi obţine premiile.

În schimb, Gâdea şi Badea şi-au trecut în cont o prestaţie de prezentatori la News&Sports, dar şi o prezenţă a lui Mircea Badea în juriu, adică în Grand Jury, care însă are circa 160 de juraţi.

IATĂ CE SPUNEA BLOGGER-UL DIN SUA:

Dezvăluiri din SUA: Mircea Badea în juriul festivalului american ce va premia Antena 3

CITEŞTE ŞI:

Badea şi Gâdea triplă calitate la festivalul american. Nominalizaţi, juraţi şi prezentatori

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 3,17 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

19 comentarii

  1. Râsul curcilor. Ei centrează; ei dau cu capul ! O mascaradă deplorabilă.

  2. […] Cei de la Antena 3 DOAR vicecampioni mondiali în SUA. Au lăsat-o mai uşor? Badea şi Gâdea triplă calitate la festivalul american. Nominalizaţi, juraţi şi prezentatori […]

  3. dragos spune:

    Cat de prost poti fi sa te uiti la haznaua 3, la raspopit si badea? Suntem o natiune de idioti? cum ne numea marele P.Tutea. Asta suntem daca ne uitam la antene si RTV. Aceste televiziuni trebuie sa dispara.

  4. Maryn spune:

    Ati fost si ve-ti ramane NEICA NIMENI cu performante ZERO , care nu stiti altceva decat sa criticati ANTENELE 1 si 3 doar pentru ca au succes si multa audienta de la cetatenii romani. BRAVO LOR SI VOUA -MULTA SILA ! Doar URA SI DUSMANIA va caracterizeaza !

  5. Iulian spune:

    Mult va mai place sa scrieti despre Antena 3, dar despre LaBe1 nimic RV? Nimic despre seful vostru Base care va plateste pentru orice?

  6. meme spune:

    Felicitari Antena1 si Antena3, succes in continuare! Suntem mandri de voi, chiar daca mai sunt unii care spun tampenii. Dar numai invidia e de vina, sa stiti.

    • eu spune:

      Imi vine sa plang!!!!!

    • indi spune:

      Fi mandra!!! ca oarba , surda, supusa si proasta vad ca esti…

      • meme spune:

        Daca ai fi scris FII , cu doi ,,i”, mai ca as fi avut oarece dubii in ceea ce ma priveste. Dar fiindca ai scris prost, iti transfer tie toate epitetele pe care mi le-ai adresat, la care as mai adauga , ca bonus, lipsit de educatie si de cei sapte ani de acasa, caci asa se numeste acela care adreseaza injurii unui om care nu l-a lezat cu nimic. Si, ca sa fiu pe intelesul tau, iti adresez indemnul: Mars, de aici, potaie, pune mana pe carte si apoi vorbeste!

        • cristian spune:

          Toti dobitocii din redactia A3 cred ca au ordin sa posteze pe orice site; doar-doar ii va privi lumea cu alti ochi…
          Mai „profesionistilor”, sa va rugati sa reziste A3 o vesnicie! Cu un CV in care scrie ca ati lucrat acolo nu o sa fiti priviti cu ochi buni si nici salarii mari nu o sa luati in cazul in care va veti angaja in alta parte!!!

    • Ducu spune:

      Meme-ule, aici nu e vorba de invidie cand tranversezi oceanul ca sa-ti cumperi din vitrina cu premii de la New York un amarat de premiu de valoarea unei ,,tinichele”, lucru recunoscand ei insusi de valoarea pe care aceste ,,vuvuzele” o au !!!! Daca ai fi cu picioareele pe pamant te-ai uita ce scriu despre ei ,,ASOCIATIA JURNALISTILOR EUROPENI” !!!!! In rest apa de ploaie parerea ta si al altora cu creierul spalat de haznaua 3 !!!!!

  7. jean valjean din salajean spune:

    Da Badea in ce calitate e in toate pozele in pozitie de bataus/badigard, cu picioarele desfacute si pumnii incordati peste tot? 😀 Si de ce e in costum si nu la bustu gol sa vada lumea patratelele? Si de ce se uita asa crunt in camera ca marii luptatori duri de MMA ca el nu prea e campion la nimic, doar alearga ca un ogar si-si pune cifrele pe FB pe urma sa se isterizeze fanii. Da Rake de ce nu e in poze? Ca ala are umor numai in poze 😀

  8. FRANK ZAPA[KING] spune:

    Dupa plagiatul lui PONTA,dupa titulatura de DOM’PROFESOR(SIC??????????????) a agramatului voiculescu,dupa zeciile de mii de doctorate si sutele de mii de diplome,masterate si alte nimikuri,era inevitabil sa ajungem si la mascarada asta americaneasca,pt ca e o mascarada in care nu prea se stie cine sunt prostii,GIDEA,BADEA SI URSU,ORI TELESPECTATORII LOR.

    Personal cred ca si unii si altii,avind in vedere ca sunt castrati de bun simt iar ratiunea lor sta ascunsa intr-o mare gramada de balegar AUTOHTON ,PRODUS DE CEI 70 DE ANI DE COMUNISM SI NEOCOMUNISM.
    Ciudat este ca antiamericanismul este intens promovat de SLUGILE LUI VOICULESCU,si cu toate astea sunt obsedati sa-si cumpere ,RAHATURI DE DOI BANI din state doar pt ca au eticheta,MADE IN U.S.A.
    Asta arata ca sunt prosti de doua ori.Unu pt ca n-au inteles ca nu tot ce vine din america este O.K. ca si acolo se cauta fraieri si prosti care sa plateasca pt rahaturi si doi,cei care ii detestau pina acum,o sa-i deteste la cub………..

  9. rodica spune:

    Chiar asa trebuie sa se faca presa ? Spui ca un blogger din SUA a spus bla bla bla ce autoritate are ? Mi-as dori ca RV sa fie auzit peste hotare , dar cu asemenea manipulari ordinare nu o sa ajungeti mai departe de mizeria romaneasca , iar tu ca journalist o sa ramai un biet blogger si nimic mai mult.

    • uci spune:

      Rodica draga. Poate veni ca o surpriza pentru tine…dar Antena 3 mananca xxx de ani de zile…cu polonicul…Imi pare rau ca esti unul dintre ixx care chiar cred ce li se spune pe postul ala de 2 lei..asta e…mai bine devin si raman blogger o viata decat sa nu am minimul de discernamant ..dar asta e ..Pastrati neuronul la dospit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top