Ce surpriză pregăteşte Vîntu?

4:21 pm, 29 aprilie 2011 • de 24 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Nush cum naiba se face, dar tocmai când urmăream şi noi mai relaxaţi cum o pupă prinţul pe prinţesă, ne stricară judecătorii ăştia ziua, cu “Breaking news: L-au arestat pe Vîntu!”. Păi bine, mă, de asta ne ardea nouă, de Vîntu, când toată planeta e cu ochii pe decolteul lui Kate şi chelia lui Billică? Acuma, că l-au poprit, să fie sănătos, să-i trăiască rotula, să aibă parte de casă de piatră cu drugi de fier şi colegi hetero! Dar ce credeţi, că Vîntu se lasă? Nu se lasă, păi cum să se lase îngenuncheat de dictatura lui Băsescu, când el nici după săpun n-o să se poată apleca, din raţiuni ginecologice.

Şi după ce ne-a spus că arestarea lui nu e răsplata binemeritată pentru atâtea flegme date pe obrazul justiţiei, ci “o înscenare coaptă în laboratoarele Cotroceniului”, cu ajutorul ucenicului vrăjitor Ghiţă, SOV, bătăios cum îl ştim, anunţă că mai are un glonţ pe ţeavă: el promite că i-a pregătit, la rândul său, o surpriză lui Traian Băsescu, dar o dezvăluie luni, că azi e vineri şi-are program scurt. Dacă-mi aduc bine aminte, dezvăluiri din astea şocante ne-a mai promis Vîntu şi după alegerile din 2009, însă atunci era atât de ciuruit încât probabil n-a mai putut să îngaime nimic. Acum, bag seama că i-a mai crescut gura la loc, pe sub mustăţi, şi tare sunt curios ce surpriză o să-i facă lui Base. Voi aveţi vreo idee despre ce-ar putea fi vorba? Hai să v-aud profeţiile: ce credeţi că ne pregăteşte Vîntu?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

24 comentarii

  1. Lica spune:

    M-am gandit mai bine si cred ca zice ca Basescu i-a ciordit milioanele lu’ Haissam.

  2. bau spune:

    O sa dea inregistrarea din parcare cu Presedintele !
    Complex , din pacate , ca suntem crestini , are !

  3. satir spune:

    Surpriza ? O sa stea ,dupa colt si o sa faca : bau !!!
    Este un om complexat ! Se da mare !

  4. Ion spune:

    O sa dea un filmulet in care copilul il pocneste pe Basescu

  5. scartz spune:

    @octav6:prostia din fire nu are lecuire…

  6. brindusa spune:

    O supozitie-vinderea pachetului majoritar de actiuni al societatii Realitatea unui investitor surpriza. 🙂

  7. profesor spune:

    Se pare ca marea surpriza este ca va vinde iRealitatea.

  8. bibi spune:

    Surpriza lui vantu va fi ca …o sa o ia in mana!Haide sa fim seriosi: vantu e un fraier ,tinut in spate de o gasca de securisti pe vremea FNI-ului.Mai tineti minte greseala lui vantu cu telefonul (isi schimba numa cartelele dar telefonul nu:)…)fiind interceptat la greu.Acum faza cu Ghita ,care l-a luat pe nepregatite .Vantu e plin de el si e un prost!

    @pupincur : Du-te si pupa-l in c ur pe Ponta&Antonescu.

  9. octav6 spune:

    ….Dar de dosarul Flota asa e ca nu ati mai auzit demult….?!!! Ar fi pacat sa nu-l amintim!!!!sau traficul de arme facut cu terorismul international …. nu conteaza tara..sau de bicicletele cumparate in china hehe dragii mosului cite mai sunt….

  10. Lica spune:

    Cre ca scoate iar d-ale rasuflate gen dovezi ca Basescu a colaborat cu securitatea.

  11. scartz spune:

    io cred ca asteapta sa treaca nunta…ca altfel nu-l aude nimeni…

  12. ligiutza spune:

    spartacusel , nu-i mai lasa sa-l supere pe domnul Lovin si el pe noi !

  13. ion spune:

    lovine, iti zic eu: o sa se anunte ca rtv a fost vinduta (desi pt asta ar trebui sa ceara voie si anafului…)

  14. argus2011 spune:

    Tiberiu & Spartakus: sa fie vorba de originalul „filmului” de la Ploiesti?(cel din campanie)
    De invitarea lui Pupincur in celula lui SOV?
    Ar mai fi o varianta: prezentarea discutiei cu Geoana la SPA-ul propriu.
    Astea, daca nu cumva Nuş nu anunta ca isi depune candidatura la viitoarele prezidentiale?!;)

  15. Cineva spune:

    Nu va fi nimic. A programat-o luni ca sa fie timp de negocieri…si se va negocia.

  16. Loda spune:

    Servus, Spartakus ! Stiu eu : il ingroapa sub dealurile Moldovei, na! 😉

  17. Tiberiu Lovin spune:

    Pupincur: pe cat punem pariu ca eu voi prelua „bomba” lui SOV? 🙂 Eu pun tot ce am la bataie. Tu? Sigur, in afara de pseudonim ce mai pui la bataie?

  18. ups spune:

    Absolut de neuitat…ma doare capul si nu vad decat stele rosii , galbene , albastre…

  19. pupincur spune:

    Nu va difuza nimeni in afara de intact pentru ca toti ceilalti sunt platiti de basescu. inclusiv tu care esti un pupincurist insalubru

  20. Mie mi-a placut ca in timp ce lumea se bucura de nunta printului, mireasa radea bucuroasa, alaiu de turisti fluturau stegulete, garzile defilau calare mandre pe strazile din City, pe scroll curgeau texte gen: VANTU ARESTAT 29 DE ZILE…VANTU: AM O SURPRIZA PENTRU BASESCU…VANTU: ARESTARE PREGATITA LA COTROCENI 😀 Oricum a fost o zi de neuitat…pentru toti 😀

  21. ianos targu mures spune:

    Eu cred ca este vorba despre cumatrul NICOLAICIUC-SCRIERI SI MARTURISIRI COMPLETE.

  22. O spune:

    N-am nicio idee, dar cred ca e un fas ca de obicei 🙂

  23. Radu spune:

    e aproape clar, Vantu va despagubi pe toti pagubitii FNI + un pachet de stenagrame Iliescu-Gorbaciov, productia 1989.

  24. Tiberiu Lovin spune:

    :))))))))))))) Eu stiu, dar nu spun ca i-as strica surpriza lui SOV. E vorba de o inregistrare. O sa vedeti. Fost puscarias, fost turnator si actual spion cu partenerii sai, Vintu are un obicei prost: nu-i place sa aiba doar haine de firma fara microfoane, asa ca tot ce a vorbit vreodata la o intalnire e inregistrat. Sunt curios cine o sa difuzeze insa materialul in afara de Intact.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top