» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Azi, traim impreuna o zi speciala.  21.12.2012 este si ultima data trecuta in calendarul mayas, ceea ce a atras interpretarea multinationala de sfarsit al lumii. Apocalipsa. Desigur, nimeni cu putere de lege n-a confirmat oficial previziunea pe seama careia semeni inventivi s-au imbogatit din carti, din filme sau din click-uri. Si, totusi, daca as avea certitudinea ca azi, intr-adevar, traim ultima zi, ce mi-as dori de la lume?

In primul rand, sa-mi aduca AZI, 21.12.2012, in viata reala, amintirea copilariei dinaintea Craciunului din Trocaniul meu natal. Cu Tatau, bunicul intors din colindatul satului si satelor invecinate, ca preot de zona, obosit de drumul facut la pas printre nameti si cadelnite, dar si de firea sa greoaie si pofticioasa, gata sa parcheze nerabdator la gura sobii in asteptarea parfumului de caltabosi si a aromei de tuica fiarta.

Apoi, as vrea sa-mi revad bunica vesnic miscatoare, mica si iute ca un titirez, diametral opusa lui Tatau in dinamica plimbarii corpului pe doua picioare, apriga la treburile gospodariei, slujitoare intru cauza comoditatii mele si a celorlalti nepoti ai sai, tare priceputi in a cere totul fara a oferi nimic la schimb.

Apoi, as vrea sa retraiesc filmul nazdravaniilor alaturi de Tinel, Ileana si Cornel, frati mai mici obligati sa-mi suporte capriciile de prim nascut intr-o familie sucita, zapacita si foarte complicata, dar al carei destin curgea perfect in matca sa printr-un miracol pe care nu mi-l voi putea explica niciodata.

Visez apoi sa vad cu ochii zilei de azi joaca infinita pe ulita langa Dorus, Viorel, Costelus si alti tovarasi de copilarie, dansurile si lectiile in fata dascalilor exigenti de la Generala alaturi de baietoasa Olimpia, de prichindelul Ciobanica, de fortosul Dani Merfu si de toti ceilalti uitati si dragi tovarasi de scoala, alaturi de care traiam profund si inconstient intr-o bucurie care nu mai avea nevoie de explicatii.

I-as mai ramane dator lui Dumnezeu daca mi-ar mai aduce putin inapoi anii din liceu alaturi de Simona cea vesnic dadacitoare, Lenuta de care nu incetam sa ma indragostesc, de Tavi si Sergiu-Mortu’ – singurii baieti printre zecile de fete cumsecade care m-au insotit in calatoria prin Liceul de Chimie din Tg-Jiu – de profesorii mei minunati a caror exigenta cu biciul si zaharelul m-a educat mai mult decat speram eu de la viata.

Vreau sa privesc mai clar si anii studentiei, unde pofta de viata mi-a orbit pasiunea pentru examene si autodepasire, unde Liviu Dinescu, acum pe undeva prin State, ma tot pisalogea cum sa cucerim  colege care ni se pareau mai greu de atins decat Statuia Libertatii.

As da pe urma filmul inapoi cu momentele traite in decembrie `89, cand ai mei ma asteptau sa vin la taiat porcul in vacanta de iarna, dar eu am aruncat biletul de tren si m-am dus, in 21 decembrie, in Piata Palatului, sa vad elicopterul lui Ceausescu acolo unde puteam sa-mi las oasele dintr-un entuziasm pe care nimeni n-avea sa dea doi bani in anii libertatii.

Am trait intens si as vrea sa revad pelicula democratiei mele, de la Piata Universitatii Golanilor, la mitingurile-naveta plimbate intre Teatrul National si Piata Romana, la primii ani de presa libera in care am intrat cu pixurile ca unic armament din dotare, apoi mineriade, schimbari de putere, emotii profesionale intense, parteneriatul prietenesc de la BBC cu Ovidiu Popica si toti colegii de la Londra si Bucuresti, presa scrisa cu a ei echilibristica imposibila intre stiluri diferite si captivante pe relatia Ovidiu Nahoi-Grigore Cartianu, maturarea de la Evenimentul zilei, descatusarea catre provocarea de la Adevarul, cu istoria sa intensa de parca s-a petrecut intr-o singura zi, cu placerea de a defila in topuri alaturi de preaseriosul Halpert si ultratalibanul Corneteanu, impreuna cu toti cei care nu vor fi pomeniti aici din motive de timp si spatiu, dar in fata carora imi scot palaria pentru onoarea pe care mi-au facut-o de a-mi fi fost colegi.

Daca azi ar fi Sfarsitul Lumii i-as cere lui Dumneze sa ne mai dea o sansa cu promisiunea ca vom schimba tot ce n-a fost pe placul Sau si nici in armonie cu legile Sale. I-as cere sa ne ierte pentru ca noi oamenii L-am folosit si I-am manipulat numele pentru a ne separa.

Ne-am separat in natii, in religii, in rase, in obiceiuri, in bogati si saraci, in educati si needucati, in comunisti si capitalisti, in credinciosi si pacatosi, in norocosi si ghinionisti, in slabi si puternici, in prosti si destepti, in femei si barbati, in frumosi si urati. Ne-am separat, am tras granite intre noi de-a lungul si de-a latul lumii, am inventat razboaie pentru a ne impune vointa diferentei si n-am dorit niciodata cu adevarat sa intelegem ca separarea ne-a fost data chiar de El pentru a descoperi Raiul unitatii in diversitate.

Daca azi ar fi Apocalipsa, i-as cere lui Dumnezeu sa ne mai pasuiasca pentru ca ne vom putea schimba. Oare? Cati ar renunta la obsesia banului pentru lux si confort in schimbul omeniei si altruismului dezinteresate? Cati ar intinde mana celor considerati dusmani de-o viata? Cati ar ajuta fara interes? Cati ar renunta sa plateasca pentru a obtine ceea ce nu pot obtine? Cati ar intoarce si celalalt obraz atunci cand ar fi palmuiti? Cati ar da ura pe iubire? Cati s-ar abtine de a-i mai batjocori pe cei inferiori lor? Cati ar privi natura ca pe propria lor casa si ar ingriji-o si respecta-o cum se cuvine?

Dumnezeu stie toate raspunsurile. Stie ca noi, oamenii, asa cum traim acum, ne-am indepartat de esenta vietii, de noi insine, de ceilalti, de El, de armonia existentei. Dar El, din prea multa dragoste pentru produsele creatiei Sale, mai are rabdare. Poate prea multa. Apocalipsa nu va fi azi. Nici maine. Sau niciodata. Dar nu cumva, asa cum suntem ce am devenit, traim deja in plina autodistrugere?

Nu-i mai cer nimic lui Dumnezeu. Ii multumesc pentru ca agitatia stirilor despre Sfarsitul Lumii mi-a readus in fata ochilor filmul comprimat al destinului meu de pana la 21.12.2012. Asa, mi-am adus aminte ca, totusi, traiesc si-am putut sa ma intreb  ce viata as alege daca as sti ca la o data anume, mentionata sau nu intr-un calendar mayas, ar veni Apocalipsa…

S-aveti zi buna! Si-o cafea pe cinste.

Laurentiu Ciocazanu

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

4 comentarii

  1. Cornel spune:

    Laurențiu, mi-ai adus aminte de niște lucruri foarte dragi din copilărie. Ce bine că ai revenit la dragostea dintâi, presa!

  2. Home Papa spune:

    Chiar ce mai face Sergiu-Mortu’?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top