» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

O cantitate imensă de sfărâmături şi ruine smulse de valurile devastatoare care au măturat Japonia după cutremurul din 11 martie se află la această oră în plin ocean, iar curenţii submarini o îndreaptă, lent, dar inexorabil, spre coastele Americii. Peste 200.000 de clădiri au fost distruse de tsunami şi, de asemenea, zeci de mii maşini, trailere şi bărci, dintre care însă nu toate s-au scufundat, ci unele plutesc, ca într-un film suprarealist, în apele Pacificului. Astfel, membrii Flotei a 7- a a Statelor Unite au reuşit chiar să filmeze şi să fotografieze o casă plutitoare, absolut intactă, cu geamuri, uşi şi acoperiş neatinse, dar înconjurată nu de vreo peluză înverzită, ci de apele albastre ale oceanului! Specialiştii apreciază că resturile aduse de valuri din Japonia vor ajunge pe coasta vestică a SUA în câteva luni, apoi se vor întoarce spre Hawaii, înainte de a reveni spre ţărmurile asiatice, în cadrul a ceea ce geografii numesc „girueta Pacificului de Nord”.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top