» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Avem cifrele oficiale de audiență înregistrate în luna septembrie 2014. Ca la fiecare început de lună, vă prezentăm un Top 10 al televiziunilor din România. Cea mai semnificativă modificare este ieșirea Antenei 3 din primele trei televiziuni, în premieră în acest an, unde lasă locul în favoarea Kanal D.

antena 3Televiziunile generaliste cresc, așa cum era și firesc, odată cu lansarea noilor grile, în luna septembrie față de luna august.

Evoluția este evidentă în cazul PRO TV, care are o medie de 537.000 de telespectatori pe minut la nivel național în luna septembrie, în timp ce în august înregistra 487.000. Tot o creștere, dar ceva mai mică, are și Antena 1, care-și menține poziția secundă.

Kanal D, cea mai spectaculoasă creștere

Dar cea mai spectaculoasă creștere o înregistrează Kanal D, care a urcat în septembrie pe locul 3 în topul general al televiziunilor cu o medie de 282.000 de telespectatori/ minut față de 180.000 în luna august! Astfel, Antena 3 pierde acest loc și coboară pe 4, chiar cu o scădere de audiență în septembrie față de august la nivel național (280.000 față de 305.000), lucru explicabil prin faptul că august a fost luna condamnării patronului Dan Voiculescu la 10 ani de pușcărie.

B1 iese din Top 10. Intră Acasă TV

În rest, nu sunt modificări spectaculoase (le puteți urmări în tabelele de mai jos), cu o excepție: Acasă TV revine în Top 10, pe ultimul loc, luând locul B1 TV, care coboară pe locul 11, însă variațiile, în cazul ambelor televiziuni sunt doar de câteva mii de telespectatori.

Clasamentul din tabelul următor, pentru luna SEPTEMBRIE 2014, a stabilit locurile în funcție de ratingul înregistrat pe tot publicul de la nivel național:

SEPTEMBRIE 2014

audiente tv septembrie 2014

Cifrele din secțiunea „Rtg(000)” sunt exprimate în mii, așadar ele se citesc astfel: Pro TV (locul 1) – 537.000 de telespectatori (media pe publicul național), Antena 1 (locul 2) – 477.000 telespectatori și Kanal D (locul 3 – 282.000 de telespectatori).

A doua coloană o reprezintă ratingul înregistrat de televiziuni pe zona urbană. A treia coloană este ratingul exprimat în puncte de rating pentru publicul național, iar a patra pentru publicul urban. A cincea coloană prezintă „share” (sau cota de piață) pe național, iar a șasea – cota de piață pe urban. Cota de piață exprimă procentul de aparate tv deschise pe un anumit post din totalul de aparate tv aflate în funcțiune.

Spre comparație, vă oferim și cifrele oficiale înregistrate în luna AUGUST 2014:

AUGUST 2014

audiente tv august 2014

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (14 voturi, media: 3,86 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

10 comentarii

  1. antena 3 a pierdut pe buna dreptate audienta fiindca inainte criticau pe liberali iar acum le canta in struna

  2. mariana spune:

    B1TV este o mare dezamagire pntru mine la fel si dgi24 sunt doua televiziuni aservite plagiatorului ponta si acolitii lui deci eu nu ma mai uit la aceste doua canale, realitatea tv este intradevar un post exilibrat exceptie face rares bogdan insa inacest interval de timp vizionez ce este la protv sau canal D, B1TV era postul meu preferat acum sincer regret si na ma mai uit, exceptie fac la Radu Banciu si Nelu Barbu inrest dezamagire totala.

  3. politicstand spune:

    Super, s-a săturat lumea de corul bocitoarelor antena 3

  4. […] Antena 3 coboară pe locul al patrulea cu o scădere de audiență la nivel național, 280.000 în septembrie față de 305.000 în august, potrivit Reporter Virtual. […]

  5. Tudor M. spune:

    Sunt, de fapt, doua vesti bune (una pe placul ReporterVirtual, cealalta… nu):
    1. AUDIENȚE. TOP 10 TV: Antena 3 a pierdut podiumul!
    2. AUDIENȚE. TOP 10 TV: B1TV a pierdut pana si ultimul loc pe care-l ocupa in plutonul (sic!) „Primii zece”!

  6. […] Antena 3 coboară pe locul al patrulea cu o scădere de audiență la nivel național, 280.000 în septembrie față de 305.000 în august, potrivit Reporter Virtual. […]

  7. TV SUCKS spune:

    hAznaua3,RetardTV,LaBe1,Digi24 sunt niste panarame de televiziuni pesediste ,care-l slugaresc pe Ponta toata ziua

    • Tudor M. spune:

      Regret, „LaBe1” este, intr-adevar, o „panarama”, cum spui dumneata, dar il slugareste toata ziua pe Basescu, nu pe Ponta (ai lipsit din Romania in ultimul deceniu?). Iar Digi24 chiar nu are ce cauta langa B1TV si A3 – sta mult prea bine in privinta echidistantei, profesionalismului si calitatii programelor.

      • TV SUCKS spune:

        @Tudor….la Galati ,Digi24 emite din sediul televiziunii PSD-iste locale TV Galati care este proprietatea deputatului PSD Florin Paslaru…asa ca las-o jos cu deontotonomatele de la Digi gen Vijulie si Prelipceanu.Cat despre laBe1 e clar ca joaca sarba in carutza cu Ponta si cu tata socru…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top