Astra contestă datoriile de peste 600 de milioane de euro către bănci

3:30 pm, 30 mai 2016 • de Comentariile sunt închise pentru Astra contestă datoriile de peste 600 de milioane de euro către bănci

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Compania Astra Asigurări, aflată în lichidare, a depus vineri, 27 mai, contestaţii împotriva creanţelor a trei bănci, incluse în tabelul preliminar.
Trei contestaţii împotriva creanţelor a trei bănci, înscrise în tabelul preliminar, au fost depuse la Tribunalul Bucureşti.
Raiffeisen Bank SA a cerut înscrierea în tabelul preliminar a unei creanţe de 2,3 miliarde de lei, fiind astfel cel mai mare creditor al Astra Asiguări, potrivit tabelului preliminar. „Este vorba despre un portofoliu de poliţe încheiate de persoane fizice creditate de bancă, poliţe ce au fost cesionate în favoarea băncii. Majoritatea poliţelor reprezintă creanţe ale băncii sub condiţie suspensivă – condiţia producerii riscului asigurat. Mai exact, toate aceste sume se datorează Raiffeisen doar sub condiţia producerii riscurilor asigurate”, este răspunsul oficial al Raiffeisen Bank

MAI MULT, aici » PaginadeBanci.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top