Un sondaj care a măsurat notorietatea jurnaliștilor (gradul de cunoaștere a lor în rândul opiniei publice) din România îl scoate pe primul loc pe Mircea Badea, realizator Antena 3, care nici măcar nu e jurnalist, emisiunea sa fiind mai curând una de divertisment.
Pe locurile următoare, pe podium, la egalitate, stau Mihai Gâdea, director Antena 3, și Cristian Tudor Popescu (senior editor Gândul).
Potrivit sondajului realizat de Avangarde, au răspuns „da, îl cunosc” pe Mircea Badea 86% dintre cei chestionați, 82% au spus că îi cunosc pe Cristian Tudor Popescu și pe Mihai Gâdea, transmite Agerpres.
Cea mai mică notorietate din lista prezentată de Avangarde o au Radu Banciu – 48% dintre cei intervievați au spus că îl cunosc și Sabin Orcan – 29%, ambii de la B1 TV.
Avangarde, casa de sondaje a sociologului Marius Pieleanu (foto), un invitat permanent la Antena 3, transmite că cercetarea sociologică a fost realizată în perioada 21 — 29 aprilie, pe un eșantion de 950 de persoane de 18 ani și peste. Metoda de culegere a datelor a fost față în față cu respondentul, la domiciliul acestuia. Selecția gospodăriilor s-a făcut după metoda „random route”, iar cea a persoanelor după regula „persoana care își aniversează ziua de naștere cel mai aproape de începutul anului”. Eroarea maximă tolerată este de plus/ minus 3,18%, pentru un interval de încredere de 95%.
VEZI ȘI:
RUȘINEA lui Mihai Gâdea, ȘTEARSĂ de Antena 3 de pe Internet după protestul vehement al lui Julio Iglesias
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.