Ieri a fost „festival Băsescu” la Antena 3. Toate emisiunile de dezbatere de după-amiază și până seara târziu l-au avut drept țintă pe fostul președinte, după ce acesta a afirmat că „Antena 3 şi RomâniaTV sunt expresia profundă a mizeriei în jurnalism”.
Televiziunea lui Dan Voiculescu încearcă să mute atenția de la Elena Udrea către Traian Băsescu și le sugerează procurorilor – care au devenit, brusc, „amici” ai Antenei 3 – să-l implice pe acesta în Dosarul „Gala Bute”, în care este cercetată fosta șefă a PMP. Astfel, Mihai Gâdea a afirmat aseară la „Sinteza Zilei”:
Pe 5 ianuarie 2011, Traian Băsescu, preşedinte la acea dată, participa la şedinţa de guvern ca o formă de presiune asupra întregului cabinet, pentru a accepta toate ilegalităţile şi abuzurile care aveau să urmeze în respectiva şedinţă. Totul avea un singur scop, în mod ilegal, să se adopte un proiect de HG care să-i permită Elenei Udrea să organizeze un eveniment ce ascundea o fraudă uriaşă. Ca orice fraudă băsistă, trebuia să poarte un nume care să ia ochii: Gala Bute (…) Guvernul în ansamblul lui încalcă legea în mod repetat în ziua de 5 ianuarie 2011. În prezenţa şi sub presiunea lui Traian Băsescu, pe atunci preşedinte, dar secondat de premiul Emil Boc la acea vreme, sfidează cele mai elementare aparenţe democratice”.
„Cheia spre redeschiderea dosarului Flota”
Dar asta nu e suficient. Antena 3 cere explicit și redeschiderea Dosarului Flota, închis de Parchet după expirarea mandatului prezidențial al lui Traian Băsescu. A fost rândul lui Adrian Ursu, director editorial al Trustului Intact, să susțină la emisiunea sa, „Secvențial”, că „Dosarul Flota ar putea fi redeschis pe baza unui document care confirmă prejudiciul iniţial în dosar, dar şi pe baza unei solicitări pe care Petromin ar putea să o facă în curând”.
După ce se folosesc de formele înșelătoare „ar putea” și „în curând”, jurnaliștii Antena 3 indică procurorilor: „Actul care există în acest moment despre concluziile trase de PNA în 2004, referitoare la dosarul Flota şi prejudiciul din acest caz, este cheia spre redeschiderea dosarului”.
„Raportul urmează să fie depus la instanţă şi poate să ajungă la Parchetul General”, mai spune Antena 3.
VEZI ȘI:
Băsescu: „Antena 3 și RTV, expresia profundă a mizeriei în jurnalism” | Merge luni la TVR
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.