» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Antena 3 a prezentat, aseară, în cadrul emisiunii „La ordinea zilei”, mai multe tabele, puse la dispoziţie de un telespectator, tabele din care reieşea că ministrul Funeriu nu ar fi luat bacalaureatul din prima. Pe marginea acestor documente, prezentatorii şi invitaţii au dezbătut,minute în şir, ajungând la concluzia că demnitarul este un ticălos şi un mincinos de cea mai joasă speţă. Astăzi, ministrul Funeriu a venit cu precizări, demonstrând, cât se poate de simplu şi fără echivoc, că documentele sunt nişte falsuri ordinare şi anunţând că va da în judecată postul de televiziune din Băneasa.

Dar nu e nimic nou sub soare. De ani buni, ascunderea adevărului, minciuna prin omisiune sau prezentarea de informaţii trunchiate reprezintă esenţa modului de a face presă la trustul Intact. Totul, pentru a lovi în Băsescu. Nicio metodă nu li se pare personajelor de aici prea josnică, nicio modalitate prea abjectă, câtă vreme serveşte cauza lui Dan Voiculescu şi a ciracilor săi vremelnici din PNL şi PSD. De câteva luni, Antenele au trecut la un nivel şi mai avansat în lupta lor contra adevărului: publicarea de falsuri grosolane drept informaţii autentice şi repetarea acelor informaţii până la tâmpirea totală a telespectatorului, pe principiul verificat de Göbbels că “orice minciună repetată de suficiente ori sfârşeşte prin a fi crezută drept adevăr indubitabil”. Dacă vă mai amintiţi, acum trei luni celebrul deontolog Ciutacu publica în Jurnalul naţional o scrisoare, semnată aparent de un fost director al vămilor, scrisoare în care i se aduceau acuzaţii grave lui Sorin Blejnar. Ulterior, directorul s-a jurat că n-a scris în viaţa lui aşa ceva şi că misiva atribuită lui e o plastografie. Evident, deontologul Ciutacu n-a publicat nicio dezminţire, nicio scuză, lăsând cititorii neinformaţi să creadă că toate mizeriile scrise acolo erau reale.

Acum, povestea se repetă, iar scenariul pare decupat din şedinţele de demascare de pe vremuri: un tovarăş indignat trimitea o anonimă partidului, conţinând acuzaţii închipuite la adresa vreunui duşman de-al lui, căruia voia să-i ia casa, terenul ori femeia, şi duşmanul dispărea în beciurile Securităţii, pentru că nimeni nu stătea, cum nu stă nici în trustul Intact, să verifice dacă acuzele erau sau nu reale. Ca şi în cazul scrisorii mincinoase, despre care Ciutacu se jură că ar fi primit-o la redacţie, şi de astă-dată falsul e vizibil de la o poştă. Dacă ar fi avut în cap creier şi nu rahat, ca un celebru coleg al lor de la o televiziune situată pe acelaşi palier politic, mâncătorii de borş şi de pe jos din Antene şi-ar fi dat seama imediat că documentul trimis de binevoitorul lor telespectator conţine o serie de inadvertenţe şi că el nu putea fi datat 1989, când a dat ministrul bacul, ci 2011!  A fost o farsă pe cinste, iar guvizii de la măsuţă au înghiţit momeala pe nemestecate.

Spre deosebire de mulţi oameni, care cred că totul este o lucrătură a Antenelor, menită să-l discrediteze pe Funeriu, eu spun contrariul: totul este o lucrătură menită să discrediteze Antenele. Fie un ghiduş amator, fie un lucrător profesionist a înţeles cât de uşor sunt de manipulat vuvuzeii şi le tot serveşte plastografii, având convingerea fermă că ei le vor face publice cu tam-tam.Deoarece orice jurnalist, primind tabelele respective, ar fi căutat să le studieze mai atent, înainte de a le da drumul pe post, şi ar fi văzut că sunt nişte însăilări lucrate în Adobe Photoshop, fără prea multă grijă la detalii. Orice jurnalist, mai puţin Gâdea, Tudor, Ciutacu şi compania, care s-au umplut încă o dată de penibil şi s-au mai ales cu un proces.

Domnule Voiculescu, dacă ţineţi cu adevărat la aceşti băieţi grozavi care au minţit într-un an cât n-au minţit în ultimii cinci, implicaţi-vă mai hotărât în politica editorială şi, ca un profesionist într-ale informaţiilor ce sunteţi,  nu-i mai lăsaţi să pună botul, buzele sau râtul, după caz, la tot felul de manipulări prosteşti! Nu de alta, dar, altfel, riscă să se intoxice atât de tare, încât o să se umple la gură nu doar de spume, ci şi de bube.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

35 comentarii

  1. Madalina spune:

    Buna seara, isi bate joc de voi, va ignora, de aceea Funeriu nu va raspunde, va considera prea mici fata de el.
    Madalina,Campina

  2. […] Antena 3 a prezentat, aseară, în cadrul emisiunii “La ordinea zilei”, mai multe tabele, puse l… (Spartakus, blogul Reporter Virtual). Oare ce decizie va lua CNA-ul ? Ce explicație de două parale va da Răzvan Popesu&Co, pentru că într-o țară normală ar trebui să se suspende licența de emisie. Pe site-ul Antenei 3 au schimbat câteva vorbe din titlul știrii cu Funeriu. Din “Funeriu nu a promovat examenul de bacalaureat din prima încercare la Strasbourg” în “Funeriu nu ar fi promovat examenul de bacalaureat din prima încercare conform unui telespectator Antena 3″. Oricum titlul vechi se vede în URL în browser. […]

  3. […] Antena 3 a prezentat, aseară, în cadrul emisiunii “La ordinea zilei”, mai multe tabele, puse l… (Spartakus, blogul Reporter Virtual). Oare ce decizie va lua CNA-ul ? Ce explicație de două parale va da Răzvan Popesu&Co, pentru că într-o țară normală ar trebui să se suspende licența de emisie. Pe site-ul Antenei 3 au schimbat câteva vorbe din titlul știrii cu Funeriu. Din “Funeriu nu a promovat examenul de bacalaureat din prima încercare la Strasbourg” în “Funeriu nu ar fi promovat examenul de bacalaureat din prima încercare conform unui telespectator Antena 3″. Oricum titlul vechi se vede în URL în browser. […]

  4. Spartakus spune:

    @smy: din cate am vazut, domnul ministru n-a jignit pe nimeni. Un altul, pentru ticalosiile debitate la Antene ar fi mutat niste falci sau i-ar fi injurat de mama, ca pe niste netrebnici ce sunt. Daca eu as spune ca esti o pramatie umana, pentru ca asa mi-a soptit mie un alt cititor al blogului, crezi ca ai avea tactul ministrului si mi-ai raspunde politicos? Cat despre profilele vocationale, din cate stiu exista niste materii obligatorii si pentru aia de la uman, real si pentru aia de la industrial. Cel putin asa era pe vremea mea, cand tuturor elevilor li se cerea sa demonstreze niste cunostinta de bun-simt din niste materii de bun-simt. De ce ala care da cu ciocanul, bunaoara, n-ar fi obligat sa invete gramatica? Si stai linistit, biciul asta pus pe derbedei va face ca in anii urmatori sa nu mai posteze toti agramatii in Libertatea 😀

  5. smy spune:

    @ Spartakus

    Pe acelasi calapod pe care il folosesti, domnul ministru, fiind platit din bani publici de ce nu poate raspunde la o intrebare a unui contribuabil, fara a jigni? Care datorie primeaza, a jurnalistului sa se asigure de surse sau a persoanelor din serviciu public sa raspunda la intrebarile celor care ii platesc? Tu, la mogulul Lovin il acuzi de prostie sau ii raspunzi la intrebare?

    Sunt din aceiasi localitate cu domnul ministru, a facut un lucru bun la bacalaureat: supravegherea video. Insa are o problema mare: Aroganta. Asta il face sa nu vada niste chestiuni: de ce nu a dat conditii egale studentilor? De ce taman in Suceava la Flutur in judet, si in Harghita, la unguri in judet, aliatii lor din coalite, nu au fost camere? De ce, pe langa meritele care si le aroga nu vede si greselile acestui bac, greseli facute de minister : De ce la profilele vocationale s-a dat bac ca la teoretic? Adica aia canta, deseneaza sau dau cu ciocanul tot liceul si tu ii testezi din biologie si matematica? De ce ii e greu sa raspunda la o intrebare, fie si ea prost documentata, dar pusa de un contribuabil? Num, pt ca se crede prea bun?

    Ce am subliniat mai sus sunt vedenii ale mele, sunt platit de cineva, sau cumva asa e realitatea?

  6. Spartakus spune:

    @smy: prietene, dar nu era mai bine ca distinsul Radu Tudor, inainte de a-si pune intrebari metafizice si nevinovate despre situatia unui ministru, sa se fi intrebat, ca un deontolog si analist oral ce e, daca documentul prezentat nu cumva e un fals ordinar, facut la misto, in Photoshop, de un chefliu care nici macar n-a fost atent sa-l falsifice ca lumea, stiind ca oricum are de-a face cu niste tampiti care-l vor lua de bun?

  7. smy spune:

    @ nepotu lu tamara

    ti-as arata si carnetul de la facultate sa observi unde a fost terminata (facultatea) dar vei muri de ciuda.

    @ Viq

    Vezi, asta e problema imensa. Atat Funeriu cat si Spartakus, dar si tu in raspuns, va bazati pe ideea ca A3 a acuzat. A-ti vazut emisunea? Radu Tudor a repetat de 3 ori ca nu acuza, nu da verdicte, ci intreaba despre situatia la Bac a unui ministru. Ori, fiind ministru, adica platit din banii nostrii are dreptul sa intrebe. E diferenta mare intre a intreba si a acuza. Urmareste emisiunea.

  8. Spartakus spune:

    @dan: eu zic sa nu te obosesti nici sa mai gandesti, ci doar sa te uiti la Antene, ca gandesc baietii aia asa de bine si pentru tine.

  9. dan spune:

    Aici ar urma sa fie comentariul meu, critic la adresa semnatarului articolului. Motiv din care nici nu ma obosesc sa-l mai scriu, de vreme ce stiu ca va fi cenzurat pe motiv de opinie contrara. In buna practica gazetareasca cu iz de Dambovita, care a consacrat presa on-line din Romania. Cu toate acestea, ii urez succes lui Tiberiu si cat mai multi bani din presa, ca sa aiba de unde incasa statul TVA. Ha, ha.

  10. Crassus spune:

    @nepotu lu tamara: Cam asta vreau eu sa spun ca varanul nu merita sa fie numit domn si in plus este mult mai nociv decat Diaconescu. El ca fiinta. Mai este si vicepresedinte de Senat pe cand Diaconescu este un glumet in ale politicii. Apoi Antena 3 are mult mai multi (audienta) pe care-i intoxica. Mult mai rau este sa minti pensionarii decat sa danseze o golanca pe masa. Generatia de prosti a fost crescuta de Protv.

  11. Gabi spune:

    Un post TV care este condus de unturnator la Secu foloseste aceleasi metode cu care era obisnuit acest turnator,Felix.Deci,nicio mirare!In locul lui Funeriu i-as da in judecata si as cere despagubiri de milioane de euro!Si,ma intreb:ce face CNA?

  12. Viq spune:

    Smy,
    Una. Nu asa se comporta o fiinta umana in lumea civilizata. Nu acuzatul trebuie sa dovedeasca ca e nevinovat. In cazul de fata cretinoizii pot pune maine de’o aberatie conform careia o anumita femeie de sex feminin si’a tatuat un penis pe pubis si a agatat si un cercel in aceeasi zona, prezentand drept marturie un desen desenat de „un telespectator” din amintirea’i proprie pe care o are …
    „Sa arate nene, si sa le inchida gura!”
    Gurile deja deschise nu se vor inchide, ci dimpotriva, se vor casca larg si cele pana atunci cuminti si cu limbile devreme acasa.

    Doo. Daca tu crezi ca altceva decat calusul sau pamantul patriei ar putea inchide gura Antenelor, ai o problema.

    Tri. (Care e prima si cea dintai).
    Toate scarboseniile astea nu au absolut nici o relevanta si nu scad cu nimic ACTIVITATEA ministrului care este cea mai constructiva in domeniul respectiv de la razboiul de reintregire/recuperare a mintilor inceput ’89.
    Presupunand prin absurd ca s’ar bate in flatulatii cu Felix si ar iesi pe locul II, nici asta nu ar schimba calitatea ACTIUNILOR pe care le face pentru asanarea sistemului de invatamant.

  13. @smy
    tu esti o persoana foarte cunoscuta!Nici nu ai idee!
    Dar mi-a spus mie un binevoitor ca ai ratat clasa a treia si ca intr-a patra ai facut sapte zile de arest.
    Nu prea cred aceste lucruri,dar daca esti amabil,nu vrei tu sa postezi pe „RV”o copie a carnetului tau de note din generala?
    Asa ai elimina toate suspiciunile la adresa ta si ti-ai recastiga aprecierea noastra,a celor ce cred in tine.
    PS-….nu pute ceva?(tu eventual?)

  14. @crassus
    varanul este o reptila mare si periculoasa.Ii curg din gura bale otravitoare si este un oportunist feroce.
    Cum sa-i spui varanului altfel decat pe nume?
    Nu crezi ca s-ar supara daca l-ai numi pe varan,dl.Voiculescu?Nici eu!

  15. Ba da, pute, in Baneasa 😀 Din cauza lor si a mizeriilor spuse de ani de zile, romanii au inceput sa se urasca intre ei. Au bagat zazanie intre oameni, i-au facut eroi pe sinucigasi sau pe cei cu gesturi extreme profitand josnic de niste drame umane, facandu-i responsabili pe Basescu si Udrea (si casa lui Videanu). Au scos-o eroina pe profesoara aia care a stat in greva foamei cateva luni, si imediat dupa ce a renuntat era verde ca inainte si statea cu orele prin studiouri. Din cauza asta nu ne bucuram de nici un succes, nici de ratingul Fitch, nici ca se apreciaza leu, nici de victoria lui Bute din cauza frunzei. Adica sunt 2 Romanii, una portocalie si restu. Nu reusesc ungurii sa imparta tara. dar au reusit antenistii (ca amibele lui Vantu sunt slabute, desi fac eforturi). Bute a facut un gest civilizat, de mare sportiv si de bun simt si le-a dat putina mumu disperatilor anti-portocalii. Pai nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi facut/spus Badea-san daca ar fi fost in locul lui. Dar, sigur, ala n-o sa fie campion mondial la ceva 3 generatii de aici inainte, dar asa de dragul argumentului 😀 Iar caracterul lor de primate iese la suprafata si in relatie cu cei care au plecat, care si-au dat seama ca TV Anti 3asescu a devenit o ghena si au plecat la timp. Nu ma indoiesc ca prietenia bajetilor de cartier cu cravata e de suprafata. Daca schimba vreunu ceva, va fi taxat ca si ailalti. Astept sa se planga la CEDO, la Haga, la Greenpeace, la Oxfam, la 4 Pfoten…peste tot daca ii pune Funeriu sa plateasca ceva, ca doar e dictatura in tara asta.

  16. Crassus spune:

    1 – Nu am pasiune pentru OTV. Marea majoritate a posturilor tv este nociva. In aceasta majoritate intra si OTV. 2 – Experti in toate sunt si la celelalte posturi. Ciuvica, Tatoiu si multi altii nu apar la OTV. Tema nu este OTV ci ‘vinovatul de serviciu’. Unii lanseaza tema si altii preiau si fac consideratii savante de tip ‘holocaust’. 3 – Felixe este exprimare directa. Poate vrei sa ne spui ca de fapt nu te adresai varanului ci lui Gadea. 4 – Suna frumos ‘lipsa de iubire’. In articol ai scris ca si-a ucis mama din ‘prea multa dragoste’. Daca mama o iubea mult si ar fi suferit groaznic si poliglota o iubea mult pe mama unde este lipsa de iubire? Probabil ca lipsa de iubire este la hienele de presa. Daca in Primaverii este ‘seceta’ de iubire inseamna ca de vina este Primaverii. A castigat Bute!

  17. smy spune:

    @ Spartakus

    Dar Funeriu de ce nu a venit cu diploma azi la conferinta si ar fii inchis gura tuturor?

    Pana la urma tu ministru esti si reprezentant al ceea ce conduci, nu? De ce nu si-a echivalat studiile? El patroneaza un sistem in care nici macar nu vrea sa isi echivaleze studiile… nu pute undeva?

  18. Spartakus spune:

    @crassus: 1. in exprimarea directa nu cred ca m-am adresat cu „varanule”, chiar daca Varanul aparea in titlu, ci tot cu „domnule Voiculescu”. 2. mi-e teama ca pasiunea pentru OTV te-a facut cel putin suspicios, ca sa nu spun mai mult. Vinovata, in toata povestea, e doar lipsa de iubire. Restul sunt supozitiile dumitale, hranite de expertii in toate de la OTV.

  19. Crassus spune:

    1 – In Primaverii domeste seceta. De vina Primaverii. 2 – Pierderea celor dragi. De vina soarta. 3 – Singura in fata societatii, a unor oameni ostili – De vina este societatea (Antonescu, Ceausescu, Basescu) si unii oameni ostili. 4 – A cautat persoana potrivita printre persoane nepotrivite. De vina persoanele nepotrivite. 5 – Intalnirea cu moartea, deadline. De vina moartea. 6 – Mama ar fi suferit groaznic. De vina mama. 7 Cristina n-a gasit nicaieri iubirea. De vina demonii care au ucis-o.

  20. Crassus spune:

    Bine ca mi-ai zis ca p’asta n-o stiam. In articolul din 30 martie „Felixe Felixe lasa-o jos ca fasaie” nu te adresai lui Voiculescu ci varanului (nu este domn)si nu mai trebuie sa folosesti ‘domnule’. Cam in stilul Dana Grecu. Trebuie lucrat/terminat mai repede cu noua tinta/victima ca deja a crescut ingrijorator numarul isterizatilor din pricina OTV.

  21. Spartakus spune:

    @crassus: ok, si din articolul meu cu ziarista care si-a ucis mama, dumneata cine ai inteles ca ar fi vinovatul?

  22. Crassus spune:

    @XtrO:I-am facut o sugestie lui Spartakus. Articolele scrise pe net incep sa semene cu emisiunile tv. Se stabileste o tinta, un vinovat de serviciu si apoi orice se intampla, vinovatul de serviciu este scos in fata. Cam asa a facut Spartakus in articolul despre ziarista (poliglota) care si-a ucis mama. Tema de la OTV cu organe de copii etc nu duce deloc la „isterie in masa”. Se isterizeaza doar istericii. Este o tema care seamana cu ‘pericolul unui conflict major romano-rus” OTV a mai fost inchis si probabil o sa fie inchis din nou iar celelalte posturi vor continua ‘asanarea’. Urmatoarea vedeta care se sinucide o sa fie inmormantata tot in prime time cu imagini luate in exclusivitate, jurnalele de stiri despre crime si violuri vor lumina cetatenii, Bendeac o sa tot creasca, filmele cu teme sataniste, muzica satanista, manelele, ‘vedetele’ Crudu, Adelina, Zavo se vor desfasura la posturi tv serioase. Si cand Crudu o sa-si dea iar chilotii jos in direct nu o sa vina nimeni sa comenteze ceva despre „Domnule Voiculescu” O sa se faca o analiza serioasa din care o sa rezulte ca tot OTV este de vina.

  23. Spartakus spune:

    @crassus: atunci cand te adresezi unui om o faci politicos, cu „domnule”. Reciteste articolele mele despre Dan Diaconescu si vei vedea ca tot „domnule” am folosit, atunci cand „dialogam” cu el, si nu „Diaconescule”, „ba Dane” sau „oltene”. Tine de bun-simt, nu de voce mai moale si cap plecat.

    @scartz: ba mai exista un ziarist adevarat la Antene si zau daca stiu de ce nu pleaca de acolo!

  24. XtrO spune:

    Domnule Crassus, nu stiu cu ii era adresat comentariul dumneavoastra, dar nominalizandu-l pe dl. Dan Diaconescu, pare ca referinta e la postarea mea anterioara. Nu cred ca ati citit undeva ca as cere inchiderea vreunui post de televiziune sau media, in general. Cu toate ca ar fi binevenita, nu cred ca e o masura eficienta. S-a mai incercat o data inchiderea OTV dupa care acesta a revenit mult mai virulent si grobian fata de cum era inainte de tentativa de inchidere. Insa sunt de acord si sustin ca TREBUIE facut ceva cu aceste infectii sociale, de aceea am dat exemplu fostului cotidian britanic, in ideea ca ‘se poate’. Metoda de a incerca aducerea pe calea cea dreapta a acestor a este, sunt de acord cu Spartakus, atingerea la buzunar a celor ce diriguiesc aceste oficine. Si nu amenzi de doi’spe lei, ci in cuantumuri pe care sa le simta serios in bugetul propriu, stimabilii domni Diaconescu, Voiculescu, Schwartzemberg (sper ca am scris corect), Ghita, Paunescu, Sarbu etc. si toti ceilalti din subordinea respectivilor care o iau pe aratura. Din pacate, ca sa inchei, otevizarea mediei romanesti nu este strict vina oamenilor din aceste televiziuni, cat mai ales a celor care prefera sa le urmareasca, sa le creasca acestor posturi audienta si deci, implicit, sa le aduca sume mari de bani din publicitate. Sau sa puna botul, buzele sau ratul, dupa caz (citat din Spartakus) la ambitiile politice sau mai bine zis politicianiste ale unora dintre cei mentionati mai sus.

  25. Si China Tv da mai putine minciuni ca antenele lui Felix.

  26. scartz spune:

    eu cred ca la antene,nu lucreza nici un jurnalist adevatrat…scuze,exista unul,mucea badea…a luat chiar si un premiu de jurnalist…

  27. Crassus spune:

    Poate-l scoti vinovat tot pe hiena Diaconescu pentru ca el a otvizat Romania. Vad ca pentru „Domnule Voiculescu” (cu voce mai moale si capul oleaca plecat) nu cere nimeni inchiderea postului.

  28. XtrO spune:

    Oare cei in drept nu au invatat nimic din povestea cu “News of the World” ? In tara asta, orice oficina gazduita intr-o garsoniera, pompos numita „post national de televiziune a poporului” poate debita orice ineptie si/sau materiale care nu au nicio legatura cu realitatea sau adevarul, doar cu scopul manipularii primitive a celor ce le asculta si privesc, fara sa ii doara la tenesi. Ce rost mai au CNA, Justitie si alti mancatori de fonduri publice, daca nu sunt in stare sa ia macar o masura in afara sa le faca din deget ‘na,na’, acestor infectii mediatice ? Apropos, noua gogorita a OTV, cu copiii furati de pe strada si ucisi pentru prelevarea de organe, depaseste deja orice imaginatie bolnava, putand duce la isteria in masa cu toate consecintele ce decurg din actiunea indivizilor astfel manipulati si abrutizati. Oare, nu ar fi cazul ca Procuratura, serviciile si alte structuri sa puna capat acestor dezmaturi mediatice periculoase ?

  29. Spartakus spune:

    @marimat: ideea acestui articol nu este ce facea Funeriu in 1989 in strainatate, ci ce face Antena 3 in 2011 in Romania. Asta era intrebarea care trebuia pusa. Si in alta ordine de idei, tanarul „securist” Funeriu, cum vad ca este deja numit pe forumurile Antenelor, de catre spectatorii fideli ai acestui post, putea bine-mersi sa faca studii in strainatate. Am avut in copilarie doi prieteni care au invatat peste granita, unul in Peru si altul in India si inca nu i-a acuzat nimeni ca ar fi fost securisti.

    @kamy: mersi, tine-o tot asa, ca o tinem si noi! 😀

  30. adriana spune:

    Stau si ma intreb cit de departe pot merge asa ziji jurnalisti de la Antene cu mizeriile si calomniile.Voi societatea civila nu puteti numai sa constatati calomniile lor vara a lua masuri mult mai drastice impotriva lor.Un om de o mare calitate morala si intelectuala este inproscat cu noroi,dar ce fac ceilalti intelectuali pentru apararea colegului lor.Luati atitudine.

  31. mishu jamie spune:

    marimat, insidioasa intrebare… era minor, deci si-a urmat tatal in strainatate. Care tata cred ca a emigrat, ori a lucrat acolo.

  32. kamy_kam spune:

    citesc cu placere reporter virtual, felicitari pentru obiectivitate

  33. marimat spune:

    Am o nelamurire : cum a putut Daniel Funeriu , in anul 1988 , sa plece la un liceu in Franta , in clasa a xll-a? Erau atunci burse de studii in strainatate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top