Angajarea în presă: test de stres

3:26 pm, 22 martie 2012 • de Comentariile sunt închise pentru Angajarea în presă: test de stres

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Colții crizei mușcă tot mai mult din presă, iar cei care vor să-și găsească un job în industrie trebuie să treacă prin teste de stres. Mulți le pică. Mulți își iau țeapă. Puțini reușesc. Cu răbdare și perseverență. Din ce în ce mai des sunt solicitat să angajez sau să direcționez oameni spre locurile în care ar avea o șansă. Eu nu-s mogul și nu-mi permit să risc pe bază de CV. Ca peste tot, și aici se stă în probe, mai ales dacă nu ești un nume care a rupt piața. Pentru a lucra în online, e nevoie de câteva calități: să scrii rapid, să te repliezi repede, să faci trafic, să provoci comentarii. Fără ultimele două calități n-ai nicio șansă. Și pentru a vedea dacă le ai, eu propun o lună de probe. Întâi să văd textele și rezultatele. Cei mai mulți au picat examenul. Nu contează cine ești, cât ai lucrat  și ce premii ai luat, ci dacă ai priză sau nu, dacă miroși ce vrea cititorul. Aroganța nu e o calitate în discuția cu un posibil angajator. Tupeul e iar un defect. Și mi s-a întâmplat chiar acum câteva zile să fiu abordat de o domnișoară disperată. A crezut însă că numele ei îmi spune ceva. Nu mi-a spus, iar CV-ul nu m-a impresionat. Am spus că sunt dispus să încerc. Ea că poate nu, că poate are ea condiții. Sincer, aș fi înjurat-o.

Întrebarea zilei este banală: cât timp trebuie să mai treacă pentru ca ziariștii fără job să-și dea seama că nu CV-ul contează? Dacă ești bun, garantez că poți trece testul. E nevoie însă de răbdare când îți trebuie un loc de muncă. Și atunci când ajungi la un site, cred că e clar că disperarea e mare și că nimeni n-a vrut să te plătească. Pe online nu poți trăi din amintiri. Știrile sunt iuți, iar cititorii, inteligenți. Mai mult: ei reacționează, nu ca în fața unui ziar sau din fotoliul de lângă televizor. Și ei nu iartă, ci te sar dacă ai orgoliu de mare gazetar în viață, geniu nedescoperit ș.a.m.d.

Concluzia: oricine vrea un job în presă trebuie să se aștepte la mizerii, dar și la teste corecte. Mai ales în online. Nu angajatorul este cel care dă nota, ci doar cititorii, care o fac prin comentarii și vizualizări. E simplu.

Notă: Tupeul domniței m-a pus pe gânduri. Când a auzit de test, nu doar că n-a vrut să intre în joc, ci mi-a spus că e plictisită de mizeriile astea și că așteaptă să o sun cu informații despre locurile în care ar putea fi angajată urgent. Și nu, nu o cunoșteam, ci mi-a spus că un amic i-a transmis să mă sune pentru că sunt la curent cu angajările din presă. Evident, nu i-am spus ce aș fi vrut, pentru că sunt un domn, dar telefonul pe care-l așteaptă de la mine nu va veni niciodată. Eu i-am spus doar la revedere. Și în gând WTF! 🙂 Scuze, dar sunt sincer, iar nesimțirea mă enervează.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top