Alina Mungiu Pippidi, președinte al Societăţii Academice Române (SAR) și profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin, trage din toate poziţiile, într-un comentariu din „România liberă”, atât în presa „băsistă”, cât şi în cea pesedisto-mogulizată (Antena 3). Pe primii îi acuză că s-au năpustit asupra lui Raed Arafat aşa cum au făcut cu Klaus Iohannis, pe ceilalţi că trec cu vederea corupţia politică ancorată la afacerile lui Dan Voiculescu. „Așa cum o parte din presă trebuie debăsificată, o alta trebuie deuselizată, poate nu v-ați prins, timpul a depășit și pe una, și pe alta…”, afirmă analista, care îi pune în capul listei pe Ion Cristoiu şi „vreo doi şefi de la Hotnews”. Redăm mai jos un scurt fragment din opinia sa:
E vorba de aceiași ziariști care din 2012 luptau cu Arafat cu armele cele mai murdare și care apoi s-au apucat de Klaus Johannis. O parte din acuzații, oricât de nepotrivite, au fost reciclate. Cea de trafic de organe de copii, de exemplu (urmăriți-i de mâine încolo, sigur am traficat și eu câțiva copii). În fruntea lor strălucesc Ion Cristoiu, vreo doi șefi de la Hotnews, ăia cu directivele, vreo câțiva stipendiați GOLD, că mielul blând suge de la orice oaie îi dă uger, niște descoperiți de rang modest care plasau în mai toate ziarele de dreapta și așa mai departe. Scursorile care au devenit presa „băsistă“ după ce băsiștii din convingere și-au pierdut convingerea. Și care continuă să facă presă de mare calitate, adică nu au băgat de seamă că finul lui Băsescu, Paul Lambrino, și ginerele lui Băsescu, un domn Pricop, sunt printre profitorii fruntași ai mafiei retrocedărilor, sub bunul guvern Boc, cel în care Euroconstrucții (între timp la DNA) și soțul dnei Udrea (la fel) își multiplicau profiturile (în timp ce plăteau ziariști să scrie că tripleta Blaga-Videanu-Berceanu era cea coruptă- vina lor de bază era că se opuneau ascensiunii Doamnei).
Pentru ca să-și atingă ăștia scopul, orice cadavru e bun. Și au patru, nu unul. Ăilalți sunt la fel. Antena3 din Iohannis șase case nu ne-a scos toată toamna- ei susținând pe unul cu șapte case, și nu liberal, ci socialist. Tocmai ce s-au tăiat bani la sănătate din cauza cheltuielilor electorale ale lui Dragnea&Victor, unde sunteți, ziariști anteniști, că în 2011 mureați de grija spitalelor închise. ISU, ăștia care fie nu au tablete cu GPS să găsească un avion, fie nu au motor la barcă sigur nu au fost rectificați pozitiv la istoria nici unei rectificări bugetare. Pompierii nu ar mai scoate apa din barcă cu sticla dacă ar avea resurse mai multe și mai mult timp de antrenament. Dar voi nu găsiți nimic în neregulă că ne prinde Crăciunul fără buget, nu? Și cu găurile plantate de guvernul vostru? E în regulă și că Daniel Constantin e unicul ministru din UE care datorează bani unui pușcăriaș, așa e? Să-l brevetăm, poate le mai vine ideea și altora. Așa cum o parte din presă trebuie debăsificată, o alta trebuie deuselizată, poate nu v-ați prins, timpul a depășit și pe una, și pe alta…
Comentariul complet, AICI
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.