Albă-ca-Zăpada contra alba-neagra

11:13 am, 10 octombrie 2011 • de Comentariile sunt închise pentru Albă-ca-Zăpada contra alba-neagra

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

După ce-a tăcut ca mortu-n păpușoi vreo două săptămâni, Sebastian Lăzăroiu s-a ridicat, în sfârșit, dintre morți, dovedind actualitatea zicalei bătrânești: mai bine mai târziu decât niciodată. Este bine-venită scrisoarea lui deschisă către Noua Republică, prin care fostul consilier prezidențial și fostul ministru își recunoaște aderența la acest partid, înființat de Mihai Neamțu pe fondul unei disperări în fața sistemului și al unui val de entuziasm popular cum de la pașoptiști încoace țara asta n-a mai cunoscut. Odată cu Lăzăroiu, mișcarea pentru reînnoirea României dobândește un soldat de soi. Nu un comandant, căci Lăzăroiu a spus, în dese rânduri, că nu vrea să fie lider, ci un stat-majorist care cunoaște mai bine decât mulți alții dedesubturile politicii mioritice și care știe ce trebuie făcut, dar și ce nu trebuie făcut pentru a fi votat. O eminență cenușie care s-a aflat, cu siguranță, în spatele multor decizii ale lui Traian Băsescu, decizii care au lăsat cu gurile căscate și pantalonii în vine o opoziție impotentă.

Alăturarea lui Lăzăroiu la Noua Republică ar putea fi un semn pe care mulți dintre cei nemulțumiți de ceea ce și-a propus PDL să ajungă și ceea ce a ajuns l-ar putea pricepe. De altfel, și alți redutabili membri ai partidului, rușinați de alăturarea cu baronii locali și miliardarii pesedizaţi din PDL, și-au declarat intenția de a părăsi o formațiune care se încăpățânează să nu se reformeze. Albă-ca-Zăpada, aka Noua Republică, i-ar putea atrage în rândurile ei nu doar politicieni incoruptibili, precum Monica Macovei, ci și intelectuali redutabili, ca recent nominalizatul la Nobel Cărtărescu. Fiindcă, în acest moment, noua formațiune are nevoie vitală de nume de referință, de personalități publice integre, care să arate că sunt cu totul altceva decât politicienii de azi: personalități care, chiar și aflate la împărțeala ciolanului, nu s-au atins de el și nu s-au îmbogățit, deși ar fi putut să o facă. Albă-ca-Zăpada ar putea arăta românilor că nu sunt condamnați să suporte o nesfârșită alba-neagra, jucată de actualele formațiuni de pe scenă politică, o alba-neagra în care puturosul are, omul muncitor n-are, iar clica baronilor e mereu câștigătoare. Ar putea arăta că politica se poate face nu doar mioritic, balcanic, cu găleți, mici și bere, ci și european, cu idei, dezbateri, ideologii. Albă-ca-Zăpada, alungată acum în pădure de o mașteră rea, are șansa să adune în jurul ei o sumedenie de pitici harnici, dar timizi, și să își recapete locul care i se cuvine. Dar, pentru a reuși asta, nu trebuie să facă prieteșug cu nimeni și să nu primească mere otrăvite de la nimeni: știm prea bine că, de la Eva încoace, merele i-au făcut și pe cei mai incoruptibili oameni să cadă în păcat, or, noi nu vrem să mai luptăm iarăși de florile mărului.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top