» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale deschide sesiunea de depunere a proiectelor de investiţii pentru zona ITI Delta Dunării (Instrumentul Teritorial Integrat Delta Dunării), finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în 13 ianuarie, scrie agroazi.ro
Cererile de finanţare a proiectelor realizate în teritoriul ITI se pot depune pentru investiţii în procesarea produselor agricole, prin submăsura 4.2, pentru investiţii în procesarea produselor din sectorul pomicol, prin submăsura 4.2a, precum şi pentru instalarea tinerilor fermieri, prin submăsura 6.1.
Pentru toate aceste submăsuri, sesiunea continuă de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 13 februarie 2017, ora 9.00 – 12 noiembrie 2017, ora 16.00.
19 milioane de euro, în 2017
Solicitanţii de fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală din zona ITI

MAI MULT, aici » PaginadeAgricultura.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top