» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

 
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide miercuri sesiunile de primire a proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), fondurile nerambursabile disponibile pentru fermierii români totalizând 680,8 milioane de euro.
Potrivit informaţiilor furnizate de AFIR, din suma totală prevăzută pentru aceste 14 submăsuri, circa 53,5 milioane de euro vor fi alocaţi pentru Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) în zona Delta – Dunării.
Astfel, în intervalul 3 mai 2017 – 31 iulie 2017, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru submăsurile ‘Investiţii în exploataţii agricole’, ‘Investiţii în exploataţii pomicole’, ‘Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’, ‘Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale’, ‘Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici’, ‘Investiţii în

MAI MULT, aici » PaginadeAgricultura.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top