» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Compania de cablu RCS&RDS, care deține mai multe posturi TV printre care și Digi24, este urmărită penal pentru dare de mită și spălare de bani în dosarul privind drepturile de difuzare a Ligii 1 de fotbal în perioada 2008-2011.

În acest dosar sunt cercetați mai mulți foști sau actuali membri ai conducerii companiei, printre care și Serghei Bulgac, în prezent CEO al Digi Communications, compania listată la bursă care controlează RCS&RDS.

„În perioada aprilie 2009 – mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Bendei Ioan, administrator al SC RCS & RDS SA, în scopul atât de a îndeplini cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum și de a îndeplini acte contrare acestora.

Banii respectivi, au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan.

Această sumă de bani a fost disimulată ulterior, sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat între SC Bodu SRL (controlată de inculpatul Dumitru Dragomir) și compania de televiziune prin cablu”, arată DNA.

Acțiunile Digi erau în scădere cu 3,88%, miercuri, pe Bursa de Valori București. Prețul era de 39,6000 pe acțiune.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Un comentariu

  1. […] de cablu RCS&RDS, care controlează mai multe posturi TV, printre care și Digi24, are sechestru de 13,7 milioane […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top