» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

sepia2Am ajuns să urăsc iernile, pe care le iubeam când eram copil. Demult, într-un alt secol, eram într-o vizită de famile, așa cum era pe-atunci obiceiul în orașele mici. Aveam vreo 7-8 ani, descoperisem cu încântare în biblioteca gazdei un vraf de reviste Rahan, pe care le răsfoiam cu fascinație, magnetizat de aventurile sălbaticului personaj în luptă cu o armadă de schelete și eram un pic trist că traversam un început de decembrie rece și uscat, fără urmă de zăpadă. Era în ajun de Sfântul Nicolae și m-am gândit că moșul, pe care, nu știu de ce, mi l-am imaginat mereu într-o mantie verde, se va lăsa înduplecat de rugămințile unui băiat de 7-8 ani și va da un pic de nea.

Așa că l-am rugat în gând pe Moș să ne lase câțiva fulgi. După câteva ore, în drum spre casă, mi s-a părut că începuse să fulguiască. Dacă a fost o iluzie, a fost una frumoasă.

Acum, ca adult aflat destul de departe de prima tinerețe, asociez iarna cu frig, moarte și dezagregare.

Iarna e anotimpul ăla în care firmele mici, roase de datorii sau conduse de escroci, trag obloanele în număr mai mare decât în restul anului, făcându-le ultimilor angajați, de regulă neplătiți de luni bune, o ultimă „bucurie”.

Am lucrat la o astfel de firmă în urmă cu niște ani și exact așa s-a întâmplat. Patronul, un mic ciubucar în branșă, compensa printr-un fizic terifiant, de porc țepos umflat cu pompa de azot. Într-o zi de decembrie, ne-a chemat pe toți în biroul opulent la limita nesimțirii prin comparație cu situația firmei, ne-a dat câte unșpe milioane de lei vechi – ultimii bani – și ne-a pus pe liber. În cazul meu, afacerea a fost una excelentă, din punctul lui de vedere, dat fiind că mai avea să-mi dea vreo 90 de milioane. Nu i-am mai văzut și nici nu-i voi mai vedea vreodată. În prezent, individul respectiv are cont activ pe Facebook și profil pe Linkedin. Poate și un business, habar n-am. Dacă din asta rezultă că e viu și sănătos, înseamnă că se bucură de o imunitate impresionantă la blestemele foștilor angajați. Sau că e amic cu necuratul, adică tot aia. Sau că e un manager de succes al pieței media din România, adică tot aia.

sepia4Tot în prag de iarnă, firmele mari recurg la „optimizări financiare” în perspectiva primelor luni din anul următor, când activitatea se lasă pe tânjeală în majoritatea industriilor, banii circulă mai puțin prin economie și domenii șubrede, precum presa autohtonă, încasează încă un pumn în plex. „Optimizări financiare” este un eufemism contabil pentru tăieri de costuri și restrângere de activitate. Adică alți oameni dați afară.

În fine, nu mi-am propus, în acest eseu susceptibil de a induce stări depresive, să vă chinui prea mult cu impresiile mele despre iarnă. De fapt, m-am hotărât să-l scriu pentru că am vorbit zilele trecute cu o cunoștință, nici măcar prieten, din vremurile trecute. Foști colegi de firmă și de meserie. Martor stă logul mesageriei de Facebook.

„- Salut, scuze de deranj…”
„- Niciun deranj. Ce mai faci?”
„- Uite, știu că ești expert-level la engleză și te rog să te uiți pe un CV, să-l mai stilizezi sau să-l modifici, dacă simți că e cazul.”

Nu-s chiar „expert-level” la engleză, dar cunosc unul, traducător autorizat cu experiență, capabil să furnizeze o opinie mai avizată decât a mea. I-am zis asta fostului coleg, propunându-i să-i dau forward CV-ului către terț. S-a declarat de acord iar discuția a continuat, în așteptarea răspunsului de la specialist.

„- Deci, ce mai zici?”
„- Ce să mai zic…Șomer…Vreau să pun CV-ul pe o platformă de freelanceri, poate am o șansă.”
„- Ok, povestește-mi.”

sepia3Mi-a povestit. 14 ani în presă. Presă scrisă, online și TV. O colaborare în publicitate. Plus o altă colaborare pentru un client extern, care voia texte comerciale specializate. Ăsta din urmă a fost chiar ultimul job, care s-a încheiat subit. Firma intermediară a decis să angajeze un puști pe de trei ori mai puțini bani și să concedieze senior writer-ul. Lacunele calitative și inevitabila lipsă de experiență a juniorului n-au contat. Iar ultimul job în presa română s-a încheiat acum câteva luni, când patronul unei publicații marginale a dat afară trei sferturi din redacție. De ce? Pentru că nu sunt bani, de-aia.

La momentul confesiunii, eu, cu 20 de ani de presă, încă am un job. Colegul meu de chat are 14 ani de meserie și niciun job. Nu cei șase ani de experiență în favoarea mea sunt cei care justifică situația. Și nici nu cred că ar fi ceva de justificat. Nicio etică profesională și nicio urmă de meritocrație nu amenință dominația cinismului jegos, a nesimțirii criminale și a leadership-ului semi sau integral penal în presa mainstream din România. Niciun dram de strategie economică sănătoasă nu riscă să submineze masterplanul mafiot prin care firme de diverse mărimi sunt exploatate ca vaci de muls și lăsate să crape cu datorii, veniturile generate in the process fiind circulate către acționarul bine pitit în off shore-uri prin intermediul altor N firme ale acestuia.

Mă repet citându-l pe Răzvan Cornețeanu într-o declarație mai veche, când acesta atrăgea atenția asupra fenomenului neaoș: „bogații, tot mai bogații patroni ai tot mai săracelor firme mass-media”. Poate n-am citat 100% exact, dar asta era ideea.

sepia6Poate credeți, cei din afara industriei, că îmi exprim frustrările, că sunt deprimat, că trec prin criza vârstei a doua. Sau că mă mistuie o pizmă neagră față de „minunatele” modele „de succes” ale trâmbițașilor de opinie lipiți cu superglue-ul isteriei (sau cu scuipat, în lipsa acestuia) de ecranele patriei. Puteți crede ce doriți. Eu o să aduc un alt exemplu, tot personal, și voi prezenta scuze în avans „bătrânilor” care încă rezistă în branșă și știu bine lucrurile astea, dar „omerta” în vigoare pe unde mai lucrează ei le interzice asemenea confesiuni.

De fapt, tot discursul ăsta lung, mult prea lung, „boală” de care suferă în general materialele mele, se adresează cu precădere tinerilor, fie că au făcut greșeala să intre în branșă, fie că sunt tentați s-o facă.

Și le mărturisesc acestor tineri că s-a întâmplat, în trecutul nu foarte îndepărtat, să lucrez și pentru o altă companie, al cărei acționar principal avut „înțelepciunea” de a-și pune șoferul manager în acte. Nu pentru a-i da respectivului șofer posibiliatea să-și manifeste eventualele talente ascunse de team leader, ci pentru a reduce spre zero riscul răspunderii patrimoniale a adevăratului conducător în caz de faliment. Faliment care, ați ghicit, s-a petrecut până la urmă. Asta n-ar fi ceva excepțional – sunt mii de firme care dau lunar ortul popii în România. Excepționalitatea vine imediat: într-un ultim efort, firma a reușit să „prindă” o comandă locală consistentă – o organizare și prezentare de eveniment în provincie, întinsă pe mai multe zile. „Cinzeci de mii de euro”, se șoptea prin redacția în care mai rămăseseră vreo 30 – 40 de oameni din circa 150, pe vremuri. Neplătiți de mai multe luni, toți sperau că banii vor merge, măcar parțial, în achitarea restanțelor salariale. Ei bine, patronatul s-a dovedit încă o dată cu mult peste așteptările angajaților: a dat toți oamenii afară după vreo două-trei săptămâni, a pus lacăt la ușa firmei și a păstrat banii.

sepia8Nu vi s-a spus povestea asta la angajare? Nu v-a dat nimeni link-uri către pagini care relatează fapte asemănătoare și care sunt încă disponibile în cache-ul Google?

Nu-i nimic, citiți mai departe, dragi tineri jurnaliști sau aspiranți la acest statut. E o față a industriei care merită expusă, pentru că alegerile sunt încă libere în România, mai ales cele personale, și e bine să fie făcute în cunoștință de cauză.

Așadar, vreți presă. O carieră mainstream flamboaiantă, al cărei corolar e notorietatea, ale cărei beneficii sunt respectul și influența (sic!) și, cine știe, poate până la pensie vin și banii ăia mulți, nu?

Ok. Atunci pregătiți-vă pentru:

– șefi isterici și slab pregătiți, selectați de patroni nu pentru performanță managerială, ci pentru a îndeplini funcția lui Attila, zis Biciul lui Dumnezeu, în redacție. Nu e doar o figură de stil. Până recent, făcea o imensă umbră pământului printr-un birou managerial de pe Calea Victoriei un specimen cu grave carențe psihice, poreclit de colegi „Caligula”. Nu vă mai spun de ce, lăsați-vă imaginația să muncească. Personajul s-a lăsat de presă, făcând aerul un pic mai respirabil în jurnalism, dar nu suficient, nici pe departe.

– salarii mici, muncite mult, eventual întârziate;

– concedieri intempestive pe criterii arbitrare;

– contracte care nu vă protejază în niciun fel, pentru că nu sunt contracte de muncă, majoritatea, ci de drepturi de autor;

– program prelungit abuziv și neplătit, sub amenințarea concedierii;

– mizerii între colegi și turnătorii la șefi. Astea nu sunt o exclusivitate a branșei, fiind prezente în mai toate domeniile de activitate, pentru că țin de natura umană. Dar nivelul mâncătoriei în presă este în zona patologicului iar managementul încurajează trendul, pentru că, dacă sclavii se canibalizează între ei, vor guița mai puțin vivace atunci când le întârzie banii.

– fiorul inexprimabil de a lucra într-un domeniu în care curvele notorii sunt promovate vedete iar absolvenții cu master din editorial sunt puși să scrie burtiere live pe un venit net în zona minimului pe economie.

sepia091Plus multe asemenea „bucurii” care, consumate consecvent și pe termen lung, împovărează ficatul și șubrezesc psihicul, scurtând viața cu succes.

Știu că mulți dintre tinerii jurnaliști aspiranți sunt atrași de televiziune. Întotdeauna a fost așa. Dar nu întotdeauna televiziunile au fost cele mai mari nenorociri din branșă. Acum sunt, mai ales cele de știri – cancerul presei mainstream din România.

TOATE televiziunile centrale au datorii imense, acumulate în ani de management imbecil sau în virtutea faptului că au fost duse voit în zona falimentului/insolvenței, pentru că ASTA au vrut patronii lor: businessuri fragile, parazitate sau ținute la limita supraviețuirii de alte businessuri ale aceluiași grup de acționari.

Majoritatea au raportat pierderi de milioane de euro în anul financiar 2014, an electoral, ultimul pentru care sunt disponibile momentan datele depuse la Ministerul de Finanțe. Cele care au raportat profit au, de asemenea, datorii istorice mari, tot de ordinul milioanelor. Deci în mod real sunt tot pe minus, dacă extindem timeline-ul.

Cât privește TVR, mai bine mă abțin, pentru că nu știu dacă ar suporta pixelii cuvintele pe care sunt tentat să le scriu. Hârtia sigur n-ar suporta.

Modelul anti-economic pe baza căruia se „susține” acest lazaret media este al patronului-bețiv: imaginați-vă un proprietar de local care-și bea marfa cu regularitate și care comandă mese pantagruelice on daily basis pentru sine și pentru partenerii de la care vrea să cumpere influență în alte afaceri ale sale.

Acționând astfel, patronul-bețiv devine cel mai important client al propriului local. Practic, clienții conjuncturali nu mai contează, ba chiar sunt sunt puși pe fugă de barmani și ospătari dacă patronul are chef să dea vreo paranghelie într-o zi oarecare. În timp, localul capătă faimă proastă iar potențialii clienți dezirabili (în care putem identifica publicul cu venituri și educație situate peste medie) ajung să-l evite. Rămân clienții de slabă calitate, care beau pe datorie, cât li se permite (categorie pe care o putem asimila publicului TV captiv, cu mobilitate redusă, cu venituri și educație scăzute).

Cum spuneam, patronul devine cel mai important client al propriului local. Din păcate, este un client care va sfârși prin a deveni, el însuși, rău-platnic și va concedia, pentru a reduce din cheltuieli, o parte dintre barmani și ospătari. Care n-au făcut decât să-i execute ordinele.

sepia9Vă place acest model, stimați tineri? Dacă ați apucat să vă angajați în sistem, recunoașteți, cu siguranță, simptomele descrise mai sus. Măcar o parte dintre ele, în funcție de cât de aproape sau de departe stați de biroul șefului editorial. Șef pe care, între noi fie vorba, patronul îl „regulează psihic” de câte ori are chef. Unii dintre voi ați văzut-o și pe asta.

Oh, poate unii dintre voi, pe care etica și morala nu-i dau afară din casă, sperați să promovați în această termitieră.

Înghit rahat cât pot, la tinerețe, ling în fund pe cine trebuie, apoi ajung și eu un șef mai mic, care calcă în picioare sclavii din subordine„, vă veți fi făcut calculele unii dintre voi.

Poate va fi să fie așa dar, vorba pakistanezului, „it’s a big IF”.

Plecările voluntare din zona de conducere executivă/editorială sunt puține. Zbirii care ocupă scaunele respective sunt la fel de motivați ca și voi să supraviețuiască – pe alt palier socio-profesional, desigur. În plus, unii dintre ei n-au muncit cinstit, cu cârca sau cu creierul, nici măcar o zi în viața lor, având parcursul profesional calchiat după al damelor botoxate care au deschis ieri, cu bustul la înaintare, ușa televiziunii și s-au așezat, de azi, direct în scaunul de prezentator tabloid. Dacă zboară din insanitatea presei românești, sunt ca și morți, pentru că n-au nicio meserie și nu le rămâne decât să trăiască din șoricul acumulat sau să încerce să se vâre pe sub epiderma vreunui politician dubios, căruia să-i pape, eventual, banii contra PR.

Evident, până la urmă va pleca cineva din postul respectiv, sau va fi dat afară. Dar îți garantez, tinere aspirant, că în nouă cazuri din zece nu vei fi tu ăla care să umple locul astfel creat.

Pregătește-te, deci, dacă te ține mucoasa gastrică, pentru ani de șmotruială imundă pe minunatele plaiuri ale jurnalismului românesc.

Te vei ține ore-lumină de curul unor analfabeți cu bani să le smulgi două agramatisme și trei înjurături („a fost live, n-am putut interveni, ai milă, nenea CNA-ule…”). Pentru că ăsta e modelul de VIP identificat de editorii tăi ca fiind vandabil categoriei de public căreia vă adresați.

Vei colmata junghiurile foamei cu covrigi și eugenii pe la uși de instituții unde te-au postat planton 12/24 pentru că, asta-i viața, nu-s bani și tura de noapte s-a desființat.

Îți vei calcula timpul necesar să te duci la budă în funcție de pauzele dintre live-uri.

Vei abuza de țigări și de energizante ca să nu cazi din picioare. Vei cădea mai târziu din motiv de ficat/stomac, dar mai e până atunci, încă poți fi folosit.

Vei suporta răcnetele EOD-ului care ți-aruncă în față o știre pe care ai fi ratat-o de dimineață, ca un dobitoc absolut ce ești. Și nu te aștepta la mai mult decât un spate întors cu indiferență atunci când îi vei explica pe un ton umil, cu dicție, că știrea e veche de trei zile. Și că ai și dat-o la vremea ei, dar pe tura altui EOD.

Vei fi chemat să semnezi un nou contract, pe mai puțini bani, pentru că „nu mai e de unde”. Sau vei semna că ești de acord să fii dat afară dacă nu-ți convine „ajustarea salarială”.

Vei primi dispoziții contradictorii de la șefi diferiți și, până se lămurește situația, îți vei lua, cu schimbul, șuturi virtuale în gură de la fiecare dintre respectivii. Că doar n-or să se încaiere șefii între ei când pot călca sclavul în picioare, free of charge.

În fine, multe ar mai fi de spus dar, pentru că trebuie – până și eu – să închei, ține minte chestia cea mai importantă: NU VEI ÎNVĂȚA NIMIC UTIL ÎN TOT CHINUL ĂSTA.

Fraza care m-a izbit cel mai tare în dialogul cu fostul meu coleg, evocat câteva paragrafe mai înainte, a fost asta:
„Băga-mi-aș picioarele, am uitat atâtea de când scriu numai mizerii!” (capturile alăturate).

Da, tinere: mizerii, lucruri mărunte, marote minore ale unor secături care își închipuie că cinșpe mii de click-uri pe titluri gen „N-ai să crezi….” reprezintă o strategie sustenabilă pe termen lung, susceptibilă de a aduce ‘jdemii de euroi în casă. Nu-i va aduce iar tu cu așa ceva vei lucra. Și nu din asta vei putea trăi restul vieții în care nu vei mai putea fi jurnalist.

Nu dau sfaturi, că n-am nicio autoritate. Dar, dacă aș avea anii tăi, cu mintea de acum, pot să-ți zic ce aș face în locul tău:

– dacă m-aș putea angaja în alt domeniu cu ce știu să fac acum și ar exista oportunități reale în acel domeniu diferit de jurnalism, n-aș ezita o secundă să plec din jurnalism – fie că e vorba de traduceri, de editură de carte, de PR, de publicitate, de manipulat containere pentru expediții în depozite din Anglia sau de interpret freelancer pentru poliția metropolitană. În joburile enumerate trăiești din cât știi și poți să muncești, chiar dacă prețul muncii nu e stabilit de tine. În presa mainstream, corelația dintre efort și recompensă, știm bine, e de batjocură. În cazul unui exit-plan sunt în avantaj cei din domeniul non-editorial: cameramani, fotografi, editori-imagine, web-admini. Ei își pot găsi cu relativă ușurință joburi și peste graniță iar șocul adaptării e atenuat de tinerețe, acolo unde tinerețea e încă la ea acasă;

– dacă ceea ce știu să fac nu mă califică pentru nimic (trist, dar mulți sunt în situația asta în jurnalism), atunci, după o prospecție atentă a pieței muncii interne și externe, m-aș apuca urgent să învăț ceva ușor monetizabil – fotografie și editare foto, web-design, limbi străine, altceva – pe cât mi-ar permite timpul de după serviciu. E foarte puțin timp liber rămas, așa a fost mereu în tipul ăsta de job. Dar determinarea și conștiința faptului că industria asta este un dead end pot schimba cariera și destinul unui tânăr hotărât.

sepia092Dacă aveți sub 30 și citiți asta amintiți-vă că 30 e pragul la care tinerețea se termină în ochii multor angajatori, indiferent cum arătați și vă simțiți voi, fizic și psihic. Între 30 și 40 de ani, șansele de reconversie profesională scad dureros iar peste 40 de ani oamenii te privesc cu uimire, eventual cu milă, când le spui că vrei s-o iei de la capăt în alt domeniu. Evident, nu-ți vor da nicio șansă; vor lua șansa ta și-o vor da unuia cu 15 ani mai tânăr, chiar dacă mai neștiutor în privința a ce înseamnă, de fapt, viața.

Nu vreau să rămână cineva cu impresia – greșită – că aș urî jurnalismul. Nici vorbă de așa ceva. Nu poți urî ceva pentru care ai sacrificat – am sacrificat – multe în plan personal pe parcursul a două decenii. Jurnalismul e o meserie minunată și rămâne așa, cu toată criza care nu se manifestă doar la noi. Cu o condiție însă: să fie făcut avându-i pe oameni drept parteneri, nu cobai, în interesul reciproc al publicului și al companiilor media. Dacă eșuează într-o condiție mizeră, de furtun al nevoilor racordat la șlițul unor penali numiți pe nedrept moguli, ăla nu mai e jurnalism, ci cordon ombilical de vidanjă.

Mi-aș dori să existe în presa română mai multe locuri unde se practică discursul editorial decent, chiar dacă uneori partizan. Mi-aș dori mai multe portaluri unde informația e separată net de comentarii, unde maipulările ordinare și minciunile comise cu bună știință nu-și au locul, unde nu se instigă la ură față de dușmanii personali ai patronului și unde guvernează respectul pentru cuvânt și pentru cititor. Iar libertatea de exprimare e nealterată. Sunt câteva astfel de locuri – Reporter Virtual și Hotnews reprezintă două dintre ele. Recentele start up-uri online ale câtorva jurnaliști aflați acum pe cont propriu reprezintă, de asemenea, un mic motiv de optimism.

Dar sunt încă puține astfel de oaze. Mi-aș dori să fie de 10 – 20 de ori mai multe și să-i poată angaja pe toți tinerii care au vrut și încă vor să facă jurnalism de calitate. Și să fie atenuat astfel, măcar parțial, tsunami-ul asasin al bunului simț care se revarsă noapte de noapte din ecranele televizoarelor, în prime-time.

Din păcate, se pare că redesenarea peisajului mediatic din România mai are de așteptat un pic iar asta înseamnă că în perioada următoare tot televiziunile de știri vor da tonul – până la colapsul lor binemeritat sau până la improbabila lor reinventare pe baze mai apropiate de normalitatea editorială, economică și umană.

S-ar putea ca nu doar pentru mine să vină prea târziu acel moment, ci și pentru colegii mei mai tineri. Sunt destule șanse ca în ziua așteptatului reviriment să nu mai fie tineri nici ei.

Redacția te-a mințit„, a scris un isteț atunci când a murit o jurnalistă tânără într-un accident cumplit, chiar de Sărbători. Așa e, redacția te-a mințit, tinere. Depinde doar de tine dacă o lași să te și distrugă.

N.A: Acesta este un material de opinie care nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al grupului „Reporter Virtual”.
Foto: furtună de zăpadă (sursa: web), iarna lui 1996 în București și în afara Capitalei, imagini (2006 – 2007) dintr-o redacție și o regie TV, pregătiri de interviu, autorul acestui material la un pupitru de montaj TV (2012). Arhiva personală a autorului.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (12 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

30 comentarii

  1. aabas spune:

    Domnul Valentin, pina una alta, am dat peste
    http://www.romaniacurata.ro/cel-mai-talentat-si-mai-ferm-dintre-noi/
    si am ceva obiectii pe care sper sa reusiti sa mi le spulberati. Sunt pregatit sa trec peste antipatia pe care i-o port. Nimic personal, dar este cam mincinos.
    Cristian Tudor Popescu s-a nascut la 1 octombrie 1956 la Bucuresti. A absolvit în anul 1981 Facultatea de Automatizări şi Calculatoare din Bucureşti, obtinand diploma de inginer. A lucrat la IFLGS. Este eseist, scrie povestioare si este si jurnalist. Din anul 1991 este angajat al cotidianului Adevarul ca redactor sef adjunct (1991-1996). Intre timp devine filmologist, PhD. în cinematografia a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, București, unde predă un curs despre manipulare și propagandă tehnici de Film și Televiziune. Deci foarte neclare credentiale ca jurnalist sau artist literar, pentru a fi catalogat ca .. talentat.
    Iar cind vorbeste despre Ilie Nastase, pomenind de Stan Smith si John McEnroe, uita de vinzarea Cupei Davis pe Arena Progresul, cind Nastase era sa fie linsat de bucuresteni.
    Despre Radu Beligan care „a dăruit teatru atâtor generaţii”, deasemenea uita ca era un securist notoriu care isi vindea si santaja colegii.
    De la o persoana publica (politicean sau jurnalist) vreau sa ma convinga ca merita respectul meu pentru ca sa ma astept ca profesional este dedicat comunitatii, publicului pe care il serveste. CTP nu-mi poate cidtiga increderea, nu este OM. Isi tradeaza binefacatorul pe care l-a slugarit, nu are atitudine consecventa (ce critica la unii nu ia in seama la altii), are o evolutie profesionala dubioasa, si este partinic (generind conflict de interese, ca jurnalist). Nu are un stil jurnalistic artistic/literar, placut, atractiv. Cred ca este increzut. Si indeamna la cenzura – bila neagra.

  2. aabas spune:

    America cheltuie cel mai mult pe educatie si totusi alte 3 tari sunt inaintea ei. Ca o fi vorba de beneficiul adus de cei educati sau de clasamentele contrafacute de americani? Eu zic ca-i vorba de beneficiu, mai ales ca citeam nu de mult pe RV ca un IT-ist grozav in jocuri de calculator s-a apucat de livezi de mere si vinzare de cidru. Eu spuneam ca daca as fi avut succes la MS nu as fi inceput sa vind cidru.
    In Iowa, printre fermierii care audiaza descursurile lui Trump, vad ca majoritatea sunt tineri care nu prea arata a countryman. N-as gresi sa spun ca multi dintre ei cultiva zarzavat ca sa-si plateasca datoriile la facultati si n-ao fitoti agronomi. Ma intreb daca politica asta de a scoate aiurea academici de care nu ai nevoie nu este aiurita. Ma rog, universitatile astea occidentale fac bani si pe seama statului care finanteaza, sa zicem romani pe care sa-i trimeata inapoi (cu mare pompa si balonase) care sa-i ajute pe straini sa mai ciuguleasca ce a mai ramas din economia si asa sfrijita a tarii – asta ca vad ca BNR vinde 300 milioane de EUR ca sa-si apere Leul. Mare aparare…

  3. aabas spune:

    „Citadela sfarimata” sau boicotul Oscar-ului la Hollywood. Este actual si este si in tema cu articolul, dupa jurnalisti vin actorii.
    Initial razmerita a inceput pe acuzatii de discriminare a celorlalti fata de albi. Dar este vorba si de premierea preferentiata/dirijata a acelor actori care joaca in filme comandate de propaganda cinematografica, filme finantate de noi toti la pachetele de canale de televiziune. pentru ca cinematografele nu au .. audienta.
    Niste ani in urma ne amuzam ca intreg universul ii ataca pe americani si ca ei salveaza Pamintul. Dar ridicolul a crescut cind presedintii au inceput sa fie prezentati ca niste „Roky” care se lupta fata-n fata cu atacatorii devenind niste „modesti” eroi nationali (sau poate si mondiali).
    Nu pot sa nu amintesc de Arnold Alois Schwarzenegger, un actor fara calibru dar foarte popular in filme comerciale, si ales doua mandate la rind ca guvernator republican de California. Despre alt actoras (lansat datorita lui Al Pacino), Tom Cruz, se spune ca din motive de vedere defectoasa nu poate citi si deci rolurile ii sunt citite, el avind o memorie remarcabila (odata citit, totul retinut perfect – ca si rolurile alea sunt de doua parale este alta chestie) – asa a facut cariera de mare vedeta. De Silvester Stalone se spune ca stilul sau de a vorbi este natural (nu-i confectionat), de om zdranganit la creer (ma rog, a fost si boxer). Dar Arnold a avut un singur discurs in Congres de au facut, colegii, pe ei de ris – nu numai ca nu a fost capabil sa-si invete recitalul dar si continutul a fost demn de cit il duce mintea. Nu a mai cuvintat niciodata in cei 8 ani (2003-2011). Jurnalistii au fost interzisi sa comenteze, dar tot a transpirat cite ceva: „one of 11 „worst governors” in the United States” (April 2010).
    Dar altceva, cu privire la reprezentare si cine ne reprezinta, pe noi, poporul. Am sa paralelizez America (9.8 kmp, 321 milioaqne locuitori, 50 state, 100 senatori, 435 parlamentari) si Canada (10 milioane kmp, 35 milioane locuitori, 13 provincii si teritorii, 105 senatori, 338 parlamentari). Deci un reprezentant american la 600,000 locuitori si unul canadian la 80,000 locuitori. Nu stiu daca se fac statistici cu timpul discursurilor reprezentantilor in camere, dar din ce vad, canadienii, in majoritatea lor au o participare mult mai buna. Credeti ca asta are legatura cu faptul ca ei stiu mai bine, decit americanii, despre ce se intimpla in ograda lor? Eu spun ca da, motiv pentru care nu sunt deacord cu reducerea numarului de reprezentanti in parlamentul romanesc. Constitutional, sa obtina poporul un control mai bun asupra activitatii (de reprezentare) a acestor bugetari – asta DA.
    Tarasenia contra lui Cosby s-a terminat – procurorii au decis ca nu au capete de acuzare. Ca si cum nu a fost clar de la inceput, vin gagicile sa reclame ca au fost violate cu 50 de ani in urma, uitind ca intre timp au profitat de avantajele cistigate. Perfidie si ipoctizie dirijate la nivel national, si jurnalistica la toate ninelurile nu poate aiuri poporul american de astazi. Se bate toba despre un film cu Bengazi – „13 Hours: The Secret Soldiers Of Bengazi, a film whose topic is sure to make holiday dinners civil, polite affairs. Based on the nonfiction book 13 Hours: The Inside Account Of What Really Happened In Benghazi by Mitchell Zuckoff”. L-am urmarit pe regizor, Michael Bay, la CNN – a biiguit ceva despre disputa cu CIA care nu prea este deacord, si gata. Caseria este cam goala (cam 19 milioane in primele 4 zile) pentru ca lumea nu cumpara gogosi decit de la fast-food, unde cel putin mesteci ceva: „But despite audiences embracing the Michael Bay film with an A CinemaScore, bureaucrats have had a heyday kicking 13 Hours around like a political football. And it’s never good when partisan factions get their hands around a movie. Such squabbling is one of the chief factors seen in 13 Hours coming in under its $20M-$23M four-day projection”. Si critica de prima generatie (care va dispare de pe web cit de curind) nu s-a lasat asteptate: „In many ways this movie, which really only wants to focus on the warrior, not the war, is like many others, but because it is likely to be used as a political football (and already has been on Fox News) the real point of it could be sadly lost”.

  4. aabas spune:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Jason_Rezaian

    Firme mici, firme mari… Asa este si nu numai in presa, ci in orice domeniu de activitate. Un mic detalit de adaugat – v-ati gindit de ce in mai toate campaniile electorale se vintura chestia cu sprijinirea firmelor mici? Pentru ca acestea sa devina hrana firmelor mari (chestia cu pestele mic si pestele mare).
    Intotdeauna citesc cu placere materiale lungi atunci cind au un subiect – detaliile, aparent nesemnificative, conduc la intelegerea temei mai mult decit strategia cu intrebari si raspunsuri. Inclinati spre stilul suspans-ului (deznodamintul la urma) spre deosebire de Domnul Razvan care pune deznodamintul in titlu (sugestia cu presedintele Romaniei) – mai putin dramatic dar in fond foarte eficient sau mai direct.
    Deci suntem in bransa publicistica. Faptul ca actiunea este in Romania nu face mare diferenta – peste tot este la fel: talentul si diversitatea sunt etalate la .. masca. Ca este vorba de un „sofer” sau de un inginer nereusit sau un avocat neterminat nu mai conteaza – fiecare poate fi jurnalist daca are creion si hirtie. Si stiti de ce? Pentru ca jurnalistica (facultatea de litere sugereaza un domeniu artistic) este o afacere si asta de mult. O afacere comerciala: reclama si/sau propaganda, ambele platite de anumite interese din profitul realizat. Despre China, Trump spunea ca distruge industria americana – cred ca el se deferea la bursa, eu insa m-am convins ca este vorba de calitatea tot mai slaba a produselor americane si/sau canadiene „made in China”, desi produsele chineze din China sunt perfecte. Printre ultimele dovezi: o noua banca internationala…
    Si atunci, revenind la jurnalistica, nu-i de loc de mirare ca oferta mare de jurnalisti va duce la o calitate tot mai de plins. Presa scrisa (pe hard sau soft), televiziunea si radioul, toate sunt invadate de .. incultura, foarte bine platite (dpdv al celor care nu au investit nimic in educatie si se multumesc cu ce pica in detrimentul celor pregatiti). Dar de suferit sufera si citittorul public, care, si el in mare parte needucat, se multumeste fericit cu orice (fara macar sa-i treaca prin minte sa mai si verifice), cumparind totul la gramada (nu in cunostinta de cauza).
    Adevarat, televiziunea este un magnet feroce si stiti de ce? Pentru ca acolo se poate „scrie” si cu picioarele, putini mai sunt interesati si de ce se spune. Apreciez CNN (cel din Washington, nu alte contrafaceri) si am fost foarte surprins de un moment de citeva zile in care, in mod foarte evident, toate gagicile (inclusiv cele pe care le respect nu numai pentru fizic) isi etalau piciorusele – toate camerele din toate unghiurile trebuiau sa prinda acel picior peste picior suplu si alungit. A fost o perioada de criza – nici terorism si nici campania electorala cine stie ce. Dar s-a terminat, deci se poate si la case mai mari. Am fost rau dar elocvent.
    Si totusi, daca cu reducerea numarului de senatori (care ar insmna in mod negativ o crestere a ratei de reprezentare) nu sunt deacord (economia financiara nu este o justificare valabila), cu reducerea numarului de jurnalisti sunt intr-u totul deacord. Dar conceptul de piata libera (ca si libertatea) este perceput, de toti needucatii, ca.. fiecare face ce-l taie capul. Sa fim seriosi, faptul ca ai obtinut o bucatica de carton nu spune nimic iar cine nu o are nici pe aia n-ar trebui sa fie admis in bransa, nici de incercare. Nerespectind acest barem al seriozitatii profesionale este inceputul degringoladei. Lipsa educatiei (Caragiale spunea „de la ’48 incoace) de la „revolutie” incoace ar trebui sa dea de gindit celor care se mai considera responsabili. Cind spun „educatie” nu ma refer la invatamint.
    Tocmai pe baza acestei lipse de educatie, in mod consecvent alimentata si sprijinita de sistemul „liber”, se bazeaza manipularea usoara a marii mase populare needucate – minciuna si ipocrizia infesteaza norodul. Vorbesc de lup si lupul la usa – ce-i aia EOD? Explosive Ordinance Disposal sau Editor-of-the-Day? Deh, cind citesti fara a cauta sa intelegi nu sunt sanse sa inveti. Deci este vorba de .. dictatorii editoriali, cei care „stiu” ce trebuie si ce nu trebuie scris – pe vremuri era unul de la „secu”.
    „dacă aș avea anii tăi, cu mintea de acum” – aeta-i o chestie mareata care se repeta cu fiecare generatie si aproape toata lumea prefera drumul cel greu, adica pe propria piele. Unii chiar spun ca nu respecta generatia tatalui si deja justificatiile aproape ca nu mai conteaza.
    Dar uite si un sir de oportunitati alternative. As adauga-o pe una foarte la moda: reporter in zona de razboi sau cel putin fierbinti. Ca asta inseamna de fapt spionaj ieftin (informezi de acolo ce ti se spune din centrala si-ti pui pielea la saramura pentru aproape nimic), putini au bafta sa scape si sa ajunga intelepti. Un exemplu recent mediatizat: „Jason Rezaian is an Iranian-American journalist who served as Tehran bureau chief for The Washington Post”. Arestat pentru spionaj in 2014 si eliberat recent in 2016. Am urmarit imaginele pe CNN – nu arata de loc confortabil sa i se faca publicitate ca s-a intors .. acasa, in America. Nu a facut nici o declaratie, nici un comentariu – o fac reporterii pentru el. Parerea mea este ca o fi el american, dar in fata poporului iranian este un tradator, si el stie asta. Pe web declara ca ii pare rau ca s-a lasat atras intr-o asemenea situatie si ca doreste in viitor sa revina la scrieri obisnuite. Autentic, pentru cine are minte si inima.
    Cu „pragul de 30” ii bagati in transa pe mult prea multi si pentru ca asociati asta si cu piata externa, trebuie sa fac o precizare. In orice meserie, fiecare tara (mai putin sau chiar deloc Romania) sunt prioritizati proprii cetateni (cei autentici nu cei naturalizati) si asta nu-i discriminare – pot sa o spun ca inteleg chiar daca nu-mi convine. Sunt multe posibilitati (bune si grele sau rele si usoare) spre succes in viata chiar si in aceasta faza de disperare. Unii ca Rezaian, au ales varianta usoara – si vine o vreme in cara totul se plateste incit nu merita „succesul”. La CNN sunt doi iranieni, gretosi pentru ceia ce fac: isi injura propria tara, ca o fac pentru un schimb de noapte nu mai conteaza. Ca acelasi lucru il fac si americanii, este cel putin legitim. Dar varianta mai grea o cunosc din proprie experienta: am al doilea Master la straini cu care am fost luat in seama (inclusiv cu .. primul Master) si lucrez mai mult decit onorabil (capabil am fost in Romania cu 9 si la straini cu 8.33) refuzind sa fiu „trimis” in Romania, oricit de mult mi-as dori sa ma reintorc. Pentru ca in articol s-a amintit de politicieni, multi s-au „intors” si ii aveti printre bugetari mai mult sau mai putini inalti, care va vind si pe voi si pamintul romanesc. Suficient sa le dau dreptate si sauditilor si iranienilor.
    „Mi-aș dori..”, pe vremuri nu prea indepartate, anii ’70, de la un cintec, guralivii re romani au scos o vorba: „Speri-mata…”.
    Ce inseamna perfectiunea, valabila pentru toate timpurile …
    https://www.youtube.com/watch?v=6QXyqk9flwk
    Si intelegeti ca nu-i vorba numai de „Just me and you / And then we can Na-na Na-na”. Si succese asemanatoare sunt, in orice profesie, la indemina oricui care se respecta. deci inca odata, este vorba de EDUCATIE si dragoste pentru pamintul pe care te-ai nascut si pentru poporul in mijlocul caruia traiesti.
    „peisajului mediatic din România mai are de așteptat un pic iar asta înseamnă că în perioada următoare tot televiziunile de știri vor da tonul” – acuma, ca am ajuns la finalul articolului, trebuie sa multumesc inca odata. Foarte bine conceput, fireste din lipsa de spatiu lasa loc la multe completari (inca odata revin cu sugestia ca RV sa introduca/creeze o platforma pentru educatie) si mi-a permis sa fac si eu citeva. Dar totusi, din perspectiva unui tip activ, cu initiative duse pina la capat, trebuie sa nu fiu deacord cu .. „sfintul asteapta” si nici cu „pacatul televiziunii”. Despre talaviziune stim ca este printre ultimele succese ale comunicatiei („presa, radio si televiziune”), si isi pastreaza suprematia chiar si contra .. plasei de paianjen. Deci ea da si trebuie sa dea tonul, dar asta nu inseamna ca celelalte medii nu-si au rolul lor – cu respect profesional si dragoste de tara si popor (carora li se adreseaza) nici un domeniu nu trebuie sa se simta lasat deoparte sau la urma.
    Am proaspar in memorie „Redacția te-a mințit„ si cum am reactionat la acea vreme, la fel si acuma: din tot articolul doar titlul merita atentie. De ce? Pentru ca titlul este un adevar universal.
    PS: in manuale sau in cartile de poezii, „Iarna pe ulita” tin minte ca era ilustrata mult mai pitoresc.

  5. Dan Andrei spune:

    anndrei & Valentin Iclozan: Acum 10 ani, inca, mai exista mirajul ca facem presa. Ca ii putem determina pe politicieni sa nu mai scoata porumbei pe gura gen: „De unde fura toti, mai si ramane.”, „Daca ma uit in fund(Sic!), vad o seama de politicieni remarcabili.”, ca nu trebuie ca toata mass-media sa beneficieze de contracte de publicitate de la stat, ca merita sa inghetam, cu randul, pe la usiile Comitetelor Executive ale partidelor si aliantelor, de unde, dupa 10-12 ore de dezbateri, abia se lasa cu un comunicat de presa scremut in eterna si deloc fascinanta limba de rumegus, ca in redactii, sefii de sectie nu-s chiar intotdeauna LTP si/ NF si multe altele.
    Cert e ca daca in anii’ 90-2000, presa avea credibilitate si incerca sa aiba un cuvant de spus in societate, acum, ambele sunt de rasu’-plansu’, gratie imposturii si grobianismului incurajate si asimilate reciproc.

  6. anndrei spune:

    Ai dreptate99.99%. Am aproape 19 ani de…televiziune. Am lucrat in majoritatea, excluzind mizeriile gen otv, national, prima sau tvlm. poate(sigur am mai omis) si altele :).
    Acum, la 41 ani, eu director imagine(operator), iar sotia redactor sef.. ne uitam ca nu sintem saraci ; doar ca ne-am rupt tineretea ptr a avea o casa, o masina, o situatie onorabila din punct de vedere financiar. Situatia financiara nu e datorita muncii efectuate ci ptr ca am avut niste mosteniri:))). E…Acum vin problemele… Anii de munca peste program, fara Craciun, revelion, week si-au pus amprenta pe noi. Stressul te omoara in timp. Caut o cale de iesire, dar e e aproape imposibil.
    Trebuia sa plec acum 10 ani; sa las in urma tot si sa devin om normal. Nu ma intrebati ce sau cum definesc un om normal. E mult de vorbit… De la a fi tratat normal in spitale, in administratie, pe strada, etc pina la avea posibilitatea sa iti faci vacantele unde vrei…
    Plecati, daca sinteti pina in 30 ani si aveti un pic de cultura generala.
    Plecati!!!
    Aici nu e si nu se face presa, se face prostitutie.

    • Valentin Iclozan spune:

      🙁 „acum 10 ani” … Mi-ați trezit niște amintiri. Acum 10 ani eram editor de jurnal sau producător executiv (nu mai știu exact, am ocupat ambele funcții) în B1, pe atunci o stație generalistă absolut decentă în raport cu ce a devenit în prezent. Eram într-o gașcă supermișto de oameni tineri, dornici să arate că pot, să lucreze peste program, care își făcuseră din redacție nu a doua, ci prima casă, „ocupând-o” 10 – 12 ore pe zi. Ăsta e cel mai mare câștig al perioadei respective: amintirile plăcute. Sigur, contau și reușitele profesionale și, abia în al treilea rând, banii, care oricum nu erau foarte mulți nici atunci. Dar aveam îndoieli legate de viitor, fiind, la momentul respectiv, trecut un pic de 30 de ani. Și pentru că aveam îndoieli, am scris secretariatului facultății de unde mă retrăsesem cu 8 ani în urmă, ca să mă fac ziarist (Între timp am absolvit o altă facultate.) I-am întrebat dacă-mi pot relua studiile. Precizez că era o facultate „profil real”. Mi-au răspuns că mă pot reînscrie fără nicio problemă. Dar cursa era grea: la limită, trebuia să aleg între job și facultate, pentru că multe materii impuneau prezența la laboratoare etc. Se mai punea și problema subzistenței sau găsirii unui alt job, din care să mă susțin financiar pe parcursul a doi ani, și care să-mi îngăduie să fiu iar student. În cele din urmă, am ales să rămân ziarist. Nu-mi plâng de milă, nici vorbă. Conștientizarea unor alegeri neinspirate din trecut, cu consecințe ireversibile în prezent, nu e plângere de milă. Ce pot face acum – și vă mulțumesc pentru mesaj, pentru că ajută scopului – e să spun poveștile astea în beneficiul altor oameni din industrie care, având eventual altă vârstă, au alte atuuri și opțiuni potențiale.

  7. Dan Andrei spune:

    Alisan: Esti sigur ca nu suferi de insolatie?!
    adana: Daca ai trait printre ziaristi sau macar ti-a pasat de munca lor, ai fi avut grija ca putinele manifestari de jurnalism obiectiv sa fie cumparate in continuare, emisiunile tale preferate de radio si cele de televiziune sa aiba rating, iar, agentiile de stiri profesioniste sa aiba contracte oneste de vanzari si sa nu dispara din peisajul media.
    Din tonul sfatos cu care te exprimi, nu simt niciun interes pentru a-i sanctiona pe pseudojurnalistii care au invadat mass-media autohtona, dar, vad ca la generalizari nu ti-e greu sa deplangi o cauza deja pierduta.

  8. Alisan spune:

    hihihi ce bun i bancu

  9. ion spune:

    Sa va dau doua exemple concrete din presa locala, dintr-un oras universitar, cu pretentii.Ziua de Cluj, in parohia Realitatea Tv, cotidian online, lefuri platite la 3(trei) luni, stiri platite la…bucata si la numar de citiri.Hinghereala si sclavagism neorealist pentru reporteri/ redactori, postul tv local e inchis, datorii multe.O poveste mult mai penibila si mai perfida – Gazeta de Cluj, chipurile singurul saptamanal de investigatii din zona.Proprietatea lui Liviu Man, actorul principal in Dosarul Gazeta: santaj in forma continuata , grup infractional organizat si alte asemenea.Dosarul se judeca de opt ani, acum la Braila.Evident, miroase a puscarie, dupa Curtea de Apel.Un saptamanal pe care nu-l cumpara nimeni (apare sambata pe hartie), care se razboieste cu politia si justitia clujeana din toate pozitiile, fara discernamant.Si cu toti dusmanii patronului.Pseudoziaristi fara scoala, platiti cu salariul minim pe economie, care compileaza fara talent (citeste fura) stiri din restul site-urilor locale.Penibil in forma maxima si continuata.Si ce mare jale a fost cand peste un politician bistritean a dat DNA!A sta pentru ca dumnealui nu a fost generos numai cu femeile, ci si cu presa, de exemplu cu Gazeta de Bistrita.Eu cred ca a avut o viata frumoasa.Politicianul, desigur.

    • Valentin Iclozan spune:

      E bine că expuneţi public astfel de lucruri. Ele se adaugă mesajului acestui articol şi îl susţin. Vă mărturisesc că am lucrat şi eu un număr de ani în Realitatea Media, că toţi aţi amintit de ea. Am lucrat în perioada „Vîntu”. Pe atunci, Realitatea era o companie mult mai mare, cu operaţiuni dezvoltate nu doar în TV, ci şi în radio şi print. Am auzit încă de pe atunci de situaţia critică din staţiile locale sub diverşi manageri, de la Tatulici la Relu Ion. Am fost, indirect (prin faptul că lucram în trust), martorul închiderii unor astfel de staţii. Cu oameni trimişi acasă neplătiţi, bineînţeles. Îmi pare rău, dar cu presa mainstream condusă de mafie, deznodământul nu putea fi decât acesta. Codul mafiei nu ţine cont de codul deontologic al jurnalismului. Şi nici de jurnalişti. De lichele, da, ţine cont respectivul cod mafiot.

  10. Alisan spune:

    DE ce Elena Udrea se plimba goala ieri prin parc?pentru ca ea se imbraca se incalta si se spala de la firme de firme ea se spala cu WASH END GO!

  11. Mihaela spune:

    Triste ganduri si mai trist ca aceasta este senzatia pe care o am si eu consumator de presa fiind inca din anii 90, nestiind amanuntele pe care ni le-ati prezentat dvs. Starea de fapte pe care le prezentati razbate pana la consumatorul de presa.

    Subscriu in ceea ce priveste dezbaterea tv. de la noi. Moderatori fie isterici fie zeflemisti, a toate stiutori, pe ce criterii numai ei pot sti, afisand o superioritate fata de tot, toti si toate, iarasi, pe ce criterii numai ei pot sti, ce mai, intr-un cuvant, DEZASTRU. Numai ieri ce circ au facut cu dezapezirea…cand in Bucuresti ningea ca-n basme, se putea circula decent, intr-un cuvant, o INUTILA ISTERIE. Trist !

    • Mihaela spune:

      Un mic exemplu (sau mare) nu stiu sa evaluez in ceea ce priveste mancatoria despre ne care povestiti asa cum a ajuns la mine un consumator destul de avid de presa : dl. Mircea Marian care MM atunci cand modereaza o emisiune si este prezent dl.Malin Bot il intrerupe sistematic, vorbeste peste dumnealui si alte mici ( mari ?) sicane.
      Deh ! Malin Bot mai cu coloana vertebrala decat MM, deci trebuie ca sa nu-l dibuie lumea cea privitoare dar mai ales (cred eu) sa-l aprecieze sefii, dat fiind ca B1 s-a recalibrat puternic spre PSD inca dinaintea alegerilor prezidentiale.

      • Valentin Iclozan spune:

        Şi dumneavoastră aţi constatat „recalibrarea” postului respectiv către PSD? 🙂 Deci, nu suntem noi, cei de la RV, nişte răuvoitori când sesizăm asta….

        • Mihaela spune:

          Mi-as fi dorit sa fiti „rauvoitori” si sa nu fie adevarata recalibrarea.
          N-a fost sa fie ! Din pacate e pe bune.

        • florin spune:

          Hai, hai, lasati gluma unde nu e cazul. Adica a fost cineva care n-a bagat de seama repozitionarea ? Numai schimbarea la fata a invitatilor, ca sa zic asa, e de domeniul crasei evidente. In locul unor Turturica, Tapalaga, Cartianu, Turcescu, Pora au ajuns alde Alexandru Radu, Mircea Cosea, Troncota, Bichir si alti ciudati afiliati cu trup si suflet PSD. Bou sa fii sa nu vezi diferenta…

  12. Alisan spune:

    Domne cum nu e domne e sute de mii de locuri nu mai mihniti pe Dumnezeu…iar daca vrei in presa cele mai bune platite joburi sunt la Antena 3 dar numai 3 conditii esti profi nu dai limbi sau o sugi lu Niculaie ca Cudruta…

  13. Dan Andrei spune:

    Nu e vorba de depresie sau de intentii boeme, insa, mass-media autohtona si-a ratat sansa de a deveni credibila.
    Personal, incerc doar regretul ca sunt atat de multe de facut in tara si, din cauza prejudecatilor legate de varsta si experienta, nimeni nu are nevoie de noi, iar, pe cont propriu nu are sens.
    Personal, nu ma grabesc sa imi fac operatii de schimbare de sex sau sa imi vand 2 rinichi, 2 plamani, etc., pentru a finanta un ziar, post de radio/ televiziune doar pentru a demonstra vidul de jurnalism din presa scrisa/ audiovizuala de la noi.
    Da, probabil, e loc de mai bine afara, cert, e ca in strainatate, nu voi mai apuca pe lungul drum al jurnalismului, desi, ii sunt recunoscator pentru ca mi-a oferit sansa sa cunosc viata asa cum e ea, cu bune si rele, deopotriva.

  14. lara spune:

    Aveti dreptate, dle Iclozan.Va amititi butada celebra: nu-i spuneti mamei ca sunt ziarist, ea crede ca sunt pianist intr-un bordel…Acum e chiar mai rau.Meseria e demonetizata si breasla poulata de analfabeti, e suficient sa citesti crawl-urile la tv.
    Imi propun sa recitesc articolul Dv.maine, cu mintea mai rece, poate..Acum mi se pare totul extrem de trist si de intunecat, fara nicio sansa.Sincer.

    • Valentin Iclozan spune:

      E unul din cazurile în care îmi pare rău că mi se dă dreptate. Sincer. Cât despre șanse, ele există: și pentru oamenii din domeniu, și pentru însuși domeniul acesta. Însă nu toți au aceleași șanse în același moment. Reprezentanții unei generații profesionale vor dispărea din branșă – și nu pe calea naturală, a pensiei, ci în mod traumatizant. Deja se întâmplă asta de mai mulți ani. Nici în război sau în vremuri de epidemie nu sunt șanse egale pentru toți. Unii mor. Pe ansamblu, viața merge înainte – și global, și sectorial, altfel nu ne-am afla azi aici, să povestim lucrurile astea. Eu, de pildă, m-am împăcat cu ideea că generația mea – 40+ – in presă s-a cam dus. Cât despre depresie, dați-o naibii:-) Știu eu un antidepresiv grozav, care în cazul meu funcționează: deschideți TV-ul, dar nu pe știri, și căutați o comedie bună sau un film de acțiune decent. Dacă nu găsiți, încercați un documentar exotic pe NG, Animal Planet, History. O oră – două în compania felinelor din Serengeti te ajută să uiți și zăpada, și depresia. Merită încercat.

  15. Dan Andrei spune:

    Ai omis, indeosincraziile media.
    Faptul ca, in FM contezi, mai ales, daca esti barbat, iar, in televiziuni, „foamea” sefilor de gagici.
    Hotarat lucru, mass-media autohtona s-a decredibilizat si prin faptul ca multe jivine bipede( de ambele sexe) specializate in aplicarea slugarniciei, imposturii, calcatului pe cadavre si oportunismului fac fata de cohorta de directori, sefi de sectie, editori, etc. fac un mit din potentialul cu hormoni al aspirantului la postul vacant de jurnalist.
    Apoi, sa nu uitam faptul ca institutiile media sunt conduse de oameni veniti din medii, care nu au nimic in comun cu jurnalismul, decat, faptul ca au, cel putin, un televizor acasa sau ca, se deplaseaza cu autoturismul propriu, uitand radioul deschis.
    Cat priveste noii jurnalisti, nici aici, lucrurile nu-s tocmai roze.
    Unii sunt, in cel mai fericit caz, „suporturi de microfon”, altii isi petrec orele de program cu ochii atintiti spre retelee de socializare, iar, cativa ratacesc prin birourile sefilor….
    Jurnalistul roman al anilor 2000 e, din pacate, un functionar mediocru al cuvintelor- asta, daca, chiar le cunoaste sensul-, doct, blazat, dar, si inutil de vocal(de, orgoliul si aroganta ii sunt mai la indemana decat notiunile de / , caruia notiunile de ”teren”, „subiecte de autor” ii par o pedeapsa, uitand ca, in meseria asta, nu inertia genereaza subiecte.
    Poate, n-ar strica, intr-o zi, o discutie sincera si despre cum au inmormantat moderatorii tv si invitatii lor eterni notiunea de „dezbatere televizata”.

    • Valentin Iclozan spune:

      Da, sunt de acord ca materialul nu acoperă toate categoriile de lucruri urâte din presă. Pe de altă parte, nici nu și-a propus să fie exhaustiv în acest sens. Dacă le dă o temă de meditație juniorilor din televiziuni și-i pune pe gânduri pe aspiranți, eu mă declar mulțumit. De la decidenții editoriali ai presei mainstream n-am așteptări. Ziceați de o discuție sinceră despre cum a fost îngropată dezbaterea TV la noi. Păi, cine s-o facă? Groparii genului? 🙂 Iar dacă o fac alții, groparii respectivi se vor uita în altă parte și vor pretinde că nu s-a întâmplat nimic. Sau vor înjura demersul, că la asta, har Domnului, se pricep.

      • adana spune:

        Va meritati cu totii soarta sau cum iti asterni asa dormi. Cei care au de suferit suntem noi cei care nu avem o presa credibila si care suporta consecintele care deriva din lipsa cainelui de paza. Adica jaful a fost posibil tocmai din lipsa de etica profesionala a presei, ba cateodata cu complicitatea jurnalistilor.

        • Alisan spune:

          Bravo Adana nu vrei sa ne intalnim parem suflete pereche puse pe acelasi fel de caracter ce oricum se vor intalni in eter creiere 3D cu gandire speciala fara luxura sociala ?Eu sunt chipes sa stii da am un defect nu prea am bani.

          • Alisan spune:

            Fie-ne-ne nasi Soarele si Luna codruta cea cu 3rii dosare si maiorasul cel viteaz ne va tine cununa,
            tusica Niuland ne va insoti si ne va pazi,o s afacem 3 copiii 2 negrisori scumpi si pishaciosi si o blonduta scumpa dulce si draguta,urechiatu STS ne va tine firele florile si trenele,lume buna lume rea o sa am la nunta mea…Putin insasi o sa vie sa cinstim cate-o rachie,o sa bem sa ne turtim sa-i trimit si o felie si lu chioru la chilie un suc si nu alcool ca nu-i voie ai spun mereu ca le beci uischi s atii ca e plosnite sa stii…si-o sa tinem 10 zile cu carnati si cu sarmale ci-o o sa rhupem la sandale..soim juca ce om mai rade IAAAAHUUU ce om mai canta.ce-o sa manc la perisoare si- o sa phup pe toti pe ghura si la dar cand s-a striga tine colea ca la Eba 60s5 de milioane stranse se petrecem ca si Faur ca Iohan de la Maiami sa sar de pe vapor pe recifu shlut si chior sa ma’nbat de vin si soare de femei si de licoare sa zic ca am trait si ca nu mi-a mai fost frig, apoi sa ne iubim si de chioru sa maestre ajuta-ma sa uitam nu am rima chiar nu am si de chioru sa uitam… sa mai fecem si-un chinez…si apoi si un taiganez…si sa vin doar la sarmale cand ne…cand ne…cand ne-ar mai fi vreodata foame…de 60s5 de milioane

        • aabas spune:

          „nu avem o presa credibila” – dar cine are? Fraier sa fiti sa credeti fara sa verificati. Asa se invata datorita presei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Scroll to top