» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

EXCLUSIV. Mulți telespectatori spun/ scriu pe facebook și pe forumuri că nu mai înțeleg nimic din politica editorială de la B1 TV…

ponta la b1

O simplă căutare cu termenii „B1”, fie și numai pe ReporterVirtual.ro, urmată de citirea comentariilor la articole și este suficientă. Pe Internet circulă și un banc (lansat de fapt între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale): „B1 TV a devenit B3 TV!”. De ce? Din cauza unei sensibile apropieri de puncte de vedere cu Antena 3 de pildă (critici la adresa DNA, favorabilitate crescută față de cei care contestă „campania cătușelor”, favorabilitate față de politicile Guvernului Ponta), din cauza cvasi-dispariției invitaților vocali la adresa guvernării și a populării studioului din Calea Victoriei cu personaje prezente permanent la Antena 3 și România TV (Mirel Palada, consilierul premierului Ponta, de pildă, pare angajat în ultima vreme cu jumătate de normă la B1 TV), din cauza execuției sumare a doi realizatori extrem de critici cu Ponta & PSD, Cătălin Prisăcariu și Sorina Matei, decizii neexplicate în spațiul public de conducerea postului…

Penalii din Parlament NU mai sunt o știre pentru B1 TV

ReporterVirtual.ro vă prezintă astăzi un document intrat în posesia noastră și menit a răspunde unor asemenea nelămuriri: sumarul zilei de 6 mai de la B1 TV, transmis celor responsabili din post printr-un mesaj intern.

Sumarul, care conține planul zilei și indicațiile conducerii postului, este transmis zilnic de EOD (Editor-of-the-Day), seara, pentru ziua următoare. Cel pentru ziua de astăzi, din care vom prezenta câteva fragmente, a fost transmis aseară la ora 20:46 și începe printr-o serie de „NU”-uri:

1

– Primul „NU” este mai puțin important. B1 TV, ca și orice alt post, este liber să invite pe cine vrea și pe cine are chef la emisiunile sale. Importantă este indicația „nu mai cităm”, dar despre asta o să citiți un pic mai încolo. Deocamdată, să trecem mai departe.

– Al doilea însă este extrem de important: „Nu preluam materialul cu penalii care vor sa modifice codul penal”!

În Parlament se pregătește o nouă „marțea neagră” prin modificările pe care aleșii PSD vor să le aducă la Codul de procedură penală, menite a toci dinții procurorilor. Presa care a mai rămas independentă relatează pe larg despre această chestiune. Cei de la HotNews.ro au tras ieri semnalul de alarmă. Însă, iată, pentru B1 TV, aceasta nu mai constituie o știre…

Cristiana Anghel, invitat de onoare

Pe evz.ro, inițiativa Cristianei Anghel este cel mai comentat articol al zilei. Pentru B1, nu e subiect...

Pe evz.ro, inițiativa Cristianei Anghel este cel mai comentat articol al zilei. Pentru B1, nu e subiect…

– Al treilea „NU” este la fel de important ca al doilea, pe care nu face decât să-l sublinieze: „Nu dam stirea cu propunerea cristianei anghel sa schimbe arestarea preventiva”!

Cristiana Anghel (PC) este inițiatoarea, alături de Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD), a amendamentelor pentru modificarea Codului de procedură penală. Mai mult, nu numai că B1 TV nu dă știrea, după cum sună indicațiile din sumar, ci o are astăzi și invitată în platou, de la ora 16:00, după cum citim în același Sumar, pe cea pe care altădată o numea „Senatoarea Foamei” și care este o prezență permanentă la Antena 3 și România TV. Acum și la B1. Iată:

3

Să muncească proștii de la HotNews, dar NUUUUU citați!…

Acum, să revenim la primul „NU” și la afirmația mea că indicația „nu cităm” este cea importantă. Iată de ce, în același sumar, câteva rânduri mai jos, apare următoarea indicație, încadrată cu roșu în captură (sublinierile de aparțin):

2

Cum se traduce ce vedeți mai sus? Cam așa: „furați, copii, furați cu încredere”… Așadar redactorii sunt îndemnați să folosească informațiile și documentarea celor de la HotNews (li se indică și linkul activ!), însă sunt somați să nu citeze sursa și nu oricum, ci cu 5 de „u”: NUUUUU! Halal jurnalism…

Și asta pentru că cei de la HotNews au „îndrăznit” să pună la îndoială o inițativă jurnalistică a B1 TV. Să li se taie capul! Să fie puși la stâlpul infamiei! Orice, dar nu povestea asta cu citarea sursei, domnule Oancea! Asta nu se face. Ține de „abc”-ul presei, dar și de bun-simț și de colegialitate…

Cert este că până la ora publicării acestui material, indicațiile sau fost respectate la virgulă.

Dar, până la urmă – vor spune mulți dintre cei care au sarcină să posteze pe aici (o să-i recunoașteți mai jos) – ce-i treaba noastră, a celor de la ReporterVirtual.ro? Un „site obscur”, niște scârța-scârța pe „hârtia” virtuală. Publicul decide. Chiar! Nu-i treaba noastră. Dar scriem și noi ce credem. Până la urmă, dincolo de informațiile de mai sus, acesta este un articol de opinie. Cui nu-i place să nu citească. Și, așa e: publicul decide!

***

P.S: Cum am scris și pe facebook, am dat drumul acestui articol cu mare părere de rău pentru colegii de la B1 TV, pentru oamenii buni rămași acolo, dar adevărul trebuie spus, indiferent că nu convine unora.

P.P.S: Iată și o postare din urmă cu câteva minute pe facebook a unui jurnalist onest, Silviu Sergiu, care explică în câteva cuvinte miza eludării subiectului cu penalii. Dacă vă întrebați de ce nu prea vedeți dezbateri la tv pe tema asta, iată:

silviu sergiu

Silviu Sergiu a avut emisiune la B1 TV, din partea „Evenimentului zilei”. Nu mai are…

Adrian Halpert. portret de Ionut Baic

AdrianHalpert.com

 

 

 

grafica: Ionuț Baic


DE ACELAȘI AUTOR:

#NUcătușelor! Vrem șampanie & caviar pentru corupți!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (23 voturi, media: 4,78 din 5)
Loading...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

29 comentarii

  1. crisanu mihai spune:

    remember 13-15 iunie 1990, b1tv vorbeste despre prajitul la soare, bravo b1tv, nu te vom uita nici-o data.

  2. […] Una din minciuni este că postul a asigurat o “libertate editorială deplină”. Nu, Oancea, nu o să public sms-urile de la tine (nu mai pomenesc de un e-mail de prin februarie, în care ne amenințai pe unii, textual, că nu o să mai avem locuri de muncă dacă nu îi înjurăm pe unii și alții care nu-ți plăceau ție) care arată contrariul. Din silă nu o să le public. Dacă, însă, vei continua să minți șmecherește, mă vei obliga să fac asta, pentru a restabili adevărul. Te rog, nu mă obliga. Oricum, nici nu prea e nevoie să public eu ceva, e suficient că în spațiul public a ajuns un e-mail intern care arată cum se cenzurează subiecte la B1 (sursa). […]

  3. […] de procedură penală. Prea s-au întrecut cu gluma! Prea multe cătușe! Să mai respire și ei, corupții, un pic… Apoi, câțiva ambasadori occidentali au solicitat o întrevedere pentru clarificări din partea […]

  4. […] de procedură penală. Prea s-au întrecut cu gluma! Prea multe cătușe! Să mai respire și ei, corupții, un pic… Apoi, câțiva ambasadori occidentali au solicitat o întrevedere pentru clarificări din […]

  5. […] pe primul loc în săptămâna 4 – 10 mai: „CULISE. Cum se face politica editorială la B1 TV. Cum penalii din Parlament NU mai sunt o știre. C…”, care a avut aproape 14.000 de accesări (click pe titluri pentru […]

  6. […] TV – o televiziune de știri altădată combativă la adresa Ponta & PSD a rămas acum fără dinți. Manifestă cel puțin bunăvoință – ca să folosesc un eufemism – la adresa premierului și […]

  7. prapastiosu spune:

    Oancea nu mai are niciun shfantz, raspunde la comenzile date de Ghita & Puie Monta!
    B1 e luat de Ghita si ai lui, pe pariu! Astia sunt in spatele lui Oancea!
    Treziti-va odata!
    Cine pune pariu cu mine!

  8. Maxentiu spune:

    Asta a facut B1 TV si inainte, acum doar schimba stapinii.

  9. […] lui Orcan a venit în urma prezenței, ieri, într-o emisiune de la ora 16:00 de la B1 TV a senatoarei PC Cristiana Anghel, inițiatoarea unor modificări […]

  10. […] în Marea Britanie | Votul din 7 mai NU tranşează lucrurile | Cameron mai vrea un mandat • CULISE. Cum se face politica editorială la B1 TV. Cum penalii din Parlament NU mai sunt o știre. … […]

  11. FRANK ZAPA[KING] spune:

    , DECLINUL TELEVIZIUNII B1 TV’

    Incep prin a-mi excupune o curiozitate:

    Insist pe linga voi cei de la R.V. sa incercati sa-i puati un punct de vedere dl SABIN ORCAN,cred ca ar fi interesant de stiut dl ORCAN care pina in prezent a sustinut in orice ocazie ca ,CONSTIINTA LUI NU ESTE DE VINZARE IAR SUBIECTELE SI INVITATII SI-I ALEGE SINGUR.
    Desi pun la indoiala onestitatea KANTAR MEDIA,cea care masoara audientele,asa cum eu nu mai ,SERVESC’ DE LOC B1TV. dupa epurarile care au avut loc la aceasta statie,sunt convins sigur ca nu intimplator B1TV. a cazut in audiente si nu mai intra in primele 10 tv. ca rating.
    Ar fi interesant de stiut de ce OANCEA A VIRAT 180 DE GRADE????????????? si din cite se pare sa dat cu PUIE MONTA in conditiile in care VICTOR PONTA,este o stafie politica,un CADAVRU POLITIC TINUT ARTIFICIAL IN VIATA DE NISTE PULIFRICI,GEN OPREA,VOICULESCU SI UDEMERISTUL TICALOS…
    Si acum haideti sa va fac o confidenta:
    Sunt ardelean,stau in CLUJ,am multi amici unguri in Cluj dar si in alte orase transilvanene,TOTI DAR ABSOLUT TOTI IMI SPUN CA-ILA ALEGERILE DIN ANUL VIITOR LE LOR DA UDEMERITILOR PUIE MONTA DE O SA LE SARA PROTEZELE LIDERILOR IDIOTI,pt prima data o masa mare de votanti unguri vor vota partide si oferte romanesti,dar sub nici o forma-PSD…….
    Va fi macel electoral,pt ca ungurul obisnuit in sfirsit a inteles-UDMR ESTE CA SI PSD O ADUNATURA DE HOTI,iar de cind in Ungaria aerul a devenit irespirabil,si-au dat in sfirsit si ei seama ca-NU-I DE GLUMIT CU DERBEDEII ASTIA……….
    Doar un idiot nu pricepe ca PSD, va fi decimat,in primul rind de D.N.A electoratul urmind sa faca o formalitate -SA-I ARUNCE LA GROAPA DE GUNOI A ISTORIEI………
    Se pare ca OANCEA a decis sa o faca inaintea lui PONTA……..
    A si ar mai fi ceva,ANDRONIC-PARSIVUL,ce puii mei a cautat in DUBAI?????????/ Adica trebuia sa ajunga tocmai in ASIA MICA SA-I UN INTERVIU TUGULANULUI PONTA…………….

  12. marinela3 spune:

    Asa si ? Credeti ca cei care se uita la postul B1 nu pot gandi ,nu pot intelege ce se intampla ?Nu ne subestimati D-le Halpert ! Intelegem si ce faceti d-vs acum !

  13. udrea spune:

    hai sa plingem!!!! cind dadeau stiri numai cu udrea si alea dictate de breazu, nu mai era nimeni revoltat! acum se indigneaza deontologii…ce carachoslic!!!!!!!

    • florin spune:

      Nu despre bine sau rau discutam aici, ci despre „de ce”, „cum de s-a intimplat”. B1 a sucit politica editoriala, numai un rau-intentionat nu recunoaste asta. De unde pina acum, hai s-o zicem pe a ta, tinea cu tabara lui Basescu, dintr-o data s-a descotorosit de jurnalistii anti-usl si a umplut emisiunile de invitati pe care ii zarim de obicei la Ghita si Varan-TV. Ceva s-a petrecut, numai ca nu ni se spune ce. Pina si Banciu ocoleste subiectele cu adevarat arzatoare. Nu conteaza ca unora ne place iar altora nu schimbarea, intrebarea e: de ce s-a facut ? Cu ce ocazie ?

      P.S. Cum ti-ar suna ca de saptamina viitoare sa-i vezi pe la Antene pe Andreea Pora, Catalin Prisecariu si Sorina Matei invitati permanent in emisiunile pastorului si tinind, ca pina acum, cu tabara mai putin infecta a politichiei ?

  14. costel spune:

    D-le Halpert aveti dreptate!B1 nu mai este ce a fost!Nu stiu ce s-a intimplat dar nu-i bine!In legatura cu modificarile la Codul penal erau de prevazut,deoarece spectacolul gretos al arestarilor ii enerva pe politicieni.Poate sa tipe toate ambasadele,POLITICA PENALA A ROMANIEI O FAC POLITICIENII ROMANI!!!Asta-i rezultatul exagerarilor DNA,DIICOT etc.De al dracului senatorii vor vota impotriva arestarii lui Sova si tot de al dracului Dragnea nu o sa fie condamnat cu executarea pedepsei in penitenciar daca nu cumva pedeapsa o sa fie cu suspendare.D-le Halpert mass-mediei nu l-a placut pe Traian Basescu dar era singurul care informa pe romani ce golanii mai pun la cale politicienii si acestia se temeau de gura spurcata a acestuia!!Acum este o liniste asurzitoare si romanii realizeaza ce plasa au luat in 16 noiembrie 2014.Spusele d-lui Cartarescu despre trecerea ICR la presedentie sunt uluitoare prin realitatea lor!!!

  15. nicu spune:

    sunt jalnici,mi.e greata,totusi antena 3 le este total superioara,aia sunt maistri in manipulare,ticalosi,da meseriasi, B 1,sunt penibili,penibili si punct,auzi ,sa dai afara pe Prisecariu si s,o tii pe ,iertati.ma ,am uitat si cum o cheama,e pe la ora 14,15,nu are importanta,e penibil. Si apoi ce face Striblea,ce sa mai spun,mi.e greata,scarba ,iertati.ma ,ce sa mai spun,dar ce este mai tragic,eu,eu cetatean de dreapta,eu unde ma mai uit,unde mai pierd timpul cu placere,unde ???

  16. Emma spune:

    Si eu am crezut ca B1 este un post ce merita urmarit cu incredere. Pacat ca aceasta voce ratzionala si obiectiva a incetat sa mai fie un reper pentru multzi dintre noi. Se inscrie clar in cohorta penibililor de la Romania shi A3. De altfel scade in audiente. Cindva acolo erau invitati precum d-ul Liiceanu, d-ul Cartarescu. Acum au aparut vesnicii si jalnicii coriferi ai prostiei….Mare pacat pentru faptul ca ziaristii de marca (Prisecariu, Turcescu, Matei) au fost indepartatzi. Caracatita breban-iana se intinde peste tot, din nou shi din nou shi din nou!.La nesfirshit!

  17. zass12 spune:

    pfai… ce jaf de televiuziune o ajuns si asta.. Mare dreptate are bancul ala cu B3 TV :)))))

    Singura indula ramasa este DIGI24. Sper sa nu se transforme si asta in Digi3 TV :))))))))

  18. Emil spune:

    Gheorghe Iancu este INCA prezent? E INCA bine 🙂

  19. Vasile spune:

    Ce imi mai place când se dau basistii în gât unii pe alții!

    Metodele erau aceleași și pana acum, doar fundul de pupat era altul.

  20. maria spune:

    domnule Halpert, va felicit si va doresc muuuuult curaj deacum inainte!!! cit despre b1tv devenita cacareaza tv, eu am renuntat cam de vreo doua luni de zile sa ma mai uit la acest post, postul b1tv a fost pentru mine 10 ani sursa de incredere si informatii bune, acum eu si prietenii mei am renuntat definitiv la acest post, este regretabil ceia ce se intimpla cu ziaristii buni si onesti insa trebuie sa va spun ca, vina nu este numai a jigodiilor politice ci si a jurnalistilor pntru ca a-ti cam „jucat” dupaa muzica politicienilor ordinari! pentru mine, clasa politica este un morman de gunoi imputit.

    • coke spune:

      Draga mea maria, care 10 ani te-ai informat de la B1TV, acum ca afli aceste informatii de culise n-ai nicio strabare, niciun gand ca poate timp de 10 ani ai fost manipulata cu astfel de jocuri de culise, doar ca pana acum ele serveau interesul celor care azi fac publice astfel de detalii interne? Ca pana la urma statia TV e condusa fie de aceeasi oameni care timp de 10 ani, nu-i asa, te-au informat pe tine in mod onest, oameni onesti si de isptrava, super profesionisti care si-au pus profesionalismul lor in scopul de-a te informa pe tine. Doar acum, de ceva vreme, pur si simplu s-au schimbat radical. 😀

    • cristian spune:

      Unde e Oancea… E de rau totdeauna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Scroll to top