Intransigenţa dovedită de ministrul Diaconescu în problema drepturilor minorităţii române din Serbia e demnă de un sârb. Pentru că doar sârbii au ştiut, de-a lungul vremii, să-şi apere cu îndărătnicie identitatea naţională – ba, uneori, cu atâta îndărătnicie, încât au zdrobit-o pe-a altora. Până la urmă, atitudinea tranşantă a diplomaţiei româneşti ne-a adus câştig de cauză: Serbia ar putea fi primită în UE, dar numai dacă respectă drepturile românilor din Valea Timocului, iar acest lucru va fi supravegheat cu atenţie de inspectorii europeni. Este un succes care ar trebui să ne bucure pe toţi. Şi este o atitudine care ar fi trebuit împărtăşită de toţi.

Doar că unii dintre noi se dovedesc a fi mai puţin români decât ceilalţi. În vreme ce Diaconescu înfrunta, temerar, întreaga Europă, spre a o atenţiona că în Banatul sârbesc se petrece un proces cumplit de deznaţionalizare, mititelul Ponta s-a trezit vorbind că nu e bine ce face. Că de ce ne punem noi de-a curmezişul şi ne luăm de piept cu greii Europei? Noroc că prin partid s-au găsit doi oameni mai cunoscători în privinţa asta, care l-au tras imediat pe Victoraş de urechi, că spunea prostii, şi l-au pus pe coji de nucă: Năstase, fost ministru de Externe, şi Corlăţean, preşedintele comisiei de politică externă din Senat. O dovadă în plus că Ponta, cârlanul nărăvaş, încă nu e copt să devină prim-ministru, fiindcă, tot din teama să nu calce pe cineva pe bătături, ăsta ar fi în stare să ne facă iar paşalâc turcesc.

Un alt aspect legat de problemă se referă la respingerea amendamentului depus la raportul Parlamentului European privind Serbia de patru europarlamentari români. Aceştia susţineau că guvernul sârb trebuie să-şi ia angajamentul că va introduce educaţia în limba maternă pentru românii din Valea Timocului şi că le va da acestora dreptul să-şi construiască biserici. O doleanţă de bun-simţ, pentru nişte conaţionali supuşi, mai ales în ultimii ani, unei politici dure de deznaţionalizare, cum numai sârbii ştiu să facă. O doleanţă căreia ar fi trebuit să i se ralieze toţi cei cu inimă de român din Parlamentul European.

Însă, în vreme ce amendamentul a fost sprijinit de reprezentanţii popularilor, liberalii şi socialiştii l-au respins. Inclusiv reprezentanţii PNL şi PSD, care fac parte din cele două grupuri parlamentare! Bine, ei nu au făcut-o neapărat pentru că i-ar fi îndrăgit pe străini sau doctrina partidului mai mult decât îi iubesc pe români, ci pentru că au crezut că dau, astfel, o nouă lovitură guvernului de la Bucureşti şi, implicit, „tiranului”. O judecată strâmbă şi scârbavnică, ale cărei roade se vor vedea la vot. Căci, domnule Ponta şi domnilor europarlamentari din PNL şi PSD, dacă voi confundaţi, din prostie sau rea voinţă, România cu Băsescu, fiţi siguri că românii din diaspora n-o să vă confunde: ei ştiu prea bine cum arată trădătorii de neam.