Aqua Carpatica

Home » La zi » Oficiali libanezi: ”Jurnaliștii occidentali, uciși intenționat în Siria”

Oficiali libanezi: ”Jurnaliștii occidentali, uciși intenționat în Siria”

 

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad ucide în mod intenţionat jurnalişti occidentali, susțin oficiali libanezi. Aceștia au declarat, citați de Euronews, că serviciile de informaţii libaneze au interceptat convorbiri telefonice în care lideri ai armatei siriene au dat ordine directe de a ataca un centru de presă improvizat din oraşul Homs, unde doi jurnalişti occidentali au fost ucişi miercuri şi alţi trei au fost răniţi. Cei doi jurnalişti ucişi sunt reporterul american Marie Colvin, care lucra pentru săptămânalul britanic Sunday Times, şi fotoreporterul francez Rémi Ochlik, angajat al agenţiei pariziene de presă IP3 Press. Ceilalți care au fost răniţi sunt jurnalista Edith Bouvier, de la cotidianul francez Le Figaro, şi fotoreporterii Paul Conroy (Marea Britanie) şi William Daniels (Franţa).

Foto: guardian.co.uk

 

0 votes Cast your vote now!

Leave a Reply


Comentați cu atenție! Vizitatorii își asumă responsabilitatea pentru textul introdus!