» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Bucureşti, 6 decembrie 2008. Bulevardul Lascăr Catargiu, între sediul Orange şi restaurantul chinezesc. Sensul de mers dinspre Piaţa Victoriei spre Piaţa Romană e despărţit de sensul de mers invers, dinspre Piaţa Romană spre Piaţa Victoriei, de un spaţiu verde lat de un metru şi ceva,  prevăzut cu borduri.E o fîşie de flori şi iarbă, nu doar din motive de frumuseţe, ci şi din motive de siguranţă a circulaţiei.

În condiţiile a trei benzi pe un sens şi pe celălalt şi ale  acestei fîşii despărţitoare, înălţate la vreo palmă deasupra carosabilului, e greu de crezut că vreunui şofer îi trece prin cap s-o ia peste stratul de flori, peste cele două borduri, pentru a ajunge  pe celălalt sens de mers. Mai ales că nu departe de acolo e Piaţa Romană, unde orice şofer doritor s-o ia în sens invers poate face rondul pînă ameţeşte.

Şi totuşi, în seara lui  6 decembrie 2008, s-a găsit un conducător auto care să dea peste cap toate raţionamentele  celor de la Circulaţie. Aflat la volanul unui BMW-X5, respectivul, nervos că el, proprietarul unui automobil  de aproape o sută de mii de euro,  trebuie să se tîrască în şirul de maşini alături de ceilalţi muritori,  a trecut cu tancul său de lux peste fîşia de spaţiu verde care desparte cele două sensuri şi, fără să se asigure măcar, a ţîşnit în plin carosabil al benzii din sens invers.

O motocicletă care venea normal pe sensul Piaţa Romană – Piaţa Victoriei s-a pomenit brusc în faţa BMW-ului. Impactul n-a putut fi evitat. Cei doi tineri de pe motocicletă au fost aruncaţi la mare distanţă pe asfalt. Luaţi cu Salvarea şi duşi la Urgenţă, ei  au avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 90 de zile. Au rămas însă infirmi pe viaţă.

Cînd au aşezat fîşia despărţitoare cei de la Circulaţie nu s-au gîndit că un  BMW-X5 dă şoferului-proprietar, pe lîngă fala de avea un tanc de lux, şi o indiscutabilă notă de nesimţire. În timp ce tinerii erau adunaţi de pe jos, şoferul n-a catadicsit să descindă din maşină. Şi dacă n-ai condus în viaţa ta o căruţă, d-apoi o maşină, îţi dai seama că şoferul BMW-ului e un iresponsabil. Gestul lui nu ţine de  greşelile de circulaţie din neatenţie, din forţă majoră sau din necunoaşterea Codului Rutier. Gestul lui de a trece cu maşina peste o fîşie despărţitoare, ridicată de la pămînt, lată de un metru şi ceva şi de a ţîşni pe carosabilul din sens invers fără măcar a se asigura, ţine de asumarea conştientă a posibilităţii de a comite o crimă.

Spre deosebire de alte accidente, cel din seara lui 6 decembrie 2008 nu ridica Poliţiei nici o problemă în stabilirea vinovatului: şoferul de pe BMW- X5, care a încălcat nu numai regulile de circulaţie, dar şi regulile bunului simţ. Avînd în vedere spitalizarea de 90 de zile a celor doi tineri, dosarul penal pentru vătămare gravă din culpă trebuia să ajungă în instanţă în mai puţin de-o jumătate de an. Ştiţi unde se află Dosarul accidentului din seara lui 6 decembrie 2008? Ţineţi-vă bine, ca să nu leşinaţi de uimire! Dosarul se află în continuare (în lucru!!!) la Biroul Cercetări Infracţiuni Rutiere din Cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Acum cîteva zile s-au împlinit  de la accident doi ani şi trei luni. Biroul de Cercetări Infracţiuni Rutiere continuă să cerceteze cazul! Un caz atît de limpede în ce priveşte vinovăţia şoferului de la volanul BMW- X5, încît îl putea rezolva, într-o zi, pînă şi un poliţist de cătun.

Se înţelege că ştabii de la Biroul de Cercetări Infracţiuni Rutiere, la ordinele venite de sus (de la Poliţia Capitalei? de la Ministerul de Interne?) ţin dinadins acest dosar în sertare pentru a se împlini termenul de prescripţie. Cine e insul care se bucură din partea Poliţiei Române de o bunăvoinţă vecină cu complicitatea? Păi cine altcineva decît Cornel Nistorescu, şoferul şi proprietarul BMW-X5.

Cornel Nistorescu denunţă seară de seară la televiziunile moguliene corupţia  din regimul  Băsescu. Mulţi nu-l cred, zicînd că el face asta ca mardeiaş al lui Sorin Ovidiu Vîntu, mai noul lui Stăpîn, şi nu ca jurnalist. Eu însă îl cred. Cel puţin în privinţa Poliţiei Române. Pentru că numai o instituţie coruptă pînă în măduva oaselor poate ţine în sertare timp de doi ani şi trei luni un dosar precum cel al lui Cornel Nistorescu.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

19 comentarii

  1. […] Vă mai amintiţi de Nistorescu, în postura de şofer? Dacă nu, poftim un editorial al lui Cristoiu care să vă reîmprospăteze memoria cât de […]

  2. touretul spune:

    manole are dreptate. Vorbeste de Nistorescu Cristoiu, care dupa ce a fost vuvuzela lui Voiculescu ani la rand, s-a declarat brusc fascinat de Elena Basescu si acum mananca rahat in alta pare. Acesti doi dinozauri ai presei romanesti ar trebui sa se pensioneze.

  3. alex spune:

    Maestre,
    Asta e Romania ,otara numai pentru unii ,o tara a turnatorilor ordinari ,aescrocilor ologi ,o tara unde nu exista dreptate si masura egala .
    Acest Nistorescu ,intr-o societate normala era arestat pe loc si condamnat la ani buni de puscarie .
    Alo! Igas!Ce face plitia asta de 2 lei ?Daca un om de rand facea asa ceva era terminat .Nistorescu ,sluga imputita a unui talhar ca Vantu e liber sa -si dea cu parererea seara de seara si are un tupeu de neimaginat .Este un nenorocit de om care ca si nevasta lui Paunescu ,au nenorocit familii nevinovate .Niste asasini .
    Nu se mai poate asa ,vrem dreptate.

  4. MARIA spune:

    Bine zis, domnule Cristoiu! Ce pacat de anii pierduti pe la antene…

  5. licri spune:

    Ce-mi place pe RV !!! Scrii orice , ca te lasa ! Acum sa vedem…cum vorbim !

  6. pentru rutira spune:

    Domnule rutira, sau rutiera (poate ai scapat un „e”, de-asta zic, sa nu te jignesc, iau in calcul ambele variante de nume), procedura vad ca o stapanesti la perfectie. Locuiesti in apropiera de Str Udriste, sau chiar intr-un fiset din sediul Rutierei? Oricum, ai trecut cu vedere, in argumentatia dumitale, un fapt aproape divers – „Dosarul se trimite automat”. Pai „automatul” asta s-a defectat in cazul lui Nistorescu, maestre, automatul despre care zici nu s-a mai declansat. Pentru ca nu exista un robotel care face trierea de dosare catre Parchet, ci tot un militist, care decide, in cadrul sistemului si dependent de el, ce dosare pleaca si care sunt pitite sub birouri. Mai multa atentie cand citesti un text, in rest sa auzim numai de bine!

  7. Tinu Saci spune:

    Maestre,
    Fiecare din noi mai greseste si Nistorescu a gresit. Dar acest articol este un atac la Nistorescu, demn de alte vremuri, speram noi uitate.
    Apropo, intre timp tinerii respectivi au mai fost vatamti si in alt accident cu alte . Despre acest lucru de ce nu scrieti? Poate ca intamplarea cu Nistorescu este putin mai complexa decat relatati!
    Ocupati-va de teme mai importante!

  8. rutira spune:

    Maestre, cand te-ai internat la spital la Gerota parca erai mai „vertical”!……daca nu cunosti, informeazate!….dosarul unui accident rutier cu „VATAMARE CORPORALA” atestat printr-un act medical, nu este cercetat de politia rutira, el este automat trimis la Procuratura!….acolo totul depinde de Procurorul de caz care decide (sau nu) data trimiterii in judecata,….depinde si de declaratiile celor vatamati, daca au pretentii sau nu , etc….. cred ca mai bine ai relua subiectul cu „gaina care naste pui” sau CUM SI CE SE CURATA UN DOSAR DE INFORMATOR!….toate cele bune la „OUAT”!

  9. Adrian spune:

    Dar vina accidentului si orice culpa penala palesc in fata revelatiei pe care Nistorescu o dezvaluie romanilor si lumii intregi: a primit binecuvantarea lui Assange

  10. De-aia dl Cristoiu a trebuit sa plece din cloaca aia de la A3 ca isi pastreaza linia si nu se alatura gastilor de bajeti de cartier care le intorc cum vor si prezinta ce vor cum vor crezand ca romanu e prost/cretin conform ciutacilor de-acolo. Noroc ca mai sunt si oameni care stiu cand si unde sa traga linia. Nistorescu e prezentat ca mare editorialist si mare analist si mare om si mare sofer de X5 si el beneficiaza de mizeria din politie. In Germania deja ispasea jumatate de pedeapsa pana acum.

  11. O:Z spune:

    Lui CURIOS. Ai perfectă dreptat în tot ce afirmi…

  12. curios spune:

    @manole A facut accident Nistorescu sau nu? sunt infirmi victimele? zace dosarul de doi ani? in rest este irelevant pe cine pupa sau nu pupa Nistorescu.Dar TU pe cine pupi? ca pe victime sigur nu! ai auzit de cuvantul „decenta”? daca nu, nu-i bai, caci abjectie ti se potriveste mai bine!

  13. manole spune:

    si cristoiu si niostorescu imbatranesc urat. atacuri la persoana pentru ca unu ii pupa in cur pe basesti si alalalt pe anti basesti. si atunci ajung sa dezgroape morti si sa atace la persoane ca in planul ideilor lupta nu mai interseaza pe nimeni.
    ar trebi fortati sa se pensioneze din presa.
    clocotesc de venin is rautate amandoi
    OUT

  14. […] să-şi dea duhul…) Ei bine, dosarul încă se află la Poliţie în faza de cercetare!!! O spune Ion Cristoiu pe Reporter Virtual. Încă o dată: Poliţia română anchetează de doi ani de zile accidentul produs de Cornel […]

  15. Sofronica spune:

    Delirez ! Am frisoane ! Vad ce nu-i si viceversa !

  16. just. spune:

    Cit mai suportam handicapati ca si nistorescu ? Daca este convins de ceea ce debiteaza pe sticla mogulilor ,sa se duca la autoritatile statului si sa depuna scris si sub semnatura ceea ce stie . Daca mai peroreza pe posturile mogulilor va avea soarta lui bercea mondial.

  17. O spune:

    Cat de bine ati „asortat” poza cu titlul articolului 🙂
    Din mimica gestului, se intelege clar ca va dati batut in fata unei institutii corupta.

  18. […] Cornel Nistorescu, la doi ani de la accidentul pe care l-a provocat Spre deosebire de alte accidente, cel din seara lui 6 decembrie 2008 nu ridica Poliţiei nici o problemă în stabilirea vinovatului: şoferul de pe BMW- X5, care a încălcat nu numai regulile de circulaţie, dar şi regulile bunului simţ. Avînd în vedere spitalizarea de 90 de zile a celor doi tineri, dosarul penal pentru vătămare gravă din culpă trebuia să ajungă în instanţă în mai puţin de-o jumătate de an. Ştiţi unde se află Dosarul accidentului din seara lui 6 decembrie 2008? Ţineţi-vă bine, ca să nu leşinaţi de uimire! Dosarul se află în continuare (în lucru!!!) la Biroul Cercetări Infracţiuni Rutiere din Cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Acum cîteva zile s-au împlinit  de la accident doi ani şi trei luni. Biroul de Cercetări Infracţiuni Rutiere continuă să cerceteze cazul! Un caz atît de limpede în ce priveşte vinovăţia şoferului de la volanul BMW- X5, încît îl putea rezolva, într-o zi, pînă şi un poliţist de cătun. (sursa) […]

  19. bella spune:

    bravo dl.cristoiu!! l-ai invins pe ziaristul-portofel(daca tot avem poet-portofel,de ce sa nu avem si ziarist)cu propriile arme!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top