Iată faptele: Stareţul mănăstirii Petru Vodă Justin Pârvu a împlinit 92 de ani.Venerabilul duhovnic a fost în tinereţea sa legionar, pentru care, de altfel, sub regimul comunist, a stat 17 ani la puşcărie. Măicuţele s-au gîndit să-i facă bătrînului bolnav un cadou: În chilia spital de la mănăstire i-au cîntat, printre altele, şi Sfîntă tinereţe legionară.
Pe youtube a apărut, la puţin timp, un filmuleţ despre întreg momentul aniversării, cuprinzînd, printre altele, şi secvenţa în care măicuţele îi cîntă stareţului Imnul Legiunii.De precizat că filmuleţul n-a fost postat de măicuţe, ci de un nătîng de mirean, unul dintre acei moldo- vlahi care filmează cu scula numită telefon mobil tot ce întîlnesc în cale.
Orice om normal din ţara asta, altfel spus, orice om care nu e de tablă şi, în consecinţă, e înzestrat cu suflet şi înţelegere a vieţii, şi-a dat seama că momentul de la mănăstirea Petru Vodă e unul strict omenesc. Ştiind ce-a fost în tinereţe stareţul Justin Pârvu şi, mai ales, pentru ce a făcut 17 ani de puşcărie, ele au introdus între cîntecele pe post de cadou aniversar şi surpriza numită: Sfîntă tinereţe legionară!
Îţi trebuie nu numai o gîngăveală intelectuală acută, dar şi o imensă pustiire sufletească pentru a crede şi afirma că a fost vorba de o manifestare legionară:
1) Momentul a avut loc într-un spaţiu ce poate fi considerat privat.
2) Sfîntă tinereţe legionară a fost unul dintre cîntecele despre care măicuţele ştiau că-i plac duhovnicului.
3) Nici măicuţele şi nici stareţul n-au ieşit pe poarta mănăstirii într-un marş cu uniforme, însemne şi slogane anti-democratice.
4) Întreaga tărăşenie dovedeşte că măicuţele n-au cîntat Sfîntă tinereţe legionară, pentru că au devenit peste noapte gardiste, ci pur şi simplu, deoarece ştiau că imnul îi va aduce aminte unui bătrîn de 92 de ani de tinereţea sa de cîndva.
În ţara asta nu sunt însă numai oameni normali.
Sunt şi jurnaliştii-pompieri. Cei mai în vîrstă, ca mine, îşi amintesc, poate, că pe vremuri, în tăcerea unei săli de cinema de provincie, tocmai cînd spectatorii erau mai încordaţi ca niciodată, curioşi să vadă dacă eroul pozitiv moare sau se face, răsuna un strigăt imbecil: – Stinge ţigara!
Autorul strigătului era pompierul de serviciu. Nu fuma nimeni, ba chiar nimeni n-avea de gînd să fumeze. El însă zbiera aşa, deoarece era convins că planeta depinde de vigilenţa lui pompieristică. Asemănător imbecilului din sala de cinema, jurnalistul- pompier vede peste tot pericole. Uneori le născoceşte, pentru a avea de ce să zbiere. Alteori le exagerează.
Jurnalistul-pompier şi-a spus cuvîntul şi în cazul de la mănăstirea Petru Vodă. Un fapt omenesc, fără nici o altă conotaţie decît cea sufletească, s-a transformat într-o manifestare legionară. Pompierii de serviciu de la Hotnews, România liberă, Gândul, Adevărul, Evenimentul zilei s-au simţit brusc apărători ai democraţiei şi au început să zbiere că ţara e ameninţată de pericolul legionar. La auzul strigătului Stinge ţigara! unii fumători îşi aminteau că n-au mai fumat demult. Drept pentru care îşi aprindeau o ţigară.
Tărăboiul prostesc făurit de jurnaliştii-pompieri în jurul aşa-zisei manifestări de la mănăstirea Petru Vodă a făcut ca mulţi tineri să caute pe Internet Imnul legionarilor şi să-l asculte.
Unora chiar le-a plăcut.





Excelent, maestre! Jurnalistii-pompieri, jurnaliste-petarda si dobermani de serviciu. Sunt pline redactiile de astfel de specimene…
“Îţi trebuie nu numai o gîngăveală intelectuală acută…” ?! Se pare ca nu-i suficient ca maestrul Cristoiu sa-si copieze discipolul, Nae Ionescu, (incepandu-si articolul cu “Iata faptele:”), pentru a-si insusi si talentul acestuia. Cat despre continut, desi nu ma intereseaza deloc subiectul asta, nu pot sa nu constat ca maestrul si-a pierdut forta de argumentare de altadata. Nici unul dintre cele patru argumente insirate (de fapt, trei, pentru ca al patrulea e oarecum similar cu al doilea), nu demonstreaza ca n-a fost vorba de o manifestare legionara, indiferent cat de inofensiva ar fi fost ea.
“…dacă eroul pozitiv moare s-au se face…”
Sper ca nu mai traieste invatatorul maestrului “s-au” – daca traieste – ca nu citeste RV.
Jurnalistii-pompieri a adus isteria, incultura si prostul gust in spatiul public. Dramatic e ca invazia lor nu se opreste aici: Felix isi face scoala de presa, unde “profesinostii” ca astia http://brailanews.blogspot.com/2011/02/aviz-amatorilor-pentru-scoala-de-presa.html vor forma alta generatie de pompieri. Intereseaza pe cineva sa reglementeze prin lege statutul jurnalistilor?
Maestre
Mai sunt atit de putini ,si greu identificabili jurnalisti profesionisti in media ( de fapt pseudomedia) autohtona! !! Asa ca acest amatorism agresiv,gingav,pervers ,imbecil, in curind va deveni devastator – in facto este.
Consecintele tolerantei la impostura profesionala,in orcice segment al societatii din nefericire vor fi pe termen lung…
Dar ce bine ca nu “iertati” erorile de judecata; dumneavoastra si altii ( vezi Plesu in Adevarul) la fel de “vigilenti”
ps . ce placere sa va “redescopar” aici in fiecare vineri!
Foarte bun articolul…si apropo, cei care nu-i inghit pe legionari, sa nu-i manance, sa inghita in sec!
[...] Foișorul lui Ion Cristoiu / Reporter Virtual [...]
[...] Foișorul lui Ion Cristoiu / Reporter Virtual [...]
OK, mi-ati blocat un comentariu absolut decent, doar pentru ca i-am gasit maestrului o nevinovata greseala gramaticala. Oricum vorbeste mult mai prost decat scrie; la televizor cum il aparati ? Acum, daca tot ati corectat-o, de ce nu mi-l aprobati fara ultima parte ? Mimati si voi putin “deontologeala”, ca sa pareti mai buni decat “vuvuzeii” pe care-i injurati zilnic !
[...] Ion Cristoiu scrie despre imbecilitatea jurnalistului-pompier. [...]
Luca, nu ti-a blocat nimeni niciun comentariu, doar ca ti-a fost aprobat mai tarziu, avand si alte treburi.
La multi ani unui roman adevarat, stalp al ortodoxiei de la Petru Voda !
Memorabile versurile poetului inchisorilor comuniste Radu Gyr!
Avem nevoie acum de un Capitan sa dam peste bot FMI!
Nu fac parte dintre fanii lui Cristoiu, ci chiar nu-mi este simpatic absolut deloc.Totusi recunosc faptul ca in acest caz ARE DREPTATE.Mi-am amintit cu aceasta ocazie de “isteria media” produsa de emisiunea Profesionistii in care a exprimat niste opinii referitoare la Zelea Codreanu,bazate pe documentele cercetate,privind nu stiu ce proces al acestuia.Aceste doua episoade ma determina sa ma intreb: “Cine are interesul sa dezlantuie aceaste stupide deformari ale realitatii?” Acei “interesati” sa stie ca,mai devreme sau mai tarziu,adevarul va iesi la iveala.”Mireanul” care si-a permis un asemenea gest reprobabil ar trebui sa se justifice public,daca gestul sau a fost fara intentie,si sa stie ca gestul sau (intentionat sau nu) este un fel de “turnatorie” moderna,daca nu a avut acordul prealabil al celor ce apar in “filmulet”.
Da, ce se agita unii cand vad fascism la manastire! Ce nebuni sunt, sa se enerveze pentru un pic de fascism si versuri de genul “avem doar gloante pentru tradatori” venind din aceleasi guri care se roaga!
Domnule Cristoiu, felicitari pentru articol!
Nu cred ca e de condamnat cel care a publicat filmuletele pe youtube pentru ca nu a facut-o cu rea-intentie ci a postat pentu cei care sunt nationalisti-crestini cu scopul de a le readuce un strop de speranta.
Cel care e de condamnat e acel “ziarist” care a mai castigat 40 Ron pentru un articol, atacand in idiotenia lui niste oameni lipsiti de aparare.
Oare ce gust are mancarea daca o mananci cu mainile murdare?
Totodata cel mai grav act in savarsesc cei de la consiliul de monitorizare al atisemitismului.De unde si pana unde se autosesizeaza ei ? Cine sunt ei ?Cine i plateste?De-ale Itic, Strul, de-astia care nu au stiut sa faca generatie de generatie decat bisnita si sa creeze razboaie?
“Unora chiar le-a plăcut.” – frumos, foarte frumos
Maicutzele alea n-au minte iar natangu’ care a filmat nici atat. Mai bine-i cantau “alehandro…alehandro” decat sa dea apa la moara dusmanilor Bisericii. Ca eticheta o lipesc astia pe Biserica. Iar Biserica nu e nici a mea, nici a Parintelui Iustin, ci a lui Hristos!!
mein gott
)
)
nu mai e fain sa o razi portocaliu, e mai fain s-o arzi verde
Mr Cristoiu, suntem mult prea vigilenti si prea “multi vigilenti” in tara asta ca sa nu stingem cu tulumba orice muc de tigara, aruncat pe strada.
Eu l-am cunoscut personal pe Iustin si mi-e rusine de ce fac unii pseudo/ziaristi. http://albuionel.wordpress.com/2011/02/21/mi-e-rusine-din-nou-de-tagma-mea/
[...] sursa: Reporter Virtual [...]
Desi mi-e penibil sa laud pe cineva in adresare directa, trebuie sa recunosc ca este extraordinara interventia dvs, dl Cristoiu!
Ati reusit cu umor si geniu sa radiografiati perfect situatia si sa puneti lucrurile acolo unde sunt.
Pe langa ideea de baza a interventiei, tot articolul este savuros, fiecare fraza pune la punct cate o mica problema !
Miroase de la o posta a premeditare .
Dracoaicele de maicute cintau pe o singura voce ,in prelabil se antrenasera de mai multe ori ,filmarea era facuta cu o camera buna ,nu cu un telefon ,imaginile erau prea nete pt un telefon ,iar la inceput parintele Justin s a uitat direct la camera stiind ca este filmat .
Premeditare .
Este legat de intimplarea cu Valeriu Gafencu ,un alt patimit in inchisorile comuniste si care a a vut un crez legionar .
Mitropolia Moldovei de peste Prut ne ameninta ca daca nu l canonizeaza Patriarhia romana o s o faca ei .
Asa ca fapta cu bietul Justin Parvu ,este inscrisa intr un context legat de lupta impotriva Patriarhiei Romaniei de catre Rusia cea mare.
Felicitari d-lui Cristoiu.
Cel care a postat filmuletele si ziaristii care s-au repezit ca o pasare de prada sa devoreze, sunt oamenii de doi bani care, din nefericire, isi permit sa denigreze batranetea parintelui si Biserica Ortodoxa.Rusine lor.
Dle Cristoiu, de ce omiteti, voit sa nu, faptul ca Radu Gyr, ca ministru al Culturii, a înfiinţat primul Teatru Evreiesc de Stat din lume !
Prietenii stiu de ce…
@Luca: Cu greseli si cu ce pacate mai vrei tu sa-i gasesti autorului, acesta puncteaza foarte bine tarasenia, iar paralela cu pompieru’, pe care recunosc ca nu o stiam, e geniala. Asa ca, daca nu ai un alt interes in povestea asta…
Multumesc mult pentru articol ! Articol excelent, dar nu stiu cati citesc. Oare cand vom fi in stare sa impunem adevarul (Cioran) in istoria noastra, sa nu mai lasam pe alde Roler, Rosen, Solomovici si alti netrebnici antiromani sa ne scrie istoria si sa mai si pretinda ca este cea adevarata ? N-am auzit ca aceasta institutie politieneasca, bugetofaga si parazitara (CNCD) sa se fi sesizat vreodata de atitudinea antiromaneasca a cuiva sau de vreun caz de discriminare impotriva romanilor si sunt destule !
Nu am ce face. Sunt obligat să copiez ceva ce s-a spus deja: “Nu fac parte dintre fanii lui Cristoiu, ci chiar nu-mi este simpatic absolut deloc.Totusi recunosc faptul ca in acest caz ARE DREPTATE.”
În acest răstim, o mulţime de “democraţi” urlă la mine că “le lezez intimitatea” fotografiindu-i pe spaţiul public, în timp ce calcă legea sau se scobesc în nas. Nu contează că sunt bugetivori, poliţişti, jandarmi, oameni de ordine, … Am avut chiar un pretins jurnalist profesionist care a făcut scandal că a picat în obiectivul aparatului meu în timp ce se desfăşura un festival într-un parc!
În acest context, să faci caz de ce se întâmplă în spaţiu privat e dovadă de crasă … nedemocraţie!
[...] şi punerea ei într-un context politic şi social. Este o perspectivă total diferită de abordarea lui Ion Cristoiu, care nu a văzut mai departe de contexul [...]
Cititi aici” Adevaruri si minciuni despre miscarea legionara” : http://www.romaniapress.ro/reportaje/5353-adevaruri-si-minciuni-despre-miscarea-legionara.html
D-le Cristoiu,va multumesc pt.articol.As adauga ca toti cei ce l-au atacat pe parintele Justin sa stea nu 17 ani la puscarie ci macar o saptamana , ca sa vada prin ce a trecut acest om ! Cata inconstienta si mitocanie la acesti oameni ! Oare ii putem numi romani ?
[...] Reporter Virtual AKPC_IDS += "1715,";Popularity: unranked [...]
Nu lăsaţi măgarii să zboare
Ediţia de Vineri Nr.20114 din 04 februarie 2011
O televiziune rusească a relatat zilele acestea despre un măgar care a făcut infarct miocardic şi a murit. Cu ceva timp în urmă, dintr-un capriciu al iresponsabilului stăpân al măgarului, aceasta a planat cu paraşuta deasupra Mării Azov, în scopuri publicitare. Specialiştii zic că zborul i-a fost fatal animalului, inima acestuia nerezistând preaplinului emoţiilor. Şi acum stau şi mă întreb, cine a fost mai măgar în situaţia respectivă?
Coincidenţă sau nu, dar în aceeaşi perioadă, sursele media de la noi au tirajat de zor o informaţie despre stăpânul unui alt măgar care, deşi nu a zburat niciodată sau, cel puţin, istoria nu ne oferă asemenea detalii, s-a făcut, în schimb, remarcat pentru vederile sale anticomuniste (am în vedere măgarul). Cu ceva timp în urmă, atât măgarul, cât şi stăpânul acestuia, au devenit cunoscuţi pentru faptul că au colindat ţara, însoţiţi de alai de jurnalişti, protestând împotriva nelegiuirilor regimului comunist. Nu ştim care este acum soarta măgarului (sperăm să fie bine), în schimb stăpânul acestuia continuă să protesteze, în ciuda schimbării regimului. Anatol Mătăsaru, pe care artizanii micii răsturnări de palat de la 7 aprilie l-au făcut erou al revoluţiei, acum nu le mai este de nici un folos şi pare să fi intrat iarăşi în dizgraţia autorităţilor, deşi acestea, s-ar zice, că nu mai sunt comuniste.
Victima regimului comunist (Mătăsaru, nu măgarul, care se poate considera victimă politică a lui Mătăsaru) astăzi nu se mai bucură de un regim preferenţial din partea mai marilor zilei. El a fost amendat cu 900 de lei, după ce a protestat iarăşi în faţa Procuraturii Generale, fără măgăriţa Nataşa, dar tot deghizat în porc, chiar în ajunul zilei profesionale a lucrătorilor instituţiei respective. Anatol Mătăsaru a lăsat la Biroul de Audienţe un sac cu inscripţia „heroină” şi un „keks” din plastic în formă de excremente.
Dar, ce era bun pentru comunişti, nu mai satisface gustul elevat al democraţilor. Acum, gestul excentric ale lui Mătăsaru nu mai este act de curaj, ci de huliganism, iar guvernarea se simte deja ofensată, agasată şi plictisită. Bravul luptător pare să nu înţeleagă de ce i se întâmplă asta. Că doar atunci când proiecta ditamai pietroaie în geamurile Preşedinţiei şi înjura de mama focului operatorii de televiziune, a fost considerat luptător neînfricat cu comunismul şi victimă a odiosului regim Voronin. E şi de mirare că nu a primit distincţii de stat de la Ghimpu. Sau a primit? Ei bine, dar acum lucrurile s-au schimbat, acum „ai noştri” sunt la putere. Da Mătăsaru-i tot pe drumuri, cu porcul şi alte animale domestice.
Stând şi meditând un pic, retraşi „într-o zonă de reflecţii”, ajungem la următoarea concluzie logică: dacă Mătăsaru este iarăşi în stradă, înseamnă că în justiţie lucrurile au rămas pe vechi. Astfel că, într-un viitor apropiat, am putea să vedem iarăşi măgarul în stradă, cu lozinci anti-regim pe părţile mai proeminente ale corpului. Sau poate concurenţii politici ai lui Lupu şi Plahotniuc l-au trimis pe Mătăsaru să le terorizeze procurorul?
Bine, bine, dar ce vină are măgarul?
Ioana FLOREA
[...] UPDATE:altfel despre aceiasi non-stire aici:http://www.reportervirtual.ro/2011/02/imbecilitatea-jurnalistului-pompier.html [...]
DE CE NU SPUNETI ADEVARUL D-LE CRISTOIU ???
STIM CA SUNTETI PRIETEN CU RESPECTIVUL, DAR DE CE NU SPECIFICATI CA:
“natangul moldo-vlah”(tigano-evreu) care a filmat si ulterior postat filmarea pe youtube este VICTOR RONCEA, el a postat pe conturile sale de youtube filmarea cu parintele Justin intr-un mod tendentios si tot el a trimis-o peste tot la toate editorialele, sa starneasca un subiect de presa , o isterie noua, o furtuna intr-un pahar cu apa…si de ce asta ??? CA SA ACOPERE RUSINE LUI FRATI-SU PROASPAT UNS MASON IEZUIT , GEORGE RONCEA, care zilele respective era criticat de toata lumea ca unde a scuipat linge acum…acesti frati malefici pentru romani si presa romaneasca,ce mimeaza patriotismul si se pretind mari legionari romani nationalisti in timp ce se pupa in botic cu dealde Solomovici si alti evrei de-ai lor ce ne tot acuza de “antisemitism”, au pornit tot scandalul asta pe spinarea parintelui Justin creandu-si un paravan de aparare pentru propria impostura !!!
Imediat cum a izbucnit acest scandal, pagina de facebook a lui GEORGE RONCEA din ce era plina de critici pe care i le aduceau admiratorii sai dezamagiti de impostura sa, s-a umplut cu subiecul “legionarismul” parintelui Iustin si “hai sa-i cantam tineretea legionara” etc…dand in derizoriu tot subiecul,lumea uitand de faptul ca acest Roncea a dezamagit, creandu-si din nou notorietate in randul patriotilor nationalisti datorita subiectului “Parintele Justin” si “legionarismul” sau…RUSINE RONCEA !!! EL ESTE CEL CARE A FILMAT SI A POSTAT FILMARILE PE YOUTUBE , TOT EL ESTE CEL CARE A GENERAT TOATA MIZERIA ASTA IMPOTRIVA PARINTELUI IUSTIN !!!
…Dlui Cristoiu, in ciuda tuturor denigratorilor, din bransa sau nu… chapeau bas!… mi se pare, ca si Dvs, ca abordarea miscarii legionare in regim pompieristic sau cu accente isterice, astazi, nu aduce nici un plus de cunoastere sau intelegere a fenomenului (istoric) de acu’ 70-80 de ani…
Nu stiu ce ar fi spus domnul Cristoiu daca actiunea se petrecea in Germania, unde niste maicute i-ar fi cantat unui cleric “Horst Wessel Lied” sau “Erika”. Nu stiu nici care ar fi fost reactia publicului. Dar vad ca aici, la noi, a fi legionar devine, asa, o virtute. Tipic pentru o natie de habotnici.
Cat despre maestrul Cristoiu, nu e prima data cand trateaza cu duiosie un subiect despre Legiune: va reamintesc ca acum cateva luni pupa in fund icoana lui Corneliu Zelea Codreanu.
nu comentez subiectul, dar nu pot sa nu comentez comentariile: sint 36, deci cristoiu a ramas cristoiu…