După ce nu le-a ieşit pasienţa în decembrie trecut, când preşedintele dorit de ei n-a ţopăit decât o noapte, domnii din Opoziţie au stat ceva timp să-şi lingă rănile. Dar Moscova nu crede în lacrimi şi nici nu uită: asaltul a început din nou. De astă dată, depăşind orice limită imaginabilă într-un stat de drept. Criza economică gravă şi măsurile aiuristice luate de guvernul Boc, bâlbâiala autorităţilor, au dat apă la moară vocalilor lideri ai Opoziţiei, care au început să răcnească din toţi bojocii că PDL trebuie nu doar să plece de la guvernare, ci să şi dispară, efectiv, din istorie. La fel de înverşunaţi sunt aceşti gurişti şi împotriva lui Băsescu, pe care-l consideră un cancer al societăţii româneşti, ce trebuie extirpat. Văzând că o eventuală suspendare a preşedintelui ar avea şanse infime de izbândă, guriştii au trecut la aplicarea planului B, despre care nu am nici o îndoială că e pus la cale în laboratoarele Kremlinului: răsturnarea celor de la putere prin forţă. Este evident că poziţia adoptată în ultimii ani de România faţă de Moldova soră - considerată însă de ruşi doar o gubernie – a deranjat Marele Urs de la Răsărit; la fel de evident e că, din cauză de UE, ruşii nu pot acţiona direct, pentru eliminarea acestui cui, atât de agasant, din talpă. În consecinţă, acţionează prin cozile lor de topor din politică şi economia românească. Odată unda verde dată de la Moscova, şi lătrăii de la Bucureşti au început să saliveze şi să mârâie a revoluţie.
Şi cine vorbeşte mai abitir de Revoluţie? Nimeni alţii decât vajnicii pesedei, care în decembrie 89 ori tremurau sub pat, de teamă că vor fi beliţi de revoluţionari, ori se ascunseseră, cu ochelarii aburiţi, sub fustele mămichii, fiindcă nu-şi făcuseră încă rost de şapca cu stea roşie în frunte. Aceiaşi pesedei care înfierau golanii din Piaţa Universităţii, acuzându-i că destabilizează şi se opun consensului dat de alegerile din 1990 sunt acum cei mai vajnici susţinători ai anarhiei. Că totul face parte dintr-un plan bine stabilit o dovedesc afirmaţiile făcute la reuniunea organizaţiei PSD Constanţa, din 8 septembrie, de Radu Mazăre: „revoluţie înseamnă oameni în stradă, stat în faţă la Cotroceni, 2-3 săptămâni, o lună şi fugăriţi din instituţiile statului, începând cu Cotroceni”. Supralicitând, Liviu Dragnea a ţinut să precizeze că mii de oameni din judeţele ţării şi-ar fi arătat susţinerea: „ne spun, nu va lăsaţi, cum îi daţi pe ăştia jos? Dacă e nevoie chemaţi-ne şi pe noi la Bucureşti, altă soluţie nu exista”. Şi ca prin farmec, la două săptămâni după aceste declaraţii furibunde au început mitingurile de protest pe care liderii sindicali bine stipendiaţi din solda PSD ameninţă să le prelungească toată toamna şi iarna, dacă va fi nevoie, până la căderea guvernului, a preşedintelui şi în general a oricui mai îndrăzneşte să se opună voinţei suverane a poporului. A poporului rus, desigur. Colac peste pupăză, iată că se trezeşte şi Geoană Relaxatul să pună paie pe foc, dând din casă şi spunând că obiectivul maximal al Opoziţiei, pentru toamnă-iarnă, este „eliminarea completă a regimului Băsescu – Boc”. Deci nu răsturnare, nu alungare, ci eliminare. Ce altă dovadă mai elocventă că băieţii ăştia care-l poartă pe Guevara pe tricouri şi pe Mao în inimi vor să pună de-o lovitură de stat, ascunsă sub masca grijii faţă de pensionari, bugetari şi şomeri? O lovitură de stat care ar face un imens serviciu Moscovei, eliberând-o de stresul unui preşedinte incomod, în favoarea unei preşedinte preş care, pentru că nu a citit în viaţa lui Doina eminesciană, îndrăgeşte străinii, fie ei spioni ruşi sau bone filipineze.
Dacă ar avea măcar o miime din inteligenţa lui Titulescu, diplomatul cu care a fost comparat, Ponta şi-ar da seama că prin atitudinea sa de revoluţionar de duminică serveşte interesul unei puteri care ne-a fost mereu ostilă şi ne-a vrut cu jug roşu de gât. Ponta, Crin, Mazăre şi ceilalţi guerilleros vor revoluţie, dar tare mi-e teamă că vor avea parte de un război civil. Acest joc este periculos şi nu ştiu dacă Ponta va face pipi în pat noaptea, jucându-se cu focul, dar cu siguranţă îşi va frige tuleiele de puşti necrescut. Flacăra violet nu iartă pe nimeni.





Iată şi argumentul care vine în sprijinul articolului:
Victor Ponta: “Îmi place apelul la revoluţie, dar îmi cunosc ţara şi poporul destul de bine ca să ştiu că toţi vor spune “mergeţi la revoluţie, daţi-l jos pe Băsescu şi după aia venim şi noi. (…) Aşa încât eu mă bazez pe dumneavoastră în această bătălie şi mă bazez că, după ce o să-l OMORÂM pe Băsescu, o să vină toată lumea alături de noi”
http://www.gandul.info/news/ca-sa-i-arate-lui-mazare-ca-si-el-are-sange-ponta-si-a-pus-o-sapca-verde-cu-stea-rosie-adusa-din-china-7155828
Daca presedintele a spus ca Politia si Jandarmeria submineaza autoritatea statului, putem intelege ca a anuntat oficial ca administratia civila este pusa in pericol de culmea! institutiile care trebuie sa o apere. Urmeaza starea de urgenta?
Sedinta de miercuri a CSAT va confirma sau nu daca ne aflam in pragul unei incercari de a preveni o lovitura de stat.
Toamna se num–r– bojocii – Reporter Virtual…
Pipi cu jet pe diversele partide socialiste ale Romaniei.
Fi-v-ar FSN-ul de ris sa va fie….
Ponta tre sa fie atent cum umbla cu focu, pentru ca daca scapa de Base, presedinte e Prostanacu. si asa Prostanac cum e, sunt convins ca are de platit niste polite titulescului
pe de alta parte, sunt suficient de convins ca si SOV si-a bagat gherutele in treaba asta, acu ca tot a scapat de dupa gratii. mai ales avand in vedere calduroasele relatii pe care le are cu confederatiile sindicale.
sunt convins ca pariaza tot ce i-a mai ramas din avere si influenta pe inlaturarea, prin orice mijloace, a basescului. pentru ca asa el isi imagineaza ca scapa de parnaie (sper sa se insele).
Inca o data, bv Spartakus! Pui foarte bine punctul pe i!
excelent ! acest articol trebuie “adus la cunostinta” ctp-istului de pe Gandu(ri)
Este bine ca ne mai aduce cineva aminte ce mai face Maica Rusia .Cel putin in Romania .
Vorba lui John Le Carre :Casa Rusia .
Nu stiu cit este Ponta de informat sau de nestiutor ,dar se face ca l ignora si pe Iliescu si pe Geoana .[cei 2 consomolisti romani ].
Fiti linistiti ,o sa avem parte si de actiune ;cei 2 si altii sint in adormire .
Oare pana cand cei doi oligofreni infantili care se joaca de-a Mao si de-a Che Guevara, alaturi de Castro-ul galben, vor mai avea impresia ca isi bat joc de aceasta natie si de viitorul acesteia? Daca e pe bune ce scrieti in articol, asta insamna subminarea suveranitatii Statului, instigare la crima si tentativa de lovitura de Stat. In acest caz, ce fac serviciile care au tomai rolul de a preveni astfel de posibilitati ? Sper articolul sa fie doar un exercitiu de imaginati. Altfel… inseamna sa jertfim viitorul copiilor nostri intru satisfacerea ambitiilor de slugi rosii ale celor amintiti la inceputul comentariului.
ca si cei pe care-i critici si tu,spartakus,cauti unghiuri de observatie aberante ca sa ajungi iinvariabil la aceeasi concluzie:
basescu e ok.
ok,my ass.
@FuriousWordpressRipper: multam de completare! Pe asta o uitasem!
@Aura: sa nu exageram. Nu urmeaza nici o stare de urgenta, astea sunt petarde.
@dracu: acum s-au despartit apele mai clar ca niciodata: pro-rusi si anti-rusi.
@Alexandrina, @snapshot: va multumesc!
@sorge: ceva imi spune ca Iliescu nu doarme la ora asta
@Mao si fratii lui: eu n-am facut decat sa citez din ei. Si da, treaba e cam nasoala.
@adrian: vasile, unde vezi tu ca am scris ca Basescu e ok? Am spus ca acesti iresponsabili ne arunca in bratele haosului, ca sa ne ridice de jos pe urma Maica Rusia si sa ne straga la pieptul ei tandru, cu tot cu sovhozuri si sovromuri. Daca nu cunosti, nu vorbi. Si eventual exprima-te fara “my ass”.
cine seamana vant.. Valabil si pt. PSD. Odata iesita lumea in strada vor scapa burghezimea PSD si burtoshii sefi de sindicat? si daca nu? dar SOV?
@furious: pentru declaratia lui ponta ca ei au de gand sa-l omoare pe basescu, aici, in america, era imediat saltat si acum admira soarele printre zabrele. dar in romania face pe liderul opozitiei.
asta-i motivul pentru care basescu e presedinte. ca opozitia e de 2 lei. daca alternativa este steaua rosie in 5 colturi multi romani o sa treaca cu vederea prostiile lui basescu.
Multi luptatori prin Romania. Daca tot vor la lupta, se pot duce prin Afganistan. Ponta chiar este fioros. Nu stiu daca este chiar asa cum zici cu Rusia. Dar daca este, e nashpa. Mai intai o sa apara niste baieti apropiati de Basescu care vor intra in alt film. Apoi o sa urmeze diverse probleme economomice care o sa supere mai multi oameni. Mai departe nu mai zic si sper sa gresesc.
vine revolutia,si Dinescu iar se face ca lucreaza
Mircea Diaconu iar o sa strige ca nebunul in microfon:faceti loc pe aici o sa vina cei care trebuie sa ne conduca.si o sa apara Iliescu cu zambetul lui larg si o sa imparta Placinta(ROMANIA)intre patriciu,tariceanu si compania.cam asta ne asteapta
fain articol.
Domnule Lovin’ oare ce au facut toti oamenii acestia[cei care scriu ]la evenimentele din ’89? Chiar il iubesc pe Basescu? Eu sint [am fost] profesoara deci aversiunea e reciproca si iremediabila!!!
“….vor să pună de-o lovitură de stat, ascunsă sub masca grijii faţă de pensionari, bugetari şi şomeri? O lovitură de stat care ar face un imens serviciu Moscovei, eliberând-o de stresul unui preşedinte incomod, în favoarea unei preşedinte preş care, pentru că nu a citit în viaţa lui Doina eminesciană, îndrăgeşte străinii, fie ei spioni ruşi sau bone filipineze.” – scenariul cred ca reprezinta esenta creativitatii dvs; incercati la concursul de proiecte pentru cinematografie!
@prudent: riscul unui razboi civil, in cazul unei “revolte PSD” e imens. Rezultatele – incalculabile.

@Crassus: si eu sper sa nu fie, dar sunt atatia revolutionari in uniforma gata sa ma contrazica…
@scartz: mersi, dar sper sa nu ne astepte asta. Romanului ii vine la cap mintea cea de pe urma.
@ligia: Doamna profesoara, eu am fost in strada la evenimentele din decembrie. Ponta nu stiu unde a fost, nu l-am vazut pe acolo. Nu-l iubesc pe Basescu, dar astazi el e raul necesar. Ca patriot, n-am incotro si sunt de partea lui: omul asta, cu toate defectele lui are o calitate – n-o sa ne vanda niciodata rusilor. Americanilor poate, dar sclavia aia e mai usoara.
@observ: putea sa lipseasca martie din post? Daca scenariul meu devine realitate unde sa te caut sa-ti articulez castane in teasta?
Ca deh cine se aseama cu Che ca Che va pieri ? neeeee macar o sa il facem doar de rusine
)
@Auggie: bine, ma, tu-l compari pe Ponta cu Guevara? Pai il vezi pe Ponta sa lase el bunatate de neveste, copii, socru, partid, kilowati, buletin de Oltenia, bona filipineza si alte delicatese ca sa plece si sa moara urmarit de potera tiranului, in muntii Macinului, cu arma-n mana, langa fratili lui, Crin?
@Spartakus – raspund punctual
1 – nu
2- nu
3- nu
samd
da stii exista daca exista un muzeu al figurlor de ceara la londra si la amsterdam, noi, la bucuresti de ce nu am avea un muzeu la imbecilitatii si prostiei politice ?
[...] http://www.reportervirtual.ro/2010/09/toamna-se-numara-bojocii.html [...]
Un punct de vedere la plecarea Dnei Nicoleta Savin din emisiunea “6 VINE PRESA” B1TV 27SEP10
DE CE A PLECAT? “…pentru ca “politistii” sunt aceeasi militieni pe care-i stim. Iliescu le-a facut alta uniforma, dar naravurile de militieni nu le-a putut masca nici cei 20 de ani scursi din viatza noastra. Actiunile acestor teroristi, imbracati in uniforma statului sunt aceleasi cu acei care ne-au impuscat acum 20 de ani. Sunt oamenii lui Suceava. Sunt grupul care va teroriza statul de drept.
Actiunile tuturor participantilor de la Cotroceni au fost clar dirijate din birourile PSD, PC si PNL. Actiunea se desfasoara conform unui plan pus la punct, asa cum am amintit in alta postare. Iar pentru a deturna atentia, acestea nu sunt coordonate oficial din Bucuresti, ci prin centrele regionale in care s-au constituit aceste grupuri de indepartare a Presedintelui, de sabotaj economic si financiar local. V-am amintit de grupul de la Sibiu, coordonat de fostul Prefect PSD, Moraru, sau la Cluj, sau la Baia Mare, sau la Iasi sau la Constanta…
Organizarea se desfasoara in sistem militarizat. Au atras fosti ofiteri ai vechii-actualei Militii populare si le-au dat ca sarcina instigarea populara. Sub orice forma. Daca n-a tinut cu profesorii sau cu alti consumatori de ban public… S-a incercat si cu militari activi, dar fermitatea lui Oprea a impiedicat acest lucru… Si tocmai acest lucru a generat re-infiintarea serviciului de informatii al armatei. Fostul CI. Pentru ca armata sa nu mai ajunga in situatia anului 1989. Sa reactioneze la ordine de partid, tragand in romani.
Basescu ne spune foarte clar ca armata nu poate primi ordin de la nimeni din statul de drept pentru a trage sau actiona represiv impotriva ordinii de drept actuale. Impotriva oamenilor neinarmati, fara aparare. Antidemocratic. Numai militienii nu si-au uitat naravul “terorist” pe care si l-au pus in practica in “toata splendoarea” de-a lungul perioadei noptii bolsevice. Isi doresc cu ardoare sa poata din nou ancheta, tortura, aresta si institui teroarea.
Prezenta celor doi zuculani in studio pregatiti prin comportament sa puna catuse Nicoletei si Jurnalistului care-si argumentau logic afirmatiile, a avut multumita lui Dumnezeu cu retragerea din emisiune. Un gest de demnitate pentru care ma inclin definitiv cu respect. Un gest de raspuns la urletele boahtarilor din studio care incercau cu tot dinadinsul sa mute atmosfera care s-a consumat la Cotroceni vineri, intr-un studio de televiziune liber de comunism. La B1 TV. Zona libera de bolsevism. Comportamentul acestora a fost unul de militieni, de manipulatori ai adevarului, de reprezentanti ai starii de intimidare si nesiguranta, de unelte ale fortelor obscure pregatite sa distruga ordinea de drept. Atunci cand sefi de sindicat din Romania au puterea sa schimbe sefi ai unor inspectorate judetene ale militiei, atunci ne-am intors in 1990, in perioada FSN, in perioada cand gen. Suceava reorganiza in spirit proletar militiile judetene, transferand intre judete aceleasi figuri lugubre si incarcate de amintiri macabre…
Ma intreb, cat va dura pana la eliminarea acestor militieni din randur purtatorilor de uniforma de politist: Suntem oare masochisti? Nu ne-am saturat de aceste lichele? Dar a acelora care au demonstrat cu arma? Dar al lichelelor sindicale care i-au instigat la actiuni de violenta publica?
Acelui individ care striga ca un militian nenorocit la Nicoleta si la Jurnalistul din Studioul B1 TV?
Aceasta este Politia Romana, o adunatura de fosti tortionari dar si un mare numar de ageamii mai tineri, purtatori ai hainei statului. Aceea platita de contribuabilul roman.
Si atunci, ma intorc la intrebarea retorica a Diaconului Eusebiu: DE CE domnilor militieni?”
LINKUL COMPLET
http://realpolitic.ro/traian-basescu-intre-atacuri-dezlantuite-si-degete-pe-rani.html#comment-2946
Da..da..spartakus.. ,,Agenturili! Agenturili..!” Multa imaginatie si atat, dreapta masura, ioc! PSD-istii au fost si sunt odiosi, dar sa sustii ca base e inca salvarea Romaniei e lamentabil. Foarte mult jeg si in mintea ta…
Sper sa aiba grija Basescu la dioxina…
sunt dezamagit de articol si de logica lui.In primul rand, nu mai insultati inteligenta rusilor afirmand ca pun la cale o rasturnare prin forta. Asa ceva nu este posibil acum in Romania si servicii rusesti destepte sigur ca stiu asta mai bine ca noi.Nici nu cred ca ar apela la oameni cu “experienta” in rasturnari politice, precum Ponta si Antonescu.
In al doilea rand, sigur ca marele urs poate fi deranjat de pozitia Romaniei fata de Moldova sora, dar cum tot Dvs. afirmati ca rusii nu o vad decat ca pe o gubernie ruseasca, de ce ar face atat efort cu rezonanta de razbel international ( UE/NATO vs Rusia ) si s-ar risca ata de mult pentru o “gubernie” ? care ar fi miza in final ?
In al treilea rand, reactia PSD/PNL este absolut predictibila si in linie cu ceea ce ar face in prezent absolut orice politician normal spre mediocru: pe fondul tembelismelor PDL si al nemultumirii populare ar accentua tusele dezastrului si are cere “inlaturarea ” regimului actual, doar-doar pana la alegeri mai ramane ceva. Este pur si simplu instinctul de a te urca pe val si de a obtura faptul ca in realitate nu ai solutii si nu vrei sa fii la carma in vremuri grele, cu atat mai mult cu cat victoria la alegerile urmatoare pare destul de sigura.
In al patrulea si al cincilea rand ar mai fi doua intrebari, dar raspunsurile sunt lungi si dure, asa ca enunt doar intrebarile: ce mai inseamna in fond si la urma urmei sa fii comunist ? o fi numai de rau, o fi si de bine, cine mai stie? sa fii tortionar, sa nationalizezi proprietati, sa dai dupa nevoi luand de la fiecare dupa mijloace, sa ai politici sociale mai de stanga, sau sa te dai cu Putin…ce mai inseamna comunism ? Si ultima intrebare: de vreme ce – dupa cum se spune – it takes two to tango, care ar fi partile intr-un razboi civil in Romania ? electoratele ??? cati ar iesi la arme pentru Boc? dar pentru Basescu ? dar pentru Ponta ?….daca n-ar fi de plans, ar fi de ras…..
@friki: ia o pauza, mestere. Aia cu “agenturili” s-a dovedit ca nu era chiar o gogorita a lui Ceausescu, ci purul adevar. Si mai subtire cu jegul din mintea mea, ca nu mai scrii aici veci pururi, clar?
@oryon: stai linistit, e mithridatizat!
@ari: si eu sunt dezamagit ca nu vedeti padurea de copaci. Este evident, stimata doamna, ca baietii astia guresi, de la Geoana si Iliescu la Vantu si Patriciu, au bucurii la Moscova. La fel de evident, daca stiti putina istorie, ca Moscova n-a actionat decat in ultima instanta cu propriile tancuri, in statele satelit, de obicei preferand sa recurga la cozi de topor locale. Ce se intampla acum imi aminteste perioada premergatoare instaurarii primului guvern “democrat” al lui Groza. Si atunci manifestatiile “populare” de forta, similare celor de azi, si presiunile partidelor din Frontul National Democrat, au dus la rasturnarea guvernului Radescu. Istoria se repeta, stimata doamna, dar pe mine ma deranjeaza ca se repeta cam devreme. Comunismul reprezinta cea mai mare minciuna din istorie, incurajarea nemuncii si prostiei, sub aparenta egalitatii in drepturi. Iar daca nu cunoasteti ce importanta are pozitia geografica a Moldovei si ce ar putea insemna pentru Rusia, pe langa o Polonie puternica, o Romanie Mare, unita, la granitele de vest, probabil e cazul sa puneti mana pe niste lucrari de geostrategie.
Nu stiu cati vor iesi in strada pentru a-i sustine pe Ponta, Mazare si revolutionarii lor de parada, dar stiu ca mult mai multi oameni vor iesi contra rusilor, pe care romanii nu-i inghit defel. Si apoi, in toate razboaiele civile din ultimele decenii – din Spania pana-n Grecia – comunistii n-au invins. Asa ca n-aveti noroc: nu mai pupati comunism in viata asta.
Solutia este ca PDL sa renunte la aberatiile cu care ne toaca la cap zi e zi si sa renunte la guvernare sau sa rnunte la masurile aberante de austeritate. Asa cum si Ceausescu a putut fi dat jos pentru ca infometa poporul(suna cunoscut?) asa si PDL poat fi dat jos tot printr-o revolta populara. Nu inteleg de ce revolta impotriva lui Ceausescu era justificata, iar cea impotriva lui Boc-Basescu nu e?? Si Ceausescu, ca si Boc si Basescu, spunea ca trebuie sa facem sacrificii acu, in speranta unei vieti mai bune peste cativa ani. Ma poate contrazice cinva??
@mirciulica: da, o sa indraznesc eu sa te contrazic. Spre deosebire de Romania anului 1989, in Romania anului 2010 avem regim parlamentar, democatic. Oamenii aia sunt alesi de popor. Care popor asta a votat, asta are. Doar patru ani. Pe urma poporul lihnit de foame va vota alt partid. Si va face foamea si sub ala si tot asa. Asta e sistemul democratic, Mircica.
Si fiindca ai nelamuriri, am si eu una: cati oameni trebuie sa iasa in strada ca un guvern sa fie dat jos? Pentru ca, judecand dupa tine, e suficient sa iasa lumea in strada pentru ca guvernul sa plece. Ce-ar fi ca de fiecare data cand iesi in strada cateva mii de nemultumiti – pe care-i gasesti lesne in orice tara – guvernul acelei tari sa plece? Gandeste cu mintea ta si nu mai veni cu propuneri infantile. Presupun ca ai o varsta rezonabila.
@ spartakus:
din nou detectez greseli de logica, pe care presupun ca le veti echilibra cu – evident – consideratii geostrategice. Spuneti ca romanii ies oricand contra rusilor – de acord, desi sa amintim ca romanii ar iesi oricand si mai abitir decat orice in apararea Ardealului – dar exemplificati cu situatii care (dupa cum spuneti) se repeta cam devreme si in care s-a pus o nenorocita de sa (sau sea) pe spinarea poporului roman fara nici un fel de razboi civil intern ( ci cu concursul unor imprejurari de-a dreptul mega geostrategice la care si altii au aquiesat, pe care nu le evocati si carora nu stiu ce popor din Est le-ar fi putut rezista)
Oricum, fara sa fiu defensiv ( adresa de mail e o relicva stupida ) prefer sa vad desfasurarile urmatoare decat sa va mai dau ocazia sa schimbati registrul/stilul jurnalistic cu cel de istoric si istorician autentic ( nu sunt multi jurnalisti, bloggeri, politicieni [...] si whatever care in numai 19 minute ar da raspunsul pe care l-ati dat Dvs ).
Presupun ca de vreme ce Dvs. imi livrati texte plate gen “comunismul reprezinta cea mai mare minciuna din istorie, incurajarea nemuncii si prostiei, sub aparenta egalitatii in drepturi” ( aici nu contest adevarul enuntului ci platitudinea exprimarii ) pot si eu sa va zic ” sa lasam timpul sa-si spuna cuvantul “, poate gresesc eu si chiar s-au adunat vorba lui Isarescu toti desteptii intr-o parte si toti prostii in alta.
@ari: saua de care vorbesti dumneata nu ne-au pus-o altii, ne-am pus-o tot noi. De 20 de ani guvernele au dat pomeni peste pomeni. Tantalaii astia de la guvernare au avut ghinionul ca la ei sa apara fundul sacului.
Cat despre pericolul rusesc si “texte plate”, va dau un singur exemplu despre ce inseamna solidarizarea romanilor in fata Ursului Sovietic: momentul 1968, cand sute de intelectuali care numai comunisti nu erau, de la Goma la Ivasiuc si Breban, s-au inscris in Partidul Comunist si l-au sprijinit pe Ceausescu, cerand chiar sa lupte cu armata in mana, in cazul unei invazii sovietice. Asta cred ca spune multe despre sentimentele noastre fata de rusi. Cat despre ce va fi, vom vedea. Urmasii nostri ne vor judeca.
@Spartakus: “Care popor asta a votat, asta are. Doar patru ani. Asta e sistemul democratic”
Poporul nu asta a votat. Daca , de pilda , l-am votat pe Cristian Diaconescu , am facut-o pentru a i se opune lui Basescu si PDL-ului , nu sa se duca si sa le dea lor votul meu. Doar patru ani.
“Nu stiu cati vor iesi in strada pentru a-i sustine pe Ponta, Mazare si revolutionarii lor de parada, dar stiu ca mult mai multi oameni vor iesi contra rusilor, pe care romanii nu-i inghit defel.”
Aoleu , carevasazica o sa ne batem cu rusii !? Mie mi-e frica de astia ! Vreau sa ma apere neinfricatul Basescu, cu bratele lui vanjoase de marinar !
Chiar nu poti fi atat de onest , incat sa admiti ca oamenii vor iesi in strada pentru ca nu mai au din ce trai si nu pentru a-i sustine pe Ponta si Mazare ?