Nu e de ajuns că avem fătuci în presă care fac de ruşine breasla de câte ori vor să se afirme. Trebuie să ne lovim de caprele astea behăitoare pe lângă subiect şi atunci când încercăm să le trezim pe fătucile de la PR să ne dea un răspuns. Cele mai multe sunt de o incompetenţă incredibilă. Da, e drept că multe provin de pe băncile facultăţii de jurnalism sau chiar din presă, unde au primit lecţii de la nişte rataţi sau neica nimeni, tot la modul general. Ştiţi cum se zice: dacă nu ştii să faci nimic, atunci te faci profesor (evident tot o generalizare). De vreo 18 ani mă tot lupt cu cuconetul ăsta caraghios, mai întâi de la insituţiile de stat, iar acum de la cel privat, dar până astăzi l-am criticat doar în particular. Mi-a ajuns însă să le spun că-s proaste în particular, evident într-un stil diplomat. Am să dau câteva exemple de neghiobie amuzantă atunci când priveşti retrospectiv, dar pe moment îţi vine să le dezmembrezi ca pe păpuşi şi să le arunci la tomberon.
N-am să vă plictisesc cu exemple de genul “nu ştiu”, lait motivul celor de la PR când au o problemă delicată de rezolvat. Ce înseamnă delicată? De exemplu, un X personaj este schimbat din funcţie sau un altul urmează să vină la un post, că nu le întreb dacă e adevărat că secretara directorului prestează şi noaptea în birou cu şefu’ sau Z angajată a fost promovată doar pentru că este ruda sau amanta nu-ştiu-cui.
Primul exemplu. De azi. Colega mea Bianca a sunat o tanti de la Prima să o întrebe de emisiunea lui Andrei Gheorghe. Ştiţi răspunsul? Magda Istrate, pe prenume şi nume, îi zice să citească amănunte pe blogul lui Obae. Pardon? Nu ştiam că individul lucrează şi acolo, chiar dacă ştiu de relaţiile sale limbiste cu Adevărul, Realitatea, România liberă etc. Bun. Mai mult, şefi din trusturile respective – da, ăia cărora le-o trag de ani de zile – discutau între ei despre un eveniment ce trebuia promovat, iar ei ziceau că e suficient ce a dat Obae. Atunci de ce naiba mai au angajaţi oameni la PR dacă totul e să fie făcut “pe surse” – adica transmiterea mesajului şefilor printr-un intermediar ce se dă independent de fursecurile de care nu poate comunica în timpul unui eveniment pentru că are gura plină? Magda nu este la prima abatere. Penultima a fost când am scris de emisiunea Incognito, ce urma să fie lansată la Prima TV. Fata asta pare de o prostie nemăsurabilă (a se traduce incompetenţă), iar colegele ei o urmează, că altfel n-ar putea fi pe plac şefei. Da, fătuca e şefă.
Al doilea exemplu. Aţi auzit de Florentina Ermurache, poreclită Puşa? Nu e nicio păpuşă, chiar dacă alintul rimează, ci PR manager B1 TV. N-am să o atac la fizic, ci la creier. Aici neuronii ei par stingheri. Supăraţi rău între ei, atât de supăraţi, că nu vor să comunice. Pe 13 septembrie, în exclusivitate, am scris despre semnarea contractului dintre Robert Turcescu şi B1 TV. Am sunat-o imediat după să o întreb diverse pe temă. Nu mi-a răspuns. După cinci minute am sunat-o iar. Avea telefonul închis. După două ore şi jumătate de la publicarea informaţiei, Puşa trimite comunicatul de confirmare a informaţiei. Îl dau şi eu la update cu tot cu numărul ei de mobil, dar cu precizarea să nu se încrânceneze nimeni dacă nu va răspunde. A doua zi primesc două mesaje: să scot numărul ei de telefon pentru că nu este pentru tot mapamondul şi că este dezamagită de mine: “În ciuda stilului tău cam agresiv şi uşor arogant, pentru mine erai o voce credibilă a presei“. Doar că acum i s-a părut aberant şi penibil să o trag de urechi că o doare-n cot de cei care o sună pe telefonul de serviciu. Să subliniez asta? Ei bine, îi răspund că de aia are acel mobil: să fie contactată şi să răspundă. Ce-mi spune fătuca? “Nu am să intru într-un război al mitocăniilor, cu tine şi nici nu vreau să primesc fluxul energiilor negative pe care le emani“. Normal că m-a apucat râsul. În faţa unei astfel de aberaţii n-ai ce face. Bine, poţi să-i sugerezi să-şi depună demisia.
Al treilea exemplu. De data asta n-am să dau nume încă, dar am să spun că face parte din trustul Realitatea-Caţavencu. Are loc un eveniment neobişnuit în trust, iar eu o sun. Evident după ce public informaţia în exclusivitate 
. Nu răspunde. Mult mai târziu mă întreabă de ce am sunat-o. Îi spun că am nevoie de o poziţie oficială faţă de respectivul subiect. Se scuză că a uitat telefonul nu ştiu unde, dar că oricum nu era de serviciu şi că nu poate să-mi spună nimic pentru că nu vrea să devină sursa mea. Hahaha! I-am explicat că nu vreau să fie sursa mea (acestea devin din proprie iniţiativă că nu sunt la Securitate să oblig pe cineva), ci doar să-mi dea o informaţie legată de eveniment. Oficial. N-a înţeles ideea şi nici că oricum aflu înaintea ei ce se întâmplă în curtea sa. După câteva zile, duduiţa mă abordează elegant pe e-mail şi-mi spune că are un comunicat şi pentru mine. Bineînţeles legat de altceva şi care suna mai mult promo. O întreb de ce m-ar interesa o informaţie publică de ieri, iar ea începe o discuţie de filosofie. După 20 de minute, mă uit totuşi în inbox. Nu primisem nimic de la ea. O rog politicos să-mi dea şi mie comunicatul. Îl primesc într-un final şi aflu că ştirea era alta: nu aia că ei camuflau un eşec, ci că a fost schimbată conducerea editorială, lucru care nu fusese publicat de nimeni. Am aflat asta după 30 de minute de vorbă inutilă, în care-mi explica aiurea că nu poate vorbi decât oficial cu mine şi deci nu va fi sursa mea, de parcă aş fi încercat să o recrutez cumva. Aşadar, fătuca a ratat să-mi dea ştirea, deci n-a ştiut să-şi promoveze firma, pentru că-n acel post aş fi scris ce idee aveau ei în cap. Şi evident că ştirea a apărut între timp pe site-urile/blogurilor celor care primiseră comunicatul.
Caz extrem. Un coleg din presă a fost sunat de o şefă de la PR, fatucă gen ţaţă, nervoasă pe un articol, care a consumat impulsul pentru a-i spune că este prost. Nu s-a terminat aşa. După cîteva ore, l-a sunat să-i spună că-l dă afară de la ziar. Culmea: chiar a încercat.
Precizări pentru cei din PR. Foarte importante. Doamnelor, domnilor şi fătucilor, voi aveţi un job, dar şi eu am unul. Eu trebuie să scriu despre lucruri urâte pe care voi încercaţi să le coafaţi pentru a da bine. Voi mai vreţi să promovez toate mişcările voastre dintre care unele chiar merită. Trebuie să ştiţi însă câteva lucruri pentru a avea succes în meseria voastră măcar în relaţia cu mine, cu toate că e general valabil ce vă spun acum. Vă dau eu un set de reguli care mă fac să-i apreciez pe oamenii de la PR.
- Răspundeţi la telefon, iar când nu puteţi pe loc daţi un sms şi reveniţi când vă eliberaţi dacă ştiţi numărul apelantului sau dacă omul vă trimite sms cu numele şi instituţia de presă/blogul pe care-l reprezintă.
- Nu vă certaţi cu ziariştii şi nici cu bloggerii. Au dreptul să întrebe, iar voi aveţi obligaţia să le răspundeţi la întrebări, iar când nu puteţi evitaţi elegant, nu cu jigniri.
- Nu aşteptaţi doar să primiţi sau să vi se facă servicii gratuite numai pentru că aveţi sanii mari sau zâmbiţi frumos. Există o lege a compensaţiei. Exemple absolut banale: te întreb despre reducerea salariilor. Nu poţi spune nimic oficial, dar poţi neoficial să zici da sau că ai auzit şi tu dar nu eşti sigur/ă. Al doilea exemplu. Solicitantul ştie că tu vrei să lansezi nu ştiu ce produs înainte ca informaţia să apară pe piaţă. Îi poţi da detalii. Te ajută astfel, chiar dacă tu vei putea transmite comunicatul abia a doua zi.
- Învăţaţi să-i agăţaţi pe jurnalişti şi bloggeri cu informaţia care-i interesează. Faceţi atractiv textul chiar dacă aveţi un şef idiot, iar când vorbiţi personal cu cei pe care doriţi să-i folosiţi nu bateţi câmpii cu lucruri fade. Aşadar, nu plictisiţi.
- Nu vă mai ascundeţi după “nu ştiu”, ci daţi măcar impresia că faceţi tot posibilul să aflaţi informaţia şi să o furnizaţi celui care a solicitat-o primul. Veţi avea în el un amic care vă poate întoarce serviciul.
- Nu trimiteţi mesaje seci de genul: noi facem asta şi atât de parcă ar interesa pe cineva să publice comunicate de presă gratuit, mai ales că sunt neinteresante. Şi nu uitaţi să puneţi un titlu atractiv. Vă dau un exemplu despre o doamnă de la PR care-mi trimite câteva mesaje pe săptămână din care am publicat doar unul. Chiar dacă nu o cunosc personal, le citesc însă pe toate pentru că mă agaţă din titlu. Ştiţi ce promovează ea? Daniela Popa de la Media Link Business promovează Târgul produselor tradiţionale. Nu sunt gurmand, dar îmi lasă gura apă când citesc comunicatele ei.
- Încercaţi să personalizaţi mesajele pentru cei mai importanţi (exemplu: una este să primesc un mesaj cu Dragă Tiberiu şi alta cu Stimate domn/doamnă) şi daţi dovadă de umor în mesajele voastre. Altfel spus: nu fiţi constipaţi pentru că nimeni nu e dator să vă asiste când naşteţi un banal comunicat de presă de parcă ar fi scris de un robot ce funcţioneată pe baza unui program mucegăit.
- În fine, nu uitaţi că nu sunteţi veşnici pe o funcţie, iar relaţiile nu se păstrează dacă vă comportaţi ca în exemplele de mai sus. Şi nu spuneţi retoric “şi ce dacă”, pentru că s-ar putea să aveţi nevoie de cei pe care-i flituiţi acum. Mi s-a întâmplat şi asta, doar că eu nu sunt omul care să ţină ranchiună şi le-am întins o mână de ajutor.
Notă finală: Trebuie să recunosc totuşi o îmbunătăţire a relaţiilor dintre cei de la PR şi bloggeri, care acum nu mai sunt priviţi ca nişte ciudaţi, ci sunt solicitaţi de firme din ce în ce mai importante pentru diverse evenimente şi publicitate. Din păcate, tot presa e cea vinovată că nu ştie să comunice. Cred că aici sunt cei mai slabi oameni din PR care tremură pentru coltucul de pâine, dar nici nu fac mare lucru pentru a le reuşi ceva.
@ Lovin, vezi ca ai doua “zeceri” lipsite de, sa-i spunem asa, decenta.
1. “Daca nu stii sa faci nimic, atunci te faci profesor”. Trecand dincolo de eroarea de logica pe care te las s-o descoperi, te felicit pentru respectul pe care il arati profilor si invatatorilor tai care stiau sa faca… nimic.
2. Ai habar ce se preda pe la facultatile de jurnalism legat de PR (dar si de presa)? Cred ca nu, pentru ca afisezi o siguranta dezarmanta.
Blackman: nu eu am inventat vorba asta
, dar sunt de acord cu ea la jurnalism. Spune-mi cati jurnalisti adevarati predau la Jurnalism. Nu este nicio eroare de logica. Este intr-adevar ilogic ca atunci cand habar n-ai de meserie sa-i inveti pe altii, dar asa se intampla. Este o generalizare la treaba cu profesorii. Vezi paranteza. Da, si ai dreptate: nu am respect nici pentru profesorii mei si nici pentru cei patru invatatori. In mare. Sunt cateva exceptii. Profesoara de muzica, cea de istorie – diriga – si cel de engleza de la scoala generala,apoi cea de romana si profesorul de filosofie de la liceu. Cam de ei imi amintesc. Bine, nu-l uit nici pe domnul invatator. Din pacate, l-am avut un singur an. A murit dupa si au venit niste tzatze pe post de invatatoare.
La al doilea punct: nu, habar n-am ce li se spune la PR. Pana acum rar m-am intalnit cu profesionisti, de aici si concluzia. N-au invatat nimic. Ori ei sunt prosti – ceea ce e scuzabil oarecum, ori profesorii n-au avut tact pedagogic, iar asta e grav.
Daca nu ai avut profesri buni nu trebuie sa generalizezi. Poate in generala n-ai stiut ce cauti, poate mai tarziu a fost prea tarziu. Esti convins ca iti faci treaba cum trebuie , ca multumessi peste jumatate din cititori? Pe mine m-ai suparat in seara aceasta prin acest post dar…nu-i nimic, asta e@
Dorim sa stim si numele fatucii de la Realitatea – Catavencu! De ce ar fi numele ei confidential si al celorlalte nu?
Lovin,
1. eroarea de logica:daca NU STII sa faci NIMIC, atunci te faci profesor. Asadar NIMIC=CEVA? Este o dubla negatie.
Ma surprinde competenta pe care o afisezi. Invatatorii au fost incompetenti, profii asemenea, PR-istele si ele. Poate problema e in alta parte?
2. daca nu stii ce ii invata pe la jurnalistica, de ce faci aprecieri asupra institutiei? Eu sunt de acord cu tine ca “piaristele” din exemplele de mai sus nu ar trebui sa practice aceasta meserie, dar fii sigur ca nu asta au invatat in facultate. Stii, eu pot invata si cu Brunea Fox pentru ca, daca ajung pe mana “jurnalistului” Ciutacu (specializat pe la textile-pielarie) trebuie sa fac ce spune el pentru a-mi castiga painea.
Oameni buni, va legati de lucruri care nu au absolut nicio legatura cu subiectul textului. Aici e vorba de nivelul de aroganta si nesimtire, suna dur, dar asta e, al acestor madame care stau pe scaune caldute, pe salarii bunute si mananca prajiturele si beau cafea 8 ore pe zi. E job-ul lor, care dupa parerea mea e imprumutat si inutil, sa dea amanunte. Eu, ca jurnalist nu pot inventa stiri si am nevoie de detalii sa scriu una. Am cunoscut si persoane ok din PR, dar foarte putine. Ar trebui sa fie tras un semnal de alarma, pentru ca multe dintre ele au lucrat in presa si ar trebui sa se poarte altfel. E pe principiul ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.
Cu toate ca ai scris de mai multe ori chestii cu care nu am fost de acord (am voie, nu-i asa?), de data aceasta tre’ sa-mi scot palaria. Ai mare dreptate!
Ligia: imi pare rau ca te-am suparat, dar asta e realitatea. Multi profesori n-au talent pentru ceea ce fac, iar in general am greata de cei care predau la jurnalism si ei n-au facut nimic in viata lor de gazetar. Bine, daca au avut una. Unii te invata din carti. Jurnalismul nu este o meserie pe care o inveti bine din carti, ci de pe teren, prin multa practica. Daca sunt multumit de ceea ce fac? Uneori. Stiu ca as putea sa-mi fac treaba mai bine daca as avea timp. N-am insa si informatiile circula rapid.
Cititor: macar cu ea am comunicat. N-a stiut sa-si vanda informatia, dar mi-a explicat apoi 30 de minute ce si cum. Si-a dat seama ce vreau si cum, dar prea tarziu. A si recunoscut ca a gresit. Am uitat sa spun asta.
Blackman: n-am inventat eu roata, nici aceasta vorba. Vrei sa vorbim despre logica?
Sa-mi spui daca ti se pare logic ca un om care n-a scris in viata lui o stire sa ii invete pe studenti cum se fac stirile. Bine, asta e simplu ca buna ziua, dar ce ne facem cand vorbim de reportaje sau anchete. Nu stiu cat de incompetenti au fost cei patru invatatori – de fapt doar un barbat si restul femei, pentru ca eram prea mic, dar imi amintesc ca el avea tact si era bland, pe cand ele urlau la toti elevii. Recunosc ca la mine mai putin, dar nu ma incanta ideea de femeie isterica pe acest post. Iar de profesori deja eram mare sa-mi dau seama ca abia asteapta sa se termine programul si sa fuga. Foarte putini isi faceau meseria cu placere. Asta o simti. Nu trebuie sa fii geniu. Iar la PR ti-am dat doar doua exemple. Am o groaza insa: personale si nu doar. Stii ca un jurnlioast (chiar sefulet) a fost zburat din functie dupa un astfel de razboi cu o fatuca de la PR?
PS Apropo de Brunea Fox. De la el putem invata multe, dar talentul nu se invata, iar niciun sef imbecil nu te poate impiedica sa scrii bine. E real ca uneori sefii modifica in text fara sa stii, dar nu este o regula.
Peter: Multumesc
. Sigur ca ai voie orice.
Eram cu baietii la o bere si cineva a gresit cuvintul, le-a zis: piarizde.
Oooops ! Asa fac baietii la bautura, scuze !
acuma trebuie sa manca si gura lor o paine nu?
S-a întîmplat, în 2008, la Londra, să acopăr un subiect pentru nişte clienţi din România, subiect în care era implicată şi clinica Marie Stopes, o instituţie specializată în avorturi. Evident, o asemenea prăvălie nu e privită cu ochi foarte buni în anumite cercuri, iar PR-ul lor se aştepta la lovituri în direcţia ficaţilor din partea mea. La telefonul fix al instituţiei afişat pe site mi-a răspuns o centralistă, care mi-a făcut legătura cu biroul lor de presă, unde m-a preluat o coniţă amabilă, care m-a programat să iau un sincron într-o oră. Cînd am ajuns acolo, îmi pregătiseră deja o cameră cu decor numai bun de filmat, ba chiar m-au ajutat să îmi pun luminile. Le-am luat un interviu de 10 minute, fără menajamente şi fără pudibonderii, iar, la final, ofiţerul lor de relaţii publice mi-a ţinut camera să fac şi un stand up. Iar după aia, că tot îşi terminase programul, am trecut strada la un pub şi am consumat cîte două pint-uri de bere englezească (destul de nasoală, după gustul meu) şi a rămas că ne mai auzim. Nu ne-am mai auzit, că subiectul s-a răsuflat după aia. Dar aşa lucrează un PR la o clinică de avorturi din Londra. Data viitoare, vă povestesc cum m-am înţeles cu ofiţerul de PR de la BBC Television. Miraculos, pot să vă zic…
cat despre profesorii de jurnalism…..doamne, m-am lovit dureros de cativa dintre ei. cu tupeu cat casa mi-au fluturat diploma pe sub nas si mi-au spus ca nu accepta salariu mai mic de 500 de euro. iar ei nu stiau sa spuna cate puteri sunt in statul roman. ca sa nu mai spun ca primarul si prefectul erau totuna in mintea lor.
lor li se pare ca a fi jurnalist inseamna sa apari pe sticla si sa-ti dai cu parerea ca nistorescu, chireac sau mircea badea si ca subiectele se pot face la telefon intre doua barfe
@ Bianca Damian, nu trebuie sa vedem doar fondul, ci si forma, nu-i asa? Altfel nu ar mai fi nicio diferenta intre un proces-verbal si un reportaj.
@ Tiberiu Lovin, in cazuri particulare ai perfecta dreptate. Eu am reactionat la generalizari.
Mihai Ursu poate confirma ca sunt profesori care nu au scris niciodata o stire dar de la care ai ce invata. In plus, oricat de incompetent ar fi, un prof de la jurnalistica nu va invata “piaristele” sa faca ceea ce fac. Eu cred ca problema este legata strict de competente. O nulitate nu poate ajunge in PR si/sau in presa decat sprijinita de o alta nulitate.
Spui ca jurnalismul nu se invata din carti. Asta inseamna ca trebuie sa inventam noi apa calda. Meseria asta nu se face dupa ureche, prin calificare la locul de munca. Lipsa de talent poate fi compensata, dar lipsa de cultura nu. IMi amintesc ca primele “manuale” de jurnalism aparute dupa ’90 erau extrem de cautate (si de utile, de altfel). Imi amintesc de o cartulie de pe la Rompres care constituia baza noilor generatii de ziaristi. Acum se practica haiducia in presa, iar asta nu se intampla din cauza profilor care nu au scris niciodata.
@ orfana, profii de jurnalism au cerut 500 E salariu? Esti cumva Bondrea undercover?
Presupun ca era vorba despre cativa dintre miile de absolventi care isi doresc sa devina andreea esca si nu sunt intelesi de nemernicii de angajatori care au nevoie de reporteri. Chiar, stie cineva cati “jurnalisti” se califica anual pe ogoarele universitare ale patriei?
@blackman: n-am fost atenta si imi cer scuze. evident ca nu profii au cerut salariul asta ci produsele muncii lor de patru ani. mai grav este ca nu a fost doar un singur specimen ci vreo 5-6 la un interviu de angajare. unul singur a mai venit si a doua zi, dar cand a vazut ce inseamna munca de teren nici nu s-a mai intors sa-si ia sacosa cu care venise dimineata
eu prestez pe o nişă, pe IT. şi oamenii de PR care în accepţiunea mea se pricep cât de cât se plâng de ceva mult mai grav, de oamenii care vin din urmă. nu-i destul că au şefi care nu ştiu nimic, gen ingineri cu firmă de PR şi conturi pe pile care – mai urât, nu ştiu, dar se şi bagă. oamenii ăia angajează oameni ca ei. dar hei, ai scris o dată treaba asta, data următoare când te supără doar dai link la ea şi gata. spre deosebire de unii PR – wannabees care n-o vor face, pentru că spun că ei nu stau după new media, ce atâta internet, au şi ei o viaţă…
Cu Magda am avut experiente in regula si m-a ajutat cand am avut nevoie. Dar Pusa este, intr-adevar, dusa cu pluta. Am scris, acum foarte mult timp, despre ea: http://andreeavasile.wordpress.com/2009/10/18/sa-fii-profesional-la-cheremul-unor-nebuni/
Totusi, nimeni nu a observat nimic ciudat aici? Cred ca se desprind usor macar 2 lucruri VITALE:
1. CA ORICE JURNALIST TREBUIA SA STII CA STIRILE SE VERIFICA INAINTE SI NU DUPA….CA SA NU MAI VORBIM DE CELE 3 SURSE…
2. TE OFTICI DE MOARTE CA INFORMATIILE AJUNG LA OBAE INTAI…DE FAPT, AICI E PROBLEMA DE BAZA, CA EL AFLA INTAI, IAR TIE NICI MACAR NU-TI RASPUNDE NIMENI LA TELEFON.
absolut jenant si penibil in egala masura…
Pot sa dau si eu un exemplu? O tanti de la un departament de relatii publice dintr-o institutie pe care o finantam toti mi s-a plans ”ce nesimtiti sunt ziaristii astia”, ca a trimis un comunicat si ei l-au luat cu copy/paste. E drept ca, uneori, comoditatea face ca ziaristul sa copieze integral comunicatul, dar evident ca asta nu se intampla cand comunicatul e o varza imposibil de reprodus. Problema era ca ea nu pricepea ca asta ar trebui sa fie tinta oamenilor de PR: sa gandeasca prin prisma jurnalistilor informatia de transmis, daca vor ca ea sa fie preluata de presa.
Trec si peste faptul ca, pentru tanti asta, relatii publice si relatii cu publicul erau acelasi lucru, lucru confirmat si de faptul ca nu nimerea niciodata numele departamentului in care lucra…
Tibi, este superba si pe deplin justificata iesirea ta! Si curajoasa, ca sigur o sa-ti inchida niste usi.
Ma si miri uneori ca existi. Ca, daca numar pe degete cati jurnalisti autentici mai vad prin presa romaneasca, fac cam asa: “pai, e Tibi, si-apoi…”. Si-apoi imi trebuie cateva secunde bune ca sa-mi mai amintesc de inca 2-3 cel mult.
Cu stima,
Cristi
“Sa-mi spui daca ti se pare logic ca un om care n-a scris in viata lui o stire sa ii invete pe studenti cum se fac stirile. Bine, asta e simplu ca buna ziua, dar ce ne facem cand vorbim de reportaje sau anchete”
@Tiberiu Lovin. Cred ca, de fapt, esti de acord cu mine cand spun ca, paradoxal, cel mai complicat gen jurnalistic este… stirea
@submit, ai dreptate, stirea e un gen foarte greu. Si mai greu este sa raspunzi insa la intrebarea ”care e stirea?”… Sunt multi ziaristi care nu pot raspunde corect, ce sa mai spui despre oamenii din PR, ale caror interese nu vizeaza informarea generala, ci crearea / mentinerea unei imagini pozitive a organizatiei??
Lovin, nu am mai citit de mult timp un text cap-coada. Misto!
Cristi, multumesc mult. E adevarat ca nu sunt diplomat deloc si mi-am inchis astfel multe usi, dar eu nu pot sa tac si nici sa spun altceva in afara de ceea ce cred si stiu. Si mai sunt o groaza de jurnalisti mai buni ca mine. Inca nu i-am descoperit pe toti. Multi sunt in provincie.
Ai perfecta dreptate!
Eu am 10 ani de presa si aproape 6 ani in meseria de consultant in comunicare, dar am fost si PR.
In calitate de PR am facut unele greseli, dintre cele mentionate de tine. Greseli am spus, ca sunt om. De departe nu sunt fatuca, iar de prostie nu m-a acuzat nimeni.
Tot ceea ce ai semnalat tu este perfect real. Calitatea oamenilor din PR este la fel de slaba ca si calitatea oamenilor din presa. Fix din aceleasi motive: saracia. Profesionistii costa!!!
PS: a se intelege. Nu sunt prietena cu Lovin, desi nici motive de dusmanie nu am. Mi-a dat o lovitura nemeritata la plecarea de langa Sorin Oprescu. Pe motiv ca eu nu am putut rezolva o problema care-mi depasea total atributiile. Exact ca el insa, nu port ranchiuna. Iar daca omul are dreptate, ii dau.
Submit: pentru mine cel mai simplu este sa scriu stiri
. E abc in presa. Daca nu esti in stare de asta, nu cred ca te poti numi jurnalist asa cum se cred unii care isi dau cu pararea. Opinii pertinente poate avea si o taranca sau un cersetor. Sa produci informatia si sa o transmiti e mai complicat.
Nadina: Multumeac mult. Te-as mai contrazice un pic. E adevarat ca profesionistii costa, dar eu cred ca pana a ajunge in top si dupa trebuie sa-ti faci meseria asa cum trebuie. N-as vrea sa ma dau exemplu, dar nu stiu alti oameni. Am muncit la fel si pe sume foarte mici in comparatie cu ce castig acum, daca nu mai bine. Important este sa-ti placa si sa fii facut pentru o anumita meserie. Altfel e munca in zadar si nimeni nu va fi multumit. Poate doar seful daca persoanele pe langa subiect si predicat presteaza si altceva.
zicala era de fapt – cei care nu stiu sa aplice teoria, nu pot face altceva decat sa o predea – si este cu adevarat o descalificare la adresa profesorilor, care din pacate sunt priviti cu dispret, mai ales in Occident, unde “a face bani”, si nu “a fi dascal” e sinonim cu inteligenta.
Cat despre PR-istele noastre… obisnuit agramate si cu atat mai obraznice… numai de bine! Asteptam selectia naturala sa le schimbe, ca sefii lor, in niciun caz!