Pe vremuri, când programul TV însemna un sandvici format din două telejurnale translucide, o salată fadă de cântece şi coruri patriotice şi eventual una bucată costelivă film nord-coreean, televizorul ni se părea o divinitate mai enigmatică decât Apollo din Delfi, pentru că tăcea mâlc toată ziua şi atunci când vorbea, vorbea în bulgară, de nu pricepeam mai nimic. Astăzi, la două decenii şi ceva de zilele când am fi stat lipiţi non-stop de micul ecran, mulţi dintre noi se mândresc cu faptul că au renunţat la el. Motivul nu-i greu de dedus: televizorul te tâmpeşte. Am citit recent un articol în care se dezbătea fenomenul renunţării la televizor. Autorul, Vlad Mixich, un puşti talentat şi isteţ, căruia îi prevăd un viitor strălucit în presă, pentru că are cultură, idei şi talent cu carul, vorbea despre acei “ciudaţi” care vor constitui poate avangarda viitorului, prin gestul lor de a-şi arunca televizorul pe geam nu neapărat când ne distruge Piţurcă naţionala. Cu toată aprecierea pe care i-o port mai tânărului meu confrate, îmi permit să nu fiu de acord cu el. Renunţarea la televizor este, în opinia mea, o soluţie egoistă din partea unui intelectual. Un refugiu în faţa propriei neputinţe de a rezolva o problemă gravă – incultura şi lipsa de educaţie a maselor - şi de a se implica măcar în rezolvarea ei. Intelectualii sunt, am mai spus-o, sarea şi piperul unei naţiuni, ei imprimă – sau ar trebui să o facă, la modul ideal – curentul pe care o naţiune înaintează prin vremuri. Izolarea de vulgul amator de necrofagii televizate, chiar şi prin această frondă a distrugerii telecomenzii, este contraproductivă. Ce rezolvăm dacă nu mai privim la televizor? Oamenii destupaţi la minte vor simţi poate o mare uşurare să nu mai fi asediaţi de emisiuni cretine şi filme de duzină. Dar ei au deja, prin prisma educaţiei şi a formării lor, un filtru ce împiedică pătrunderea impurităţilor. Nu oamenii deştepţi ar trebui, zic eu, să arunce în aer televizorul, fiindcă ei nu se vor contamina niciodată de inepţiile debitate acolo. Oamenii săraci cu duhul ar trebui să o facă, pentru că ei sunt permeabili ca un burete şi vor absorbi, voluntar sau nu, acele cretinătăţi. Or, asemenea lucru este imposibil: oamenii cu un nivel intelectual scăzut nu vor accepta pentru nimic în lume să fie privaţi de cutia magică, devenită parte din viaţa lor şi, pentru mulţi, unica sursă de circ, căci unde pot vedea mai multe animale – maimuţe, hiene, rechini, şacali, vulpi, decât pe sticlă?

Culmea este că oamenii inteligenţi care fac un titlu de glorie din renunţarea la televizor se aruncă în braţele internetului, pretinzând că “spre deosebire de televiziune, care modelează creierele populaţiei, Internetul este cel modelat de creierele utilizatorilor săi”. Nimic mai fals: Internetul conţine la fel de multă violenţă ca şi televizorul şi dacă pe televizor vezi crime, violuri, atacuri teroriste, pe Internet ai posibilitatea să ştii şi cum le poţi pune în practică şi să afli, bunăoară, cum să-ţi faci o grenadă artizanală cu care să arunci în aer profu’ de mate cu tot cu şcoală. Cred că dimpotrivă, Internetul este o jucărie cu potenţial de risc mai mare chiar decât televizorul, pentru creierele labile. Căci de fapt nu jucăria în sine e periculoasă, ci modul cum e folosită. În plin secol XXI, nu poţi renunţa la energia atomică doar pentru că nişte măcelari au distrus Hiroshima; nu poţi trăi la lumânare, fără curent electric fiindcă americanii prăjesc încă oameni pe scaunul electric. A renunţa la televizor din pricină că din el ies lucruri hâde mi se pare un nonsens. În loc să se refugieze în turnuri de fildeş cu conexiune wireless, intelectualii care se mândresc că au dus plasma la ghenă ar face mai bine să se implice social şi să pledeze pentru introducerea de legi mai restrictive privind emisiunile şi filmele difuzate la TV. Sunt convins că dacă mii de oameni inteligenţi din ţara asta şi-ar uni glasurile, ar putea impune eliminarea emisiunilor care încalcă orice limită de morală, bun simţ şi civilizaţie. CNA dă azi amenzi de mii de lei pentru asemenea mizerii de emisiuni, dar televiziunile supralicitează, căci obţin, din reclame, bani mai mulţi. Dacă, sub presiunea liderilor de opinie, s-ar da legi prin care amenzile să fie de zeci sau sute de mii de lei, cu siguranţă am vedea la televizor mai puţine blonde, mai puţine maimuţe, mai puţine tomberoane şi mai puţini lobotomizaţi. Dacă ştirile de la ora 5 ar fi complet eliminate, deoarece s-a dovedit că prezentarea în exces a actelor de violenţă încurajează comiterea altora noi, dacă s-ar interzice dezbaterile inutile şi aiuristice pe marginea unor cazuri penale, devenite bombe mediatice, precum Elodia sau Mădălina Manole,  foamea de senzaţional s-ar potoli, pentru că telespectatorii sunt precum copiii – cum  îi educi, aşa îi ai. Nu-mi fac iluzii că vom avea la televizor doar concerte de Brahms  sau Teleenciclopedia şi nici n-ar fi bine să fie aşa, dar m-aş bucura dacă isterizarea  şi imbecilizarea prin televizor n-ar mai atinge cotele alarmante de azi. Nu e nici o mândrie, pentru un om deştept, să se laude  că el a renunţat la televizor, ca apoi să se vaite că trăieşte  într-o asemenea ţară. Iar Vlad Mixich şi oamenii inteligenţi, asemeni lui, nu doar  n-ar trebui să renunţe la televizor, ci ar trebui să lupte din răsputeri, să se implice şi să facă tot posibilul să  ne privească ei din televizor.