În urmă cu un deceniu, Sorin Ovidiu Vântu a fost vânat de presă pentru scandalul FNI, afacere în urma căreia sute de mii de români şi-au pierdut banii investiţi într-un somn liniştit. Atunci, SOV nu reuşise să cumpere presă decât prin bannere şi articole publicitare. Îmi amintesc că înainte de declanşarea scandalului n-am avut ce face şi am scris despre sistemul care se va prăbuşi, cu surse din interior. Eram şeful Biroului ziarului România liberă la Bacău. După ce am trimis textul la Bucureşti, un şef m-a sunat şi m-a întrebat dacă am timp să citesc cotidianul pentru care lucrez. I-am răspuns ca da, evident. M-a întrebat apoi dacă lecturez uneori editorialul lui Octavian Paler de pe prima pagină. Răspunsul meu a fost afirmativ. “Şi ce imagine vezi tu acolo?”, a mai întrebat şeful. În mijlocul opiniei era suspendat un banner cu FNI. I-am spus că acum l-am remarcat dar că nu văd care este legătura, pentru că una e publicitatea, alta partea editorială. Mi-a răspuns sec că nu-mi apare ancheta.

După scurt timp, acelaşi şef mi-a spus să scriu absolut orice găsesc despre Vântu (n.r. auzisem bârfe că Băcanu s-ar fi certat de la bani cu el). Şi-am scris până m-a dat în judecată. Bine, a pierdut procesul, apoi derapajul meu personal vrea doar să arate cum era SOV odinioară văzut în presă şi ce a ajuns acum. Acum, după ani de zile de când a devenit patron în mass media şi a ridicat un ditamai trustul. Tentantivele anemice de a fi stăpân de ziarişti (la începutul anilor 90 a avut o gazetă la Roman, apoi a cumpărat reţeaua Monitorul, după refuzul lui Nistorescu de a-i vinde Evz) au devenit cruda realitate în 2005, când a apărut la televizor şi a recunoscut că el este de fapt în spatele unui off shore ce are Realitatea TV. Aşa s-a născut trustul său în care au intrat ca la reverul unui Al Capone modern Caţavencu, Cotidianul şi alte publicaţii, unele chiar lansate de oamenii săi ca la balamuc. Deloc cumpătat, SOV a cumpărat spuma presei pe salarii halucinante. A vrut influenţă şi a obţinut-o.

Din păcate, risipa şi aroganţa lui Sorin Ovidiu Vântu au avut roadele fireşti: falimentul. Cei mai “buni manageri de pe piaţa din România, cum îmi place mie să cred” (citat dintr-un interviu acordat de patronul de presă) au reuşit destul de repede să-i ducă trustul spre groapă. Rând pe rând, produse media de sub aripa sa protectoare au căzut sub criză ca muştele sub plici. Şi prăbuşirea continuă. Falimentul lui SOV este de fapt o lecţie a sa de umilire a celor care l-au vânat şi au scris despre el cât au avut pastă la pix plătită de altcineva. Acum, vechii duşmani (gen Nistorescu, care a scris un editorial senzaţional despre SOV când a venit ca un cămătar să cumpere Evz) sunt la mâna lui ce tremură ca un arici pe buzunarul cu bani. La grămadă cu spuma presei şi duşmanii, intră însă şi oameni care nu au nicio vină. Cei care acum îşi aşteaptă salariile chiar şi de cinci luni, oameni care îşi pierd casele, maşinile, apartamentele în care locuiau/locuiesc cu chirie şi care se gândesc cu ce naiba ajung la muncă, un loc de la care speră să primească pomana Vântului. De fapt, leafa lor. Jurnaliştii au ajuns să facă greve spontane fără efect, să manânce pufuleţi şi biscuiţi la prânz şi să se roage să încaseze nenorocitele alea de salarii amputate de câteva ori. Cele pentru care au muncit. SOV tace însă. Îi lasă pe cei mai buni manageri din România să-şi bată joc de sute de angajaţi, o parte mică din armata care a fost cândva, într-un timp nu foarte îndepărtat.

În zilele noastre, jurnaliştii şi cei angajaţi la trustul Realitatea-Caţavencu au ajuns ca victimele FNI. SOV continuă să-i sfideze pe români. Mda, şi nu i se întâmplă nimic. Nu pot autorităţile să-i facă nimic? Ok. Dar nu înţeleg de ce angajaţii nu fac nimic. Solidaritatea de breaslă ar trebui să funcţioneze acum şi sunt convins că nimeni n-ar ignora o acţiune a lor dacă ar spune toţi: de azi nu mai facem nimic până nu-şi primeşte leafa şi ultimul angajat. O astfel de reacţie în forţă cred că l-ar îndupleca pe părintele FNI-Realitatea-Caţavencu să deschidă beciul din strada Paris unde putrezesc lăzile cu euro. Şi poate după ce se va uşura de păcate se va răzgândi în privinţa abilităţilor manageriale ale celor care l-au făcut să coboare în pivniţă. Ar fi două miracole. Eu însă cred în minuni. Condiţia e simplă: să nu-ţi fie frică. Au însă curaj angajaţii neplătiţi şi cei încă plătiţi să spună “până aici”?

Notă: Personajul SOV are mai multe defecte, dar principalul e că nu are curaj. Dacă veţi privi în trecut, dar cu atenţie, veţi observa că el nu-şi asumă niciodata eşecul. Nici în cazul FNI, nici în cazul reţelei Monitorul, nici acum cu trustul său. El pune întotdeauna pe altcineva să facă treaba murdară: să lichideze afacerile de care nu mai are nevoie. Apoi va răsări zâmbitor şi cu un aer intelectual în care o să spună că a fost un biet naiv. Aştept următoarea sa lovitură. Nu se va opri aici.