La doua decenii dupa ce, aflat in boxa acuzatilor, fostul zbir comunist Tudor Postelnicu isi punea cenusa in cap si cu o atitudine slugarnica facea pe imbecilul ca sa scape de pedeapsa, marturisind, spasit “Am fost un dobitoc!”, mi-a fost dat sa aud din nou replica asta. Nu din gura vreunui general cu o clasa mai mult ca trenul, nici din a unui taran de la coada vacii, ci din cea a unui ditamai avocatul, pe care nici Caragiale, cu imaginatia lui spumoasa, nu l-ar fi putut boteza mai bine: Dan Chitic, un fel de ruda indepartata cu Mita Baston si Ghita Pristanda. Stimabilul jurist, recunoscandu-se dobitoc, a tinut sa-i bata obrazul presedintelui, la figurat, iar presedintele, sustine el, i l-ar fi batut pe al lui la propriu, cu un pumn. Analizand lucrurile, pana aici, totul pare clar: avem un conflict spontan, pe principiul “ba pe-a ma-tii”, din care agresorul verbal ar fi iesit sifonat fizic. Dar mai departe, lucrurile se complica. Mai intai, domnul Dan Chitic spune ca n-a vrut sa faca public incidentul.
Ce faci atunci cand nu vrei sa se afle ceva, sa nu te stie nici Vantu’, nici pamantu’? Simplu: faci naveta intre Antena si Realitatea, laudandu-te cat de barbat ai fost tu ca l-ai jignit pe dictator, in plina strada si-n plina tiranie basista. Domnul Chitic mai sustine ca duelul a fost declansat subit, atunci cand domnia sa, vazandu-l pe Basescu ca iese din local, s-a simtit instantaneu cuprins de furie proletara si i-a spus, de la obraz: “Sa-ti fie rusine!” Mai tarziu insa, nuantand, junele avocat incepe sa scoata porumbei mai ceva ca maestrul Iosefini din joben: de fapt, recunoaste el, stia ca Basescu e in restaurant si l-a asteptat la iesire. Cu alte cuvinte, provocarea a fost premeditata si nu un gest izvorat dintr-o furie de moment. Acest Oswald ratat pe nume Chitic nu se opreste aici cu contradictiile. El spune ca Basescu l-ar fi lovit “pe neve”, hoteste, dar de fapt nici nu prea stie cum l-a lovit. La un post de televiziune spune ca i-a aplicat o directa cu pumnul, dupa care pleaca la alt canal TV si se plange ca i-a dat un dos de palma peste gura. Din pacate pentru el, n-are cum sa demonstreze cum au stat lucrurile, pentru ca doar sotia i-a fost alaturi si marturia ei, in instanta, e egala cu zero. De asemenea, n-are cum sa dovedeasca nici ca Basescu era baut, in vreme ce spectatorii care au urmarit aseara circul mediatic de pe canalele trompeta pot presupune ca personajul nostru era cel putin abtiguit sau high cand intrase pe post, probabil fiindca altminteri n-avea “coraj”.
Ceea ce nu spune domnul Chitic e ca domnia sa nu este chiar asa, un John Doe venit de pe strada, cu pantalonii rupti in cur si salariul de bugetar taiat, injurandu-l cu naduf pe un presedinte care l-a dezamagit. Domnul Chitic este un infocat simpatizant PNL si probabil ca sageata liberala i-a dat imboldul de a actiona atat de curajos, in miez de noapte. Domnul Chitic tace mâlc si in privinta legaturilor de afaceri cu renumitul ziarist Sorin Rosca Stanescu, numit de cunoscatori “Ciripoi”, pentru trilurile sale melodioase la urechea baietilor cu ochi albastri. Si are toate motivele sa o faca. Pentru ca stiind aceste lucruri, orice om cu capul pe umeri isi da seama ca se afla in fata unui remake prost dupa filmul renumitului regizor Dinu Costache Patriciu, “Copilul batut cu caraba prezidentiala”, care a rulat in decembrie pe ecrane de ni s-a acrit, remake regizat insa de Sorin Ovidiu Vantu. Sincer, eu nu-i inteleg pe miliardarii astia, gen Patriciu, Vantu si Felix. Cu banii lor ar putea cumpara jumatate dintre oamenii amarati ai tarii, cerandu-le sa sustina ca i-a batut Basescu cu parul sau i-a injurat de mama. Chiar nu sunt in stare sa gaseasca naibii pe cineva credibil si sa fie macar o data in viata si ei profesionisti? Faptul ca l-au ales sa joace rolul victimei pe un avocatel amic la catarama cu SRS si mai ales faptul ca incidentul a fost mediatizat imediat de Nistorescu si celelalte vuvuzele traditionale ma face sa cred ca toate aceste capete luminate stau pe umerii trupurilor respective doar pentru a nu le ploua in gât. Dupa dramoletele cu copilul batut si cu femeia violata care a nascut dupa un an, povestea cu avocatul izbit in figura cu pumnul, palma sau limba de la pantof mi se pare o noua stupizenie, demna de cascadorii râsului. Dar ce altceva sunt toti acesti domni decat niste cascadori vrednici deopotriva de râs si de plâns, care executa acrobatii periculoase pe o funie ce se apropie tot mai mult de par?


Excelent articol!
esti jalnic bre nea spartakus
Un incident similar a avut loc in Franta, la sfarsitul lunii iunie. Un cetatean l-a injurat pe presedinte, dar serviciul de paza a reactionat si,pentru injuriile adresate lui Sarkozy,s-a ales cu noua zile de ingrijiri medicale. Desi a fost acolo o echipa de televiziune si l-au filmat pe individ tavalit pe jos, n-au indraznit sa-l acuze direct pe presedinte.Presedintele Romaniei greseste pentru ca se expune in felul acesta si le da posibilitatea tuturor care isi doresc reclama gratuita sa o faca pe socoteala sa.
Linkul de mai jos este catre povestea cu Srakozy, unde lucrurile au stat mult mai rau, dar in Franta nu s-a facut taraboiul care e la noi. Pana la urma, a jigni in vazul tuturor un presedinte e un risc asumat, iar tembelul asta de avocat analfanet sa zica mersi ca nu are cateva coaste rupte. Eu i-as concedia pe SPP-istii care erau de serviciu pentru acest incident.
http://brailanews.blogspot.com/2010/06/pentru-injurii-adresate-lui-sarkozy.html
@INconstantIN: mersi, colega!
@Caragiale: probabil ca sunt jalnic, dar pe ce te bazezi cand spui asta? Fara argumente, e o acuza gratuita. Eu nu mi-as putea permite sa zic despre tine ca esti un dobitoc, dar daca mai insisti cu acuzele chiar imi dai argumente sa o fac.
@Aura: Daca ar fi avut si francezii vuvuzeii lor sunt sigur ca iesea mare scandal. Iti dai seama ce ar fi insemnat ca incidentul cu Chitic vs Base sa fi fost filmat, cum a fost ala dintre Iliescu si ziaristul constantean, cu “Mai animalule?” si sa se fi derulat in circumstantele din Franta, cu sepepistii rupandu-i coastele vocalului avocatel? Cred ca un an de zile bateau campii Antenele si Realitatea cu ce stat dictatorial avem, cum bate el oameni nevinovati pe strada…
Chitic cel mic era voinic, da’ numa’ un pic pen’ ca l-a pus Ciripoi sa se dea lovit. Jalnica presa de la irealitatea si antena x o tine una si buna.. deh noroc ca la providerii de tv amandopua posturile sint asezate mai la coada cam pe la 403 dupa posturile care dau filme mild xxx.
in alat ordine de idei saptamina trecuta Vuvuzeaua de noapte care da pumni oricui in gand a fost la film, trei randuri mai sus de mine. la Inception. ce o fi inteles el din filmul asta ?
)
@Auggie: pai ai fost cu el la film si nu l-ai bombardat macar cu niste floricele, sa se simta si el important si victima “portocaliilor pupinbasesti care au vrut sa ma asasineze”? Cred ca a inteles din filmul asta ca e despre unu care visa urat ca jucase in Titanic si-avea cosmaruri cu aisbergu
Este necesara o reconstituire. Cu ‘directa cu pumnul’ si cu ‘dosul de palma’ peste mecla. La ambele ‘televiziuni’. Sa vina si sotia care a fost martora. Plus Nistorescu si Ciripoi. Tatulici este in Noua Zeelanda din pacate. Insa sunt liberi: Paunescu, Olgutza, Mariana Campeanu, Athanasiu, ceva sindicalisti rai. Daca iese bine reconstituirea, se poate lasa cu suspendarea lui Basescu.
Sper totusi ca Basescu nu l-a lovit. Dar ce dracu’ gandea Chitic atunci cand s-a gandit sa-l astepte pe Basescu si sa-l injure ?
@crassus: mi-e teama ca domnii in cauza o sa traga la duble la scena asta pana o sa le iasa suspendarea
@carbonaru: faza cu statul si asteptatul ma duce cu gandul la nenea ala chapman sau cum il chema, de l-a asasinat pe lennon in fatza casei. Bine ca Basescu n-a cantat in viata lui Imagine la chitara!
Olgutza e tare. Dar ea a facut karate si aici este vorba de pumn/palma. Insa astia pot face analize politice profesioniste ca sa ne explice de ce ‘recidiveaza’ Basescu in coroborare cu criza economica care este prost gestionata de Boc la care se adauga puternica ascensiune a Elenei Udrea pe fondul scaderii salariilor, a tensiunilor legate de migratorii returnati din Franta precum si de limitarea drepturilor de exprimare a ziaristilor.
…au incercat cred si triple si nu le-a iesit. Au mai incercat sa retuscheze aducand detalii din chestia de pe DVD-ul scris pe partea care trebuia scrisa, dar distrusa pe cealalta… Ma gandesc ca specialistii lui peste, si-au umezit limba (de la pantofi) picurandu-de de ciuda ca provocatorul n-a fost facut sarmale de SPP sau de Basescu in persoana…Multe lamai scofslcite si-ar dori macar o pereche de palne cadou de la Basescu. Pentru ca-s colectionari, muzeografi de actiuni fizice, masochisti, OTV-isti, Antenisti sau Reality-showTV in Direct, poate ca au primit pur si simplu, sarcina de partid. Hepaticii lui Crin, i-au trasat sarcina ca imediat dupa cel de-al treilea Hennesy sa-i sara in drum, ca fluturii de lampa, sau ca licuricii. Numai ca aici avem de-a face cu un fassung fara bec. Un rateu uman, intr-o piesa refuzata de CTC-ul societatii civile. Mai invatati domnilor specialisti in talibanism mediatic, mai invatati, altfel va duc astia fortat in Afganistan, si nici nu stiti sa-i salutati macar pe talibani, fratii vostri de arme… Ei cu pusca si cu explodeaua, voi, cu “bombele de pressa”. In curand, va va exploda grenada-n palma si veti arunca unul in altul cu schijele televiziunilor DSS… Si cand va veti da seama ca praful vostru de pusca a fost udat de insusi ciutaci, hurezi, nistori, voi-caiesti, va cereti la seful vanator, pentru un harakiri decent. Macar asa de ochii balmajiti ai vizitatorilor vostri de tembeleziune. Si va dorim vizionare palcuta la emisiunea de top AU si OS.
“….care executa acrobatii periculoase pe o funie ce se apropie tot mai mult de par?”
Marite Spartakus,
Care este lungimea funiei? Din ’90 incoace tot s-a apropiat “funia de par”, dar a naibii funie are compozitie ce permite elasticitate!
Da-mi un exemplu de “devorator” prins in lat?
Vorba lui Badea – “ceva nu-mi place din povestea avocatului”. Ceva nu se “pupa” in declaratiile sale…Rusine Dinu Patriciu:D
Mai existati bai xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
[...] si Reporter Virtual: Palma cu piciorul e a lui Ponta? si De ce tace mâlc domnul Chitic? Posted in Documentare, Top News Tags: Basescu, chitic, SPP, srs « Roncea.ro pe Axa [...]
@ mircea s. bozan: da’ stiu ca esti in verva, nu gluma!
Acum, ai si tu rabdare, ce inseamna 20 de ani pe scara istoriei? 
@artemis: nu, e coarda de bungee jumping
@sorin: daca pana si Badea a simtit ca au intins prea mult coarda…
@observ: vezi ca ai inceput sa mananici litere, te-ai semnat “obser”. Tot e bine, decat sa mananci altceva. Daca mai injuri si nu vii cu critici pertinente si la obiect nu mai scrii aici nici macar x-uri.
“Ce inseamna 20 de ani pe scara istoriei? ”
)-Afacerea CFR (Necolaiciuc), Romtelecom (statul roman care a vandut statului elen o firma de stat romaneasca)… ; Banca Albina; Dacia Felix;Bankcoop; Banca Columna…; ; Sunset of Bancorex; Caritas; Gelsor; FNI; SAFI etc….
Istoria lor: Airbus;Motorola;Alumina Tulcea; Alro Slatina; Contransimex SA;Biborteni; Intercontinetal SA, CN Petromidia, IMGB, Tepro Iasi ( cu un sindicalist asasinat- si ala un sindicalist adevarat
Istoria noastra: O mare tzeapa! Grijania mamei ei de viata! (Senatorul Melcilor-Dorel Visan)
Istoria unui popor amortzit!
Numai un derbedeu poate injura pe cineva intoiul noptii fara ca acesta sa nu-i fi facut nimic.Daca n-a avut respect fata de presedinte ,macar sa fiu avut fata de nevasta lui si sa n-o faca partasa la un astfel de incident.Treaba a fost premeditata ,sa-l provoace pe presedinte sa aiba tv mogulilor ce toca zile in sir.In ceea ce priveste palma ,pacat ca n-a primit-o ,o merita din plin.
Alt scandal cu palmuirea cu lipse de dovezi sau dovezi subrede. Incepi sa te intrebi cine are interesul asta.