Aqua Carpatica

Home » MediaNEWS » Angajaţii Newsin nu şi-au mai primit salariile de trei luni

Angajaţii Newsin nu şi-au mai primit salariile de trei luni

De trei luni de zile, 15 redactori - din 30 câti erau la începutul anului - muncesc pentru trustul Realitatea-Caţavencu fără ca salariile mizere să le intre pe carduri. Unii şi-au pierdut autoturismele aflate în leasing, alţii sunt ameninţaţi cu evacuarea din locuinţele în care stau cu chirie, iar cel mai crunt este că pur şi simplu nu mai au bani de mâncare, la fel ca şi alţi angajaţi din trustul lui SOV. Întrebată când vor încasa banii, conducerea grupului le-a spus cu o sinceritate uimitoare că probabil niciodată. În schimb le-a pregătit noi contracte pe care tot amână să le semneze.

Pe lângă situaţia disperată, jurnaliştii de la Newsin sunt boicotaţi de propriii colegi de trust. Spre exemplu, o analiză despre gropile din România a fost furată cuvânt cu cuvânt de Gândul, care a publicat-o a doua zi, iar Realitatea tv a discutat subiectul cu cei din grupul Mediafax (fostul Media Pro), cu toate că articolul era al celor de la Newsin. În acest timp, Sorin Ovidiu Vântu continuă să susţină că are cea mai bună echipă de manageri de presă din ţară. Echipă care-i falimentează pe rând produsele media şi îi înfometează angajaţii.

0 votes Cast your vote now!
Etichete: , , , , ,

24 comentarii la "Angajaţii Newsin nu şi-au mai primit salariile de trei luni"

  1. omar spune:

    cum dreaqu sa-ti pese de niste amarati de redactori cand tu ai milioane in cont si mergi cu jaguar sau bentley? ce conteaza ca angajatii aia au avut vacanta cata scoala ai tu d-le manager. domnii freciu, toader, popa, aud???

  2. gogu spune:

    La cei 15 redactori mai adauga si corespondetii din tara care nu si-au primit banii de 3 luni…

  3. [...] sa imi raspunda cineva. Multumesc: Bobby, Piticu, Tiberiu, Alexandru, Groparu, Darius. This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. [...]

  4. superstea spune:

    ha ha ha. de mult ma gandeam sa scriu povestea asta, dar mi-a fost lene. pentru ca atat mi-am batut capul de unde sa fac rost de bani de imprumut (imprumut pe termen “nedeterminat”), ca n-am mai avut resurse…

    da, eu fac parte dintre angataii aia. bine, ar fi mai multa lume in situatia asta. cine a scris articolul cred ca se referea la cele doua departamente care produc ceva banuti- fluxvideo si 3g, care insumeaza cca.30 de “suflete ratacite”. cu totul, ar fi vreo 70 de angajati cu contracte pe RTv, care ar fi platiti din fondurile newsin (blocate de anaf) si care nu mai au ce manca.

    de mentionat ca am fost cu jalba-n protap, cum se zice, la acel administrator al averilor newsin- blebea, care ne-a mintit ca pana la sfarsitul lunii august ne da banii pe mai/iunie. apoi s-a razgandit :D nu ne mai da. apoi am fost si la acel mihnea vasiliu, care nu mai raspunde de noi aparent, dar care ne-a amenintat ca ne da afara (+ ca nu ne mai da banii din urma), cand am facut greva, care – la fel – ne-a explicat ca NU SUNT BANI. nu pentru noi.

    ar mai fi foarte multe de spus, dar mi-e scarba sa le mai mentionez. mai puneti si voi intrebari =))=))=))

    a. uitasem. raspunsurile contin si partea cu “sunteti liberi sa plecati”. plecam, plecam, stati linistiti, incet -incet plecam toti, insa…si maine daca plecam, urmatorul salariu il luam abia peste o luna… noi avem nevoie da banii deja munciti pe mai/iunie/iulie si in curand si august:)

  5. superstea spune:

    update:

    am citit aiurea, era vb. de redactorii de la news, la care se mai adauga si departamentele de flux si 3g… dar nu asta conteaza.

    si, apropo, in tot timpul acesta, pentru a se asigura ca nu murim literalmente de foame, ne-au mai dat cate 300 de ron/luna :) ) :) ) 300 in iulie, 300 in august. cred ca saptamana viitoare mai vedem 300 :-j

  6. doru spune:

    Domnule Lovin,serios imi pare rau de reaalitatea fm !! au inceput bine,aveam nevoie de un post de radio cu stiri non stop !!! dar !! exista si un dar !! s au vazut pe cai mari si…..? si au inceput sa isi bata joc de meserie !!! eu consider ca un post de radio,tv sa prezinte cit mai rece,obiectiv si echidistant ! cat de cat !!!daca se poate !! dar nu s a putut ! au inceput sa isi puna poalele in cap !! fara nici o jena ! si asa societatea romaneasca e impartita intre pro si contra Presedintelui si pdl ului.Normal ar fi fost ca redactorii,prezentatorii si ceilalti meseriasi care lucrau la rfm sa se situeze la mijloc ! sa critice cind e nevoie ! sa nu le ridice mingi la fileu celor din opozitie !cu alte cuvinte sa nu faca politica partizana !!un striblea,un musat,un prelipceanu si citi or m ai fi fost si au gasit un locsor caldut la rtv !si stiti cum este proverbu: fiecare pasare,post de radio si tv,ziar,revista pe limba lor pier !!!(sau da faliment)

  7. Maurul spune:

    Dar de ce nu da-ti foc la shandrama? A?
    De ce nu va luati calculatoarele acasa brusc cand totul ia foc? De ce nu folositi un executor judecatoresc pentru recuperare de bunuri cat mai repede….trebuie si relatii pentru asta….

    De ce?

  8. @Maurul – pentru ca speri ca vei lua banii luna viitoare si tot asa :razz:

  9. exSauron spune:

    Da’ mai e cineva oare care ia bani in grupul ala de presa? Ca stiu ca nici la Catavencu nu s-au mai dat salarii din iulie

  10. Kuntakinte spune:

    menegerii lui vantu, ca sa respectam adevarul istoric ar fi:
    sorinenache, sergiutoader, mihaitatulici, mihneavasiliu, robertturcescu, catalinpopa. Cempionslig!
    Primii doi s-au tirat de la Pro exact cand era lumea mai draga. Bugetele secasera, treaba mergea prost, mandatul se terminase. Aparuse alt papagal cu buzunare, Felix. Au venit, au inceput menegimentul, au facut cacatul praf, au pus televizorul pe lampi al batranului pe butuci, au lasat masinile in parcare si au disparut. Dar papagalul mai avea o clona pe partea de biznis: vantul! Au venit, au sunat adunarea cetei de lingai, au dat cu paraii de perete, au clampanit 187939 de sedinte savante despre menegimant, content, quality, strategy, etc, au strans cam tot atatea puncte cate facea primateve pe vremea cand o conducea burtch si HOPAAA! Sefu, frate, manca-ti-asi! A venit criza bre, ce facem cu diviziile, za badget este below, pierdem manii, hai sa facem reorganizare! Risheip, ribrending, ristractareishan! Intre timp, sclavii care isi uitasera familiile, se mutasera la casascanteii.ro, visau ca narcomanii in sevraj ca sienenul s-a mutat la bucuresti, au inceput sa simta o senzatie cudata: dinspre partea burtii, prin zona stomacului, niste arici pogonici nu-i mai lasau sa scrie betele si textele de direct. Au dat pe google si au aflat numele virusului: FOAME! S-au dus urgent la sergiusorinmihneaetc si au primit ceva cald exact in stomac: muie! Feneistul incepea sa (hm, ce imi place sa ma amuz cand ma ajuta si subiectul!!!) schioapete financiar… Visul se terminase, vrajeala din slaidurile de pe la timpbildinguri fasaise, iar Corporatia ramasese in curul gol! Un cur facuri din carto ieftin si din visurile unor pierduti printre pixelii monitoarelor tft.
    Biznizmanul sov si cei mai buni menegeri din casascanteii au terminat proiectul. Cea mai mare bashina din istoria media democratica si-a pierdut chiar si mirosul intzepator. Stim, sergiu, romania e un cacat, pleci in newzeeland, te asteptam la viitorul proiect megalitic pe pe care o sa il construiesti cu 2 – 300 de milioane cand urmatorul papagal dornic de marire o sa caute un meneger de proiect stralucit!
    Felicitari!

  11. dojo spune:

    Macar pe noi ne-au dat afara, cand au inchis Guerrilla TM si nu si-au batut chiar asa joc. Las-o naibii de treaba. Sa nu platesti oamenii atatea luni.

  12. sipi nebraska spune:

    Mare atentie!!!
    Luni se anunta greva la Money Chanell!!! Tehnicii ameninta ca nu intra in program daca nu primesc banii pe luna …iunie!!!

  13. datafara spune:

    pai eu ca angajat dat afara in aprilie ma pot socoti castigat: am primit banii aferenti CM si pe zilele de concediu la centima – dar am fosti colegi acolo care … chiar nu stiu cum rezista

    @kuntakinte – ai uitat de Cosmin Popa – ca “managerii” aia putea fi oricine, au niste competente de “invidiat”

  14. Mihai spune:

    Prima oara ne-au infometat pe noi, cei de la Telesport, continuand cu falimentul, acum se pare ca e randul vostru celor de la News In, urmeaza sigur (No)Money Channel iar apoi Dumnezeu stie. Nu stiu de ce va mirati, trebuia sa va asteptati ca dupa Telesport voi sa fiti urmatorii, avem acelasi administrator doar, nu?

  15. Devil spune:

    Firma arde si baba se piaptana,in timp ce plangem de mila toti Freciu si Apostol sunt in concediu,,bine meritat,,ce manager ati vazut voi care sta de la 10-18 numai in birou-redactie inloc sa alerge dupa contracte.In schimb cu greva de luni,nici o vorba oameni sunt atat de saraciti incat nu isi permit sa plece vb aia,,plateste omul cat mai putin,muncestel cat mai mult si va deveni sclavul tau,,

  16. Mihai spune:

    Ah, inca ceva, sa va asteptati sa va duceti toti la Blebea in viitorul apropiat sa-l intrebati de bani, dupa ce in prealabil va v-a tine o sedinta in care va mai avea putin si se va jura si pe familia lui ca banii se vor recupera si ca “pravalia” nu se inchide, iar dupa ce va duceti la el sa va asteptati sava primeasca cu picioarele suite pe birou cu Davidoff-ul in gura si sa va spuna, senin, ca “pravalia” s-a inchis !!! (Telesportul asa a primit vestea)

  17. Unu' de pe plantatie spune:

    ma mir ca la capitolul “nesimtire” nu a pomenit nimeni nimic despre episodul Harley Davidson; mai exact, in perioada Pastelui, anul acesta, in plina foame, un mail de-al conducerii ne informa ca in calitate de angajati ai trustului Realitatea-Catavencu avem reducere de 10% la motociletele HD…

  18. petre spune:

    PAPUASI din toate colturile plantatiei!UNITI-VA!luati-va arcurile si sagetile otravite!
    foarte bine sa intre in greva cei de la TMC…e dreptul lor sa protesteze, dar mi-as dori sa vad mai multi grevisti pe culoarele alea, sa ne solidarizam intre noi(astia de pe plantatie), pot participa si cei de la newsin, realitatea fm, romantica tv(nici acolo nu s-au primit banii de 3 luni desi sunt doar 20 de angajati si e pe profit sandramaua), poate vin si cei din realitatea si facem front comun…poate ne “aude” cineva… tov.sergiule?tov.blebea?tov.enache?tov.vasiliu?tov.popa? tatuca sov-ule?ne vezi?ne auzi?stii ca existam?
    singura solutie e sa fie “atinsa” un pic emisia…si sa gasim curaj sa ne cerem drepturile…nici nu stiu ce fel de “menegement” avem, or fi comunisti sau fascisti?asa se poarta cu noi…vreti sa ne inchideti gura?v-o umplem noi…oricum sunt valorosi nenea NUS nu-i asa?sa-i pastrezi acolo…oricum RT-Catavencu poate fi condusa si din newzeeland sau orice off-shore cu plaja si sezlong…conturile lor, salariile noastre…hmm complicata ecuatie…

  19. nimeni spune:

    am uitat de episodul “greseala”. cum managerii nostri sunt foarte onesti, ei recunosc k neplata acestor salarii provine dintr-o greseala. si anume: newsin inca e pe +, insa – cum contractele sunt trecute pe rtv – din banii aferenti contractelor se platesc datorii la stat, desi (daca boii le-ar fi lasat pe newsin) angajatii ar fi avut intaietate la bani.

    mihnea vasiliu + blebea: “da, s-a facut o greseala; nu avem bani sa va dam” \m/ rooock

  20. [...] prin functionarii bancii (vezi cazurile de la Brasov si Bucuresti). Mai mult, exista situatii de neplata a salariilor angajatilor sau a facturilor contractate de la firme pentru bunuri si servicii [...]

  21. [...] nu s-au luat de foarte multa vreme in grupul lui Nush, exact asa cum explica Tiberiu Lovin aici, dar nu numai in NewsIn, ci in intregul trust. Lucrurile sunt foarte grave si aici nu le plang de [...]

  22. jurnalist spune:

    fratilor, cand invatzam unii dintre noi pe la istorie, pe vremea lu Dezgropatu cum e cu sclavagismu ne miram si plecam cuminti la practica agricola… si acum cum am ajuns in marele capitalism de balta de la noi? ishi bat joc de noi tot aia… prietenii doar stiu cine e nenea Vantu nu?

  23. Cristian spune:

    @datafara: Ca fost angajat la NewsIn, nu imi amintesc ca pe vremea lui Cosmin Popa sa avem 3-4 luni restante la salariu. Si eram mult mai multi angajati in agentie iar bani de la Vantu nu mai primea NewsIn-ul din Aprilie 2009. Te rog sa ma corectezi, daca crezi ca gresesc!

  24. superstea spune:

    @cristian => pe timpul lui popa nu am luat banii din octombrie 2009 (spre final) pana in februarie 2010. ne mai scapa cate o transa mica de 2-3-4 mili. :)

Leave a Reply


Comentați cu atenție! Vizitatorii își asumă responsabilitatea pentru textul introdus!