» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Concurs Start spre MamaiaAzi, incepe ultima etapa a concursului Start spre Mamaia, ocazie sa castigati un concediu de sapte zile, cu mic dejun, cazare la un hotel de trei si patru stele, plus alte distractii. Pana acum, Reporter Virtual a oferit sansa bloggerilor sa castige concursul printr-un text despre Mamaia. Orice: o intamplate trista, una vesela, o opinie etc. Azi, regulile se schimba: la concurs, vor putea participa si cititorii. Bloggerii vor scrie in continuare pe site-ul lor, evident cu link catre acest post, iar cititorii care vor sa intre in joc vor posta povestea la comentarii aici. Cel mai bun articol va castiga, ca de obicei. Va reamintesc ca, pana acum, Reporter Virtual a trimis la Mamaia trei cupluri prin acest concurs. Bafta!

PS Nu uitati nici de premiul oferit de Primasol, care a pus la bataie un telefon Nokia Xpress Music Tube pentru cea mai buna prezentare a site-ului. Mai exact: faceti o prezentare a site-ului buna si cea care-l va incanta pe patron va fi pusa pe site-ul sau, iar autorul va primi mobilul. Partea asta a concursului e doar pentru bloggeri.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Loading...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

28 comentarii

  1. adolescentul rautacios spune:

    „la naiba” Clar e mana invidioasei de Pythia!
    „Delphi” ! 😛

  2. adolescentul rautacios spune:

    Ce sa fac la Mamaia? Sunt tanar, dom’le!
    Iar Reporter Virtual a avertizat in Exclusivitate, inca de anul trecut, ca Mamaia e pe jumatate goala! 😈
    http://www.reportervirtual.ro/2009/06/ma-scuzati-dar-postez-o-poza-porno.html
    Fapt confirmat si de un comentator RV de bine! 😛
    ion Says:

    Iulie 7th, 2010 at 14:32
    jumatate din mamaia este goala. macar bloggeri sa mai vina in concediu aici.

    PS. Spartakus, ai fost profund revoltat de Harra cu Gargara!
    Tu stai in „zona” Oracolului din Dephi !
    Ai grija, Gladiatorule! 😛

  3. Ioana spune:

    Pentru concursul Primosal, dati-mi un telefon!… 🙂
    http://ploaiedevara.bule.ro/

  4. dani spune:

    Eu, nea Sergiu, Jojo şi un petec de pămînt

    Eram, zilele trecute, împreună cu Jojo în holul Spitalului de Urgenţă. Îl aşteptam pe maestrul Sergiu Nicolaescu, intrat cu bine în al optulea deceniu de viaţă. Îl aşteptam să iasă teafăr din operaţie; veşnica poveste – un hematom la cap, al 79-lea în ultimii trei ani, după ce patriarhul filmului românesc căzuse pe scări. Eu aveam la mine un buchet decoltat de flori, Jojo avea pe ea o rochiţă strîmtă, aproape umedă.
    N-a durat prea mult şi tataia Sergiu (fentase încă o dată veşnica pomenire), ne-a chemat înăuntru, unde ne-a depănat cele mai frumoase amintiri ale dumnealui despre Mamaia. Mă gîndesc că l-or fi inspirat roşeaţa din obraji, bronzul apetisant al picioruşelor golaşe şi sînişorii obraznici ai simpaticei actriţe lansate, nu demult, chiar sub bagheta sa magică. A făcut-o cu mult talent, cum îi e obiceiul, pe scurt, aproape mitraliat, aidoma unui film istoric cu cai mulţi şi încleştări aprige, în cheie comică. (Eu, unul, am rezistat pînă la final; Jojo a adormit pe la Nea Mărin miliardar; n-am mai trezit-o, că torcea ca o pisică.)

    1930, primăvara:
    M-am născut în duminica Floriilor, în zodia Berbecului, la Târgu-Jiu, departe de Marea Neagră. Tot aici, în oraşul lui Brâncuşi, o mămică a adus pe lume, în 2008, la Centrul Maternal Târgu-Jiu, o fetiţă cu 6 degete la mîna dreaptă. Poate, cînd va creşte mare, va performa ca înotătoare şi voi face un film grozav despre viaţa ei. Dar să nu ne lăsăm duşi de val. Pe atunci Mamaia, perla litoralului românesc, era o deja o domnişoară arătoasă de 24 de anişori. Evoluase spectaculos de la primele cabine de lemn, reunite sub două Pavilioane prelungite în cîte un foişor şi o punte înecate-n amarul mării, pîna la rezidenţa de vară a familiei regale. Toate acestea mi le povestise bunicul, un mic comerciant de prazuri şi uleiuri de plajă, de la care am prins gustul bălăcelilor în apa mică.

    1935-1941:
    La Mamaia se dă în folosinţă primul hotel adevărat, Rex, cînd eu încă mă mai jucam cu cuculeţu-n nisip. Atunci, părinţii mei au hotărît să ne mutăm din Tîrgu-Jiu, dar nu la marea cea mare, unde mă tragea aţa, ci la Timişoara. Deşi îmi simţeam sufletul ciuntit fără colţul meu cu nisip fin şi briză răcoricioasă la care visam, pot spune că a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Stăteam pe strada Paris, lîngă linia tramvaiului 4, iar dincolo de şine era un maidan. Ei, bine, tot terenul acela era domeniul meu, cîmpul meu de luptă. Acolo am mîncat prima îngheţată, prima bătaie, am făcut prima mea insolaţie şi tot acolo am descoperit de unul singur, într-o băltoacă din care se adăpau maidanezii, legea lui Arhimede – un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dezlocuit de către corp. Apoi a început războiul şi m-am lins pe bot. N-am mai pupat nicio fată, nicio îngheţată, nicio insolaţie, nimic.

    1945 – 1946 :
    Se încheie cel de-al doilea război mondial asupra căruia nu mai insist şi intru la facultate, după ce absolv patru ani de liceu în doi ani, asemenea lui Făt-Frumos din lacrimă. De fapt, am reuşit la trei facultăţi: Belle Arte, Politehnică şi Institutul de Marină Militară. Da, în sfîrşit ajungeam la Mamaia, via Constanţa, iar visul meu de a ajunge marinar pe o navă militară căpăta contur. Însă, ca în orice film bun, eroul este obligat de cruda soartă să renunţe la idealul său şi să o ia pe un alt drum. Aşa a fost şi cazul meu, care în ianuarie ’48 am renunţat la Marină după ce taică-miu a fost arestat şi trimis la Canal. Cîţiva ani mai tîrziu, Mamaia capată încet, încet un aer de staţiune occidentală, odată cu dezvoltarea părţii sudice, începînd cu hotelul Parc. Partea nordică va fi ridicată în mare parte în timpul lui Ceauşescu, între 1982 – 1985, perioadă în care eu voi scoate la lumină, din adîncuri, nu mai puţin de 6 filme, toate unul şi unul: „Întîlnirea”, „Viraj periculos”, „Ziua Z”, „Ringul”, „Căutătorii de aur” şi „Ciuleandra”, ultimele trei coproducţii româno-germane.

    1962 – 1965:
    Dar cum toată lumea ştie, nu era domnul Sergiu omul care să renunţe atît de uşor la măreţele lui visuri din copilărie. Astfel, în 1962, numele meu va fi scris cu litere de aur în cartea subacvaticii româneşti, după realizarea scurtmetrajului „Scoicile nu au vorbit niciodată”. Doi ani mai tîrziu nu-mi pot crede urechilor cînd aud că un alt scurtmetraj de-ale mele, „Memoria trandafirului”, este selecţionat la festivalul de film de la Cannes. Ochii mei ating atunci Côte d’Azur, o plajă la fel de frumoasă şi ospitalieră ca cea de pe Perla Mării Negre. Destinul meu căpăta, desigur, un nou sens. Nu mai spun că eram primul regizor român care participam la cel mai important festival de film din lume. Îmi amintesc că în anul următor pe urmele mele a călcat talentatul Liviu Ciulei care i-a impresionat pe francezi cu „Pădurea spânzuraţilor”. Nu-mi stă în fire să mă laud, dar am fost un pionier în tot ceea ce am întreprins de-a lungul vieţii mele.

    Final previzibil:
    De acum ajunsesem cineva şi puteam filma în voie la Mamaia. Aşa se face că după 21 de filme primite cu braţele deschise de marele public, filme despre daci, comisari, războaiae, ultime cartuşe, răzbunări, osînde, condamnări la moarte şi mîini curate, mi-am permis o comedie fabuloasă la care românii continuă şi acum să rîdă cu lacrimi. Este vorba, aţi ghicit, despre „Nea Mărin miliardar”, filmul care a transformat Mamaia într-o ispititoare staţiune estivală pentru turiştii europeni cu valută în surplus. Adevărul e că aveam şi actori mari la dispoziţie, monştrii sacrii, nu trei lulele, trei surcele ca acuma. Între timp, staţiunea a crescut văzînd cu ochii, satul de vacanţă, Aqua Magic, telegondola, Radio Vacanţa, Festivalul muzicii uşoare de la Mamaia, spectacolele cu Vacanţa mare etc. Nu-mi place să mă laud, am mai spus-o, dar am făcut şi eu ce am putut, după modestele mele posibilităţi, pentru acest petec de pămînt sfînt românesc pe care l-am primit moştenire de la moşii şi strămoşii mei. Şi nu cred că sunt deplasat dacă afirm că, aşa cum avem o Mamaie, ar trebuie să avem şi un Tataie. Nu m-aş supăra să fiu eu acela…
    – Jojo a adormit deja? Asta îmi confirmă încă o dată faptul că am o voce plăcută şi liniştitoare.

  5. relansat spune:

    sorine, daca as renunta la jargoane, blogul meu n-ar mai exista. stai flex, eu nu ma supar decat foarte rar, iar atunci cand o fac, imi trece repede. is moldovean, ce dracu? ➡

  6. Hirtescu Sorin spune:

    Draga „relansat”…ai un post frumusel tare, daca ai scoate jargoanele din el, cu siguranta luni la ora asta ti-ai bronza degetelele la soare(parerea mea). Succes si sper ca nu te-ai suparat pe mine.

  7. Hirtescu Sorin spune:

    Tiberiu…asa cum am promis,tie,Violetei,chiar si unora dintre cititorii tai,revin cu o continuare a postului castigator de pe http://talisman.bule.ro cu un fragment din ceea ce s-a intamplat in acele zile si o parte din intamplarile de la Mamaia (mai mult sau mai putin reale)…:)

  8. Relansat spune:

    […] 1 se perinda? Ei bine, asta fu cea de-a doua mea incercare (ptiu, ce consecvent sunt) la concursul Start pentru Mamaia organizat de, cum ii place lui Mircica sa spuna, pupinbasistul Tiberiu Lovin pe-al sau blog, […]

  9. […] In prima categorie intra site-ul firmei Primosal, pe care l-am descoperit prin intermediul unui concurs cu premii foarte interesante oferite de Reporter Virtual. Ca tot veni vorba de acest concurs, trebuie sa va […]

  10. […] Ultima şansă: Start spre Mamaia (4) […]

  11. houdini spune:

    pe mamaia360.ro imi zice ”This Account Has Been Suspended” :((

  12. un val cat toata marea... spune:

    Start spre Mamaia?…

    Cand sunt trista ma gandesc la Mamaia, pentru ca iubesc marea. As vrea sa revad acum marea, sa retraiesc aceleasi impresii crude, nehranite de nici o seva logica. As vrea sa ma ascund in nisip, sa-mi acopar
    toate grijile si supararile cu un strat fin de nisip, pe care sa-l mai acopere si spuma unui val venit din departare.
    Apoi as lua o scoica alba si as scrie un nume, sau poate o dorinta… si as astepta pane se sterge de tot, refuzand cu incapatanare orice asociere cu realitatea… Marea nu te tradeaza niciodata, ea ramane acolo mereu, cu pescarusii ei misteriosi, cu toate tainele pe care le tine ascunse si de fiecare data cand o vezi iti ofera o bucatica de infinit… e un dar pe care nu va inceta niciodata sa-l ofere…
    Marea te ajuta sa intelegi inteligenta norilor. In adancul ei se ascund toate regretele. Sa ne mai miram ca e atat de albastra?… In timp ce eu imi amintesc de nisipul fierbinte, marea face dragoste cu timpul, iar la chemarea mea, valurile canta singuratatea mea…
    Doar acolo, la mare as putea sa-ti povestesc totul, sa-ti spun ca eu exist cu adevarat. Acolo as putea sa nu spun nimic, sa-mi fie frica de cuvinte. Acolo as putea sa cred iarasi in puritate, intr-un albastru infinit. De acolo au pornit dorintele nesfarsite… poate ca acolo se vor stinge dorintele nesfarsite… Acolo am crezut pentru prima data in fericire… Acolo as putea sa fiu fericita… Acolo albastrul e atat de curat, incat te poti indoi ca existi cu adevarat…
    Mai miros inca a dragoste. Mai miros inca a cuvinte nespuse sparte in taceri dureroase. Mai miros inca a lacrimi de ploaie strecurate usor printre vise…
    Mai miros inca a valuri de mare topite in taceri si sperante…
    M-am spalat in taceri, m-am spalat in uitari, m-am spalat in sperante…
    dar mai miros inca… a mare…

  13. akabond spune:

    Mi-aduc aminte ca singura data cand am fost in Mamaia a fost pe vremea cand eram copil. Nu cred ca aveam 5 ani, era inainte de 89 si plecaseram la mare cu gradinita. Tin minte ca am plecat cu trenul si ca am mers cale lunga, sa ne ajunga, ca-n povesti. Nu stiu de ce, acum, cand ma gandesc, am impresia ca am mers mai mult de doua zile. Poate pentru ca atunci cand esti copil toate ti se par mari, si pana si timpul se dilata si iti pare un urias.
    Stiu ca am dormit claie peste gramada, un vagon intreg plin de copii de gradinita. Probabil plecaseram noaptea si am ajuns tarziu a doua zi. Cred ca am trecut prin bucuresti, desi nu as putea spune, dar tin minte ca am trecut printr-un oras la fel de mare ca orice lucru din vremea aceea. Peste ani n-aveam sa mai recunosc acel loc, niciun oras nepotrivindu-se cu imaginile rupte din basme pe care le am inca in minte.
    Eram mic si am plans ca am plecat fara mama departe de casa. Aveam sa stau 12 zile iar despartirea asta de ai mei mi se parea, cum v-am spus, imensa. Toate cele 12 zile au parut o vesnicie, chiar si acum cand privesc in urma cu ochi maturi.
    Ce mi-aduc aminte din Mamaia? Marea, infricosatoare si neagra, scoica de pe plaja din care am ascultat prima oara sunetele valurilor invatat de o fetita, trenuletul colorat in care am mers prin oras, inghesuiti in vagonasele dantelate, si, desigur, orasul, sau coltul de oras, cu blocuri mari, inalte si prea subtiri, dupa parerea mea. Aveam impresia ca oricand se pot rupe si se pot prabusii ca un castel de carti construit anapoda. Pareau uriasi hraniti prea putin, slabi ca foile de hartie.
    Ce nu mi-a placut la Mamaia? Toata sederea noastra petrecuta in cladiri de spital, in care dormeam la gramada in dormitoare imense dotate cu paturi de fier. Tot stilul cazon, cu desteptarea la ore fixe, matinale, fara prea multe plimbari, doar lungi si plicticoase sederi pe plaja langa caminele acelea urate. Am murit de dorul alor mei, am plans dupa ei, si am nimerit si langa doi smecherasi de gradinita, care isi facusera un obicei la masa sa ma minta ca ma suna mama ca sa dau fuga la educatoare sa o intreb daca asa e. I-am urat si nu i-am uitat nici pana in ziua de azi.
    Cu ce am ramas de la Mamaia? Cu o minge mare de plaja colorata in trei culori si care se umfla printr-un capat, cu o ranita kaki de armata la care am tinut mult timp dupa aceea, si cu un termos in care n-am pus niciodata nimic. A, si cu o mare rusine, pentru ca educatoarea, gura sparta, a spus la toti cat de pisacios sunt eu, si cum nu ma puteam abtine noaptea in pat. De parca ea la varsta mea de atunci a fost mai breaza!!!
    Aveam sa mai ajung la mare abia dupa 15 de ani, cand m-am indragosti de stilul dolce far niente al plajii, adastand fara griji, privind aproape despuiat marea, pe un ponton band bere lin mangaiat de briza rece. Marea nu e frumoasa daca te duc ca la razboi, ca pe un soldat, facandu-ti reguli si obligandu-le sa le asculti. E ca si cum ai duce un muritor de foame sa-i arati bunataturile pe care niciodata n-are sa le poata atinge. E ca si cum ai duce un leu sa traiasca intr-o cusca in mijlocul junglei. Nu se face, tovarasi, ca nu mai e frumoasa viata! 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top