Printre primele masuri pe care guvernul unei tari afectate de criza ar trebui sa le ia se numara reducerea drastica a cheltuielilor si achizitiilor, diminuarea salariilor functionarilor publici superiori si chiar eliminarea din organigrama a unor posturi. Dar povestea aia cu “sacrificatul celor de la putere” a fost depanata demult, intr-o seara de toamna, de catre un domn cu barba, geolog la baza, si de atunci n-a mai fost retiparita, asa ca nu-i de mirare ca poporul adoarme azi pe alte povesti. Povesti precum cele spuse de domnul premier Boc, care s-a hotarat, zice-se,  sa-i arda la buzunar si pe smecherii de prin ministere, prefecturi si primarii, cum ii arde, de ani de zile, pe salariatii din privat si, de-o luna doar, pe bugetari. M-am bucurat din toata inima, ca un copil nord-coreean care afla ca are lacuste la cina, cand am auzit ca vor zbura din schema o droaie de secretari de stat, suprefecti si alti bagatori de seama pe bani grei. Si cu stupoare am aflat ca, de pilda un singur secretar costa bugetul statului peste o suta de mii de euro – aici nu  intra doar salariul respectivului,  ci si cazarile moca, benzina gratis, chiolhanurile, felicitarile, masa, dansul, maslinele si scobitorile chinezesti la suprapret,  plus lefurile pipitzelor available intre 1 si 2, angajate pe post de secretare, consiliere, sfatuitoare de taina ori sefe de cabinet.

Tocmai ce-mi faceam socoteala cata purcoiul de bani o sa revina in matca bugetului, sa ne-ajunga de investitii, autostrazi etc, ca au venit baietii de la Mediafax si mi-au stricat calculele si bucuria: proaspetii exclusi din functii nu vor ingrosa randurile amaratilor, la coada la Bratele de Munca, si nici nu vor astepta in fata vilei lor cu trei etaje sosirea ajutorului de somaj. Cum de am putut sa cred ca un ardelean cumsecade ca domnul Boc ar fi asa de lipsit de inima incat sa-i lase pe drumuri pe atatia colegi, care i-au fost alaturi lui – si multi dintre ei si lui Vacaroiu, Nastase, Ciorbea, Stolojan etc – la bine si la mai bine, la miel de Paste si la porc de Craciun? Nu se face asa ceva, pai unde e omenia traditionala? Asa ca domnul Boc s-a apucat sa-i omeneasca si ca atare, demisii vor renunta la niste scaune calduroase, in favoarea unora mai mici, cei drept, dar mai racoroase, ca oricum e canicula. Bunaoara, celebra doamna Mioara Mantale nu va mai fi subprefect al Capitalei, dar va manca o franzela la fel de alba si ca inspector guvernamental. Aceasta rotire a cadrelor mi-a amintit de prim-secretarii deveniti candva dizidenti de duminica si aterizati in posturi bunicele, ca directori de edituri – dovada ca istoria se repeta mai repede decat ne-am dori. Furatul caciulii, de ochii fraierilor contribuabili, nu face deloc cinste unui premier care si-a propus sa devina primul cu adevarat reformist din istoria post-revolutionara. Nici Mioara Mantale n-ar trebui sa se simta prea confortabil in pielea “grasului” pe care-l critica presedintele ca sta calare in spinarea “slabului” harnic si muncitor, si-l cocoseaza pan’ la pensie – din simplul motiv ca distinsa si delicata doamna din reclamele la sapun a tinut intotdeauna sa aiba o talie de viespe.

Dar probabil ca imi fac iluzii sperand intr-o reala reforma a aparatului guvernamental si crezand ca niste stabi dati afara, din varii motive, vor fi nevoiti, ca orice muncitor intrat in somaj, sa-si incerce norocul la biroul fortelor la munca, unde nici macar Patraulea si Trandafir nu se inghesuiau. Scosi dintr-o functie, de gura plebei, maharii vor fi pusi in alta, nu care cumva sa le lipseasca icra neagra de pe masa (hai ca stiu ca n-are singular, dar vreau sa te oftic, Sly!) Si poa’ sa fie inundatii, nenorociri, crize economice, uragane si vijelii, doamnele si domnii invartiti prin guvern vor avea mereu o manta sa-i protejeze si de cea mai naprasnica ploaie. Nota de plata o vor suporta, normal, tot amarastenii, pe care aceasta ploaie o sa-i ude pan’ la rima: cine naiba i-a pus sa nu-si asigure si chilotii de pe ei?