Tin minte ca atunci cand eram copil nu vedeam tone de gunoaie prin paduri sau munti decat in caricaturile din Urzica, unde se facea mare haz de pseudoturistii care aruncau deseuri prin locurile de campare. In general, oamenii se temeau pe vremea aceea de cineva mic, verde si cu pana de paun la palarie, pentru ca acesta, padurarul adicatelea, le putea frige o amenda, ba mai mult, puteau ajunge, bietii de ei, sa fie pusi si in discutia colectivului oamenilor muncii, unde intampinau doar priviri dusmanoase – nu neaparat fiindca lasasera sticle goale sau hartii pe pajiste, ci pentru un motiv mult mai intemeiat: de unde naiba luasera carnea de gratar? Astazi, carne de gratar se gaseste pe toate drumurile, iar locul sticlelor verzi de bere a fost luat de PET-uri, atat in rafturile magazinelor, ci si prin padurile si poienile patriei. Aproape nimeni nu se mai sinchiseste de padurari, nimanui nu-i mai pasa de mana lunga a partidului si de oprobiul tovarasilor de munca si apoi cine sa mai respecte codrul, frate cu românul, intr-o tare unde se fura ca-n codru?

Exista numeroase asociatii ecologiste care pledeaza pentru protejarea naturii si organizeaza mai mereu actiuni de curatare a locurilor pe unde s-a perindat ultima veriga lipsa din evolutia lantului uman, situata undeva intre Neanderthal si Cro-Magnon – Homo maneliensis horribilis. Vestigiile lasate de acesta, pirandele si puradeii sai, la locurile de picnic sunt numeroase si perfect conservate. Nu trece saptamana fara ca voluntarii asociatiilor gen Maimultverde, GreenRevolution, Turism Verde sa nu adune zeci de saci de gunoaie menajere. Cum asemenea actiuni sunt “trendy”, e firesc ca si vedetele de pe sticla sa participe la ele. Isi pun niste manusi chirurgicale pe mainile lor de artisti, imbraca niste haine mai ponosite, mai trag o ultima gura de aer curat in piept si pornesc la vanatoare de gunoaie. Normal, dupa cateva ore de bajbait in padure, printre deseuri imputite, peturi storcite si rahati botezati sau nu, ii cam apuca regretele ca s-au lansat intr-o asemenea aventura, dar ce sa-i faci: gloria cere sacrificii.

Personal, apreciez abnegatia acestor oameni, majoritatea tineri visatori, ce-si imagineaza ca gestul lor nobil va declansa o furtuna de remuscari in creierele repauzate ale bizonilor devoratori de fleici. Dar nu cred ca asemenea actiuni ar putea duce la o schimbare de mentalitati, asa cum ar fi de dorit. Dragos Bucurenci, hipsterii si corporatistele lui teribiliste isi pot inchipui ca vor schimba chipul tarii, curatandu-i gunoaiele. De fapt, ce fac ei este o munca de Sisif: aduna astazi tone de gunoaie pentru ca maine, duminica sau de sarbatorile legale, si mai multe tone sa fie aruncate la loc de miticii amatori de mici. Cu tot entuziasmul, trebuie sa recunoasteti: caratul oceanului in ciur nu este o activitate prea profitabila. Ceea ce fac acesti tineri admirabili este o rezolvare temporara a efectului. Cauza –nesimtirea unei bune parti a compatriotilor nostri – ramane de fiecare data neatinsa. Aici trebuie facut ceva, daca vrem sa schimbam niste mentalitati. Caci  cu riscul de a-i dezamagi pe vajnicii ecologisti din Bucuresti si de aiurea, trebuie sa-i anunt ca marlanii amorezati de bere la PET, friptane, manele si seminte nu vor fi convinsi sa-si schimbe comportamentul nici daca l-ar vedea pe presedintele Basescu insusi, cu cipilica sa legendara pe cap, strangand mizeria dupa ei. Acestor indivizi nu le trebuie exemple menite sa le sensibilizeze sau sa le rusineze constiinta, caci ei nu poseda asa ceva. Ca majoritatea creaturilor primitive,  Homo maneliensis horribilis nu se raporteaza decat la forta, nu la inteligenta sau subtilitate. El nu crede decat in forta si nu se teme decat de ea.

In loc sa misune prin paduri cu saci de plastic si manusi in maini, Bucurenci si alte vedete ecologiste ar face mai bine sa puna presiune pe factorii de decizie sa ia masuri ferme pentru stoparea acestui dezmat pe socoteala naturii. Niste campanii media ar putea determina infiintarea unei Garzi Forestiere – in Italia te ia tremuratul numai cand auzi numele asta! –  mult mai eficiente decat actuala Garda de Mediu, care e sublima, dar lipseste cu desavarsire. Salariile angajatilor ar putea fi asigurate din amenzile incasate – si va asigur ca nu vor fi putine.  Bine mediatizata, insotita si de niste exemple concrete – cu bizoni amendati cu mii de lei pentru ca au aruncat gunoaiele unde-a vrut muschiul lor – o asemenea campanie ar fi mai eficienta decat toate actiunile de strans gunoaie de pana acum. Daca ar sti ca cineva acolo, in padure, ii priveste si nu-i iubeste pe nesimtiti, indivizii care astazi se lafaie la televizor si ragaie prelung, privind in batjocura cum Bucurenci si ai lui rânesc prin poieni dupa ei, n-ar mai arunca nici un muc de tigara pe jos. Biciul, am mai spus-o, este cea mai buna forma de educatie pentru animale.