Masurile de criza continua la Adevarul Holding. Update: Intr-un final, Peter Imre m-a sunat pentru a-mi spune ca la intrebarile mele are un raspuns mai vechi: “Nu comentez. Va multumesc”. Initial, mi-a zis ca nu stie nimic de restructurari, ci departamentul Resurse Umane ar trebui. Intre timp, angajatii restructurati au inceput sa completeze actele si nu pentru ca le-a oferit aceasta varianta trustul lui Patriciu, ci pentru ca ei au solicitat, refuzand altfel sa semneze despartirea de locul de munca. Dupa discutii, a fost acceptata varianta a doua salarii in avans, dar numai suma de pe CM, nu toti banii pe care-i incaseaza lunar (partea cea mai importanta fiind pe drepturile de autor).
Azi, 30 de angajati de la Adevarul au fost anuntati ca au fost disponibilizati, asa cum anuntam ca se va intampla de pe 15 iunie. Cei care au fost pusi pe liber vor primi doua salarii compensatorii, potrivit surselor mele. Managerul general Peter Imre imi declara acum cateva zile ca e posibil sau nu sa se intample asta, iar Grigore Cartianu, redactorul sef al Adevarului, a negat ca ar fi comunicat in sedinta restructurarile despre care am scris. Acum nu mai raspunde niciunul la telefon.


Chiar n-am mai vazut asa ceva la Adevarul! Ziaristi care se dau medici si pun diagnostice, trag ei concluzii, in loca sa lase cititorii sa analizeze materialele si sa-si faca ei propriile pareri, incalcarea unor dreptui cetatenesti…cum ar fi dreptul la intimitate…Jenant…si credeam ca acolo s-a rasturnat caruta de profesionisti…
[...] pe drepturi de autor sa ia mai mult decat pe CM. Hmmmm, cunoastem stilul. Restul detaliilor sunt pe Reportervirtual. Cea mai buna solutie pentru angajatii de la Adevarul: [...]
Cine sunt acesti oameni? Ce departamente au fost afectate?
a venit si momentul adevarului (economic). dar totusi nu-mi pot imagina in ruptul capului cum dracu a bagat patriciu atâtia bani într-un ziar condus editorial de un retardat numit cartianu? si zau ca m-am exprimat blând. ori cum a numit patriciu un manager precum imre, care-i alcoolic.
daca exista justificari pe undeva, chiar vreau sa le aud. ca sa nu mor prost.
despre ce oameni e vorba?
Fratilor, nu ma intrebati de oameni. Normal ca nu-l zboara pe Cartianu, ci tot niste reporteri.
e vorba de adevarul de duminica. oamenii au fost anuntati ieri la ora 18.00
In vreme ce sclavii sunt dati afara ca nu mai sunt bani, proaspatul si incompetentul director de vinzari tony Gray e o adevarata gaura neagra: vrea scaun de 1500 euro, birou separat, masina cu sofer. si le-a primit! nici directorul de publicitate nu e mai breaz. trupa de looseri adusa de imre toaca o caruta de bani si nu produce nimic, evident. pentru asta ai nevoie de creier.
am auzit ca s-a inchis deja magazinul de duminica, in scurt timp se va renunta si la suplimentul de jocuri – inca se discuta despre cel de sanatate si cel de cultura
Am acelasi comentariu : v-ati bucurat ca ati scapat de dictatura., acum scapati si d joburi
si abia a inceput, meseriasilor !! Tony gray ? Asta unde joaca, la Arsenal ???
Ai inrosit messengerul si e-mailul cu aia in redactie
))…bravo meshtere asa se face jurnalism scriind de colegii din breasla
)), a scuze tu acu esti blogger nu mai esti jurnalist.
@gicu : esti de la Administrativ sau unul din vajnicii directori de publicitate de sub umbrela lui Gray?
Bun…a vrut scaun de 1500 euro si ce? Daca va aduce ceva innovativ atunci sa-i fie adus scaunul si sa fie lasat sa faca treaba, poate va fi mai bun ca cei de dinainte…sau poate nu, dar asta doar timpul va demonstra.
Mr. Mister are dreptate, e doar începutul! Pe vremea lui Cornete, când se dădea un om afară se aducea altu’ în loc, acum se fac pur şi simplu restructurări de personal!
Ca să vorbim pe şleau, treaba e simplă: acum dispar câţiva negrişori de la Magazin de Duminică, mâine de la Politic, poimâine de la Sport şi tot aşa, după care vor cam dispărea toţi marii mahări de pe vremea lui Cornete. De ce? Păi ca să se lăfăiască în continuare Tony Gray şi fraţii lui!
imre ar face un lucru bun daca s-ar scapa si de sabin borcan si unii acoliti adusi de el si angajati la adevarul de seara pe alte criterii decat cele de competenta
@gabi: te dezamagesc, nu lucrez nici la administrativ, nici la publicitate. N-ai sesizat esentialul. Problema cu cheltuielile dlui gray este ca pe o parte dai oameni afara, si pe alta parte cheltuiesti bani aiurea. Pai daca-i criza si facem economii, sa le facem cu cap. Nu-i momentul potrivit pentru mofturi cu scaune si masini de fitze. Dar ca sa intelegi ce-am vrut sa spun trebuie un dram de minte…
Just in the interest of truth, the incompetent Tony Gray asked for a new chair (500 euros) as he has a bad spine injury from an accident some years ago – he also pays his own driver from his own money – not mr Patriciu’s, and would welcome any of you annonymous hacks to test and check their facts next time…